Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Dacă nu ar fi fost abuzată de-a lungul anilor de administrațiile defectuoase, Constanța ar fi putut deveni un exemplu de succes al locuirii urbane, așa cum sînt mai toate orașele europene ce au deschidere la o mare. Premisele sînt cum nu se poate mai ofertante în acest sens: un oraș port, cu o istorie de peste 3.000 de ani, cu un centru vechi peninsular palimpsest, în care straturi de vestigii romane se suprapun peste straturi de vestigii antice grecești ce răsar prin mozaicul de stiluri de început de secol XX care hibridizează zona istorică a orașului, în a cărei prelungire s-a dezvoltat mai apoi Constanța „modernă” de-a lungul unei coaste ce se întinde pe opt kilometri de plaje ritmate de golfuri splendide. Sună bine, nu? Și cu toate astea, Constanța arată deplorabil.
Am făcut acest mic excurs pentru că sînt mîhnit. Sînt mîhnit că orașul în care am locuit 22 de ani și în care mi-ar plăcea să mă reîntorc (pentru că da, în Constanța mi-ar plăcea să trăiesc) nu-mi poate oferi un nivel decent al locuirii, cînd are – paradoxal! – toate premisele excelente enumerate mai sus. Pare halucinant, nu? Ei bine, se poate! În Constanța s-a reușit cu brio această autofaultare ca nicăieri în celelalte orașe ale țării. E de ajuns o mică plimbare de-a lungul coastei și pe cele două-trei bulevarde principale ca să-ți dai seama de colapsul infrastructurii și de haosul dezvoltării urbane a orașului (despre viața culturală nu spun nimic pentru că ea pur și simplu nu există de zeci de ani!). Regulamentele (de circulație, transport, parcaje, urbanism, amenajări de spații verzi, salubritate, zone protejate etc.) există doar pe hîrtie. Constanța este prin excelență o aglomerare urbană haotică ce nu își respectă propriile reguli administrative prin care orașul ar putea deveni respirabil și în afara plajelor sale. Regula este eludarea regulii. Derogarea. Abaterea și acceptarea abaterii. Iar un rol-cheie în legitimarea acestor derive îl au autoritățile locale. Cei care ar fi trebuit să supravegheze au ales să închidă ochii, deservind comunitatea și aservind grupuri și personaje dubioase ce le-au răsplătit supușenia. S-a construit pretutindeni, fără cap, fără un plan coerent de dezvoltare durabilă. S-a construit în parcuri, pe plaje, pe coastă, printre blocuri, pe terenuri de joacă. Autorizațiile au curs cu debit mare și au legitimat dezvoltarea abominabilă ce a făcut astăzi din Constanța – și din împrejurimile sale – un exemplu de așa nu.
Supapele mele de nostalgie au fost și ele astupate de blocuri și îngrămădeli de vile. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut. O Constanța șvaițer, impregnată de astfel de zone sensibile care să se activeze în momentul în care mă aflu în proximitatea lor. Mi-ar plăcea să mă plimb prin cotloanele orașului ca Michael Jackson în videoclipul Billie Jean și pașii mei să aprindă amintiri-găuri de iepure prin care să mă trezesc pe terenul de fotbal de la capătul lui 102 – asfaltat și ocupat acum de o mare parcare –, plimbîndu-mă pe înălțimea falezei de la Pescărie pînă în Portul Tomis – unde acum sînt construite sute de vile de-a lungul coastei –, coborînd cu bicicleta scările de la intrarea în parcul Tăbăcăriei – acolo unde s-a ridicat un imens mall ce crește an de an cu o nouă extindere, ca o tumoare – sau stînd pur și simplu pe plajă și ascultînd marea și pescărușii – fără să-mi spargă timpanele muzica de la beach-bar-uri.
Discutam într-un text despre Constanța, publicat anul trecut tot în Dilema veche, despre efectul de panaceu al plajelor și cum favelizarea glamour a orașului devine suportabilă în proximitatea mării. Din păcate, plajele – extinse acum – sînt colonizate de „operatori economici” ce poluează fonic ultima rămășiță de liniște și tihnă marină. Totodată, există zvonuri conform cărora această extindere va fi dată în exploatare rechinilor imobiliari. Sper să nu fie adevărat.
M-am tot gîndit cum să abordez acest articol, cum să spun că vreau să trăiesc într-un oraș care mă dezamăgește la fiecare revenire, cum să gestionez și să explic această relație toxică de iubire-ură și mi-am dat seama că, la scară mai mică, relația mea cu Constanța este, de fapt, relația mea cu România. Aș vrea să plec, aș vrea și să rămîn. Cu toate neajunsurile ei, e ceva în aerul sărat al Constanței care îmi potolește supărarea.
Fără pretenția de a oferi soluții, am să închei cu o schiță utopică, prin care să conturez o Constanța ideală pentru mine, dar am să mă rezum la zona falezei – pentru că acolo văd potențialul neexploatat – și deturnat – al orașului port. Pentru început, aș umbla puțin și la geografia locului, înlocuind faleza de argilă cu una de piatră și Marea Neagră cu o mare mai salină, mai limpede și fără hidrogenul sulfurat din adîncuri. Pe scurt: aș aduce apa și stîncile Mediteranei lîngă Constanța, dar păstrînd vegetația de aici. În locul măslinilor aș împăduri faleza cu întinderi nesfîrșite de mierea-ursului, iar accentele verticale ale chiparoșilor le-aș lăsa în seama plopilor. Visez la o Constanța pe ale cărei faleze puzderia de vile kitschoase de acum să fie înlocuite de un cartier de tranziție spre plaje (împins cîțiva zeci de metri în spate, spre oraș), cu o arhitectură vernaculară dobrogeană reinterpretată în cheie modernă, cu un regim de înălțime mic și cu o gamă ultra-restrînsă de finisaje specifice locului, cu garduri de piatră văruită și bolți de viță-de-vie care să se prelungească de la o curte la alta (așa cum erau străzile cu case din Faleză Nord în copilăria mea) și să umbrească trotuarele falezei, cu o zonă pietonală de halaj care să lege coerent faleza din Mamaia pînă spre Portul Tomis, iar această promenadă să fie punctată (pe lîngă indispensabilele terase) și de funcțiuni publice care să agite fermentul vieții social-culturale constănțene, dar mai ales visez la o Constanța în care autoritățile publice să investească, să lucreze și să dezvolte programe pentru binele întregii comunități, nu numai pentru binele cîtorva membri...
Tudor Ganea este scriitor și arhitect. Cea mai recentă carte publicată este Cîntecul păsării de plajă, Editura Polirom, Colecția „Ego Proză”, 2021.
Foto: adevarul.ro / Muzeul Portului Constanţa
