Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție

Tudor GANEA
Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

Dacă nu ar fi fost abuzată de-a lungul anilor de administrațiile defectuoase, Constanța ar fi putut deveni un exemplu de succes al locuirii urbane, așa cum sînt mai toate orașele europene ce au deschidere la o mare. Premisele sînt cum nu se poate mai ofertante în acest sens: un oraș port, cu o istorie de peste 3.000 de ani, cu un centru vechi peninsular palimpsest, în care straturi de vestigii romane se suprapun peste straturi de vestigii antice grecești ce răsar prin mozaicul de stiluri de început de secol XX care hibridizează zona istorică a orașului, în a cărei prelungire s-a dezvoltat mai apoi Constanța „modernă” de-a lungul unei coaste ce se întinde pe opt kilometri de plaje ritmate de golfuri splendide. Sună bine, nu? Și cu toate astea, Constanța arată deplorabil.

Am făcut acest mic excurs pentru că sînt mîhnit. Sînt mîhnit că orașul în care am locuit 22 de ani și în care mi-ar plăcea să mă reîntorc (pentru că da, în Constanța mi-ar plăcea să trăiesc) nu-mi poate oferi un nivel decent al locuirii, cînd are – paradoxal! – toate premisele excelente enumerate mai sus. Pare halucinant, nu? Ei bine, se poate! În Constanța s-a reușit cu brio această autofaultare ca nicăieri în celelalte orașe ale țării. E de ajuns o mică plimbare de-a lungul coastei și pe cele două-trei bulevarde principale ca să-ți dai seama de colapsul infrastructurii și de haosul dezvoltării urbane a orașului (despre viața culturală nu spun nimic pentru că ea pur și simplu nu există de zeci de ani!). Regulamentele (de circulație, transport, parcaje, urbanism, amenajări de spații verzi, salubritate, zone protejate etc.) există doar pe hîrtie. Constanța este prin excelență o aglomerare urbană haotică ce nu își respectă propriile reguli administrative prin care orașul ar putea deveni respirabil și în afara plajelor sale. Regula este eludarea regulii. Derogarea. Abaterea și acceptarea abaterii. Iar un rol-cheie în legitimarea acestor derive îl au autoritățile locale. Cei care ar fi trebuit să supravegheze au ales să închidă ochii, deservind comunitatea și aservind grupuri și personaje dubioase ce le-au răsplătit supușenia. S-a construit pretutindeni, fără cap, fără un plan coerent de dezvoltare durabilă. S-a construit în parcuri, pe plaje, pe coastă, printre blocuri, pe terenuri de joacă. Autorizațiile au curs cu debit mare și au legitimat dezvoltarea abominabilă ce a făcut astăzi din Constanța – și din împrejurimile sale – un exemplu de așa nu.

Supapele mele de nostalgie au fost și ele astupate de blocuri și îngrămădeli de vile. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut. O Constanța șvaițer, impregnată de astfel de zone sensibile care să se activeze în momentul în care mă aflu în proximitatea lor. Mi-ar plăcea să mă plimb prin cotloanele orașului ca Michael Jackson în videoclipul Billie Jean și pașii mei să aprindă amintiri-găuri de iepure prin care să mă trezesc pe terenul de fotbal de la capătul lui 102 – asfaltat și ocupat acum de o mare parcare –, plimbîndu-mă pe înălțimea falezei de la Pescărie pînă în Portul Tomis – unde acum sînt construite sute de vile de-a lungul coastei –, coborînd cu bicicleta scările de la intrarea în parcul Tăbăcăriei – acolo unde s-a ridicat un imens mall ce crește an de an cu o nouă extindere, ca o tumoare – sau stînd pur și simplu pe plajă și ascultînd marea și pescărușii – fără să-mi spargă timpanele muzica de la beach-bar-uri.

Discutam într-un text despre Constanța, publicat anul trecut tot în Dilema veche, despre efectul de panaceu al plajelor și cum favelizarea glamour a orașului devine suportabilă în proximitatea mării. Din păcate, plajele – extinse acum – sînt colonizate de „operatori economici” ce poluează fonic ultima rămășiță de liniște și tihnă marină. Totodată, există zvonuri conform cărora această extindere va fi dată în exploatare rechinilor imobiliari. Sper să nu fie adevărat.

M-am tot gîndit cum să abordez acest articol, cum să spun că vreau să trăiesc într-un oraș care mă dezamăgește la fiecare revenire, cum să gestionez și să explic această relație toxică de iubire-ură și mi-am dat seama că, la scară mai mică, relația mea cu Constanța este, de fapt, relația mea cu România. Aș vrea să plec, aș vrea și să rămîn. Cu toate neajunsurile ei, e ceva în aerul sărat al Constanței care îmi potolește supărarea.

Fără pretenția de a oferi soluții, am să închei cu o schiță utopică, prin care să conturez o Constanța ideală pentru mine, dar am să mă rezum la zona falezei – pentru că acolo văd potențialul neexploatat – și deturnat – al orașului port. Pentru început, aș umbla puțin și la geografia locului, înlocuind faleza de argilă cu una de piatră și Marea Neagră cu o mare mai salină, mai limpede și fără hidrogenul sulfurat din adîncuri. Pe scurt: aș aduce apa și stîncile Mediteranei lîngă Constanța, dar păstrînd vegetația de aici. În locul măslinilor aș împăduri faleza cu întinderi nesfîrșite de mierea-ursului, iar accentele verticale ale chiparoșilor le-aș lăsa în seama plopilor. Visez la o Constanța pe ale cărei faleze puzderia de vile kitschoase de acum să fie înlocuite de un cartier de tranziție spre plaje (împins cîțiva zeci de metri în spate, spre oraș), cu o arhitectură vernaculară dobrogeană reinterpretată în cheie modernă, cu un regim de înălțime mic și cu o gamă ultra-restrînsă de finisaje specifice locului, cu garduri de piatră văruită și bolți de viță-de-vie care să se prelungească de la o curte la alta (așa cum erau străzile cu case din Faleză Nord în copilăria mea) și să umbrească trotuarele falezei, cu o zonă pietonală de halaj care să lege coerent faleza din Mamaia pînă spre Portul Tomis, iar această promenadă să fie punctată (pe lîngă indispensabilele terase) și de funcțiuni publice care să agite fermentul vieții social-culturale constănțene, dar mai ales visez la o Constanța în care autoritățile publice să investească, să lucreze și să dezvolte programe pentru binele întregii comunități, nu numai pentru binele cîtorva membri...

Tudor Ganea este scriitor și arhitect. Cea mai recentă carte publicată este Cîntecul păsării de plajă, Editura Polirom, Colecția „Ego Proză”, 2021.

Foto: adevarul.ro / Muzeul Portului Constanţa

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj sau Bucureşti. „Mă costă 10 euro pe noapte”
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social, după cum spune chiar el. Patrik a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali comparativ cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile au fost surprinzătoare
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
EXCLUSIV Millie Bobby Brown, actriţa din „Stranger Things“: „M-am îndrăgostit de Unsprezece şi am simţit că vreau să fiu ca ea“
Actriţa Millie Bobby Brown spune că o catalogare a serialului drept doar un thriller SF ar fi superficială, căci „Stranger Things“ tratează probleme reale – spre exemplu, personajul pe care îl interpretează, Unsprezece, se confruntă cu „stresul posttraumatic şi traumele din copilărie“.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.