„Piatra de temelie a industriei festivalurilor muzicale“ – interviu cu Cristian BUSUIOC

Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
„Piatra de temelie a industriei festivalurilor muzicale“ – interviu cu Cristian BUSUIOC jpeg

Cristian Busuioc a fost radio DJ, sound-designer la PRO TV, iar din 2000 şi-a fondat propria companie de management artistic, ocupîndu-se de cariera artistică a mai multor trupe locale (Shukar Collective, AB4, The Mono Jacks, Electric Brother, Șuie Paparude, OCS, Coma, EMIL). În 2004 a fondat One Event, o companie care a organizat și produs concerte cu artiști internaționali precum Placebo, Massive Attack, Muse, Suede, Bryan Ferry, -UNKLE, DJ Shadow, Air etc. În 2013 s-a alăturat echipei de producție a TIFF, coordonînd și producînd secțiunea muzicală a festivalului. În 2016 a fondat DokStation, Festivalul de film documentar de muzică (http://dokstation.ro).

Cînd ați văzut prima dată concertele de la Woodstock?

Foarte tîrziu, după 1990, cred. Atunci cînd a explodat la noi „traficul“ de casete video VHS și, în cele din urmă, mi-a picat și mie în mîna „casetă magică“. Cred că prima oară am văzut-o la un prieten pentru că în perioada respectivă familia mea încă nu avea propriul video-player.

Ați văzut documentarul de anul acesta, Woodstock: Three Days That Defined a Generation de Barak Goodman?

O, da! L-am văzut cu sufletul la gură și am rămas interzis aflînd cum a fost pusă, inconștient, piatra de temelie a industriei festivalurilor muzicale. Și multe alte lucruri „nespuse“ despre acest festival, lucruri care acum, cînd industria de gen a ajuns la un nivel incredibil, sînt ca niște „pietre prețioase“. De exemplu, eu știam că Woodstock a avut acces gratuit. În realitate s-au vîndut bilete în avans, dar din cauza lipsei de experiență a organizatorilor s-a ajuns în situația în care, cu şapte zile înainte de eveniment, lucrările de amenajare a spațiului să fie atît de întîrziate încît nu a mai fost timp fizic pentru finalizarea gardului ce ar fi trebuit să delimiteze zona. Decizia nedorită, dar luată de nevoie, a fost ca accesul să fie, în final, gratuit. Și multe, multe astfel de detalii ale organizării care nu au fost explicate și detaliate pînă acum. Este și o lecție pentru cei ce doresc să intre în acest domeniu al organizării de evenimente muzicale. Merită văzut cît mai repede acest documentar.

Cum ați început să organizați concerte?

Muzica este pasiunea vieții mele, iar după ce am decis, în 2000, să încep să mă ocup de artiști autohtoni din postura de manager, trecerea la organizarea de concerte a venit destul de natural. Dar și dintr-o frustrare personală, încercînd să arăt că se poate organiza un eveniment muzical în condiții decente și cu multă pasiune și dăruire. În 2004, cînd am organizat primul eveniment (concertul Bălănescu Quartet Maria T), deja aveam la activ peste trei ani de experiențe „tragice“ cu concerte făcute după ureche și fără pic de „bun-simţ“. Pentru că, de fapt, dacă e bun-simţ și pasiune este imposibil să nu iasă ceva de calitate, indiferent de domeniul în care activezi.

Cum ați început festivalul Dok-Sta-tion?

DokStation a luat naștere tot după un moment de „dezamăgire“: acum patru ani i-am propus lui Tudor Giurgiu să selecteze la TIFF două documentare muzicale (unul despre Lee „Scratch“ Perry și altul despre The Orb) și m-a refuzat, elegant, pe motiv că sînt prea nișate. Aşa mi-a venit ideea unui festival de filme documentare care să trateze domeniul muzical, adică trupe/artiști, genuri, studiouri de producție, evenimente și tot ce ține de muzică. Peste cîteva zile discutam deja ideea cu Claudiu Mitcu (regizor de documentare și mare pasionat de muzică) care a marșat imediat și, peste alte cîteva săptămîni, aveam deja echipa care se află și astăzi în spatele DokSta-tion: Ileana Bîrsan, Alina Tarba, Claudiu și cu mine.

Ce ne pregătiţi cu această a patra ediţie din 12-15 septembrie?

Ediția din acest an va fi dedicată stilului disco. Vom proiecta în jur de șase documentare ce vor trata acest gen și vom putea să prezentăm publicului evoluția lui, impactul asupra scenei muzicale internaționale, dar și metamorfozarea acestui stil în alte genuri, care au făcut istorie la rîndul lor. Dar vom avea o serie de premiere naționale, documentare care au fost deja aplaudate la alte festivaluri internaționale de film: David Bowie: Finding Fame, Radiohead: Mutant Band, Marianne & Leonard: Words Of Love, PJ Harvey: A Dog Called Money, Suede: The Insatiable Ones, New Order: Decades, Swans: Where Does A Body End? şi I Want My MTV.

Ce planuri de viitor aveți cu acest festival?

Vom încerca ca, de la o ediție la alta, să l creștem și sperăm ca, începînd cu anul viitor, să reușim să-l „exportăm“ și în alte orașe din România. Avem discuții inițiate cu parteneri din Cluj, Sibiu, Timișoara și Iași. Sper să ne iasă.

Primul disc cumpărat, ultimul disc cumpărat şi cel mai de preţ vinil pe care-l deţineți?

Sincer, nu mai ţin minte care a fost primul disc cumpărat, dar cred că un Best of The Smiths. Ultimul vinil cumpărat este Violence de la Editors. Iar cel mai de preț vinil al meu este Pearl Jam, Vitalogy: cînd a decis să lanseze Vitalogy, trupa era într-o campanie de revigorare a formatului vinil și a decis să lanseze albumul, cu o săptămînă înainte de lansarea oficială, în zece mii de exemplate numai în format vinil. Eu am una dintre aceste cópii.

Dacă ați putea aduce pentru un concert în România orice trupă din istorie / din prezent, ce-ați aduce?

Din istorie: Nirvana și David Bowie. Din prezent: după ce am adus pentru prima oară în România Placebo și Muse, mi se pare mai mult decît normal să urmeze Radiohead.

Dar dacă ați putea duce orice trupă românească din istorie / din prezent la un mare festival de afară, ce-ați duce?

Din istorie: Timpuri Noi, formula din 1988. Din prezent: Balkan Taksim.

Dacă ați putea trimite în spaţiu, pentru a întîlni alte civilizaţii, un documentar muzical, un DVD cu un concert live şi un disc de vinil, ce ați trimite?

Documentar muzical: trilogia David Bowie (Five Years, Last Five Years și Finding Fame). DVD: Portishead, Roseland NYC Live, iar vinil: Nirvana, Nevermind.

a consemnat Marius CHIVU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.