Plăcerile simple şi plăcerile complicate
De cînd cu criza tot aud un refren care a început să mă calce pe nervi: o să redescoperim plăcerile simple, renunţînd la cele complicate. Simple ar fi: admiratul naturii, gătitul ieftin şi sănătos în bucătăria personală, conversaţiile de la suflet la suflet cu cei dragi (familia), sexul, grădinăritul, mersul pe jos, badminton-ul în parc, de-astea. Complicate: party-urile în cluburi, mîncatul la restaurant, conversaţiile superficiale prin cafenele, filmele la cinema, drumurile cu maşina, cumpărăturile din hipermarketuri. Lectura intră uneori, inexplicabil, la categoria plăcerilor simple. Inexplicabil pentru că pattern-ul este: simplu e ce e gratis, complicat e ce costă bani. Bun e ce faci cu mîna ta, rău e ce-au făcut alţii şi ţi-au vîndut ţie. Cărţile nu sînt gratis şi nu sînt făcute cu mîna ta, deci plăcerea lecturii n-are cum să fie simplă, în logica asta. De ce pare totuşi simplu să-ţi petreci seara cu o carte în mînă, în loc să te duci în oraş şi să dai bani pe diverse distracţii? Financiar vorbind, nu altfel. După atîtea lamentări că sînt scumpe cărţile, că nu ni le putem permite, că editorii sînt afacerişti fără scrupule, librarii " hoţi, scriitorii " obsedaţi de tiraje, criticii " vînduţi editurilor? Şi de unde-or să ia oamenii cărţile cu care să-şi petreacă nişte seri simple, dacă în ţara asta se cumpără o carte pe an, pe cap de locuitor? Din biblioteci publice şi de la prieteni? Parcă nici bibliotecile nu mai primesc bani suficienţi pentru achiziţii " cam de multişor. Iar prietenii vor fi şi ei în criză, presupun. Bine, să zicem că proaspăt convertiţii la simplitatea lecturii nu vor căuta cărţi cît de cît noi, vor citi, simplu!, ce-au adunat deja în propriile lor biblioteci sau vor cumpăra ieftin cărţi uzate. În fond, Homer, Dostoievski şi Balzac ar trebui să se găsească la preţuri rezonabile, că au murit de mult şi s-au tot reeditat. Oricum, e garantat că ei, cei vechi, au scris capodopere şi nu rişti să dai banii pe prostii superficiale, promovate agresiv de nişte şnapani puşi pe îmbogăţit. Ei bine, cînd oamenii vor prefera să citească Dostoievski, în loc să meargă la un club sau la un restaurant, va fi venit deja Apocalipsa. Ori se va fi întors comunismul, care să fi distrus cluburile şi restaurantele. O "simplă" Criză nu e în stare de aşa ceva. Probabil că se va citi mai puţin, totuşi. Se vor cumpăra mai puţine cărţi, evident, deşi mi-e greu să-mi imaginez cît de puţine cărţi se pot cumpăra. Mai puţin de una pe an? Anticapitaliştii n-au cui să predice împotriva consumului în privinţa asta, în România. Ar fi ca şi cum ai sărbători Earth Hour într-un sat neelectrificat din munţi. Alţii deplîng faptul că ziarele au fost nevoite să reducă spaţiul dedicat recenziilor de carte " n-ar fi mare economie pentru ziarele româneşti. Sau sînt prea optimistă şi, de fapt, se pot scoate cele vreo trei pagini zilnice de cultură care apar în România? Optimismul meu merge atît de departe încît mi-e greu să-mi imaginez pînă şi reduceri de personal prin edituri. Ce să dea afară? Redactori? La cît de neredactate sînt atîtea cărţi... Şi totuşi, am citit articole în care se deplîngea inflaţia de cărţi publicate la noi, pentru că apar atît de multe încît selecţia a devenit laxă. Deci tot răul spre bine. Vor apărea mai puţine şi mai bune. Şi cititorii vor profita de această îmbunătăţire. Nu vor mai cumpăra romane superficiale, ci cărţi profunde... sînt sigură. Serios, în ţara asta nu e loc de criză în industria editorială. Pe blogul meu fac uneori liste cu cărţile pe care le cumpăr. Uneori capăt critici dure pentru consumism. Am făcut tot ce-am putut ca să scap de criticile astea pentru că mi se par chiar aberante. Nu mă deranjează deloc cînd mă critică lumea din alte motive. Dar nu mă bateţi la cap că citesc prea mult şi cumpăr prea multe cărţi! Vă rog eu! Nu pentru mine, că sînt foarte rezistentă la critică şi înjurături, ci pentru alţi oameni mai sensibili, care pot ajunge la concluzia că e rău să citeşti mult sau să cheltuieşti bani pe literatură. Asta, plus Criza, plus obsesia plăcerilor simple care nu costă bani " şi va veni adevărata Criză, aia pe care-am mai trăit-o: puţin Dostoievski prin librării, ceva mai mult Dan Brown, un Cărtărescu rătăcit. Şi, pentru alte plăceri, frumoasa emisiune Bancher sau şomer cu Romică şi Cornel. La care o să vină o soacră furioasă că ginerele a risipit banii de rate pe romane cu extratereştri. Nu e rău să citeşti şi altceva pe lîngă capodoperele obligatorii. Nu e rău să se publice multe cărţi, şi mai bune, şi mai proaste. Nu e consum imbecil să cumperi şi să citeşti un roman contemporan pe care încă nu l-au decretat criticii reputaţi, în unanimitate, "capodoperă". E bine, înseamnă că te interesează literatura. Nu e nevoie de criză ca să renunţi să te intereseze, cred că e suficient să fii tocat la cap că literatura depinde de comerţ şi comerţul e ceva rău. Ba e ceva foarte bun. Altfel n-aş fi ajuns eu să citesc Teodosie cel Mic. Cartea era deja scrisă, exista de cîţiva ani. Şi la mine n-a ajuns. O sută de ani să fi stat manuscrisul într-un dulap acasă la autor, fără comerţ eu n-aş fi pus mîna pe el. Fără o editură, nişte critici, nişte hîrtie consumată, nişte bani din care o familie săracă ar fi mîncat două zile, eu n-aş fi citit despre bufniţă şi minotaur, despre Pisicîine şi fantoma Otilia. Ceea ce era foarte rău pentru mine. O plăcere complicată de care mă bucur că n-am fost nevoită să mă lipsesc. Din fericire, nu era criză atunci(!). Eu o să mai pun mîna, o să mai cumpăr, o să mai citesc. Problema cu Criza e să am ce. La Homer pe hîrtie sfărîmicioasă, sinceră să fiu, n-o să mă întorc, deşi nici el nu era chiar aşa de simplu.
