Piața este comunitatea însăși

Piețele sînt spații publice frecventate atît de localnici, cît și de străini. În piețe se întîlnește lumea rurală cu cea urbană. Aici se intersectează interesele persoanelor mai mult sau mai puțin înstărite cu ale celor social-vulnerabile. Fiecare poartă propria amprentă socială și creează vizual o secvență din scena societății în ansamblu. Piața este o oglindă a realității curente, deoarece prin diversitatea trăsăturilor ce le posedă reflectă schimbările și crizele societății, iar odată cu ele și comportamentele culturale generate. Localizate și delimitate spațial, piețele centrale, de cartier sau periferice, temporare sau permanente, rețin o memorie colectivă a locului și a experienței.

Piețele creează și reflectă profiluri culturale și sociale individuale, de grup și colective, în paralel cu manifestările economice, sociale, culturale și religioase, specifice vizitatorilor. Într-un volum dedicat marketingului etnic, autorii aduceau argumente pentru a confirma faptul că piețele, ca locuri materializate de consum, joacă rolul „terenurilor pentru exprimarea culturală” în mediul urban contemporan. Într-adevăr, piețele articulează diverse scene și contexte pentru a observa și interpreta modelele etnice de a face comerț și a evidenția cultura de consum specifică unui grup. 

Din propria experiență, aflîndu-mă deseori în poziția mixtă de cumpărător, etnolog și simplu vizitator în piețe din diferite țări, am urmărit formele de afișare a culturilor locale și a imaginilor simbolice ale comunităților. O plimbare de curiozitate, o vizită din necesitate sau o cercetare de specialitate realizate în interacțiune cu oamenii piețelor, în Al Souq în Hebron, Bazarul Yildirım în Bursa (bedesten), Kapali Çarşi din Istanbul, Piața Kapani din Thessaloniki, Stara Carsija din Skopje sau în piețele noastre locale, furnizează un bogat spectru de informații, impresii și mai ales emoții. O astfel de experiență contribuie la cunoașterea în profunzime, fără decoruri, a locurilor, a oamenilor și viețile lor. Piețele pot oferi imagini congruente, prin care fascinează și consternează, creează disconfort, satisfac curiozități și confirmă stereotipuri. Atît localnicii, cît și restul vizitatorilor revin în piețe pentru atmosferă, interacțiune socială, relaxare și revigorare. Pentru unii, „mersul la piață” este un ritual cotidian ce exprimă un stil de viață.

Magazinele și tarabele amenajate evidențiază patrimoniul local. Îmbrăcămintea și accesoriile vînzătorilor, prezența unor detalii decorative etnice, alături de moduri de abordare și reacții, conferă și exteriorizează endemismul cultural al pieței.

Piețele de mirodenii, dulciuri, fructe și legume, flori, textile, produse meșteșugărești etc. sînt un caleidoscop de mirosuri, arome, sunete și culori ce te poartă prin bucătăria, economia și cultura locală. Pe acest mozaic își fac loc strategiile, mecanismele de revendicare a produselor etnice și de apropiere identitară, provocînd și alimentînd înfruntări culturale. 

Piețele sînt un spațiu de prezervare și de recuperare a meseriilor pe cale de dispariție, unele din ele considerate a fi arhaice. Păstrate din necesitate și nostalgie, oamenii le practică în piețe, deoarece acolo se întîlnesc gusturile diferitelor categorii de cumpărători și beneficiari. Astfel de exprimări tradiționale ale unor meserii asigură călătorii în atelierele de odinioară, în istoria și în metodele de transmitere a afacerilor de familie.

Piețele sînt divizate între reprezentanții diferitor grupuri etnice, deseori purtînd numele acestora. Ele indică regiunile de origine ale vînzătorilor sau de origine a produselor expuse spre vînzare. În același timp, aceste delimitări condiționează funcționarea referințelor sociale și de împărțire și moștenire a spațiului comercial. Piețele sînt locuri socio- și etnolingvistice în care limba folosită în comunicare se află într-un proces de adaptare. Dialogul rezultat este un mijloc de rezistență lingvistică, în funcție de circumstanțele în care se află indivizii. 

O altă funcție a pieței este cea de platformă politică, în care vizitatorii își exprimă preferințele ideologice și împărtășesc cu emoție nemulțumirile cotidiene. Deseori comercianții afișează cu mîndrie simboluri naționale, regionale sau locale, pentru a indica originea produselor și a-și afirma identitatea. 

Piața este loc de întîlnire și mediere a relației cu divinitatea. În forme originale, vedem însemnele religiozității comunității (imagini, obiecte, construcții, acțiuni de devoțiune). Ele sînt afișate nu doar cu scopul de a comunica identitatea confesională a oamenilor, a asigura starea de bine și solicitare a prosperității, dar și ca instrumente de siguranță în medii de conflict și incertitudine.

Alături de multivocalitatea și multifuncționalitatea unei piețe, cu siguranță că rolul ei rămîne a fi articulat de fiecare individ în parte, în acord cu propriile judecăți de valoare, precum și cu imaginile construite la nivel de societate.

Dorina Dragnea este etnolog și lucrează pentru Institutul Național al Patrimoniului, București.