Piele de urs

Lavinia BRANIŞTE
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Piele de urs jpeg

Am fost cu o prietenă într-o stațiune de pe Valea Prahovei, în urmă cu vreo două săptămîni. Ne-am ­luat multe haine groase, deși era încă august, și am pornit devreme, ca să evităm aglomerația. Prietenul Marcel din GPS ne-a arătat calea, dar aglomerația n-am putut-o evita decît pînă cam pe unde ni s-au înfundat prima dată urechile de la altitudine. Înainte de Posada mergeam deja bară la bară și am avut timp din plin să remarcăm numeroasele indicatoare ce anunțau că se apropie Muzeul Cinegetic. Oare ce-o fi înăuntru? – ne-am întrebat în timp ce treceam încet pe lîngă conacul de piatră. Probabil că ceva sinistru, am fost de acord amîndouă.

Ne-am făcut treaba peste zi, căci cu treabă ne-am dus, iar seara am tras la pensiunea unde trebuia să înnoptăm. Ne-am luat cheile de la recepție și am urcat la etajul al doilea, unde aveam camerele. Pe holuri și pe scări, pensiunea era plină de piei de urși și lincși atîrnate pe pereți, una lîngă alta.

M-am oprit în loc să mă uit la ele, nu mi-a venit să cred.

– Poftim muzeu cinegetic, a zis prietena, rîzînd.

Urșii erau mai mari sau mai mici, dar toți atîrnați cu capul în jos, cu ochii deschiși și gura căscată larg. Sus, la etaj, între camerele noastre alăturate, un cap de cerb privea în gol, pe deasupra lucrurilor.

– Cred că noaptea animalele astea au o viață a lor, am zis cu voce tare în timp ce răsuceam cheia, iar după ce-am intrat în cameră, m-am trîntit pe pat și primul lucru a fost să intru pe net și să caut cît costă coarnele de cerb.

Am coborît la cină, iar în sala de mese, pe un perete întreg, stătea întinsă cea mai mare piele de urs din toată pensiunea, înconjurată de luminițe multicolore, ca pentru bradul de Crăciun. Am luat o cină modestă și apoi am înghiontit-o pe prietena mea să ne facem o poză cu blana. A spus că-i e rușine. Eu am zis că e halucinant și că vreau să am această poză absurdă cu blana, dar nu singură.

Ne-am ciondănit o vreme în șoaptă, apoi ne-am dus la recepție și am întrebat-o pe doamna de acolo dacă putem să băgăm luminițele în priză, să ne facem poză cu ursul. A fost superbucuroasă. S a oferit singură să ne facă ea poza.

Am băgat luminițele în priză și ursul s-a înconjurat de beculețe multicolore și pîlpîitoare, care nu funcționau toate. M-am poziționat cu o mînă în gura lui. Nu era cu capul în jos, ca ceilalți, ci întins pe orizontală, deasupra unui șemineu.

Ne-am luat amîndouă mutrele zîmbitoare și prietena a zis printre dinți:

– Să nu pui pe Internet.

– Nu pun, i-am zis.

După ce ne-am făcut poza, am scos luminițele din priză și ne-am dus în camerele noastre.

M-am băgat în patul matrimonial și m-am învelit cu pătura pufoasă, cu imprimeu de blană de leopard. Nu puteam să-mi scot din minte pieile de pe holuri. Un fel de măsură a valorii pensiunilor de munte, pentru oamenii care le dețin.

În liniștea nopții – și pentru că-mi era greu să adorm, fiind în pat străin –, am început la un moment dat să aud de pe hol zgomote difuze, care ar fi putut fi orice: apa la baie într-o altă cameră, scîrțîitul scărilor, un cap de cerb vorbind cu o blană de urs…

M-am întors pe-o parte, apoi pe burtă, apoi mi-am pus perna în cap, dar mă durea gîtul fără pernă, așa c-am renunțat. M-am enervat că nu adorm. A doua zi urma să plecăm devreme spre București, ceasul era pus să sune la 7.

M-am dat jos din pat și am deschis ușa, care a scîrțîit. Poate că-n camera de alături prietena mea stătea cu ochii în tavan și-și imagina că scîrțîie fiindcă cerbul a întors capul să vadă cine vine.

Am lăsat ușa deschisă la cameră, să vină lumină pe hol, fiindcă habar n-aveam unde e întrerupătorul, apoi am făcut cîțiva pași și m-am mai uitat la blana din capul scării și la capul de cerb de lîngă ușa mea. Era în aceeași poziție, se uita în continuare peste lucruri, în întuneric.

Asta ar fi o poveste haioasă, cum se scoală animalele noaptea și vorbesc între ele, aș putea scrie povestea asta pentru copii!

Nu, e prea sinistru, ce naiba.

M-am întors în cameră, am răsucit cheia în ușă de două ori, apoi am scotocit în trusa de cosmetice și am scos o cutiuță mică, cu două dopuri de urechi în ea. Le luasem de la Praktiker, de la raionul de picamere. Dopurile de buret de la farmacie n-au nici un efect.

Mi-am pus dopurile în urechi și m-am învelit din nou cu leopardul.

Oare în cît timp își vor scoate investiția cu trofeele? Pensiunea părea destul de nouă. Poate au luat în calcul aceste achiziții cînd au făcut împrumutul la bancă.

Nu mai auzeam absolut nimic, dar acum creierul era concentrat pe presiunea din urechi, care dădea semne că-n scurt timp se va transforma în durere. Și parcă nu mai putea să-mi respire capul.

La naiba cu paturile străine, am zis.

M-a fulgerat un gînd legat de mini-bar. Dar sfînta notă de plată mă protejează mereu de abuzuri, mă ține un om rațional.

Am tras leopardul și mai sus, pînă-n gît.

Dă, Doamne, s-adorm, dă, Doamne, s-adorm, dă, Doamne, s-adorm… 

Lavinia Braniște este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa este Rostogol merge acasă (Editura Arthur, 2016).

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.