Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!

Alexandru DINCOVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 987 din 9 martie – 15 martie 2023
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Dacă ne uităm bine în jur la anxietățile contemporane, observăm, în anumite cercuri, că dispariția valorilor este una dintre cele mai acute. Ea este legată și de un soi de mîndrie națională, în care lovesc nemilos, periodic, cele mai multe clasamente internaționale în care România nu doar că nu mai prinde un loc pe „podium”, ci dimpotrivă, de multe ori se tîrăște spre final. Uneori ne mai salvează vecinii de la sud ultima rămășiță de mîndrie, ajungînd să ocupăm „datorită” lor penultimul loc, însă această consolare nu este suficient de puternică. 

Recent, în indexul anual al democrațiilor întocmit de grupul britanic The Economist, România a apărut pe ultimul loc în rîndul țărilor Uniunii Europene. În clasamentele privind competențele digitale nu stăm neapărat mai bine, după cum nu stăm bine nici în evaluările PISA. Cu alte cuvinte, din această perspectivă îngrijorătoare, nici nu pare că vom mai avea prea curînd valori, și uite așa pare că se erodează încetul cu încetul și miturile legate de un excepționalism românesc.

Ne putem întreba, pe bună dreptate, unde mai găsim valoare în rîndul românilor, sau dacă mai găsim români valoroși. Îndrăznesc să avansez, în loc de răspuns, o ipoteză care încearcă să explice anxietatea dispariției valorilor printr-o perspectivă diferită asupra sensului acestui concept în lumea contemporană, concept care s-a diluat substanțial datorită financializării și, ulterior, digitalizării cotidianului. 

Pentru că dacă astăzi reușim să găsim valoare, cuantificabilă și monetizabilă, chiar și într-un proces non-conștient precum somnul, cum mai reușim să distingem și mai ales să mai apreciem o esență, în fond morală, dar non-cuantificabilă, într-o lume care pune valoare pe orice, dar în care nimic nu mai reprezintă valoare dacă nu este direct măsurabil? Ne aflăm într-un aparent paradox, pe care nu cred că-l putem rezolva prea ușor, mai ales dacă ne poziționăm într-o paradigmă ontologică orientată pe obiect (OOO), considerînd că toate lucrurile care ne înconjoară sînt de fapt obiecte imposibil de cunoscut în esența lor. Valoarea unui om, tocmai acel atribut pe care ne plîngem că nu-l mai regăsim în jurul nostru, pare a fi strîns legată de acea esență inaccesibilă în mod direct. 

Problema pe care o identific nu este însă această imposibilitate de cunoaștere directă, o caracteristică ontologică de bază, ci mai degrabă o imposibilitate de recunoaștere a acestei esențe, sau valori, în contextul contemporan în care individul este descompus și recompus de tehnologiile financiare și digitale care îi transformă caracteristici discrete în artefacte cu valoare monetară. 

Pe măsură ce dezvoltă senzorii și algoritmii potriviți, companiile de tehnologie ajung să măsoare inclusiv aspecte non-conștiente ale vieții noastre. Iar dacă le privim din această perspectivă, ele sînt de fapt companii de minerit. Extrag valoare din toate acțiunile pe care le performăm, atît online, cît și offline. Însă activitatea aceasta este mai degrabă specifică modernității decît sectorului tech, care nu este decît vîrful de lance al acestei mișcări. În fond, chiar și antropologii se fac periodic vinovați de o astfel de valorizare a celuilalt, obiectul lor principal de analiză. La urma urmei, chiar și atunci cînd ne implicăm în cercetări academice, fără scop comercial, sîntem tentați să aruncăm asupra celuilalt o privire care îl transformă, devenind din partener etnografic un subiect producător de date, pe care încercăm și noi să le extragem și să le prelucrăm pentru a avansa cunoașterea.  

Tehnologia (digitală) face însă acest lucru în mod implicit, iar algoritmii transformă nemilos chiar și procese non-conștiente în obiecte producătoare întîi de valori, și de abia ulterior de valoare, pentru cei care le extrag, le prelucrează sau le integrează în produse și servicii care generează beneficii financiare. Un caz concret îl reprezintă industria dispozitivelor cu senzori pe care din ce în ce mai multă lume începe să le poarte, în scopuri aparent legate de creșterea calității vieții. Ceasurile și brățările de fitness ne transformă astfel motricitatea și alte procese corporale, non-conștiente sau chiar inconștiente, în obiecte cu valoare. În primul rînd, atribuindu-le valori. 

Somnul este cel mai bun exemplu. Cine poartă o brățară de fitness sau are un senzor de monitorizare a somnului sub saltea poate răspunde la întrebarea „Cum ai dormit?“ cu o valoare. Avem acces, deodată, cînd ne trezim, la un scor de calitate a somnului, care nu este neutru, ci are implicații morale. Pentru că se plasează pe un continuum cu două extreme, de obicei de la 0 la 100, există întotdeauna loc de mai bine. Valoarea transmisă de dispozitiv, prelucrată de algoritmi în urma datelor primite de la senzori, nu este doar o cifră. Ea ne spune dacă am dormit bine. Iar dacă nu, ceea ce putem vedea fie prin raportarea la scala după care somnul ne este măsurat, fie prin raportarea la calitatea somnului celorlalți utilizatori (ai dormit mai bine decît 60% din bărbații din intervalul de vîrstă 30-39 de ani), fie prin alte comparații, putem primi sfaturi despre diferite tehnici ale sinelui la care putem recurge pentru a ne îmbunătăți scorul. Și a-i crește, desigur, valoarea.

În spatele acestor schimbări, aduse de prezența tehnologiei în viețile noastre, sînt raliate și alte industrii. Unele companii de asigurări le oferă prime mai mici utilizatorilor care își monitorizează atent existența prin astfel de dispozitive și care fac ceea ce trebuie. Dorm suficient, merg minimum opt mii de pași pe zi, beau doi litri de lichide, eventual evită și consumul de zahăr sau grăsimi, așa cum ne îndeamnă direct campaniile oficiale. 

Valoarea se află, astăzi, mai ales în date. Dacă nu putem atașa o cifră sau un scor unui obiect, unui individ sau unei acțiuni, sîntem pierduți. Un angajat model trebuie să aibă mai degrabă productivitate exemplară, un cetățean model un scor bun de credit, un profesor bun un indice academic exemplar. Un politician bun ajunge și el să fie cuantificat prin intermediul numărului de acțiuni relevante întreprinse în exercițiul funcției sale. Orice alt fel de valoare posibilă ajunge să pălească în fața indicatorilor. Iar dacă este invizibilă în fața unui algoritm care operează după rigorile matematice, e irelevantă.

Ajungem astfel, pas cu pas, să nu mai vedem valoare decît în acele caracteristici care pot fi extrase și cuantificate. Dar oricît am extrage, nu putem epuiza lucrul în sine, pentru că nu este accesibil în mod direct. Și aș îndrăzni să spun că, de fapt, acolo se află valoarea pe care pretindem că o căutăm. Și ea nu a dispărut, dar nici nu o mai putem vedea. Cu toate că tehnologia ne ajută să scoatem la suprafață și să valorificăm chiar și non-conștientul, dacă ne detașăm de valorile produse observăm că acest proces aparent de profunzime e cum nu se poate mai superficial. 

Pentru antropologul David Graeber, sensul sociologic al termenului de valori se referă la concepții asupra a ceea ce este bun, potrivit sau dezirabil în viață. Noțiunea cvasi-algoritmică a valorii la care mă refer mai sus reușește să ascundă însă complet în spatele unor cifre pretins obiective un puternic discurs normativ despre viața bună care aproape că nu mai poate fi contestat, confundînd economicul, socialul și dezirabilul.

Valoarea pentru societate ajunge astfel să fie înlocuită de valori care fac referire la contexte normative și la lumi mult mai restrînse. Pentru că nici o valoare, nici măcar economică, nu poate fi neutră. Iar accentul pus pe valori tangibile, cuantificabile și aparent inocente, precum scorul somnului, ne redirecționează de fapt atenția către moduri egoiste și chiar meschine de a trăi, în care eforturile noastre de îmbunătățire și de creare sau ducere a unei vieți mai bune ajung să se îndrepte către micro-gesturi centrate pe noi înșine. 

Închei cu un exemplu personal și grăitor în acest sens. Unul dintre intervievații în cadrul unui proiect de cercetare despre aceste tehnologii ‚purtabile” mi-a mărturisit că ar fi anulat sau amînat interviul cu mine dacă bateria corpului – un scor pe care i-l indică în permanență ceasul inteligent – ar fi fost prea mică. Mi-am dat seama astfel că demersul meu de cercetare se afla de la început într-un potențial conflict cu ideea algoritmică a ceasului său despre o viață mai bună. Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.  

Tehnologiile digitale care dictează standardul mă descompun într-o serie întreagă de valori discrete, nici una remarcabilă în raport cu standardele momentului: numărul de prezențe ale numelui meu în motoarele de căutare, numărul de urmăritori de pe rețelele sociale, indicele de impact academic, numărul de pași făcuți în fiecare zi, „cantitatea” de somn profund, greutatea pe care o pot împinge la piept, tiparul meu de tastare, tiparul de vizionare de conținut din conturile platformelor de streaming, și așa mai departe. Dacă agregăm toți acești indicatori nu rezult însă eu, și în nici un caz nu rezultă nici un fel de valoare în sine. Iar dacă îi luăm în considerare separat, nici atît. La comun însă cu alți zeci de mii de indicatori discreți, lăsați de alți utilizatori de produse, servicii, și de somn și viață, pentru cineva, acolo, aceste mici valori produc valoare. Dar ce valoare !?!

Alexandru Dincovici este antropolog și cadru didactic asociat la SNSPA.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.