Pe urmele lui Lucian Blaga - dialog cu Adina POPESCU şi Iulian Manuel GHERVAS

Publicat în Dilema Veche nr. 549 din 21-27 august 2014
Pe urmele lui Lucian Blaga   dialog cu Adina POPESCU şi Iulian Manuel GHERVAS jpeg

În cadrul Festivalului, sîmbătă, 23 august, la ora 19, vor fi prezentate în avanpremieră cîteva secvenţe din filmul documentar Tatăl meu, Lucian Blaga (regia: Iulian Manuel Ghervas şi Adina Popescu). Proiecţia va fi urmată de o dezbatere, pornind atît de la film, cît şi de la cartea cu acelaşi titlu, scrisă de Dorli Blaga (apărută la Editura Humanitas). Documentarul (work-in-progress) îşi propune să reconstituie secvenţial ultimii 12 ani din viaţa lui Lucian Blaga, prin intermediul amintirilor fiicei sale, a documentelor şi scrisorilor din arhiva sa personală, dar şi o recuperare a trecutului, printr-un exerciţiu de geografie literară în care oameni, locuri şi descrieri îşi găsesc corespondenţe în viaţa reală.

De ce un film documentar despre Lucian Blaga?

Adina Popescu: La mine a fost şi o curiozitate pur personală, pentru că nu ştiu mai nimic despre scriitorii „canonici“, dincolo de frazele stufoase şi biografiile „de manual“ pe care am fost nevoită să le învăţ în anii de liceu, pentru că „se dau la teză“. Şi cred că sînt mulţi în situaţia mea pentru că, în general, doar absolveţii de Filologie sau adevăraţii fani ai unui scriitor se apucă să se documenteze, să citească cărţi biografice de tipul „Viaţa lui X“ sau cărţi de critică literară. Înainte de acest film, nu ştiam mai nimic despre Lucian Blaga. Ştiam vag că ar fi fost propus pentru premiul Nobel, dar nu ştiam că a murit ca scriitor interzis. Citisem poezie şi cîteva din piesele de teatru, dar nu ştiam de existenţa unui roman autobiografic – Luntrea lui Caron. Nu ştiam că a fost urmărit de Securitate şi că ultimii ani şi i-a petrecut la Cluj, ca simplu bibliotecar, traducîndu-l pe Faust. Astfel de lucruri nu există în manuale, iar una dintre hibele sistemului nostru de învăţămînt este şi faptul că ridică scriitorul pe un soclu şi nu te apropie deloc de el, ca om. Nu poţi avea simpatii sau antipatii personale faţă de Blaga, Eminescu, Sadoveanu, şi astfel, chiar dacă citeşti, eşti un cititor „mort“, dezinteresat. De aceea, astfel de filme documentare sînt „necesare“, căci pot aduce în discuţie omul, personalitatea lui şi, în acest mod, scriitorul coboară de pe soclu.

Iulian Manuel Ghervas: Noi intenţionam de mult să iniţiem o serie de filme documentare pe teme literare. Ulterior, ideea de bază s-a transformat într-un proiect de outputuri multimedia. Apoi, s-a blocat. S-a întîmplat ca, între timp, să se ivească o oportunitate, hai să îi zicem „de întîmpinare“. Şi a fost să fie Lucian Blaga. Se simte foarte acut nevoia de o alternativă la interpretările rigide din manualele şcolare. Cred că orice subiect cultural, oricît de livresc, stufos sau indigest, poate fi abordat eficient şi expus într-o manieră atrăgătoare. Şi fără să îi fie alterate valoarea, adevărul sau profunzimea. Există o miniserie BBC despre cărţile fundamentale ale literaturii universale, iar printre titluri se numără cărţi cum ar fi Moby Dick sau Madame Bovary. Felul în care sînt construite documentarele respective este fascinant. Nu numai că îţi oferă, într-un mod simplu şi plăcut, esenţialul, povestea, motivaţiile autorului sau fac, de exemplu, analiza bovarismului din punctul de vedere al unor femei reale din societatea modernă etc., dar chiar te incită să citeşti sau să reciteşti.

Ce presupune un astfel de film biografic şi cărui tip de public se adresează?

A.P.: În momentul în care faci un documentar despre o personalitate care nu mai este în viaţă, de la bun început îţi pui întrebarea cum construieşti filmul, ca să nu fie vetust, plictisitor, căci există şi acest risc. În cazul nostru, am avut un mare noroc – Lucian Blaga este văzut prin ochii fiicei sale, Dorli Blaga, în vîrstă de 84 de ani. Dorli este un „document viu“. Şi o persoană fascinantă. Mă bucur că am avut, cu această ocazie, privilegiul să o cunosc. M-am simţit foarte aproape de Lucian Blaga, prin intermediul ei. Şi dincolo de miza filmului, am simţit-o ca pe o prietenă, în ciuda diferenţei de vîrstă. Asta e foarte important cînd faci un documentar.

Filmul se adresează unui public „larg“, ca să zic aşa, dar cult, pentru că nu e un subiect nici spectaculos, nici comercial. Şi ar putea să se adreseze şi elevilor de liceu sau studenţilor, să fie proiectat „la clasă“, ca o metodă didactică alternativă.

I.M.G.: Eu aş respinge din principiu ideea de „film biografic“ stricto sensu. Dacă te apuci şi faci documentare supunîndu-te unui anumit gen sau subgen şi aplicînd orbeşte un format pe care îl urmezi corect, şcolăreşte, ai toate şansele să îndepărtezi şi mai mult publicul de film documentar. Eu înţeleg filmul (în general) ca act artistic şi cred că e de preferat să lucrezi avînd ca fundament o formă deschisă, chiar dacă pentru asta te vezi nevoit, la un moment dat, să sacrifici reguli, informaţii sau coerenţă. O secvenţă reziduală, surprinsă la momentul oportun şi folosită acolo unde trebuie, poate spune mai mult despre un personaj sau despre un subiect, decît o tonă de imagini convenţionale sau cuvinte lămuritoare turnate într-un format standard. Sînt convins că un public de calitate percepe lucrurile cam în acelaşi fel. Acestui gen de public, mă gîndesc, i s-ar putea adresa şi filmul în cauză.

În ce măsură este un proiect de geografie literară?

A.P.: A existat un proiect mai vechi în acest sens. Filmul a început ca un exerciţiu de geografie literară, avînd drept reper romanul Luntrea lui Caron. Însă ne-am îndepărtat destul de mult de roman. Totuşi, am încercat să reconstituim ultimii ani din viaţa lui Lucian Blaga, alcătuind cîteva itinerarii care cuprind locuri prin care a trecut, oameni care l-au cunoscut. Am filmat la Sibiu, la Gura Rîului, la Căpîlna, Sebeş, Alba Iulia, Cluj, Valea Drăganului. Şi, desigur, la Lancrăm.

I.M.G.: Adevărul este că avem în pregătire un alt proiect pilot de film inspirat din romanul Femeia în roşu, semnat de Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, în care urmează să ne folosim, într-un fel, de metodele „geografiei literare“, însă abordarea lui e mult diferită. În cazul de faţă eu m-aş feri să afirm categoric cum şi în ce fel un spaţiu filmat de noi, în prezent, poate include sau nu o „valoare literară fundamentală“ conexă cu opera lui Blaga. Nu pot să susţin nici că locurile pe care le-am vizitat în timpul producţiei îl conţin în vreun fel spiritual pe Lucian Blaga. Dorli Blaga, însă, îl conţine cu certitudine. Astfel, încet, filmul s-a întors, în mod firesc şi simplu, către un deziderat, devenind, pe parcurs, un portret al lui Dorli.

Cum se pot obţine, în România, finanţări pentru acest tip de documentar, filme „necesare“, dar cu subiecte care nu au neapărat o miză actuală?

A.P.: Finanţarea filmelor documentare în România este un subiect în sine. O poveste complicată şi destul de tristă. Noi reuşim să obţinem o finanţare pentru un film o dată la doi-trei ani. Rămîn multe proiecte scrise, bune în intenţie, cu o documentare solidă în spate, însă nefinalizate. Pentru astfel de filme „de interes cultural naţional“, să zicem, ar trebui să se implice, în mod direct, Ministerul Culturii. Să aibă un program, o strategie coerentă în acest sens. CNC-ul a mai acordat finanţări, de-a lungul timpului, însă, dacă filmele sînt slabe şi doar „de formă“, nu le ştie nimeni. Pentru Tatăl meu, Lucian Blaga am primit sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Alba. Este meritoriu ca administraţia locală să se implice în aşa ceva. Ei aveau o personalitate pe care voiau să o pună şi altfel în valoare, noi ne dorim şi ştim să facem documentare, şi aşa a început colaborarea noastră. Oare ar funcţiona, însă, şi la Botoşani pentru Eminescu, în judeţul Gorj, pentru Brâncuşi, la Brăila, pentru Panait Istrati? E o practică foarte frecventă în străinătate, în Germania sau Italia, de pildă, ca administraţia locală, consiliile lor „judeţene“ să acorde fonduri pentru filme documentare. Şi nu neapărat filme despre mari personalităţi, cum e Lucian Blaga. Filme cu o miză mult mai mică, despre o stradă, o comunitate, filme sociale sau portrete al unor oameni obişnuiţi.

I.M.G.: Finanţările pentru documentare sînt în general greu de obţinut. Însă pentru filme care au ca subiect personalităţi ale culturii româneşti sau cărţi reprezentative ale literaturii române există instituţii precum Ministerul Culturii sau Televiziunea Română. Cred că iniţiativa ar trebui să le aparţină. Sau nu.

De curînd, am asistat la desfiinţarea Muzeului Literaturii din Bucureşti, iar soarta fondului de manuscrise, printre care şi cele ale lui Lucian Blaga, este în continuare incertă. Dorli Blaga a adresat o scrisoare deschisă prim-ministrului României, Victor Ponta. Ce ar putea face concret statul român pentru punerea în valoare a marilor scriitori, dincolo de comemorări şi festivisme?

A.P.: Ce ar putea face statul român, din moment ce într-o astfel de situaţie punctuală, concretă, un fond de manuscrise de o asemenea valoare este lăsat de izbelişte? Putem visa la muzee interactive, la case memoriale care să funcţioneze şi ca centre culturale active „de sat“, „de cartier“? Şi să-l dăm ca exemplu doar pe Lucian Blaga. E plină România de busturi, de statui, de străzi, şcoli şi insituţii care îi poartă numele. Statul consideră că a făcut destul, probabil. Însă, întrebaţi-l, să zicem, pe un locuitor al străzii Lucian Blaga din Bucureşti, de pildă, ce ştie despre Lucian Blaga? Şi dacă nu-l confundă cumva cu vreun militar mort în Primul Război Mondial?

I.M.G.: Statul român „ar putea“ face multe lucruri. De exemplu, dacă unii oameni cu putere de decizie nu au idei sau proiecte pentru punerea în valoare a culturii române, ar putea angaja nişte oameni care au. Sau ar putea, de pildă, copia lucrurile bune de la vecinii din comunitatea europeană… În ceea ce priveşte situaţia fondului de la fostul Muzeu al Literaturii, mă îndoiesc că am putea emite vreo pretenţie decentă, din moment ce, nu de mult, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut un domnişor necopt, abia devenit prim-ministru, a fost să distrugă un ICR care părea în sfîrşit să funcţioneze ca o instituţie modernă, eficientă, occidentală. Mare păcat. Îmi amintesc de un aforism a lui Blaga: „Întreg patrimoniul nostru este alienabil. Chiar şi amintirile. Numai viitorul nu.“  

a consemnat Marius CHIVU 

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.