Pieţarii învaţă greu lecţia europeană
Ţăranul român, comerciant de Bucureşti, nu a depăşit încă prima reacţie la noile reglementări pe care Uniunea Europeană i le impune: aceea de furie şi revoltă. Totuşi, pe nesimţite, începe să îşi calce pe orgoliul meseriei lăsate din neam în neam, aproape fără să-şi dea seama: înţelege că trebuie să supravieţuiască şi, fie urmează cursuri pentru atestatul de producător, fie cumpără seminţe străine - că scoate legume mai arătoase decît ale noastre, grabnic plăcute la client -, fie se asociază c-un socru ori un văr. Noutăţile restrictive se prăvălesc însă cel mai abrupt pe creştetul celor bătrîni. Ei nu mai au energia juneţii, să înceapă o cu totul altă viaţă, într-o ţară devenită peste noapte europeană. "Tot cum ştim noi o să facem! Ce, ne controlează cineva?" Dumitru Victoriţa din Băleni Sârbi are duminică examen la Uniunea Europeană. O cucoană fandosită şi cam rigidă o s-o întrebe pe Victoriţa la cîţi centimetri se plantează legumele unele de altele, care sînt substanţele care se introduc în dispozitivele de irigaţie, cum se aşază foliile pe solar... Femeia cultivă legume în satul ei de cînd se ştie, dar ca să poată continua să le comercializeze în Piaţa Obor, frecventează cursuri de legumicultor. De altfel, majoritatea consătenilor merg în fiecare joi la şcoala din sat şi iau notiţe. "Vine un specialist de la Ministerul Agriculturii şi ne predă... Ne ducem, ce să facem, că altfel ne pierdem meseria de-o viaţă" - spune Victoriţa aranjînd nişte legături cu salată. Se pregăteşte să le ude cu o sticlă, să le reîmprospăteze, dar izbucneşte dintr-odată: "Eu n-o să ud niciodată cu irigatoruâ lor şi nici nu-mi hrănesc legumele cu substanţele alea toxice. Noi sîntem învăţaţi cu bălegaruâ, doamnă!". Femeia spune că merge la cursuri doar pentru că are nevoie de certificatul de producător. În rest, va lucra tot cum a fost învăţată: "Tot cum ştim noi o să facem! Ce, ne controlează cineva?". "Am ridicat-o la standarde, am făcut împrumut de 400 de milioane" La o tarabă mai la vale, o doamnă tînără şi inelată vinde roşii, castraveţi şi ardei. Este din Gruiu, Snagov, şi împreună cu soţul ei are cea mai întinsă seră din localitate, de peste 2000 de metri pătraţi. "Am ridicat-o la standarde europene, şi pentru aceste îmbunătăţiri am făcut împrumut în bancă de 400 de milioane." Tinerii întreprinzători au pus tot ce cere UE pentru un producător cu solar: folie tratată, ierbicid, instalaţie de picurare, seminţe... Ar fi vrut o subvenţie, ceva, că aşa au auzit, că s-ar da. "Nu ne-au dat nimic de la Primărie. Oricum, subvenţiile astea se dau pe pile, aşa că..." Femeia recunoaşte că legumele crescute după noile reglementări sînt arătoase şi atrag clientul, numai că nu ştie dacă acest aspect este suficient ca ei să îşi recupereze banii pe care i-au investit. "Ne trebuie mulgătoare specială şi tanc de răcire a laptelui. Păi, de unde să dau eu banii ăştia?" În hala Pieţei Obor, tăcere la sectorul brînzeturi. Femeile poartă şorţuri albe, dar sînt negre de supărare. Dacă ar avea un oblon, l-ar trage în faţa oricui încearcă să intre în vorbă. O doamnă mai relaxată, venită tocmai din Baia Mare să-şi vîndă brînza în Obor, explică tensiunea colegelor: "Sînt supărate că de luna viitoare nu mai au voie să vîndă, şi ce fac ele cu atîta marfă?!". Femeile nu ştiu că autorităţile le-au prelungit pînă la 31 iulie, perioada pînă la care mai pot vinde direct produse de origine animală în afara localităţii de domiciliu şi a celor învecinate. De fapt, chiar dacă ar şti, ar fi la fel de nemulţumite. "Noi asta am făcut de ani de zile: am crescut animale din tată în fiu şi am trăit de pe urma lor. De-acum ce facem?" - spune alta. Încet-încet, femeile dau glas nemulţumirilor. "Am auzit că ne trebuie mulgătoare specială şi tanc de răcire a laptelui. Păi, de unde să dau eu banii ăştia? Gata, s-a terminat pentru mine!" "Eu am rămas cu putina plină, tot n-am terminat de vîndut cît aveam!" Dintre femeile venite în Obor din toată ţara, de ani de zile, nici una nu are de gînd să se asocieze sau să facă împrumut pentru noile ustensile europene. Pentru ele, acesta este începutul sfîrşitului. "Cu cine să te asociezi, în cine ai încredere în ziua de azi?" În Piaţa Sudului, la raionul de lactate şi brînzeturi, aceeaşi atmosferă apăsătoare printre comercianţi. Nea Adrian, coşcogeamite ciobanul de munte, vorbeşte nervos, cu capul în calupul de brînză. "Cică să te asociezi. Cu cine să te asociezi, în cine ai încredere în ziua de azi?" După o pauză de calmare, nea Adrian recunoaşte că a început deja tratativele cu socru-său. "Păi, cu rudele, doar nu cu vecinii", mormăie în barbă. Alte două femei spun că şi ele se pregătesc pentru împrumuturi la bancă. În subvenţiile UE nu prea cred, pentru că - spun ele - nu au primit nici subvenţia pe cap de animal, de ce ar primi-o pe asta? "Să zicem că noi ne-om mai descurca pînă la urmă, sîntem tinere, avem şi nişte bani deoparte. Dar ţăranul, ţăranul ăsta sărac cu o pensie de un milion jumate, el ce face? "
