Plată și răsplată

Cristinel MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 1027 din 14 decembrie – 20 decembrie 2023
image

De obicei, cînd aude cuvîntul răsplată, românul se gîndește involuntar și la zicala „După faptă și răsplată”. Formula cu pricina face referire la dreapta măsură: recompensa trebuie să fie echivalentă cu acțiunea săvîrșită. Aceeași expresie sugerează și o anumită fatalitate, în sensul că o ispravă este urmată neapărat de răsplata cuvenită, indiferent că va fi pe lumea aceasta (în timpul vieții) sau pe lumea cealaltă (după moarte).

În relație cu ultima „lume”, merită menționat că termenul răsplată apare la Eminescu în poezia Împărat și proletarexact în acele strofe care conțin (la început) versuri foarte celebre: „Religia – o frază de dînşii inventată / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, / Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată, / După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată, / Aţi mai purta osînda ca vita de la plug? [...] Zdrobiţi orînduiala cea crudă şi nedreaptă, / Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! / Atunci cînd după moarte răsplată nu v-aşteaptă, / Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, / Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!”.

La Alecsandri (în Ștefăniță-Vodă, din volumul Poezii populare ale românilor) descoperim aceste versuri: „Dar gîndit-ai că păcatul / Își urmează vinovatul / Și că-n lume orice faptă / Are plată și răsplată?”. Ar putea să pară că aici poetul îl dublează pe plată cu răsplată din necesități prozodice. În realitate, un atare procedeu (de repetiție sinonimică) este curent în literatura populară. De altfel, dicționarele noastre (de pildă, DLR, trimițînd și la colecția de proverbe întocmită de Iuliu Zanne) înregistrează și expresia a-i veni cuiva zi de plată și răsplată, adică „a sosi momentul răfuielilor”.

Așadar, s-ar zice că substantivele plată și răsplată (postverbale de la a plăti și a răsplăti) înseamnă același lucru și, în consecință, se naște întrebarea: cum se face că limba română le păstrează (de secole) pe amîndouă? Se știe că sinonimele perfecte reprezintă un lux pe care, în general, limbile nu și-l permit. În limbajul tehnico-științific se mai întîmplă să dai peste termeni aflați într-o relație de sinonimie absolută; de pildă, în chimie găsim atît natriu, cît și sodiu;atît kaliu, cît și potasiu etc. Însă, chiar și în astfel de cazuri, unii specialiști ar putea obiecta că există unele diferențe, că unii termeni țin de anumite orientări/școli din știință ori că se folosesc în contexte sau sintagme diferite ș.a.m.d. De regulă, ceea ce se admite este sinonimia relativă, adică aceea care privește cuvintele cu semnificații apropiate. Într-o limbă istorică, așa cum este limba română, cu o bogată varietate internă (cu diversele ei graiuri, stiluri funcționale, registre etc.), situațiile sinonimice sînt frecvente, fiind abil speculate de scriitori (vezi, de exemplu, deosebirile de nuanță pe care le făcea Sadoveanu în cazul cuvintelor zăpadănea și omăt).

Prin urmare, revenind la plată și răsplată, constatăm că ele nu sînt perfect echivalente, chiar dacă sferele lor semantice se suprapun întrucîtva. (De altminteri, este și firesc să fie așa, de vreme ce sînt tratate de lingviști drept „sinonime cu radical identic”.) Se observă că plată este termenul generic, nemarcat, semnificînd (după dicționare) „ceea ce se plătește cuiva pentru munca depusă, pentru prestarea unui serviciu etc.” sau „contravaloarea (în bani) a unui obiect cumpărat ori obținut etc.”. Se poate folosi atît în sens pozitiv (cel mai adesea), cît și în sens negativ: pentru faptele rele/fărădelegi, oamenii plătesc în bani (adică sub forma amenzilor) ori în alt mod (cu ani de închisoare sau muncă în folosul comunității etc.). Apoi, desigur, cineva poate fi lăsat și... în plata Domnului. În schimb, răsplată înseamnă, în primul rînd, „recompensă”, adică o plată (materială ori morală) pentru faptele bune; deci se întrebuințează (mai mereu) în sens pozitiv. Cînd se întîlnește (rareori) cu accepția de „pedeapsă”, se vede că avem de-a face cu o utilizare ironică.

„Aha!”, intervine interlocutorul meu. „Vasăzică, părticica asta de aici, prefixul răs-, face toată diferența!” Într-adevăr, acest prefix de origine slavă răs- (sau răz-), aplicat la verbe, poate indica fie repetiția sau intensificarea acțiunii (de exemplu, a răscitia răscoace etc.), fie modificarea (în rău) a situației inițiale (de pildă, a răstălmăcia răsturna etc.), fie, mai ales, ideea revenirii la o stare mai veche (de exemplu, a răsclocia răspopia răzgîndi etc.). Cred că la ideea din urmă trebuie să ne raportăm și cînd încercăm să-l explicăm pe a răsplăti. Un exemplu similar este a răscumpăra, care, la bază, semnifica „a plăti (cineva) prețul unui lucru vîndut pentru a-l readuce în proprietatea sa”; ulterior, a ajuns să însemne și „a plăti o sumă de bani pentru eliberarea cuiva”.

În definitiv, este vorba de refacerea echilibrului, o credință (mai mult sau mai puțin populară) pe care o atestă și alte cuvinte construite asemănător. Tot așa, a răzbuna, după cum o arată și etimologia, se referea cîndva la acțiunea de a face din nou bună o situație, o stare de lucruri. „Bine, dar uite că răzbunarea a căpătat o accepție preponderent negativă!”, remarcă amicul meu. „În prezent, răzbunarea te duce imediat cu gîndul la răfuială! De ce?” Evoluția semantică este ușor de reconstituit. Pentru a îndrepta o nedreptate (numită uneori și strîmbătate), adică pentru a pedepsi răul făcut, chiar și printr-un act de justiție personală, era nevoie să faci rău răufăcătorului însuși. Pînă și a răfui (cu origine necunoscută) însemna cu totul altceva în limba veche, și anume „a clarifica o socoteală bănească” ori „a plăti o datorie”. Și-atunci, cum de-a ajuns să semnifice „a  bate” și „a se răzbuna”? Nu e greu de ghicit. În acele timpuri, pesemne că destul de des, socotelile financiare în cauză nu se încheiau deopotrivă de satisfăcător pentru ambele părți implicate, așa că „reglarea” se făcea și prin mijloace ceva mai dureroase.

Vreau să spun că vorbitorul reevaluează din cînd în cînd unele situații și, căpătînd o altă înțelegere a acestora, poate schimba sensul cuvintelor ori al expresiilor care le desemnează. În aceste cazuri, avem de-a face cu așa-numitele „resemantizări”. De pildă, sintagma a-și aprinde paie-n cap se referea (în punctul de plecare) la practica prin care, după tipicul oriental, se făcea o reclamație, adică se aprindea o rogojină deasupra capului pentru a semnala unui demnitar o nedreptate suferită. Constatîndu-se (frecvent) că acțiunea respectivă se întorcea împotriva reclamantului (fie și prin întărîtarea părîtului), expresia de mai sus a prins să circule cu semnificația pe care o are și azi (adică „a-și atrage nemulțumirea cuiva”).

Altminteri, în diverse contexte, cuvintele pot fi întrebuințate fie ironic, fie metaforic, fără ca acele accepții să se fixeze ca semnificații în limbă. Iată, la final, un exemplu din Amintirile lui Creangă, în care mama lui Nică își „răsplătește” odraslele pentru năzbîtiile nocturne: „Însă mama ne mai da atunci cîteva pe deasupra, şi mai îndesate, zicînd: – Na-vă de cheltuială, ghiavoli ce sînteţi! Nici noaptea să nu mă pot odihni de incotele voastre?”.

Cristinel Munteanu este profesor univ. dr. habil. la Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius” din Galați; doctor în filologie și doctor în filozofie, afiliat (ca îndrumător de doctorat) la IOSUD – Universitatea din Pitești.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.