"Piaţa de artă a scăzut mai puţin decît bursa” - interviu cu Marian IVAN</i>
Cred că există o anume atenţie pe care clasa de mijloc o acordă artei contemporane. La vernisaje ai să găseşti mai degrabă membrii clasei de mijloc decît "elite" intelectuale sau oameni foarte bogaţi. Elite între ghilimele, bineînţeles. Artele vizuale au fost cumva, la noi, întotdeauna pe ultimul loc. Iar atunci cînd li s-a dat atenţie, acest lucru s-a făcut într-o direcţie convenţională, conformistă, "convenabilă". Şi oricum "arta de salon", nicidecum avangardele. Or, arta contemporană este prin esenţă legată de tot ce e nou, revoluţionar, non-conformist, reformator. Însă ceea ce am văzut în ultimii doi ani la noi este o atenţie sporită spre ceea ce se întîmplă în galeriile de artă sau muzeul de artă contemporană tocmai din partea unor oameni dintr-o posibilă clasă de mijloc. Zic posibilă, pentru că la nouăsprezece ani de la Revoluţie, această clasă socială nu e în continuare bine definită. Investeşte această posibilă clasă de mijloc în artă? Cine, mai exact? Angajaţi ai firmelor de publicitate, tineri manageri (care tot din clasa de mijloc fac parte, pînă la urmă), angajaţi ai băncilor, în general cei care au avut o bursă în străinătate sau care au lucrat afară şi au văzut colegii de acolo făcînd asta. Mimetismul, în acest caz, este benefic. Trebuie să ai o anume deschidere spre nou şi curiozitate să vezi ce se întîmplă în jurul tău ca să poţi fi interesat de arta contemporană. Şi să-ţi şi placă. Cei din clasa de mijloc au mai mare încredere în deciziile lor cînd vor să cumpere ceva dintr-o galerie, îşi asumă riscuri. Oamenii cu bani, de exemplu, vor să aibă o garanţie a investiţiei, un nume mare sau cunoscut care să "endorseze" achiziţia. De accea şi sfîrşesc de multe ori cu tot felul de prostii. Nu poţi numi o adunătură de tablouri/sculpturi/obiecte o colecţie. Ei spun totuşi, dacă sînt întrebaţi, că sînt colecţionari. Apoi, dacă tot vorbeam de mimetism, cei care au lucrat în străinătate au copiat obiceiurile de acolo, însă fac alegeri în funcţie de ce le place. Dar există la noi o piaţă de artă relevantă? Relevantă nu, dar o piaţă de artă s-a conturat deja în ultimii trei ani. Din păcate, situaţia financiară actuală ne afectează mai mult decît se vede. Probabil ne vom reîntoarce la situaţia de dinainte de 2002, cînd piaţa de artă era ca şi inexistentă. Mă refer strict la România. Exista cinci-şase galerii bune de artă contemporană în toată ţara " iar cînd spun "bune" mă refer la program coerent, strategie, direcţie curatorială " şi poate 40-50 de artişti promovaţi de aceste galerii. Nu este o piaţă relevantă pentru că majoritatea clienţilor galeriilor de artă contemporană din România sînt clienţi din alte ţări. Foarte puţini români cumpără artă contemporană, adică lucrări prezente în galerii, dar ai să fii surprins să afli că, din aceşti români care mai cumpără şi artă, mulţi fac parte din clasa de mijloc. Sînt mai deschişi spre a înţelege ce se întîmplă în artă acum, în timpul lor, cu artiştii timpului prezent. O clientă fidelă a micii mele galerii este o tînără doamnă bugetară. De multe ori şi-a achitat lucrările în rate, la salariu. Pot spune că pînă la ora asta a făcut o investiţie foarte bună. Sînt încîntat să văd în galerie astfel de oameni pentru că viitorii colecţionari adevăraţi în ţara asta vor fi copiii acestor oameni, cei care vor creşte de mici în spaţiul intim cu lucrări de artă contemporană. Chiar aşa, cît de benefică este investiţia în artă, în general, şi acum, pe vremuri de criză, în mod special? Avînd în vedere că o lucrare cumpărată anul trecut de la mine din galerie cu 1.000 de euro, anul acesta, cu toată criza, o poţi vinde probabil cu 1.500, eu cred că e o investiţie bună. Problema apare în momentul în care preţul sare de 5.000-6.000 de euro, cînd şi gradul de lichiditate scade. Găseşti mai greu client, dar în final tot nu ieşi în pierdere. Dacă ne uităm la rezultatele de la casele de licitaţii, o să vedem un fenomen interesant: în momentul în care o lucrare bună apare acum pe piaţă, apar şi potenţiali cumpărători. Bani există, doar că acum toată lumea se gîndeşte cel puţin de trei ori înainte să cumpere ceva. Speculaţia a trecut, la propriu. Deşi s-a produs o reaşezare a preţurilor şi pe piaţa de artă, în sensul că preţul unor lucrări a mai scăzut, scăderea nu e atît de drastică ca în cazul bursei sau al pieţei imobiliare. Exemplu: un apartament cu două camere într-o zonă bună îl cumpărai în 2002-2003 cu preţul unui Pallady; anul trecut, dacă vindeai fie apartamentul, fie Pallady-ul, aveai cam acelaşi cîştig. Dar dacă atunci cumpărai cu sume foarte mici tineri pictori debutanţi care abia începeau să expună, cu siguranţă făceai o investiţie mult mai bună. Problema se pune: ce anume cumperi, cum alegi între tinerii pictori debutanţi? Şi aici intră în scenă galeristul… Nimeni sau foarte puţini români se gîndesc la astfel de investiţii. Eu personal ştiu doar trei colecţionari adevăraţi de artă contemporană în ţara asta. Colecţionari în adevăratul sens al cuvîntului. Acum doi ani toată lumea cumpăra terenuri, nimeni nu cumpăra artă. Un alt exemplu, care poate fi bun pentru a ilustra un anumit grad de risc existent, ca în orice altă investiţie: un artist bine cotat în 2007 pe care l-ai cumpărat cu 4.000 de euro nu reuşeşti să-l revinzi anul acesta nici cu 2.000 de euro. Ce a determinat scăderea, te întrebi? Păi, e simplu: artistul nu a avut, din punct de vedere artistic/expoziţional, o evoluţie semnificativă, ci, din contră, o producţie artistică mult mai slabă. Cum stau ţările din restul fostului bloc comunist? Slovenia cred că stă cel mai bine, nici Cehia nu o duce rău, la fel Polonia... În Ungaria piaţa de artă modernă/clasică este chiar bine dezvoltată, mai puţin însă pe partea contemporană. În Bulgaria abia acum încep să răsară galerii care să fie prezente şi pe scena internaţională. Oricum, în orice tip de clasament, nu sîntem pe ultimul loc. Noroc cu bulgarii… Marian Ivan este proprietarul şi curatorul galeriei de artă contemporană Ivan Gallery (www.ivangallery.com). a consemnat Marius CHIVU
