Piele de urs

Lavinia BRANIŞTE
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Piele de urs jpeg

Am fost cu o prietenă într-o stațiune de pe Valea Prahovei, în urmă cu vreo două săptămîni. Ne-am ­luat multe haine groase, deși era încă august, și am pornit devreme, ca să evităm aglomerația. Prietenul Marcel din GPS ne-a arătat calea, dar aglomerația n-am putut-o evita decît pînă cam pe unde ni s-au înfundat prima dată urechile de la altitudine. Înainte de Posada mergeam deja bară la bară și am avut timp din plin să remarcăm numeroasele indicatoare ce anunțau că se apropie Muzeul Cinegetic. Oare ce-o fi înăuntru? – ne-am întrebat în timp ce treceam încet pe lîngă conacul de piatră. Probabil că ceva sinistru, am fost de acord amîndouă.

Ne-am făcut treaba peste zi, căci cu treabă ne-am dus, iar seara am tras la pensiunea unde trebuia să înnoptăm. Ne-am luat cheile de la recepție și am urcat la etajul al doilea, unde aveam camerele. Pe holuri și pe scări, pensiunea era plină de piei de urși și lincși atîrnate pe pereți, una lîngă alta.

M-am oprit în loc să mă uit la ele, nu mi-a venit să cred.

– Poftim muzeu cinegetic, a zis prietena, rîzînd.

Urșii erau mai mari sau mai mici, dar toți atîrnați cu capul în jos, cu ochii deschiși și gura căscată larg. Sus, la etaj, între camerele noastre alăturate, un cap de cerb privea în gol, pe deasupra lucrurilor.

– Cred că noaptea animalele astea au o viață a lor, am zis cu voce tare în timp ce răsuceam cheia, iar după ce-am intrat în cameră, m-am trîntit pe pat și primul lucru a fost să intru pe net și să caut cît costă coarnele de cerb.

Am coborît la cină, iar în sala de mese, pe un perete întreg, stătea întinsă cea mai mare piele de urs din toată pensiunea, înconjurată de luminițe multicolore, ca pentru bradul de Crăciun. Am luat o cină modestă și apoi am înghiontit-o pe prietena mea să ne facem o poză cu blana. A spus că-i e rușine. Eu am zis că e halucinant și că vreau să am această poză absurdă cu blana, dar nu singură.

Ne-am ciondănit o vreme în șoaptă, apoi ne-am dus la recepție și am întrebat-o pe doamna de acolo dacă putem să băgăm luminițele în priză, să ne facem poză cu ursul. A fost superbucuroasă. S a oferit singură să ne facă ea poza.

Am băgat luminițele în priză și ursul s-a înconjurat de beculețe multicolore și pîlpîitoare, care nu funcționau toate. M-am poziționat cu o mînă în gura lui. Nu era cu capul în jos, ca ceilalți, ci întins pe orizontală, deasupra unui șemineu.

Ne-am luat amîndouă mutrele zîmbitoare și prietena a zis printre dinți:

– Să nu pui pe Internet.

– Nu pun, i-am zis.

După ce ne-am făcut poza, am scos luminițele din priză și ne-am dus în camerele noastre.

M-am băgat în patul matrimonial și m-am învelit cu pătura pufoasă, cu imprimeu de blană de leopard. Nu puteam să-mi scot din minte pieile de pe holuri. Un fel de măsură a valorii pensiunilor de munte, pentru oamenii care le dețin.

În liniștea nopții – și pentru că-mi era greu să adorm, fiind în pat străin –, am început la un moment dat să aud de pe hol zgomote difuze, care ar fi putut fi orice: apa la baie într-o altă cameră, scîrțîitul scărilor, un cap de cerb vorbind cu o blană de urs…

M-am întors pe-o parte, apoi pe burtă, apoi mi-am pus perna în cap, dar mă durea gîtul fără pernă, așa c-am renunțat. M-am enervat că nu adorm. A doua zi urma să plecăm devreme spre București, ceasul era pus să sune la 7.

M-am dat jos din pat și am deschis ușa, care a scîrțîit. Poate că-n camera de alături prietena mea stătea cu ochii în tavan și-și imagina că scîrțîie fiindcă cerbul a întors capul să vadă cine vine.

Am lăsat ușa deschisă la cameră, să vină lumină pe hol, fiindcă habar n-aveam unde e întrerupătorul, apoi am făcut cîțiva pași și m-am mai uitat la blana din capul scării și la capul de cerb de lîngă ușa mea. Era în aceeași poziție, se uita în continuare peste lucruri, în întuneric.

Asta ar fi o poveste haioasă, cum se scoală animalele noaptea și vorbesc între ele, aș putea scrie povestea asta pentru copii!

Nu, e prea sinistru, ce naiba.

M-am întors în cameră, am răsucit cheia în ușă de două ori, apoi am scotocit în trusa de cosmetice și am scos o cutiuță mică, cu două dopuri de urechi în ea. Le luasem de la Praktiker, de la raionul de picamere. Dopurile de buret de la farmacie n-au nici un efect.

Mi-am pus dopurile în urechi și m-am învelit din nou cu leopardul.

Oare în cît timp își vor scoate investiția cu trofeele? Pensiunea părea destul de nouă. Poate au luat în calcul aceste achiziții cînd au făcut împrumutul la bancă.

Nu mai auzeam absolut nimic, dar acum creierul era concentrat pe presiunea din urechi, care dădea semne că-n scurt timp se va transforma în durere. Și parcă nu mai putea să-mi respire capul.

La naiba cu paturile străine, am zis.

M-a fulgerat un gînd legat de mini-bar. Dar sfînta notă de plată mă protejează mereu de abuzuri, mă ține un om rațional.

Am tras leopardul și mai sus, pînă-n gît.

Dă, Doamne, s-adorm, dă, Doamne, s-adorm, dă, Doamne, s-adorm… 

Lavinia Braniște este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa este Rostogol merge acasă (Editura Arthur, 2016).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.