Plagiatorii neplagiatori

Emilia ŞERCAN
Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Plagiatorii neplagiatori jpeg

Încep acest text cu o mărturisire: sînt doctor în Ştiinţele comunicării cu o teză despre cenzură în presa comunistă, pentru care am obţinut calificativul Summa cum laude, iar după susţinerea publică a lucrării am făcut depresie. Depresie postdoctorală. Cîteva luni de zile am încercat să îmi recompun viaţa profesională şi cea personală, abandonate timp de mai bine de trei ani. Nu îmi înţelegeam dimineţile în care nu mai trebuia să plec la arhive sau la bibliotecă, cu un sandviş şi o sticlă cu apă în geantă, şi nici serile în care, ritualic, citeam, scriam, ştergeam, citeam, scriam şi ştergeam din nou. Să mai spun ceva şi despre îndoieli, nesiguranţă, incertitudine, căutări, epuizare? Multe persoane care au muncit pe brînci pentru a-şi da doctoratul se vor regăsi, probabil, în această scurtă descriere. Nu cred că va fi şi cazul lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Tobă sau Bogdan Licu.

Pe ultimii trei şi pe alţi cinci i-am demascat ca fiind plagiatori, iar motivaţia pentru care am stat la bibliotecă pentru a compara paragraf cu paragraf şi pagină cu pagină este uşor de înţeles dincolo de interesul jurnalistic. M-am simţit obligată moral să fac ceva pentru a-i separa pe doctorii oneşti de impostori. Atunci cînd se vorbeşte despre un fenomen, problema nu mai poate fi ignorată, iar intenţia mea a fost să arăt proporţiile plagiatului în tezele de doctorat. Fiecare din cele opt anchete a iscat dezbatere în spaţiul public, a stîrnit indignarea unei părţi a comunităţii academice, dar a produs şi multă tăcere. O tăcere suspectă şi complice a Academiei Române, a mediului universitar, a Parlamentului României, a liderilor politici. Probabil, pentru o societate obişnuită cu marile tunuri financiare, petrecute sub ochii aproape îngăduitori ai electoratului, acuzaţiile de furt al unor paragrafe sau capitole de cărţi aduse unor persoane publice, au părut de un ridicol profund. Însă furtul de cuvinte nu e cu nimic mai puţin grav decît, de exemplu, furtul de bani publici.

Plagiatul lui Victor Ponta a pus în mod ireversibil pe agenda publică chestiunea integrităţii academice, însă ne-a arătat, deopotrivă, forţa şi determinarea sistemului atunci cînd trebuie să-şi apere oamenii şi mai ales putreziciunea. Fostul premier social-democrat este în conti­nua­re doctor, iar „spălarea“ sa publică s a făcut în faţa unei societăţi lipsite de reacţie. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a fost desfiinţat, pe cînd Consiliului Naţional de Etică i-au fost inventate competenţe ad-hoc, totul pentru ca, în final, verdictul să fie de neplagiat. Eforturile de „albire“ a fostului premier au culminat cu soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul General, instituţie condusă de Tiberiu Niţu (fost coleg de facultate şi grupă cu Victor Ponta), la o reclamaţie pentru plagiat: acuzaţiile nu au putut fi dovedite, printre altele, pentru că fonturile folosite la redactarea tezei lui Victor Ponta nu erau similare cu cele din cartea de unde copiase. Curată operaţiune „Nufărul“!

Realizarea unui plagiat are două limite. Prima, şi cea mai gravă, este copierea ad litteram pe care şi un elev de clasa a VII-a o poate descoperi fără greutate. Este plagiatul cel mai uşor de identificat, iar o astfel de constatare ar putea fi făcută inclusiv de o comisie de portari de prin universităţi. Cea de-a doua este sofisticată, subtilă, fiind vorba despre prelucrări elaborate ale unor texte, de preluarea unor idei şi îmbrăcarea lor într-o altă formă, necesitînd, în mod justificat, o comisie de experţi. Toate cazurile pe care le-am expus public fac parte din prima categorie, a plagiatelor grosolane, făcute de persoane care nu au nimic de-a face cu cercetarea ştiinţifică şi care, probabil, nu au avut în viaţa lor un permis de bibliotecă.

Dezbaterea publică pe tema plagiatului a fost relansată vara trecută, odată cu dovezile categorice care au vizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea. Lucrarea este un conglomerat de evidenţe scandaloase: nu are introducere sau concluzii, bibliografia conţine doar 24 de lucrări, iar printre autorii plagiaţi se numără, pe lîngă Nicolae Iorga, propriul său conducător de doctorat, profesorul Ion Neagu, şi unul dintre referenţii din comisia de susţinere, profesorul Nicolae Volonciu. În cazul lui Oprea, sistemul a reacţionat rapid pentru a îngropa scandalul – Consiliul Naţional de Etică (CNE) a emis un verdict de neplagiat în doar şapte zile de la apariţia acuzaţiilor în presă.

Dacă pentru spălarea ruşinii publice a lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea s au desfiinţat şi înfiinţat comisii, legislaţia a fost interpretată abuziv, au fost emise verdicte-fulger, iar numele „specialiştilor“ care au ignorat evidenţele au fost trecute la secret, în cazul celorlalte persoane acuzate public de plagiat nu s-a întîmplat nimic. Neculai Onțanu (primarul sectorului 2), Bogdan Licu (prim-adjunct al procurorului general), Adela Popescu Neagu (secretara lui Gabriel Oprea), Loredana Radu (avocata lui Victor Ponta) şi Mihai Stânişoară (fost ministru al Apărării) au obţinut titlul de doctor sub coordonarea lui Gabriel Oprea la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ (ANIMV) a Serviciului Român de Informaţii (SRI). Conducerea Academiei SRI a anunţat că verifică lucrările acestora şi atît. Academia de Poliţie, acolo unde Dumitru Pîrvu (adjunctul şefului Poliţiei Române) a devenit doctor tot sub coordonarea lui Gabriel Oprea, nu s-a obosit să comunice ceva.

Abia plagiatul lui Petre Tobă, actualul ministru de Interne, a reuşit să mişte decidenţii politici, însă într-o manieră neconvingătoare şi mai degrabă suspectă. Petre Tobă reprezintă vîrful imposturii academice – nu doar că a plagiat trei sferturi din teza de doctorat, însă la bibliografie i-a inclus pe faimoşii Jo­seph Stiglitz şi Barry Buzzan la litera „A“, trecînd înainte particula „Apud“, crezînd, probabil, că „Apud“ este numele de familie al celor doi. Cazul ministrului de Interne nu a mai apucat să ajungă în faţa unei comisii, pentru că ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, colegul său de guvern, a revocat CNE şi a anunţat modificarea legislaţiei prin transferarea la universităţi a dreptului de a retrage titlul de doctor.

Decizia a stîrnit deja nenumărate controverse, fiind aplicabilă doar titlurilor viitoare, nu şi celor emise deja, deoarece în drept există un principiu al simetriei actelor juridice, adică doar cine a emis un act poate să îl anuleze sau să îl retragă. Însă dincolo de această dispută juridică, procedura de anchetă rămîne neclară. Dacă atribuţiile vor fi plasate total în responsabilitatea universităţilor, cine se va încrede în verdictul emis, de exemplu, de Academia SRI, instituţie total netransparentă, care s-a dovedit o adevărată fabrică de plagiate? Să laşi Academiei SRI dreptul de a-şi ancheta pro­priii doctori e ca şi cum ai pune un spărgător de bănci să repare un seif plin cu bani. În lipsa unei entităţi independente, care să funcţioneze ca instanţă de apel atunci cînd deciziile luate de universităţi ridică suspiciuni majore, e greu de crezut că vom vedea un titlu retras prea curînd.

Apoi, mai există o latură a responsabilităţii despre care nu vorbeşte nimeni: cea a conducătorilor de doctorat şi a profesorilor referenţi care decid acordarea titlului de doctor în baza unor teze plagiate. Nici un profesor părtaş la furtul doctorandului nu a păţit nimic, cum nu s-a întîmplat nimic nici în cazul şcolilor doctorale-fabrici de plagiate.

Ce am înţeles eu din experienţa demascării publice, pînă în acest moment, a opt plagiatori? Că instituţia demisiei de onoare nu există. Că guvernele trec, iar plagiatorii rămîn nepedepsiţi, cu funcţiile şi privilegiile intacte. Că noi, doctorii neplagiatori, sîntem egalii doctorilor plagiatori din cauza unei clase politice impotente, complice şi corupte moral.

Emilia Șercan este jurnalistă la Press­One.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Maersk este cel mai mare transportator naval de containere din lume
Tarifele SUA pe înțelesul tuturor: cine plătește și cine colectează
Noile tarife SUA, impuse de Donald Trump importurilor din zeci de țări, schimbă radical relațiile comerciale și dau bătăi de cap consumatorilor americani. Specialiștii în taxe vamale s-au văzut nevoiți să le explice acestora din urmă cine plătește și cine colectează taxele.
image png
Cartofii tăi putrezesc repede? Folosește acest truc și vor rezista proaspeți până la 5 luni
Cartofii sunt printre cele mai cumpărate alimente de bază în gospodăriile din România – versatili, sățioși, ieftini și ușor de preparat. Dar ce faci când începi să-i descoperi moi, încolțiți sau cu miros neplăcut, la doar câteva zile după ce i-ai adus acasă?
termocentrala paroseni in anii 50
Secretele celei mai vechi termocentrale pe cărbune din România. Cum a fost construită acum șapte decenii
Paroșeni, cea mai veche termocentrală pe cărbune din România rămasă în funcțiune, a fost inaugurată în 1955 și s-a bazat în cele șapte decenii de funcționare pe cărbunele din Valea Jiului.
Nicole Kidman și fiica ei Sunday Rose Foto YouTube dms
Sunday Rose, fiica lui Nicole Kidman, rupe tiparele vedetelor de la Hollywood: „Regulile mari” care i-au schimbat viața
Fiica lui Nicole Kidman, Sunday Rose, rupe tiparele vedetelor de la Hollywood. Află ce reguli i-au schimbat viața și cum își construiește drumul cu disciplină, departe de haosul celebrității.
studenti  jpg
Cum își alungă România tinerii din universități: „Țara are nevoie de oameni care să lucreze cu mâinile, nu cu capul”
Într-o Românie deja codașă în privința educației superioare, cu cei mai puțini absolvenți de facultate din UE, Guvernul lovește din nou în studenți. Tăierile masive ale burselor, anunțate recent, nu par a fi doar o măsură bugetară, ci o strategie de descurajare a învățământului superior.
image png
O rețetă de clătite delicioase cu banane cu doar 3 ingrediente. Fără făină, fără zahăr, fără lapte!
Uită de clătitele clasice care necesită jumătate de raft de ingrediente și te lasă cu un sentiment de vinovăție după ultima îmbucătură. Dacă ai crezut vreodată că o alimentație sănătoasă înseamnă mese plictisitoare și fără gust, această rețetă te va surprinde plăcut.
coada comunism
Cum a ajuns România o țară îndatorată la străini. Credite cheltuite pe afaceri păguboase, proiecte megalomanice și lipsă crasă de viziune
România a fost o țară care a trăit pe datorie încă de la începuturile existenței sale. Statul a contractat în ultimii 150 de ani credite externe mari, ajungând la un vârf în anul 2013. Majoritatea banilor din credite s-au dus pe investiții păguboase, dar și pentru rezolvarea unor probleme interne.
Delta Dunării Rusalii Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării
Turismul în Delta Dunării, în scădere accelerată. Nemulțumirile care alungă vizitatorii
Cifre cu 10% mai mici, în prima jumătate a acestui an, comparativ cu cele de anul trecut pentru Delta Dunării, destinația care pare să fi scăzut cel mai mult în preferințele turiștilor. Motivele sunt numeroase.
ciocan judecator bani
Bonusuri generoase pentru „tăcere”. Cât câștigă cu adevărat magistrații: unii au sporuri suprapuse pentru aceleași atribuții
Intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare a magistraților la 65 de ani și de a le reduce cuantumul lunar pe care aceștia l-ar primi la pensie a stârnit nemulțumirea breslei pentru că veniturile le-ar scădea substanțial, cu atât mai mult cu cât salariile sunt, în prezent, uriașe.