Petre P. Carp – gîndirea și viziunea politică

Un eveniment foarte important în biografia lui P.P. Carp a survenit în toamna anului 1873 cînd, într-un moment de linişte al carierei sale politice, acesta s-a căsătorit. Trebuie spus că rata nupţialităţi în rîndul celor privilegiaţi prin naştere, avere sau prin poziţia ocupată în structurile puterii era destul de ridicată, mulţi dintre cei ce se aflau „în fruntea bucatelor” încheind, de regulă, mai multe căsătorii în timpul vieţii. Nu acesta a fost şi cazul lui Petre P. Carp, rămas fidel Sevastiei, unica sa soţie, pînă la sfîrşitul vieţii.

După încheierea căsătoriei, tînărul cuplu se va stabili la Iaşi, în casa bătrînească a Cărpeştilor, de pe strada Carp a vechii urbe moldave. Un an mai tîrziu, în 1874, tatăl lui P.P. Carp a murit, lăsîndu-l pe acesta unic moştenitor al unei considerabile averi. O bună parte a acestei averi va fi folosită de P.P. Carp pentru realizarea scopurilor politice. Conservator prin temperament şi structură, pe deplin pătruns de spiritul elitar, Petre P. Carp va considera acum, odată mai mult, că numai cei bogaţi sînt calificaţi a face politică, căci ei nu sînt susceptibili să-şi schimbe convingerile, atitudinile şi poziţiile în faţa unor eventuale beneficii materiale. Acest crez al său va fi exprimat mai tîrziu într-o celebră formulare: „În România nu trebuie să facă politică decît oamenii care au un venit anual de la 40.000 lei (o sumă impresionantă pentru epocă – n.n.) în sus”.

Consolidîndu-şi poziţia în interiorul elitei ţării prin contractarea unui mariaj respectabil şi prin creşterea considerabilă a averii personale, P.P. Carp se va avînta din nou în tumultul vieţii parlamentare, începînd cu 1874. Tînăra sa soţie va fi un sprijin important în toate acţiunile întreprinse de bărbatul de stat moldovean. C. Gane va scrie despre Sevastia Carp că a fost „tovarăşa de-o viaţă a omului pe care l-a înţeles…”. Deşi nu există multe informaţii despre modul concret în care Sevastia Carp s-a implicat în activitatea politică a soţului ei, aceasta avînd în vedere moravurile epocii şi rolul secund acordat femeii în societate, un manuscris al ei, redactat după moartea soţului, ne dezvăluie nu numai faptul că ea a fost la curent cu toate mişcările de pe scena politică a ţării, dar ea a şi înţeles exact principiile şi obiectivele urmărite de P.P. Carp de-a lungul întregii lui cariere politice care s-a întins pe mai bine de cinci decenii. Manuscrisul, publicat de mine pentru întîia oară acum mai mulți ani, aflat la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, sintetizează doctrina şi programul junimist, precum şi activitatea politică a lui P.P. Carp. Mai jos, cîteva dintre pasajele sale cele mai reprezentative.

 „În anul 1919 s-a stins în tragică singurătate, la moşia strămoşească Ţibăneşti, acela care de la desfiinţarea domniei elective în 1866 şi pînă la războiul mondial din 1914, cu convingerea unei imperioase nevoi, s-a luptat prin faptă şi prin grai, pentru temeinica organizare a tînărului stat român; acel care a fost neîmpăcatul adversar a politicii ruseşti ce, cu seculara şi fireasca ei tendinţă de a stăpîni Delta Dunării, Strîmtorile mării şi Ţarigradul, el o credea că este cea mai primejdioasă pentru ţara lui.

Prin(tr)-o neobișnuită şi armonioasă întîmplare, durata vieţii acestui bărbat de stat a corespuns cu prima perioadă de dezvoltare a statului român; cu dînsa s-a născut, ca să fie rodnică el a muncit, cu dînsa s-a sfîrşit.

Înainte ca vremea să se atingă de această nobilă figură, alterîndu-i trăsăturile, o vom pune aici în lumina adevărului.

O simplă expunere a ideilor lui Petre P. Carp, a activităţii lui ca luptător în parlament, ca făptuitor la minister, ar ajunge ca să rămîie vie icoana acestui înţelept, la care concepţia (lucrurilor) era filosofică, acţiunea energică, forma ce ei o da în practică şi clară; ar ajunge această simplă expunere; căci la dînsul elocinţa nu era decît oglindirea curată şi luminoasă a adîncii convingeri, din care hotărîrea neşovăitoare izvora în mod firesc. Este însă de interes istoric şi psihologic a pune personalitatea sa în mediul în care a trăit, arătînd aspiraţiunile şi slăbiciunile unei societăţi care prin forţa lucrurilor trecea cu o repeziciune anormală, din stadiul feudalităţii la acel al democraţiei cea mai înaintată.

În timpul acestei evoluţii violente, privind cu satisfacere curentul puternic ce împingea România spre civilizaţia apuseană, Petre Carp intră, de la începutul carierei sale, cu juvenilă ardoare în partidul conservator, căutînd a canaliza acest curent spre a face din el o putere dătătoare de viaţă. (Şi binefăcătoare.)

Înzestrat cu însuşirile cîrmaciului ce cu prudenţă ştie a îndrepta corabia spre ţel, Petre Carp (el) simţi datoria ce avea de îndeplinit; şi pe baza sănătoasă a unei dezvoltări normale care a corespuns nevoilor stadiului în care ne aflam; el elaboră un larg program de activitate politică împrejurul căruia se adună un număr, (la început restrîns) de tineri (oameni) culţi, ieşiţi din sînul societăţii „Junimea” din Iaşi.

La 1880 această grupare s-a despărţit de vechiul partid conservator, făţiş ostil ideilor mai înaintate ale lui Petre Carp şi care respinsese programul lui fără chiar a le discuta.

Sub numele de partid junimist, de juna dreaptă  (sau de partid constituţional) ea formă (atunci) o organizare distinctă, care, cu vremea, mărindu-se îşi păstră întreaga ei neatîrnare.

Unui bărbat de stat englez care (îi) cerea lămuriri asupra tendinţelor acestei grupări (tendinţei acestui partid), Petre Carp îi scria: «Constatarea că vechile partide îşi făcuseră vremea a dat fiinţă junimismului. Marele vostru Burke a zis-o înainte de mine: „Singur acel principiu este adevărat, care se întemeiază pe un interes general, a cărui satisfacere a devenit actuală“. Vechile partide reprezintă într-adevăr interese generale; dar aceste interese acum satisfăcute au încetat de a fi actuale. Lupta pentru libertate(i) (libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de vot, libertatea hotărîrii impozitelor, egalitatea tuturor înaintea legii etc. etc.) – paranteza există în original, n.m. – s-a sfîrşit cu triumful lor; şi aceste interese generale o dată intrate în domeniul public, din chiar această cauză nu pot servi de principii partidelor politice.

Se înţelege că aceia ce zic nu se aplică decît ţărilor unde acest progres a primit sancţiunea sa definitivă; atunci în acele ţări se vede producîndu-se următorul fenomen: diferenţa între liberali şi conservatori începe a se şterge reducîndu-se mai mult sau mai puţin la o deosebire de seriozitate şi onestitate în aplicare. Or aceasta nu ajunge pentru a constitui un ideal politic nici pentru cugetători, nici pentru oameni de acţiune; şi fiindcă naturii nu îi place golul, interesul personal, veșnic viu, înlocuieşte pretutindenea interesele generale ce, din cauza arătată, au încetat de a înălţa cugetele şi de a încălzi inimile. Gruparea oamenilor în jurul persoanelor influente iar nu în jurul ideilor, e unul din simptomele acestei stări anormale, şi fărîmarea partidelor arată progresele răului.

Faţa unei asemenea stare de lucruri, datoria omului politic e de a căuta leacul, şi noi încercăm să-l găsim. Aruncînd o privire asupra drumului ce l-am făcut pînă acum, putem lesne constata că rezultatele obţinute n-au servit decît a curăţi terenul. Libertatea de conştiinţă, de vot, de presă, de întruniri, de asociaţiuni şi în genere toate libertăţile moderne n-au făcut altceva decît a înlătura piedicile ce se opuneau progresului. Chestia de a şti cum să se întrebuinţeze libertatea cucerită, este încă de rezolvat, şi va fi terenul luptelor ce se pregătesc. Înainte de a veni cu noi revendicări, e bine să ne întrebăm dacă libertăţile aceste au folosit tuturor claselor societăţilor moderne.

Junimiştii cred că nu, şi că mai este mult de făcut în această privinţă. Din punctul de vedere social şi politic putem zice că burghezimea a pus aproape singură mîna pe cea mai însemnată parte a cîştigurilor.

Cei săraci, cei mici şi slabi în a căror nume s’a făcut marea revoluţie creştinească, stau încă în aşteptarea realizării făgăduinţelor milenare. Politiceşte aşteptarea lor va fi eternă, căci cîrmuirea maselor prin mase este o utopie primejdioasă, care vecinic va duce la o dureroasă dezamăgire; economiceşte, însă, lucrul stă altfel, şi pretindem că datoriile societăţii moderne este de a asigura bunul trai al celor mici; de a părăsi teoria „du laisser faire, laisser aller“ şi de a apăra pe cei slabi contra celor tari.

Două căi se pare că duc la acest ţel: una este revoluţia pornită de jos, aceia-l-altă revoluţia pornită de sus.

Întîia, care se face prin mijlocul mişcărilor populare, a fost întotdeauna o scamatorie a capetelor răscoalei, în folosul lor personal. Istoria o poate dovedi.

A doua, făcută din iniţiativa celor de sus în folosul celor de jos, se poate realiza fără zguduiri violente, şi aceasta urmăreşte junimismul.»

***

Programul partidului junimist: 

Descentralizarea administrativă                            N’a putut fi realizată

Chestia regulărei împroprietărirei a ţărănimei       „        „       „           „

Maioratul pentru clasa ţărănească                          „        „       „           „

Legea breslelor                                                       „        „       „           „

Domeniile statului vîndute ţăranilor                                          Realizat

Legea creditelor agricole                                                                     „

Legea muncei agricole modificată în favoarea ţăranului                    „

Obligativitatea învăţămîntului primar                                                 „

Reorganizarea şcoalei de agricultură                                                   „

Înfiinţarea şcoalei de agricultură                                                          „

Reorganizarea finanţelor şi a min. De Domenii                                   „

Întemeierea băncii naţionale pe etalonul de aur                                   „

Reorganizarea învăţămîntului comercial                                             „

Crearea şcoalei de comerţ                                                                     „

Legea învăţămîntului profesional                                                         „

Reorganizarea şcoalei de arte şi meserii                                               „

Crearea cursurilor libere la aceeaşi şcoală                                            „

Crearea de şcoli profesionale                                                                „

Crearea şcoalei de sericultură şi ţesătorie                                             „

Legea minelor                                                                                       „

Legea ajutoarelor muncitoreşti                                                             „

Crearea serviciului de statistică                                                            „

Contenciosul administrativ                                                                   „

Inviolabilitatea magistraturei                                                               „

Drepturile politice date dobrogenilor                                                    „

Crearea de ferme modele în Munt., Mold., Dobr.                                „

Crearea de pepiniere de viţe şi pomi roditori                                        „

Plantaţie de vii şi salcîmi în nisipurile de la Ciuperceni                      „

Împăduriri în Bărăgan                                                                           „

Forarea de puţuri artesiene în Bărăgan – Întreruptă din cauza schimbărei de minister;

Transformarea mlaştinilor Deltei Dunării în teren arabil sub direcţia unor specialişti olandezi – Langeveld şi Tonell – tratative întrerupte din cauza schimbărei de minister;

Legea pentru crearea conductelor de petrol Cîmpina – Constanţa (Pipes-lines)  Realizată

Lucrări de explorare miniere în Gorj, Vîlcea, Argeş                             Realizată

Început de organizare a staţiunilor balneare                                          „

Canalizarea Borceni                                                                              „

Canal pentru aducerea apei Argeşului în Dîmboviţa între Bolentin şi Cotroceni –

Crearea şi colonizarea a 14 sate româneşti de a lungul graniţei bulgare  Realizat;

Sindicatele agricole                                                                               „

***

Acest (bogat, frumos) program economic şi social, în parte a fost înfăptuit, după lungi şi aprigi lupte în contra adversarilor din dreapta şi din stînga; ba chiar în contra uneltirilor ascunse a prietenilor dubioşi; în parte, din cauza luptelor de partid n-a putut fi realizat, a rămas însă să fie o rodnică seminţă (ca să fie) în folosul urmaşilor (generaţiilor viitoare). (Între altele) N-au putut trece în parlament tocmai acele reforme la care ţinea mai mult: legea administrativă şi împroprietărirea ţăranilor. Legea administrativă care, schimbînd în întregime sistemul existent înlocuia centralizarea printr’o descentralizare absolută. Ea împărţea ţara în mai multe provincie (dregătorii) în capul căreia se punea cîte un guvernator inamovibil; răspunzător de faptele sale numai faţă de Înalta Curte de Casaţiune. Acestei provincie ei se dedea o desăvîrşită autonomie administrativă. Pentru impiegaţi (funcționarii publici – n.n.) fiinţa o carieră stabilă şi le era interzis orice amestec în afacerile politice astfel încît scăpa această însemnată ramură a organizaţiei sociale, de nefasta înrîurire a luptelor de partid.

A doua lege rămasă nevotată, era menită a preveni izbucnirea chestiei agrară şi a smulge din mîna demagogiei corupte, puternică şi primejdioasă armă a urei de clasă. Elaborată la 1880, ea oprea vînzarea bunurilor statului în trupuri de moşii întregi, şi le vindea în loturi de 5, 10, 15, 25 hectare numai la locuitori muncitori de pămînt care aveau dorinţa a cumpăra. Din banii încasaţi de la aceste vînzări, statul era dator a întrebuinţa a treia parte, exclusiv şi permanent, la cumpărări de proprietăţi particulare care se vindeau de bună voie; statul le revindea plugarilor cu înlesnire de plată iar ei vînd iarăşi, ca la moşiile statului, a treia parte din bani pentru noi cumpărări.

În momentul acesta se înfiinţă un fond de rezervă, veșinic de sine alimentat; un izvor bun menit a face pururea faţă nevoilor mereu crescînd a clasei rurale.

Înlesnind prin mijlocirea statului (fără a impune) cumpărarea de pămînt de către sătean, legiuitorul prevăzător, care întîlnise o opoziţiune la proectul de a introduce maioratul în clasa ţărănească. După dînsul, cel mai sigur mod de a rezolva definitiv chestia ţărănească, caută cel puţin să se ferească de arbitrar, şi să lase neatins articolul din constituție care garanta respectul proprietăţii, principiu fundamental a oricărei organizaţii sociale.

Patruzeci de ani mai tîrziu acest articol ocrotitor, era şters din pactul fundamental; Camerele votau exproprierea forţată a moşiilor, şi se aducea temeliei sociale lovitura de care Petre Carp vroise s’o ferească.

Paralel cu dezvoltarea economică şi socială în limitele constituţiei liberale ce şi-o dăduse România la căderea lui Cuza-Vodă; pe lîngă întărirea principiului dinastic şi îndreptarea moravurilor politice rămase pătrunse de corupţia bizantină, Petre Carp urmărea neatîrnarea de fapt a ţării lui faţă de marile puteri.

De aceea la Viena, în 1882-83, el a ţinut piept Austriei pentru apărarea drepturilor noastre suverane pe Dunăre; dînd adversarului său politic Ion C. Brătianu, concursul unui recunoscut talent diplomatic; de aceia la 1888 răscumpără de la societăţi austriace şi engleze căile ferate Roman – Iţcani şi Cernavodă – Constanţa; de aceea, nemîngăiat de repedea şi sistematica deznaţionalizare a celei mai mănoase părţi a vechiei Moldove de două ori răpită de ruşi, prevăzînd primejdia întinderei stăpînirei străine, prin pierderea gurilor Dunării, el îndreptă politica externă spre o alianţă defensivă cu ţările ce, ca România, limitrofe de imperiul Țarilor, erau ca şi expuse a fi înecate în oceanul slav. De aceea cînd izbucni războiul european el nu-şi schimbă părerea dar o groaznică revoluţie dărîmă ca prin farmec marele imperiu duşman şi ţara fu scăpată.

Cînd izbucni războiul european prin care graniţele ţarei s-au întins de la Nistru pînă la Tisa, unind sub o singură cîrmuire toate elementele româneşti; cînd ţara noastră fu atrasă în vîrtejul conflictelor mondiale a marilor puteri, şi se resimţi de vîntul revoluţionar ce suflă din răsărit, nu era încă clădită temelia sănătoasă pe care Petre Carp cu neobosită stăruinţă, lucrase ca să aşeze viitorul ţării sale. «Era Nouă» atît de dorită de el nu devenise o realitate, căci, invidia şi egoismul puseseră piedică progresului şi mulţi ani se pierduseră în sterpe lupte individuale.

Cu acest război o nouă perioadă începea în viaţa poporului român, un nou capitol în istoria sa.

Faţă de împrejurări ce dădeau politicei interne şi externe o direcţie opusă acelei urmate pînă atunci de Petre Carp, ajuns la adînci bătrîneţe, se retrase în viaţa privată cu conştiinţa unui trecut de care se putea făli; un trecut de mîndră neatîrnare şi de muncă dezinteresată, ce îi adusese prin chiar superioritatea firei sale, pe lîngă adînci mulţumiri sufleteşti şi amare dezamăgiri.

În linişte supusă se sfîrşi o lungă viaţă închinată binelui obştesc.

Schopenhauer în stilul său lapidar a scris: «Viaţa trece, adevărul trăieşte şi lucrează în depărtare; să găsim adevărul».

În această credinţă Petre P. Carp a trăit; în această credinţă el a murit.

Ştiu, că în eternă evoluţie a lucrurilor nimica nu se pierde din ce Duhul urzeşte.”

Cătălin Turliuc este prof. univ. la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iași.