Perestroika, o prişniţă pe bubă

Nota lui Gheorghi Şahnazarov, consilier al lui M. Gorbaciov, din 10 octombrie 1988, pentru şedinţa Biroului Politic "Mihail Sergheevici, poate că o să găsiţi aceste consideraţii demne de interes. Astăzi se va discuta despre rezultatele convorbirilor cu lideri sau cu figuri proeminente din unele ţări socialiste: Kaysone Phomvihan (Laos), Erich Honecker (RDG), Nicolae Ceauşescu (România), Gierek (fostul lider polonez). În fiecare din aceste ţări există o anume situaţie şi doar o abordare specifică ar fi corectă din partea noastră. Încercăm să aflăm specificul fiecăreia şi să ne formulăm politica în funcţie de această analiză. În acelaşi timp, convorbirile de azi şi tot ceea ce ştim ne încurajează spre o evaluare multilaterală a situaţiei ţărilor din lagărul socialist. În pofida diferenţelor şi nuanţelor, sînt multiple semnele indicînd probleme similare, cu o presiune din ce în ce mai intensă în ţările frăţeşti. Tocmai asemănarea simptomelor arată că nu e vorba despre un microb care a pătruns întîmplător într-un moment de scădere a imunităţii, ci că există anumiţi factori cu rădăcini în modelul politic şi economic socialist aşa cum a fost el aplicat cu variante insignifiante pe solul ţărilor care au păşit, după Al Doilea Război Mondial, pe calea socialistă. Noi am înlăturat majoritatea slăbiciunilor acestui model şi începem să le depăşim într-un mod sistematic. Aceasta este supersarcina perestroikăi: să dăm socialismului o nouă calitate. Un număr de ţări ne urmează, ele au început chiar înaintea noastră procesul reformelor structurale. Altele, RDG, România, Coreea de Nord nu acceptă această necesitate şi o fac mai curînd din motive politice, pentru că oamenii de la conducere nu vor să schimbe nimic. În realitate, toţi au nevoie de schimbări, deşi noi nu le-o spunem cu voce tare, ca să nu fim criticaţi pentru încercarea de a impune prietenilor noştri perestroika. Dar semnele evidente ale crizei impun reforme radicale peste tot în lumea socialistă. Şi factorii subiectivi joacă un rol imens. De exemplu, în atît de înapoiatul Laos, Phomvihan acţionează cu îndemînare şi are rezultate bune. Dar cei care cu încăpăţînare se fac că nu aud chemarea timpului înrăutăţesc boala şi agravează manifestările ei viitoare. Şi toate astea ne privesc în mod direct: deşi am renunţat la rolul de Ťfrate mai mare» în lumea socialistă, nu putem renunţa la rolul de lider, care aparţine în mod obiectiv Uniunii Sovietice, cea mai puternică ţară socialistă, mama Revoluţiei din Octombrie. Cînd într-una dintre ele e criză, noi trebuie să-i sărim în ajutor cu imense costuri materiale, politice şi chiar cu sacrificii umane. Mai mult ca niciodată trebuie să realizăm că în viitor posibilitatea de a lichida situaţiile de criză prin mijloace militare trebuie definitiv exclusă. Chiar şi vechea conducere părea că a înţeles acest lucru, măcar cu privire la Polonia. Acum trebuie să ne gîndim cum vom acţiona dacă una dintre aceste ţări sau toate la un loc dau faliment? E o perspectivă realistă în ceea ce priveşte unele dintre ele, în pragul insolvabilităţii monetare (Polonia, Ungaria, Bulgaria, Vietnam, Cuba, RDG). Chiar şi în Cehoslovacia, unde pînă acum nu erau asemenea probleme, a crescut datoria externă. Ce o să facem dacă instabilitatea socială ameninţătoare în Ungaria va coincide cu un alt şir de turbulenţe în Polonia, demonstraţii ale Cartei 77 în Cehoslovacia ş.a.? Cu alte cuvinte, avem un plan pentru situaţiile de criză care se pot produce în întreaga lume socialistă sau într-o bună parte a ei? Sîntem îngrijoraţi. Cînd primim, din cînd în cînd, telegrame îngrijorate, facem ce putem, punem prişniţe pe o bubă, dar nu avem o strategie pentru tratamentul bolii, ca să nu mai vorbim de măsurile de prevenire. Pot oare ţările socialiste să iasă din situaţia premergătoare crizei, fără ajutorul Occidentului?..." (după Cold War International History Project, www.wilsoncentre.org)