Pisoarul lui Duchamp şi spaţiul public

Publicat în Dilema Veche nr. 238 din 4 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Pe la începutul anilor ’60, un artist francez ţicnit a scandalizat mediul cultural (puritan) american cu o lucrare de artă intitulată Fîntînă. Pe artist îl chema Marcel Duchamp, iar obiectul pe care l-a prezentat, la New York, drept lucrare de artă, era un pisoar. Duchamp a scandalizat pentru că a pus la grea încercare valorile şi prejudecăţile amatorilor de artă: o dată, introducînd în circuitul public un obiect de uz intim, şi a doua oară, afirmînd că un obiect ready-made este operă de artă. Marcel Duchamp nu face parte din categoria artiştilor prolifici - opera sa se rezumă la doar cîteva lucrări -, însă a rămas în istoria artei drept unul dintre oamenii care au marcat profund gusturile pentru artă ale Occidentului. A fost unul dintre primii care a explicat (exemplificat) că nu numai artistul creează: şi spectatorul - descifrînd şi interpretînd sensurile obiectului de artă - face un demers creator. După "furtuna" provocată de pisoarul lui Duchamp, puţine lucruri mai scandalizează în galeriile (acum, mult mai numeroase şi mai bogate) de la New York. Poneiul roz cu svastică pe fund ar fi putut să treacă neobservat dacă nu ar fi provocat furia pătimaşă a unor jurnalişti din emigraţia română. Dar, altfel decît s-a întîmplat cu Marcel Duchamp şi cu pisoarul său - care au fost judecaţi de artişti şi cu criteriile artiştilor -, discuţia despre artă este cu totul marginală acum, întreaga dezbatere urmărind problema reprezentării şi a reprezentativităţii. Cît de reprezentativă este această lucrare de artă pentru cultura română? Cum ne putem afişa în lume cu însemnele nazismului? (Ce-i drept, şi situaţia e diferită: dacă Duchamp a expus Fîntîna în galeria unui prieten, autorul Poneiului roz expune într-un centru cultural finanţat din bani publici.) Totul ţine, de fapt, de relaţia tensionată dintre artă, democraţie şi spaţiul public. Faptul că unii intelectuali români încă mai tînjesc după principii ordonatoare, după criterii universale, faptul că discursul public este în continuare impregnat de cuvinte precum "identitate naţională", "patriotism" etc., faptul că paleta de referinţe (simbolice, artistice) se opreşte undeva la jumătatea secolului trecut sînt simptome pentru un deficit de cultură democratică şi europeană. "Reprezentativ" înseamnă încă pentru mulţi responsabili culturali un fel de rezumat al aspiraţiilor colectivităţii - ca şi cum colectivitatea nu ar fi, de fapt, compusă din individualităţi. Spaţiul public ar trebui deci să fie spaţiu de expunere pentru figurile dominante în mentalul colectiv, şi nu pentru "marginali". E o viziune oarecum depăşită. Cele mai multe dintre instituţiile culturale europene dau, de ani buni, un cu totul alt sens cuvîntului "reprezentativ". Institutul Francez, de pildă, vrea să reprezinte ansamblul creaţiei franceze şi mizează în primul rînd pe cultura vie. Anul acesta, la F

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi