Piaţa postmodernă a terorii

Cornel CODIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Piaţa postmodernă a terorii jpeg

Cum a devenit teroarea parte a vieţii cotidiene, pentru milioane de oameni, fie că trăiesc în supraabundenţa insulelor privilegiate ale lumii globale, ori în deşerturile megacontinentului sărăciei? Cum şi de ce atît de mulţi cetăţeni ai Planetei au zilnic întîlnire cu chipul terorii, fie că merg liniştiţi pe stradă, se află în metrou, în tren, pe vapor sau într-un avion? De ce teroarea pluteşte ca un uriaş, persistent, nor de furtună deasupra societăţilor postmoderne, ameninţîndu-le nu doar liniştea şi pacea, ci însăşi urzeala de raţionalitate şi libertate, pe care sînt ţesute structurile lor sociale? Dacă Alexander Pope avea dreptate şi „studiul adecvat al omenirii este omul“ (The Riddle of the World), atunci – de aici ar trebui să începem şi noi cercetarea răspunsurilor la toate aceste întrebări.

Înainte de a avea circulaţia pe care o are astăzi, în cetatea politicii, înainte de a deveni o marfă cu piaţă globală, teroarea a fost, pentru cea mai mare parte a istoriei, un ingredient omniprezent. Este adevărat, într-un cîmp de interacţiune socială mult mai îngust, cel al comportamentelor beligene, cum le numeşte G. Bouthoul. Lupta – utilizarea metodică a violenţei organizate la scară socială – include componenta terorii. Motivul este natural. Toate fiinţele vii, de la formele unicelulare, pînă la om, sînt „cablate“ astfel încît să producă, automat, o reacţie standard, cînd sînt confruntate, pe neaşteptate, cu un pericol iminent şi masiv la adresa vieţii lor! Supradimensionalitatea acestui pericol, în raport cu capacităţile proprii de apărare (cunoscute/estimate!), iminenţa şi implacabilul concretizării pericolului, plus „sentimentul“ inevitabilităţii rezultatului (anenatizarea) sînt componentele „terorii“, ale reacţiei fizio-psihologice pentru care sîntem „setaţi“.

O reacţie simplă, prin consecinţele ei: „îngheţarea“. Transformarea, pentru cîteva momente, într-o „stană de piatră“, la propriu; de la îngheţarea catatonică a muşchilor, la îngheţarea proceselor de gîndire şi decizie. Dintr-un motiv care este încă prea puţin înţeles, „proiectantul“ sistemelor biologice pare să fi ştiut că, oricît de slabă ar fi în faţa unui pericol copleşitor, apărarea prin „îngheţare“ este mai bună decît orice altă soluţie, bazată pe mişcare!! Ceva asemănător regăsim în situaţia de cutremur, unde experienţa arată că acţiunea de „a ieşi din casă“ acumulează, fie şi într-un timp minim, mult mai multe pericole decît nonacţiunea, adică decizia de a rămîne pe loc! Contraintuitiv, dar adevărat; mai precis, adecvat! Utilizarea mijloacelor/acţiunilor care pot induce teroare face parte din „arsenalul“ luptelor, din zorii civilizaţiei şi pînă astăzi. Motivul are de-a face cu esenţa răspunsului nostru prestabilit – „îngheţarea“. Odată blocat, cel supus terorii devine, fie şi pentru o scurtă perioadă de timp, total vulnerabil, victima sigură, fără apărare, a celui care a pregătit şi executat atacul! De la artele marţiale care folosesc doar corpul uman, la strategiile confruntărilor nucleare, nu există aspect al pregătirii de luptă care să nu includă utilizarea terorii şi, simetric, deprinderea mijloacelor care dezvoltă capacitatea de a scurtcircuita (scoate din funcţiune!) reacţia naturală de „îngheţare“, în cazul percepţiei unui pericol masiv şi iminent. Dacă ar fi rămas circumscrisă acestui areal, teroarea ar fi şi astăzi un subiect de studiu doar pentru psihologi şi militari, pentru cei care se ocupă de pregătirea tactică a luptelor, indiferent la ce scară s-ar desfăşura ele.

La limita drumului pe care modernitatea îşi epuizează resursele de dezvoltare şi reproducere a structurilor sale fundamentale, de la economie şi politică, la religie şi etică, acolo unde au început să se deschidă porţile spre tărîmul incongruenţei pe care o numim (probabil temporar!) postmodernitate, teroarea a făcut, însă, un pas decisiv pentru a se înstăpîni în teritoriul politicii. Adevărat, era acolo mai demult! Două rădăcini viguroase şi vizibile ajung pînă la noi. Prima este chiar „inovaţia“ Revoluţiei Franceze, regimul terorii! Atunci a fost însămînţată în solul politicii moderne, la propriu, ideea că o revoluţie, o schimbare politică radicală, pentru a se putea stabiliza, pentru a putea prinde rădăcini şi a da roadele preconizate, are nevoie de o perioadă de „teroare“, de o asemenea revărsare a violenţei, instrumentată instituţional, ori necontrolată, dezlănţuită dincolo de legi şi de ordinea firească, încît să se obţină eliminarea fizică a opoziţiei sau îngheţarea reacţiilor celor ce ar dori să împiedice „revoluţia“, ori să o facă reversibilă. Cea de-a doua, prin intermediul anarhismului (vezi Bakunin, „Scrisoarea către Nechayev“, 2 iunie 1870), dezvoltată de Lenin în teoria „dictaturii proletariatului“ şi desăvîrşită de practicile staliniste, ceea ce a statornicit teroarea ca instrument al politicii moderne şi parte a moştenirii „revoluţionare“ a tuturor regimurilor dictatoriale care s-au revendicat, într-un fel sau altul, de la ideea schimbării sociale radicale, de la comunism, „real-socialism“, fascism, sau „dictaturile de dezvoltare“ ale secolului al XX-lea. În sfîrşit, pasul decisiv de la teroarea politică la terorism internaţional a fost făcut la mijlocul secolului al XX-lea. Momentul este precis marcat şi are de-a face cu geo-politica Orientului Mijlociu. Spaţiul respectiv a fost considerat, de politica sovietică, propice atît pentru angajarea Statelor Unite într-un „conflict prin terţi“, cît şi pentru testarea unor noi variante ale „războiului revoluţionar“, ca parte a strategiei de promovare a „revoluţiei mondiale“, element ideologic esenţial al moştenirii leniniste. Organizaţia pentru eliberarea Palestinei a fost vectorul politic utilizat de sovietici pentru a instrumentaliza obiectivele lor. Ca să poată utiliza dimensiunea politică a conflictului pe scena ONU, era însă nevoie de recunoaşterea şi acceptarea internaţională a noului actor politic, OEP-ul. Din această ecuaţie s-a născut, în laboratoarele serviciilor de spionaj sovietice, ideea unor acţiuni care să forţeze Occidentul şi în special Statele Unite să ia act de şi să facă publice cererile şi obiectivele politice ale OEP. La deturnarea prin forţă a unor avioane civile şi ameninţarea teroristă de a ucide pasagerii se adăuga cererea de a publica în ziare de mare circulaţie din Statele Unite o pagină care să prezinte cererile atentatorilor; în fapt o pagină de propagandă a OEP. Istoria aceasta începe la 23 iunie, 1968, cu deturnarea zborului El Al 426. Ea a creat formula standard pentru operaţiunile de terorism internaţional: o lovitură în forţă asupra unui ţinte civile, cu luare de ostatici; ameninţarea cu uciderea lor, adesea întărită de uciderea demonstrativă a unuia sau mai multor ostatici; cererea politică şi ampla ei mediatizare. Chiar dacă acţiunea se termina într-un dezastru pentru atentatori şi terorişti, obiectivul politic era considerat atins! Teroarea făcuse auzite cererile atentatorilor. Teroarea făcuse vizibile şi credibile forţa, hotărîrea şi obiectivele instrumentului politic care-i trimisese în misiune! Motivul pentru care nici astăzi, cînd terorismul internaţional foloseşte oportunităţile şi infrastructurile globalizării pentru a se proiecta ca ameninţare omniprezentă, statele membre ONU nu au căzut de acord asupra unei definiţii oficiale a terorismului, este considerarea acţiunilor al căror tipar a fost creat în 1968 drept instrumente legitime ale „forţelor revoluţionare“, ori ale celor care luptă împotriva unui „opresor“ ce deţine supremaţia puterii şi nu poate fi, în nici un alt mod, adus la masa negocierii, ori stămutat din linia sa politică. Lumea culege şi este obligată astăzi să înghită cu noduri unul dintre cele mai amare şi mai toxice „fructe“ născute din sămînţa ideologiei „revoluţionare“.

Departe de a fi afectată de încheierea „Războiului Rece“, piaţa internaţională a terorii a urmat şi a exploatat oportunităţile istoriei; se foloseşte cu abilitate de procesele globalizării pentru a spori capitalul investitorilor! Unde sîntem, deci, astăzi? Într-o lume în care majoritatea, dacă nu chiar toate activităţile umane tind să adopte tiparul pieţei! Producţia internaţională a terorii s-a „delocalizat“, şi-a multiplicat centrele, şi-a specializat activităţile pe competenţe şi arii de predilecţie. Ca orice activitate „economică“, ea are nevoie, în primul rînd, de resurse – bani, oameni, informaţii, organizare. Aspectele noi ale tabloului se regăsesc pe fiecare palier: exploatarea dezvoltării multiculturalităţii occidentale şi folosirea agresivă a comunităţilor musulmane din Occident pentru convertirea, recrutarea şi înregimentarea „teroristului de tip nou“, care s-a născut, a crescut şi s-a format în lumea occidentală; diversificarea, multiplicarea şi specializarea reţelelor care produc sau spală banii necesari operaţiunilor teroriste; parazitarea reţelelor oficiale ale traficului de arme pentru aprovizionarea şi asigurarea operaţiunilor terorismului internaţional; diversificarea programelor şi a locaţiilor de instruire şi condiţionare a operativilor reţelelor teroriste; dezvoltarea activităţilor şi a capacităţilor care asigură informaţiile critice necesare planificării, protejării şi executării operaţiunilor teroriste; parazitarea structurilor politice ale unor state pentru promovarea şi atingerea obiectivelor acţiunilor teroriste; diversificarea modalităţilor de utilizare, parazitare sau cooperare cu structurile specializate ale serviciilor de informaţii/contrainformaţii ale statelor „prietene“, „neutre“ sau chiar „inamice“, pentru pregătirea, organizarea şi realizarea operaţiilor de terorism internaţional. Amprenta ideologică a activităţilor terorismului internaţional este mai puţin marcată, decît în vremurile Războiului Rece. Accentuate au rămas temele antioccidentale („Răul este/vine din Occident“), „revoluţionar-eliberatoare“, „justiţiare“.

Unde se află România în raport cu fenomenul terorismului global? La periferie, dacă nu chiar „în afara hărţii“, ar putea spune oricine ia în considerare aspectul materializării actelor de terorism internaţional. De două ori, eronat! O dată, întrucît în structurile lumii globalizate, periferia nu mai există; există doar arii predilecte pentru diferite tipuri de activităţi, şi ele definite doar pentru perioade limitate de timp. A doua oară, pentru că România chiar este o zonă activă a acţiunilor teroriste, dar nu în ceea ce priveşte „ţintele“, locul de finalizare, ci în zona de asigurare resurse, în special financiar-materiale şi de informaţii.

Dincolo de ideologii, politică şi putere, ce ne-ar mai trebui pentru a înţelege regulile şi dinamica noii pieţe globale a terorii? Poate ceea ce evocă Akerlof şi Schiller, pe urmele lui Keynes: „spiritul animal“. „Nu vom înţelege niciodată evenimentele economice importante, decît atunci cînd vom privi în faţă faptul că, în natura lor, cauzele acestora sînt în mare parte mentale... teoria a ignorat rolul spiritului animal. După cum a ignorat şi faptul că oamenii pot să nu fie conştienţi că s-au suit într-un rollercoaster.“ Cu evenimentele politice lucrurile stau cam în acelaşi fel!

Cornel Codiţă este sociolog, analist militar, prof. univ. şi general în rezervă al Armatei Române.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

pisica istock jpg
Motivul pentru cae pisica ta miaună când îi vorbești. Ce mesaje încearcă să transmită
Undeva în jur de jumătate dintre români au acasă animale de companie, iar atunci când vine vorba despre pisici, nu durează deloc foarte mult timp să observăm că felinele noastre au un comportament destul de specific și, în unele cazuri, chiar neobișnuit.
chirie mare britania jpg
Cum se înregistrează la ANAF contractul de închiriere în 2025? Ce obligații mai are proprietarul
Procedura de înregistrare a contractelor de închiriere la ANAF a fost simplificată în 2025, astfel încât procesul de depunere a documentelor devine mai accesibil, contribuind la reducerea birocrației.
soldati militari rusi shutterstock 651796603 jpg
Armata rusă susține că a cucerit localitatea Novomîkolaivka din regiunea Sumî. Kremlinul vrea o „zonă-tampon” la granița cu Ucraina
Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri, 18 iunie, că trupele ruse au preluat controlul asupra localității Novomîkolaivka, aflată la aproximativ patru kilometri de granița cu Rusia, în regiunea ucraineană Sumî. Kremlinul a mai anunțat și ocuparea localității Dovhenke, din regiunea Harkov.
charles boycott foto wikipedia png
19 iunie: Moare Charles Boycott, moșierul împotriva căruia a fost organizat primul „boicot” din istorie
În ziua de 19 iunie, se naște marele critic literar George Călinescu și gimnasta Larisa Iordache. De asemenea, moare Charles Boycott, împotriva căruia a fost organizat primul „boicot” din istorie.
image png
„Am furat-o”. Marea dragoste a cascadorului Szobi Cseh: femeia de care s-a îndrăgostit nebunește când era căsătorit
A sărit de pe trenuri în mișcare, a căzut în prăpăstii și a înfruntat flăcări — toate, fără dublură. Dar în viața personală, Szobi Cseh a făcut o singură cascadorie cu adevărat periculoasă: s-a îndrăgostit nebunește în timp ce era însurat.
ciocolata neagra jpg
Beneficiile surprinzătoare ale ciocolatei negre: „Nu e placebo: e o stare de echilibru (...)!"
Poate fi ciocolata neagră un remediu natural pentru dispoziția ta? O echipă de cercetători susține că da, însă cu o condiție: să conțină minimum 85% cacao. Un studiu publicat recent în revista științifică Nutrients vine cu dovezi solide în acest sens.
Donald Trump FOTO AFP
Trump spune că acordul cu Iranul este „încă posibil” și susține că Teheranul era „la câteva săptămâni distanță” de arma nucleară
Președintele american Donald Trump a declarat că „un acord cu Iranul încă este posibil” și a susținut că regimul de la Teheran „era la doar câteva săptămâni distanță” de a obține o armă nucleară.
targ de joburi upg
Tineri fără direcție: Peste jumătate dintre liceeni nu știu ce carieră vor
Peste jumătate dintre tinerii chestionați, cu vârsta între 16 și 18 ani, declară că nu știu clar ce drum să urmeze în carieră, deși mai au foarte puțin timp până la admiterea în facultate.
rosii jpg
Ce trebuie să pui la rădăcina roșiilor în luna iulie. Trucuri simple pentru o recoltă bogată și gustoasă
Luna iulie marchează o etapă esențială în dezvoltarea roșiilor, indiferent dacă acestea sunt cultivate în grădină, solar sau în ghivece. În această perioadă, plantele au nevoie de îngrijire atentă pentru a-și atinge potențialul maxim în ceea ce privește gustul, dimensiunea și productivitatea.