Permanenta tentație iliberală

Victor GIOSAN
Publicat în Dilema Veche nr. 748 din 21-27 iunie 2018
Permanenta tentație iliberală jpeg

Ernst Nolte încheie cartea sa fundamentală despre fascism*, apărută cu mai bine de 50 de ani în urmă, cu un capitol inedit pentru un volum de istorie: „Fascismul ca fenomen transpolitic“, prin care încearcă o fundamentare teoretico-filozofică a fascismului. Nolte explică, dincolo de multe divergențe, că filozofia europeană, de la Parmenide la Hegel, este de acord cu distincția dintre o lume finită și naturală, a lucrurilor parțiale și determinate de spațiu și timp, și o lume eternă, infinită, nelimitată, numită fie Unul, Ființa, Natura – deci de separarea dintre ființa finită și ființa eternă. Și că omul aparține ambelor lumi: prin corpul său primei lumi, finite și naturale, și prin gîndirea sa celei de-a doua, fiind astfel capabil să depășească existentul. Pornind de aici, istoricul german definește trei categorii-cheie: gîndirea (filozofia) ca alienare, transcendența teoretică și transcendența practică.

Pentru Nolte, a gîndi (a teoretiza, a filozofa) reprezintă un mod unic de alienare, prin modul în care subiectul acesteia se îndepărtează enorm de lumea existentă, de obiectele și lucrurile, date și familiare. De asemenea, numai un subiect care gîndește este capabil de a produce o viziune anticipată, mai bună, a ceea ce există acum, deci de a gîndi critic permanent în sensul depășirii situației actuale, a existentului. În același timp, este adevărat că subiectul se atașează de ceea ce există și că un asemenea sentiment se poate manifesta numai în raport cu existentul ca atare. Din această dialectică a criticii (depășirii către ceva mai bun) și a atașamentului (în sensul conservării a ceea ce există), în care primul element este mai puternic și își impune dinamica, se naște alienarea.

Pentru a simplifica lucrurile putem spune că în general transcendența de care vorbește Nolte înseamnă de fapt emancipare – critica și depășirea existentului către o stare anticipată, proiectată, considerată mai bună. Alienarea, la rîndul ei, este provocată de atașamentul (iubirea) față de conservarea imposibilă a existentului pe cale de a fi depășit.

Emanciparea teoretică reprezintă critica și depășirea existentului, înțeles în sens foarte abstract, către înțelesuri tot mai subtile ale întregului existenței, într un proces infinit, în care o stare/situație finală NU există. Emancipare practică este procesul prin care omul își extinde capacitatea de a controla, supune și transforma natura, prin intermediul unor relații sociale, de natură democratică (egalitate formală), tot mai complexe, sofisticate, mediate. Cele două sînt legate printr-un proces dialectic, prin care se influențează reciproc, care modelează și depășește realitatea. Expresia ei cea mai cunoscută este ceea ce se numește diviziunea socială a muncii (specializarea) ca mecanism decisiv de amplificare al modernității capitaliste.

Societatea liberală este o societate a plenitudinii deoarece toate formele de emancipare teoretică pot să se dezvolte într-o manieră autonomă, este o societate care se critică pe ea însăși – emanciparea practică rămîne permanent criticabilă, este o societate căreia îi lipsește siguranța de sine – ea nu încetează niciodată să se îndoiască de ea însăși.

Putem folosi acest cadru noltean de analiză pentru a discuta despre crizele permanente ale societății liberale. Acestea reprezintă o reacție de împotrivire la procesul continuu de emancipare practică, din ce în ce mai complex și mai sofisticat, care are la bază două motive: tensiunea dintre caracterul natural-finit al omului individual și proiectul infinit dinamic al emancipării practice; și inconfortul psihologic al permanentei schimbări și al medierii tot mai complicate și complexe a vieții cotidiene, al nostalgiei pierderii existentului cunoscut, în ultimă instanță alienarea produsă de o viață cotidiană tot mai „artificială“.

Ambele motive pun problema identităților fluide, care se schimbă rapid, dispar și nu pot fi păstrate: putem vorbi de acest lucru la trei niveluri: universal (generic), particular (comunitar), singular (individual). Identitatea universală (generică) este un proces de permanentă devenire, nu poate fi fixată într-o formă definitivă, este chiar procesul dialectic continuu al abstractizării vieții și gîndirii, al cuplului emancipare teoretică și emancipare practică.

Identitatea singulară (individuală) este preocuparea fundamentală a modernității liberale și se exprimă prin sistemul tot mai complex și sofisticat de drepturi ale omului (negative și pozitive) – este, de fapt, centrul emancipării practice.

Identitatea particulară (comunitară) este elementul median și este, de fapt, singura, împărtășită fiind de mai mulți oameni, care funcționează ca o formă definită și relativ clar conturată pentru o perioadă de timp. Este singura pe care un individ o împărtășește cu alții, care face parte din relațiile sale sociale, pe care o resimte ca fiind ocrotitoare, de care se atașează prin educație și cultură. Continua emancipare practică specifică modernității liberale și singura cunoscută, de altfel, are tendința evidentă de a dizolva tot mai repede diferite identități particulare, comunitare, regio-nale, naționale sau de civilizație. Pe de altă parte, emanciparea practică este produsul specific al unei astfel de identități particulare: tradiția europeană greco-romană, iudeo-creștină și iluministă, identitate ce nu scapă procesului de dizolvare. În acest fel, emanciparea rămîne oarecum suspendată, cu propriul fundament axiologic subminat.

Dinamica acestor tipuri de identități este legată de relația dintre procesul permanent de emancipare (în ambele sale forme, teoretică și practică) și formele predominante de locuire. Astfel, satul este forma în care emanciparea este minimă pentru că relațiile dintre oameni și dintre ei și natură sînt directe și nemediate. Ele au un rol determinant în înțelegerea și adaptarea la lume, iar emanciparea teoretică rămîne la nivelul gîndirii magice.

Orașul este cel care permite dinamica emancipării, atît teoretice, cît și practice, încă din antichitate: mai întîi sub formă religioasă, apoi filozofică, apoi politică (democrația antică greacă și sistemul juridic, instituțional, politic roman) și în final economică – începînd cu orașele medievale italiene, apoi, în secolele XVI-XVII, Anvers, Amsterdam și Londra. Orașul este forma ce declanșează mecanismul dialectic emancipare teoretică – emancipare practică.

Metropola este forma deplină de materializare a emancipării teoretice și practice, care permite cel mai bine manifestarea deplină a mecanismului dialectic specific acesteia, care pare chiar să accelereze procesul pînă la a fi considerat complet scăpat de sub control – de unde și faptul că este principala țintă a atacurilor antimodernitate încă din secolul al XIX-lea, atît în cultura europeană, cît și în cea română.

Revoluțiile modernității pot fi citite și în această cheie a conflictului metropolei radical-emancipatoare cu provincia nostalgic-conservatoare: revoluția de la 1789, revoluțiile de la 1848, Comuna din 1871. Revoluția rusă, izbucnită în cosmopolita metropolă a Sankt Petersburgului, se termină cu victoria conservatorismului comunei rurale, tradiționale ruse asupra emancipării practice utopice marxiste, victorie exprimată prin stalinismul național-bolșevic. La rîndul lui, fascismul/nazismul nu este numai un antimarxism, ci este mai ales o reacție de frică împotriva cosmopolitismului „degradat“ al modernității liberale, al metropolei sau, cum subliniază Nolte în definiția sa „transpolitică“, este o rezistență împotriva transcendenței (emancipării) practice și o luptă împotriva transcendenței (emancipării) teoretice.

Dar, de fiecare dată, emanciparea practică nu a putut fi oprită: toate formele politice mai mult sau mai puțin non-emancipatoare au avut nevoie de industrie, tehnică, știință, cunoaștere pentru a face față competiției declanșate chiar de universalizarea mecanismului emancipării datorate modernității liberale. Stalin a decis că este nevoie de industrializare rapidă și a realizat-o în modul său rudimentar și absolutist. Hitler a avut nevoie de dinamica industriei capitaliste și a lăsat-o mai mult sau mai puțin în pace, spre disperarea aripii de stînga a NDSAP. Exemplul cel mai edificator este poate cel al Chinei, o închidere conservatoare de secole a fost urmată de modernizare super-accelerată (40 de ani) prin utilizarea la maximum a mecanismului emancipării practice, chiar dacă numai tehnic, economic, social și numai parțial politic.

În acest context se pune întrebarea: în dinamica tot mai accelerată a emancipării (teoretice și practice), identitățile noastre singulare, care reprezintă scopul absolut al liberalismului și aflate în goana permanentă după căutarea unei identității universale, dar imposibil de prins în brațe, pot dizolva complet diferitele identități particulare? Răspunsul cred că este negativ – omul rămîne o ființă socială, dar socializarea se produce practic la scara numerelor mici sau relativ mici, deci la nivelul unor identități particulare. Din această cauză, cred că alienarea produsă de permanenta instabilitate a acestor identități, de atașamentul/nostalgia după forme de comunitate care dispar sub ochii noștri, produce o permanentă tentație iliberală, mult mai evidentă la nivelul formelor de locuire de mai mici dimensiuni: zona rurală și zona urbană mică și mijlocie.

Reacția iliberală este o reacție conservatoare de limitare a emancipării practice, nu neapărat de răsturnare a acesteia. Poate deveni, dar nu este obligatoriu, și fascism: acesta are o componentă revoluționară distinctă, similară marxismului – ideea că poate fi definit și fixat un stadiu final al emancipării teoretice și că emanciparea practică trebuie „forțată“ să-l materializeze.

Ce se poate face? Cred că sînt puține răspunsuri: în primul, conștientizarea deplină a întregului mecanism dialectic al emancipării teoretice și practice și al alienării permanente pe care o poate produce. Apoi un răspuns politic: un liberalism mai inclusiv social și mai protector în ceea ce privește conservarea pe cît posibil a unor identități particule – un liberalism „bine temperat“. Și poate o grijă mai mare pentru valorile identității particulare care a născut liberalismul modern. 

* Ernst Nolte, Fascisme & Totalitarisme, Éditions Robert Laffont, Paris, 2008, pp. 667-705. 

Victor Giosan este consultant în domeniul managementului şi al finanţelor publice.

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

horoscop financiar 1 webp
Horoscop 30 noiembrie. Zodia care se concentrează pe bani și-i ignoră pe cei dragi
Citește horoscopul zilnic din 28 noiembrie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele ziua de marți, 30 noiembrie.
proteste violente china covid noiembrie 2022 jpg
Scânteia care a declanșat furia chinezilor sătui de dictatura lui Xi Jinping: proteste violente în China
În timp ce mii de oameni au ieșit în stradă în orașe pentru a protesta față de restricțiile Covid, o națiune epuizată s-a întrebat cât de mult mai trebuie să suporte politica „zero COVID” a președintelui Xi Jinping.
Bloc aida szilagyi FOTO renasterea banateana
O consilieră USR din Timișoara a construit ilegal un bloc între case. Verdict final al instanței
Consiliera USR Aida Szilagyi din Timișoara a construit ilegal un bloc într-o zonă de case. Verdictul dat de Curtea de Apel Timișoara este definitiv în procesul deschis de vecinii familiei Szilagyi.

HIstoria.ro

image
Trezirea naționalismului în Balcani
Vreme de secole, populațiile din Balcani au trăit în cadrul unor state multietnice, dinastice. Acest lucru nu a determinat însă o omogenizare, fiecare populație fiind conștientă, însă, de faptul că vecinii ei vorbeau o limbă diferită, practicau altă religie și aveau un stil de viață diferit.
image
Rusia, pământul sfânt al Iluminismului francez
Emergența rapidă a Rusiei ca mare putere europeană s-a petrecut într-o perioadă în care gânditorii Iluminismului european chestionau teme fundamentale, legate de natura societății și a guvernului: care este cea mai bună formă de guvernare, autocrația sau guvernul reprezentativ
image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.