Planeta animalelor - o oglindă a societăţii

Ada ROSETI
Publicat în Dilema Veche nr. 429 din 3 - 9 mai 2012
Planeta animalelor   o oglindă a societăţii jpeg

Animal Planet este un canal de televiziune care prezintă animale. La prima vedere pare simplu. Filmezi animale, în habitatul lor natural, în interacţiunea lor cu oamenii, în situaţii dificile, în relaxare, în orice condiţii, şi apoi le oferi spectatorilor care sînt interesaţi de ele. Cîte persoane vor spune că nu iubesc sau nu sînt interesate deloc de animale?

Practic, de la începuturile televiziunii, peste tot în lume au existat programe despre animale, fie că era vorba despre Teleenciclopedie, la noi, de programele BBC la englezi sau despre documentarele subacvatice ale lui Jacques-Yves Cousteau. Dar în momentul în care, în 1997, a luat fiinţă Animal Planet, ca urmare a unui joint venture dintre Discovery Channel şi BBC, părea că iubitorii de animale din toată lumea şi-au văzut visul cu ochii.

Şi astăzi, cînd peisajul media e atît de diferit faţă de cel de acum 15 ani, Animal Planet este unul dintre canalele de televiziune cele mai cunoscute şi mai bine distribuite în toată lumea. Dar accesul la informaţii legate de audienţă şi preferinţa publicului, la studii privind percepţiile brandului în diferite părţi ale lumii, la mecanismul din spatele canalului mi-a arătat că o idee simplă nu este în mod necesar şi o idee clară. Nu toţi cei care se declară iubitori de animale se referă la acelaşi lucru cînd spun asta.

Cercetînd mai departe ce preferă spectatorii de la noi, din ţările din jur, din Europa şi, mai apoi, din America şi din restul lumii, a început să se contureze o teorie.

Un studiu mi-a arătat că la noi în ţară oamenii preferă programele despre animale sălbatice, filmate, dacă se poate, în habitatul lor natural. Animalele domestice nu sînt atît de interesante, iar cele de apartament sînt binevenite doar în proporţie redusă şi, în general, în contextul unor emisiuni cu valenţe educative. Oamenii nu sînt interesanţi decît în măsura în care sînt experţi şi pot aduce un plus de informaţie cu privire la animalele sălbatice pe care le studiază, fie că e vorba de David Attenborough sau de răposatul Steve Irwin. Emisiuni despre un coafor de cîini din Beverly Hills sau chiar despre o organizaţie care luptă împotriva pescuitului de balene au fost prost primite şi – datele de audienţă au confirmat-o – puţin urmărite. Unii spectatori au fost de părere că toată seria de emisiuni despre salvarea unor animale domestice aflate în situaţii-limită sînt ridicole, în condiţiile în care, „la noi, bătrînii n-au bani de medicamente şi ăia dau atîţia bani şi atîta atenţie unor animale“. Păreri similare au avut şi spectatorii din Serbia, Cehia şi chiar Rusia.

Pe măsură ce ne îndreptăm spre Vest, lucrurile încep să se schimbe. În nordul şi sudul Europei, apetitul pentru programe care îmbină animalele şi lifestyle-ul creşte. În Marea Britanie, Animal Planet este un canal destinat în special femeilor trecute de prima tinereţe, care se uită cu precădere la seriile Animal Cops. Iar în Statele Unite poziţia canalului este „surprisingly human“ şi se manifestă prin preponderenţa emisiunilor ce aduc în prim-plan oameni care interacţionează, într-un fel sau altul, cu animalele. Ca în Războiul Balenelor sau în Pitbuli şi condamnaţi.

Aceste diferenţe apar, în principal, în datele de audienţă, iar modificările de percepţie şi aşteptări sînt clar înşirate de la Est la Vest, fapt care m-a ajutat să formulez concluzia din titlu: canalul Animal Planet e o oglindă a societăţilor din zonele unde e distribuit.

Diferenţele de percepţie a canalului Animal Planet le reflectă, de fapt, pe cele de raportare a oamenilor din diferite zone la animale. Şi aceste diferenţe nu ţin atît de mult de vreo tradiţie locală, cît de nivelul de trai şi gradul de civilizaţie ale ţării respective. Cu cît populaţia unei ţări sau regiuni geografice e mai înstărită de mai multă vreme, cu atît e mai departe de locurile unde, în mod tradiţional, omul interacţiona cu animalele. Mulţi dintre copiii din oraşele ţărilor occidentale nu au văzut niciodată alte animale domestice decît, poate, cîini şi pisici de companie. Adulţii din ţările occidentale au acoperite, în mare măsură, necesităţile imediate ale vieţii, aşa că pot investi bani şi timp într-un animal de companie, fără să simtă că renunţă la altceva important. Mai mult, nefiind niciodată în preajma unor animale reale, singura lor percepţie cu privire la acestea este una antropomorfizată, aşa încît apetitul telespectatorilor pentru animale aflate în habitatul lor natural este minim. Pentru ei, animalele sînt interesante doar în măsura în care sînt eroii unor poveşti similare cu cele care implică oameni. Doar în măsura în care sînt „surprisingly human“.

Pe măsură ce avansăm spre Est, aflăm că tot mai mulţi spectatori au avut animale domestice, au trăit alături de ele, au o altă percepţie cu privire la locul cîinelui sau al calului în gospodărie. Este vorba de un partener, de un prieten chiar, dar care nu se va situa niciodată pe aceeaşi poziţie cu oamenii. Excesele, nu doar financiare, ale occidentalilor în relaţie cu animalele lor par ridicole aici. Militantismul legat de animale devine rapid jignitor, mai ales cînd în balanţă se află viaţa sau bunăstarea unui om. Interesul faţă de animale este interesul faţă de lumea din jur. E mai curînd teoretic şi cere un grad de obiectivitate ştiinţifică, pe care reality show-urile despre oameni şi animale nu îl ating.

Cu alte cuvinte, dacă ne merge bine, avem bani şi timp să ne antropomorfizăm animalele în toate felurile; dacă nu ne merge atît de bine, animalele rămîn un subiect interesant, dar distant. N-am pretenţia că această concluzie a mea e corectă din punct de vedere ştiinţific, poate există alte motive pentru care noi preferăm programele de istorie naturală, iar americanii le preferă pe cele cu oameni care se ocupă de animale. Chiar sînt curioasă care ar fi acele alte explicaţii.

Ada Roseti este directoare de programe pe Sud-Estul Europei la Discovery Networks CEEMEA. În portofoliul Discovery intră mai multe canale, între care şi Animal Planet.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.