"Plictiseala mă oboseşte ca şi aşteptarea" - interviu cu Marius RĂDOI

Publicat în Dilema Veche nr. 417 din 9-15 februarie 2012
"Plictiseala mă oboseşte ca şi aşteptarea"   interviu cu Marius RĂDOI jpeg

E călătoria un leac împotriva plictiselii? Tu de ce călătoreşti?

Pentru mine, călătoria este cel mai bun remediu împotriva monotoniei, a rutinei, a plictiselii. În acelaşi timp însă, călătoresc din curiozitate, din dorinţa de a vedea „enorm“ şi a simţi „monstruos“. E felul meu de a mă realimenta: din fiecare călătorie mă întorc cu nume, titluri, gusturi şi sonorităţi noi. Urmează apoi ritualul de a le descoperi, digera, apropria şi împărtăşi.

În cîte locuri ai ajuns pînă acum? Îţi alegi destinaţiile şi cu gîndul că n-ai vrea să fie ceva plictisitor?

„If I rest, I rust“ – o veche inscripţie apărută pe o cheie – e un motto care mi se potriveşte de minune. Sînt o fire neliniştită, agitată, simt în permanenţă nevoia de a fi activ, conectat. De aceea, îmi aleg destinaţiile ştiind că plictiseala mă oboseşte în aceeaşi măsură ca şi aşteptarea. 

Nu ezit să aleg o călătorie în Himalaya, în locul unui sejur într-un hotel de cinci stele, la malul mării. Dorm mult mai liniştit într-o cabană în vîrf de munte, cu gîndul că a doua zi am de parcurs zece ore, în loc să lenevesc pe o plajă. Mă simt istovit dacă nu sînt activ.

Evit turismul industrial „de brăţară“, turismul de tip ghetto, în care te bucuri de lux şi de confort în rezervaţii artificiale, în timp ce dincolo de gardurile înalte, care protejează bunăstarea, se află viaţa reală. Probabil că turistul agresiv nu se plictiseşte niciodată, obsedat să pună X-uri pe harta lumii, preocupat să cumpere magneţi de frigider. Aceleaşi ruine, aceleaşi temple, aceleaşi muzee văzute în galop, aceleaşi fotografii. Plictisitor. 

Oboseşti vreodată să-ţi faci planuri de drum? 

Pregătirea unei călătorii poate fi la fel de intensă ca drumul în sine. Cu timpul am învăţat însă că e mai bine să laşi loc improvizaţiei, surprizelor, iar odată ajuns la destinaţie, să te laşi purtat de un GPS intern, afectiv, olfactiv. Nici una dintre cele mai frumoase amintiri, din experienţele memorabile sau aventurile palpitante nu apare în ghidurile de călătorie, nu sînt rodul unei programări conştiente şi conştiincioase. 

Dintre locurile în care ai fost, unde crezi că nu te-ar ajunge plictiseala? Şi, dacă ar fi să alegi, care ar fi locul ideal pentru plictis?

Sînt o fire urbană, aşa că locul în care nu m-ar ajunge plictiseala ar fi un oraş mare, un oraş viu, cu viaţă culturală intensă, ca New York sau Buenos Aires. De altfel, sînt oraşe în care mă întorc întotdeauna cu plăcere, cu nerăbdare, unde simt că ritmul meu e în consonanţă cu freamătul lor. 

La polul opus, îmi imaginez un orăşel de provincie din fosta Uniune Sovietică, în timpul iernii, locul unde iau naştere marile drame ale personajelor literare. Totul încremenit, monoton şi gri, încît singura soluţie de a scăpa de plictiseală e să joci ruleta rusească. 

Ce ai făcut în cea mai plictisitoare zi?

Călătorind, am ajuns să-mi descopăr pasiunile şi să-mi înfrunt fobiile. Pentru mine, insula sau spaţiul mărginit, în general, devin plictisitoare odată ce le-am „decodat misterul“. 

E greu să aleg cea mai plictisitoare zi, însă îmi amintesc că pe insula Don Det, din sudul Laosului, în timp ce dormitam în hamac în foşnetul palmierilor, cugetam la noile concepte ale lumii moderne şi globalizate care a botezat „plăcerea“ de a nu face nimic cu hedonistul „chill out“. Eu unul am respirat uşurat cînd am evadat din paradisul Marelui Lebowsky, pentru a lua o gură de aer proaspăt, contaminat de oraş.

Oamenii se plictisesc diferit de pe un continent pe altul?

Data viitoare cînd o să fac turul lumii o să cercetez şi aspectul ăsta.

Cred însă că, din nefericire, în ţările sărace găsim un numitor comun. Lumea e atît de preocupată de ziua de mîine, încît nu (mai) are timp să se plictisească. 

În culturile orientale, plictisul e învins de meditaţie şi introspecţie, iar în lumea latină de – familie şi comunitate. 

Povesteşte-ne o întîmplare amuzantă din călătoriile tale. 

Îmi amintesc că eram de ceva vreme la Chişinău. Într-o după-amiază mohorîtă m-am hotărît să mă tund. Îmi propusesem, dar n-o pusesem în practică din cauza „stilului“ sovietic adoptat de toţi tinerii din oraş. Într-un final, împins de frig şi de plictiseală, m-am refugiat într-o frizerie. Am intrat timid, am zis bună seara şi am fost întîmpinat de o fată frumoasă, care m-a privit puţin nedumerită, făcînd ochii mari. Mi-am dat seama imediat că nu ştia nici o boabă de română. Asta nu era ceva neobişnuit, însă mai întotdeauna se găsea prin preajmă un om de bine bilingv, dispus să dea o mînă de ajutor. Întîmplarea a făcut să intru într-o frizerie mai mică, în care toţi cei cu care încercam să interacţionez îmi răspundeau invariabil „nie panimaiu“. Nu m-am dat bătut şi am început să le explic prin semne. Mi-am trecut mîna prin păr şi am mimat că aş vrea să-mi ia foarte puţin din lungime, iar, la spate, l-aş vrea pierdut, tuns cu maşina… Fata nu a stat la discuţii, m-a învelit cu o pelerină roşie şi a început să mă tundă. În timp ce mă tundea, ne priveam în oglindă şi schimbam zîmbete tîmpe.

Cred că, la un moment dat, în camera alăturată apăruse un client care ştia puţină română, pentru că „stilista“ mea a ieşit puţin, apoi s-a întors şi m-a întrebat triumfal, într-o moldovenească perfectă: „deschis sau închis?“. În faţa unei asemenea provocări, am rămas ca la... coafor. Am îngăimat în engleză: „What?“ „Sorry?“, „Excuse me?“, moment în care fata a început să se joace puţin cu urechile mele, semn că putea să-mi lase părul peste, sau după ele.

Fiind cel mai pitoresc personaj de acolo, a mai apărut o colegă. Au început să vorbească în rusă şi să rîdă în hohote. Evident, habar n-aveam ce spuneau şi nici nu înţelegeam prea bine dacă jucam sau nu vreun rol în piesa lor. Aşezat pe scaun şi împodobit ca un brad de Crăciun, mă zbăteam să le explic cum stau lucrurile, să „comunic“ prin semne, numai că mîinile le aveam sub pelerină. 

Uneori, dacă vreo întrebare rămînea suspendată în aer, intuiam că frizeriţa mea şi prietena ei, „manichiurista“, mi se adresau mie. Aşa că am lăsat deoparte timiditatea şi uriaşele bariere impuse de o limbă necunoscută şi am început să vorbesc cu ele. Le-am explicat cu cuvintele mele că sînt român şi că locuiesc de cîteva săptămîni la Chişinău, unde lucrez ca profesor de spaniolă pentru Unión Fenosa, compania care distribuie energie electrică.

E greu de descris în cuvinte cum se tăvăleau de rîs, mai ales cînd introduceam în conversaţie cîte un cuvînt în rusă (ca de exemplu svieta, care înseamnă „lumină“) sau începusem să vorbesc rumañol cu un pronunţat accent moldovinesc („electritziăr“). 

Pînă la urmă, dacă am văzut cum stau lucrurile, m-am lăsat păgubaş. Nu aveam nici cea mai mică şansă să mă fac înţeles. Însă, înainte de a arunca prosopul, le-am zis şi eu tot ce ştiam în ruseşte – cuvinte alandala, pescuite de pe stradă, din piaţă, de la televizor sau din cîntece: „bere“, „apă“, „peşte afumat“ (kapcionaya rîba), „te iubesc“ şi „sărută-mă“. Cred că e inutil să mai continui delirul care le cuprinsese.

Cînd tot procesul a luat sfîrşit (am plecat aproape la fel de netuns, dar cu un look destul de retro), le-am întrebat cît costă. Era 9 lei. Şi, pentru că faza meritase toţi banii, am lăsat 15. Frizeriţa a rămas interzisă. I-a zis celeilalte, care făcuse şi ea ochii mari: „Shto?“.

Atunci, cu un aer uşor blazat şi superior, mi-am luat geaca şi am părăsit frizeria. Le-am privit cu coada ochiului pe cele două rusoaice care mă urmăreau descumpănite, stînd cocoţate pe pervaz.  

Marius Rădoi
este profesor de spaniolă şi călător împătimit. 

a consemnat Ana Maria SANDU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Maia Sandu
Ce spune Maia Sandu despre „referendumurile” orchestrate de Rusia în Ucraina
Republica Moldova respectă integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi consideră „false” aşa-zisele referendumuri desfăşurate de către Federaţia Rusă în patru regiuni ucrainene, a declarat vineri preşedinta Maia Sandu.
parlamentul european foto adevarul
Intrarea României în Schengen, în atenția Parlamentului European
Liderul delegației române a PSD din Parlamentul European a anunțat introducerea pe agenda plenului PE a unei dezbateri cu rezoluție privind aderarea României la Spațiul Schengen.
18230210 303 jpg
Povestea de succes a DNA: începe cu Macovei și se termină cu Kovesi
DNA a sărbătorit 20 de ani de când Adrian Năstase a inventat o butaforie anticorupție pentru a păcăli UE. Pentru adevărata DNA sărbătoare va fi în 2025.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.