Percepțiile unui sociolog despre 1989 și anii scurși de atunci

Barbu MATEESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Percepțiile unui sociolog despre 1989 și anii scurși de atunci jpeg

Întrucît un eseu ar fi extrem de dificil de închegat, îți propun ție, cititorule, cîteva gînduri sau începuturi de raționamente. Nu mă aștept să fii de acord cu majoritatea lucrurilor pe care le vei citi, dar sper ca măcar două sau trei dintre ele să te stimuleze intelectual.

A. De unde am pornit:

A1. În anul 1989, de-a lungul și de-a latul Europei de Est a avut loc finalul unui război mondial, mai lung și mai puțin sîngeros decît primele două, dar similar ca amploare și ca număr de victime secundare.

România a fost în tabăra pierzătoare. În ciuda gesturilor de independență făcute de Ceaușescu ici și colo, în unele domenii sau în altele, realitatea rămîne: sistemul socio-economic și politic din țara noastră a fost cel nulificat de istorie. Anii de suferință, bîjbîire și în unele cazuri nostalgie reflectă în bună măsură situația țărilor care au pierdut războaiele mondiale precedente, oficiale.

A2. Nu am intrat în comunism egali și nu am ieșit egali. Ceea ce comunismul a reușit a fost să nulifice sentimentul de comunitate și, prin dominarea mass-media, să ascundă existența diferențelor. O imensă Românie rurală era ascunsă păturii intelectuale din urban. Cartierele segregau clase sociale. Mobilitatea geografică era în genere redusă. Culturi și subculturi întregi conviețuiau în întuneric, fără să fie conștiente unele de altele. După 1989 ne-am descoperit unii pe ceilalți. Primul deceniu și în special primul an de după Revoluție au fost dedicate managementului acestei descoperiri, în multe privințe neplăcute.

B. Ce am făcut după aceea:

B1. Revoluția a fost făcută pentru tineri. Nu pentru tinerii din acel moment, care au petrecut decenii încercînd să-și găsească un drum, ci pentru cei de azi, adică cei născuți în 1990 sau mai tîrziu.

Cine avea 30 de ani sau mai mult la momentul Revoluției a trecut prin timpuri înfiorător de dificile. Obiceiuri, deprinderi, valori abia însușite s-au făcut scrum. Nu putem încă să procesăm durerea cauzată de această suprapunere nefericită a istoriei, un surghiun psihologic care a făcut multe răni. Dacă ce am scris nu e foarte clar, imaginează-ți un farmacist destoinic dintr-un orășel aflat în sud-vestul Germaniei care la vîrsta de, să zicem, 41 de ani se pomenește luat pe sus și pus la muncă în Gulagul siberian.

Rănile există și acum. Mi-e din ce în ce mai greu să găsesc oameni optimiști sau măcar obiectivi care să aibă 45 de ani sau mai mult. Cred că lumea și România s-au schimbat prea repede pentru ei. Există desigur excepții, și nu puține, dar o generație întreagă a înotat în ape tulburi. Claritățile, regulile, eficiența, transparența și legalitatea îi orbesc.

B2. Asociem tranziția cu o prăbușire economică. De fapt, conform statisticilor, am fost unici în sensul acesta în Europa de Est. Cehii, ungurii, polonezii nu înțeleg trauma românească a anilor ’90 și nu au cum s-o înțeleagă.

B3. Costurile adaptării la un sistem nou de valori au fost colosale. Bărcuța națională a vîslit inspirată peste momentul 2000, evitînd blocarea într-un năvod tip Meciar-Miloșevici-Lukașenko. Ne-a salvat rotirea constantă și obsesivă spre Vest, o trăsătură mai puțin prezentă în restul Europei Centrale și de Est decît credeam cu toții – după cum descoperim în acești ani.

Anul 2000 a fost un test sever al Revoluției și momentul cînd puteam să o pierdeam. În ciuda oprobriului actual la adresa cuplului Iliescu-Năstase, cei doi au fost activi în primii ani ai mileniului în sensul coordonatelor confirmate de public în 2000, adică integrarea în UE și NATO.

B4. Dacă am continua corelațiile, putem observa că integrarea în Uniunea Europeană este împlinirea idealurilor și dorințelor concrete de la Revoluție. Cei 17 ani dintre Revoluție și integrare sînt gri, o cenzură nefericită a istoriei. Privește-i cu simpatie pe ucraineni: ei sînt ca noi pre-2007, cu tot cu capitala extrem de prosperă și vestul complex din punct de vedere religios și cultural.

B5. Istoria PSD și a predecesorilor săi în acești treizeci de ani constă dintr-o mutare neîntreruptă spre dreapta din orice manual de știință politică, atît în plan economic, cît și al valorilor culturale. După șapte ani de guvernare „social-democrată“ practic neîntreruptă, România este penultima în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul din PIB cheltuit pe protecția socială (doar Ungaria e mai la urmă), iar de eliminarea cotei unice nu vorbește nimeni. Niciodată o lumină a progresismului, PSD pasează prin primarii săi și în clipele astea bani către Catedrala Mîntuirii Neamului, lipindu-se de cruce în fiecare campanie electorală.

De aceea zîmbesc cînd se vorbește despre PSD în termeni de „stînga“ sau, ironie supremă, cînd lideri ai partidului vorbesc despre „social-democrație“. Elemente-cheie din spatele acestor termeni – precum apărarea drepturilor minorităților de orice fel, atitudinea critică față de instituțiile cu autoritate, protejarea muncitorimii sau suprataxarea ariilor avute ale societății – lipsesc cu desăvîrșire.

Nu mai zîmbesc cînd conștientizez că deformarea termenilor deformează, la rîndul său, și gîndirea. Peste cîțiva ani vom fi probabil mai sănătoși.

C. Unde am ajuns?

C1. Marii cîștigători ai ultimilor treizeci de ani sînt orașele mari și județele cu orașe mari. Constanța și Craiova sînt excepțiile nefericite, atracția magnetică a Capitalei sugrumîndu-le. Integrarea în UE a dinamizat Transilvania. Teritoriul oficial al Bucureștiului nemaifiind de ajuns, populația se suburbanizează: unul dintre cele mai puțin populate județe ale anilor ’90 (Ilfov) e acum în prima treime a clasamentului. Relevant pentru multe narațiuni naționale este ce s-a întîmplat cu Iași: lipsit de fabrici din cauza izolării rutiere, orașul renaște acum pe baza tehnologiilor moderne, care nu necesită autostrăzi. Ardem etape într-un mod extrem de vivace.

C2. Ai observat că nu mai există pe buletinul de vot Partidul România Mare? Nu e un accident, a fost mîncat de PSD cu tot cu lideri, electorat și valori.

C3. Ai observat că nimănui nu i-a păsat de faptul că Antena 3 a pierdut încă un scrutin? Nici aici nu e vorba de o întîmplare, televiziunea ca mod de comunicare e acceptabilă pentru din ce în ce mai puțini.

C4. O rămășiță mică, dar vivace, a comunismului: teoriile conspirației. „Serviciile au planificat Colectiv“, „Cazul de la Caracal nu a fost un accident“, „Protestul acela nu e adevărat, totul e o manipulare“.

De ce corelez aceste scenarii minuțioase cu epoca ceaușistă? În spatele lor zace o premisă nespusă: „cineva are grijă“. Haosul nu există. Știe statul ce face. Lucrurile nu pot fi chiar atît de grave precum par, totul este o mise-en-scène. Realizată, invariabil, de stat și de instituțiile sale.

Teoriile conspirației sînt un refugiu sănătos psihologic pentru oamenii care nu pot înfrunta adevărul. Da, serviciile publice sînt chiar așa de proaste. Da, accidente stupide și criminale retează vieți în România, în fiecare zi. Da, nu controlează nimeni nimic sau, mai bine spus, toată lumea încearcă să controleze cîteva ceva și, în genere, eșuează.

Adevărurile acestea sînt extrem de dure. Conțin în ele sîmburele libertății: împing la sinteză, contrareacție, asumarea unei atitudini. Mult mai ușor este să crezi că totul e planificat. O fi o pernă toxică, dar poți dormi.

C5. La cei născuți după 1989 sau măcar după 1985 mă șochează în mod plăcut încrederea reciprocă, capacitatea de a construi împreună, raționalitatea. Ies la un protest cu cineva, dar asta nu înseamnă devoțiune eternă, nu înseamnă că îmi asum, ca întreg, tot grupul de protestatari. Prezum însă libertatea celuilalt.

Piața Universității din 1990 era un abandon total, o poveste arzătoare de dragoste cu istoria. Tinerii de azi sînt înțelepții care gustă politica precum o partidă de amor convenabilă, distractivă, întreprinsă cu plăcere, dar fără excese de către participanți, extrem de bine definită ca limite și repercusiuni. 

Barbu Mateescu este sociolog.

Foto: Lucian Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.