Plămîn al cetăţii – formă şi spirit

Florica BECHET
Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
Plămîn al cetăţii – formă şi spirit jpeg

Noţiunea de cetate greacă era materializată în cel mai înalt grad de agorá. În greacă, acest cuvînt înseamnă „adunare” şi desemnează în special adunarea poporului, apoi „loc de adunare”, loc al pieţei (lat. forum) sau centrul cetăţii greceşti, totodată centru social, politic şi comercial. Agorá întrupa în asemenea măsură noţiunea de polis încît, în Periegeza sa, Pausanias ezită să dea numele de cetate unei localităţi din Phokida deoarece „acest oraş nu are nici birouri ale administraţiei, nici gymnazii, nici teatre, nici agora, nici fîntînă”.

Agorá era situată la o răscruce importantă a reţelei urbane. Originea acestui spaţiu definitoriu al oricărei polis geceşti, esenţă spirituală şi metonimie a acesteia, se pierde în negurile legendare. Astfel, se presupune că prima agorá de la Atena a fost construită de către eroul mitic Theseu şi era situată pe panta nordică a Acropolei. La acea vreme, conţinea deja edificiile fundamentale, determinante pentru rolul jucat de acest spaţiu public, în acelaşi timp „formă şi spirit”: Eleusinion, templul marilor zeiţe de la Eleusis, şi Prytaneul, sediul magistraţilor în funcţie, locul în care i se putea oferi cea mai mare cinstire unui cetăţen sau unui străin, locul în care Socrate merita să cineze zilnic, pe bani publici, pentru serviciile aduse cetăţii. Mai tîrziu, avînd nevoie de o agorá mai mare, aceasta a fost instalată într-o parte a zonei cunoscute sub numele cartierului Kerameikos. Probabil că nu întîmplător dezvoltarea acestei zone începe în secolul al VI-lea î. d. H. şi se leagă de numele lui Solon, legiuitorul Atenei. Faimosul Pisistrate şi-a lăsat amprenta asupra acestui spaţiu identirar al anticei Atene. Din vremea sa datează monumente ilustrative pentru ceea ce reprezanta agorá în cetatea antică: pe lîngă propria reşedinţă a tiranului, fîntîna cu nouă guri (Enneakrunos sau Callirhoe), Templul lui Apollo Patroos (ocrotitorul), Altarul celor Douăsprezece Zei, vechiul buleuterion (casa sfatului) înălţat pentru bulé (sfatul) care tocmai se crease; la sfîrşitul secolului al V-lea, prin reformele lui Cleisthene, peisajul arhitectural se completează cu noi edificii semnificative: un nou buleuterion, tholosul (edificiul circular al prytaneului), tribunalul heliaiei, templul lui Hephaistos, cunoscut, în general, sub numele de Theseion (deoarece coincidea cu altarul ce servea drept mormînt lui Theseu), sanctuarul Mamei zeilor (Metroon, în a cărui incintă se aflau şi biroul arhivelor şi marele chiup cunoscut sub numele de „butoiul lui Diogene”, filosoful cinic). Tot aici se aflau Stoa lui Zeus Eleutherios şi Stoa Basileios. Porticul (stoa), de la care s-a tras numele filosofilor stoici, reprezenta un element arhitectural definitoriu pentru agorá.

Schimbări, apogeu, monotonie

Este important de remarcat că instalarea monumentelor culturale în agorá de la Atena este posterioară edificiilor administrative, politice şi judiciare. Primele divinităţi joacă un rol în viaţa politică. Tiranii vor da amploare manifestărilor religioase care pun în valoare sentimentul naţional, marile sărbători desfăşurîndu-se, în general, în Agorá.

Pînă în secolul al IV-lea, greceasca agorá a păstrat pretutindeni caracteristica sa primordială de plămîn al cetăţii, nefiind niciodată închisă, sufocată, privată de schimburi cu restul oraşului. În piaţă se desfăşurau principalele activităţi ale vieţii publice; funcţiile sale sînt multiple şi evoluează de-a lungul secolelor. Astfel, agorá, care la început putea să fie doar o simplă esplanadă, va adăposti ulterior toate marile monumente ale cetăţii. Agorá din Atena demonstrează în ce măsură însumarea acestor monumente este legată de istoria şi politica oraşului.

Pînă la începutul secolului al V-lea, aici îşi desfăşira şedinţele ekklesia (adunarea poporului, formată din toţi bărbaţii adulţi, care au împlinit vîrsta de optsprezece ani). Toţi membrii acesteia aveau dreptul egal de a se adresa adunării şi de a participa la vot, care se realiza prin ridicarea mîinii. Adunarea era condusă de sfat (bulé), tras la sorţi pentru o ziua respectivă. Adunarea alegea strategii (comandanţii militari), servea drept tribunal pentru crimele grave, care atingeau securitatea statului, şi, în principal, adopta decrete, reglementînd astfel toate sferele adminiistrative, afacerile externe, operaţiunile navale şi militare, aprovizionarea cu grîne. Adunarea funcţiona total democratic. Democraţia, ale cărei baze au fost puse de Cleishene în anul 508 î. d. H., îşi are originea în Atena secolului al V-lea. Este vorba de o democraţie directă, nu reprezentativă, care ajunge democraţie totală în vremea lui Pericle.

La începutul secolului al V-lea, agorá suferă schimbări notabile. Reprezentaţiile teatrale, a căror origine se afla în cult, sînt mutate, adunarea părăseşte piaţa, iar agorá va fi ocupată din ce în ce mai mult de activităţile comerciale şi de poporul mărunt. Lovită de războaiele medice, Atena reconstruieşte totul într-o altă viziune urbanistică. Din acest moment, agorá nu mai este numai o noţiune morală: ea se materializează şi devine elementul cel mai important al compoziţiei urbane. Agorá Atenei se împodobeşte cu un mare număr de porticuri care trasează din ce în ce mai mult limitele sale spaţiale.

Apogeul instituţiei agorá precede doar cu puţin dezitegrarea sa. Astfel, dezvoltarea economică antrenează înmulţirea zonelor comerciale, a antrepozitelor. Privată de raţiunea existenţei sale politico-religioase şi culturale, agorá se rupe progresiv de restul cetăţii. Expresie a cetăţii-polis greceşti, agorá moare odată cu acesta, golită de sens, iar rolul său de odinioară dispare definitiv la întîlnirea cu civilizaţia elenistică şi romană. Piaţa, în care se aplică de-acum scheme sistematice, va fi din ce în ce mai închisă, iar agorá, care, la început, înlocuise Acropola în viaţa cetăţii, devine un loc foarte monoton. În acest moment istoria arhitecturală a pieţei publice agorá o întîlneşte pe cea a forum-ului din perioada tîrzie.

Piaţă, centru politic, loc de plimbare

În studiile sale referitoare la agorá şi la forum, Roalnd Martin subliniază paralelismul strîns care exista la origine între cele două forme, atît în funcţia, cît şi în modul lor de formare.

În acest sens, forul roman (forum „loc de tîrg”), era iniţial loc deschis, amenajat drept piaţă de desfacere a produselor. Acesata a devenit repede centrul afacerilor publice şi particulare, fiind în acelaşi timp loc pentru pieţe, prăvălii, întruniri, spectacole în aer liber, plimbări întruniri politice. În jurul pieţei centrale se ridică principalele monumente: bazilici (construcţii monumentale, iniţial cu scop social şi juridic, apoi, cu scop cultural), temple, curii (locul în care se ţineau şedinţele senatului, dar şi principala adunare a orşelor din provincie şi din Italia) şi, uneori, prăvălii, pieţe.

Forul era situat în centrul oraşului, acolo unde se intersectau străzile principale (decumanus maximus – axa principală est-vest şi cardo maximus – axa principală nord-sud). Era un spaţiu obţinut în urma unui ritual religios, în care îşi dădeau mîna preotul şi topometrul. Această tradiţie funcţina încă în epoca imperială. În marile centre urbane, exista un for central, destinat numai vieţii publice, precum Forum Romanum din epoca imperială. În acest caz, s-au creat fora suplimentare, cum erau, la Roma, Forum piscastorium („piaţa de peşte”), Forum olitorium („piaţa de ulei”), Forum vinarium („piaţa de băuturi”), Forum boarium („măcelăria”). Toate oraşele din provincie şi din Italia îşi făceau un punct de onoare din a avea un for asemănător celui din Roma.

Forum Romanum a fost amenejat, încă din epoca regalităţii (sec. al VII-lea î. d. H.), între colina Palatină, Capitoliu şi Esquilin, într-o zonă mlăştinoasă, asanată treptat prin Cloaca Maxima (canalele romane). Pe margini au fost ridicate tabernae (prăvălii), la mijloc s-a stabilit comitium (locul de adunare) şi, treptat, i s-au adăugat temple şi bazilici. Templul rotund al Vestei, în care se păstra focul sacru al cetăţii şi al cărui cult era asigurat de către fecioarele vestale, este unul dintre cele mai vechi, reprezentînd o vatră comună a cetăţii. Se pare că, încă de la început, forul s-a aflat la intersecţia dintre cardo (strada care se va numi Via Sacra) şi decumanus (arteră constituită din Argileta şi strada Etruscilor). Treptat, în vremea republicii, forul îşi pierde importanţa de centru comercial, pentru a fi mai ales centru politic, fără a înceta totuşi să fie un loc de plimbare.

Forul era înţesat de edificii publice importante: tabularium (arhivele), aflat pe Capitoliu, Porticus Deorum Consentium (dedicat celor doisprezece zei olimpieni), Templul lui Saturn, în subsolul căruia se păstra de către senat tezaurul public (aerarium), Templum Castorum (dedicat Diocurilor, sub a cărui cella funcţiona ponderarium „biroul oficial de măsuri şi greutăţi”), regia pontificis (reşedinţa marelui preot), Curia Senatus şi comitium (locul destinat adunărilor), Atrium Minervae porticat, destinat odihnei dintre şedinţe, Carcer Tullianum (închisoarea de stat, în care au zăcut captivi marile căpetenii ale popoarelor învinse, precum Iugurtha sau Vercingetorix, iar, mai tîrziu, Sf. Petru), Basilica Iulia, Basilica Aemilia etc. Un punct principal din forul roman îl reprezenta rostra, tribuna de pe care îşi rosteau discursurile oratorii, punct fierbinte al vieţii publice şi simbol al libertăţii şi democraţiei. Tribuna era încrustată cu ciocurile de bronz (rostra) ale corăbiilor vrăşmaşe capturate în războaie, ca şi celebra Columna Rostrata. Poate nu întîmplător tribuna era flancată de miliarium aureum (borna de aur aşezată în anul 20 î. d. H. de către împăratul Augustus lîngă Templul lui Saturn, pentru a servi drept kilometru 0 al Imperiului Roman) şi de umbilicus Romae („buricul Romei” – piatră care marca centrul lumii romane).

Din secolul al III-lea î. d. H., forul s-a transformat mai ales într-o arenă de lupte politice. Comitia, al căror loc de adunare se afla în for, reprezintă unul dintre cele trei organe ale statului roman din timpul republicii. În adunarea poporului, elementul de bază în constituia cetăţenul, care se bucura de toate drepturile, respectiv dreptul de vot (ius suffragii) şi dreptul de a fi ales magistrat (ius honorum). Comiţiile sînt locul marilor dezbateri politice, de voturile lor depinzînd numirea magistraţilor, deci, indirect, recrutarea membrilor sensatului şi adoptarea legilor. Ele au şi atribuţii judiciare importante, autoritatea lor fiind superioară celei a senatului şi chiar a magistraţilor. Votul în comiţii nu era individual, ci colectiv, fiecare curie, centurie sau trib neavînd decît un vot, vot care reprezintă majoritatea care s-a manifestat în secţii. Avem, aşadar, de-a face cu o democraţie reprezentativă.

Forul – un spaţiu cu multe glasuri – amuţeşte în epoca imperială, odată cu pierderea libertăţii. Glasul oratorilor este închis în şcolile de retorică şi se mai aude slab prin tribunale, pledînd cauze private. Odată cu oraşul de marmură al lui Augustus, Forul, ca instituţie şi simbol am mentalului colectiv roman, înfloreşte în clădiri şi scade în virtuţi, întîlnindu-şi destinul cu greceasca agorá.

Florica Bechet este profesor doctor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, director al Institutului de Studii Clasice din Bucureşti, autoare de lucrări de specialitate şi de traduceri din greaca veche şi latină. A particilat la The Septuaginta Translation Project, patronat de Colegiul Noua Europă. Ultimul volum publicat este Lexicologie semantică latină, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.