Pe un picior de plai

Dragos TUDOR
Publicat în Dilema Veche nr. 185 din 27 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Prima atestare documentară a oraşului datează din timpul lui Petru Cercel. Pe 18 iunie 1584, "întărea Jupînesei Caplea şi nepoţilor ei, Badea şi Calota postelnici, satele Drăgăneşti şi Moarile în urma unei judecăţi". Şi aici se opreşte gloria istorică a localităţii. Ar mai trebui amintit doar că a fost una dintre primele zone de exploatare a petrolului. Americanii au realizat investiţii majore. Petrolul a curs o perioadă pe marginea drumului. Acum s-a cam terminat. Sondele dispar, una cîte una. Au reapărut însă judecăţile. Oamenii se luptă încă să cîştige ce a fost al lor şi le-a fost luat, pe vremea cealaltă. Nu au bani pentru avocaţi pricepuţi, nu prea ştiu legile, dar trăiesc cu speranţa să obţină ceva pe proprietăţile bunicilor. Pentru copii, nu pentru ei. Aici m-am născut şi aici încep şi povestea. Pentru că, pentru mult timp, aici am găsit capitala întregii lumi. Apoi a devenit provincie. Copil fiind, sonde cutreieram Copilul percepe locul naşterii prin formule care ţin de primii prieteni, de spaţiile de joacă bine delimitate şi asumate ca personale - teritorii de apărat în lupta cu găştile celelalte. Aşa îl percep şi eu. Dealurile erau pline de sonde pe care ne căţăram să vedem lumea de sus. Puţini se încumetau să urce pe sonda 6000, doar că răsplata era pe măsură. Era Turnul Eiffel, Blocurile Gemene şi Turnul din Pisa la un loc. De acolo din vîrf eram stăpînii lumii. De jur-împrejur vedeam totul. Blocurile din centrul oraşului, casele de la periferie, şoseaua care şerpuia spre satele din jur şi apoi dealurile. Ce era după dealuri, nu ştiam şi nici nu ne interesa. Vedeam şi casa lui Radinski, un medic dentist celebru, dar care, nimeni nu ştia de ce, cam înnebunise. Casa era protejată de un pîlc de brazi falnici, bătrîni, veniţi parcă din vremea lui Petru Cercel. Ca prin minune, rămăsese nedărîmată. Singură, în mijlocul unui cartier de blocuri. În curtea ei zăceau zeci de seringi şi ace, reviste în limbi străine, jucării frumos colorate pe care nu le găseam niciodată în magazin. Mai era un cîine, cred că primul ciobănesc mioritic din ţară. Este singurul mister al oraşului pe care îl mai port nelămurit. Cine era acest Radinski? La ţară, la bunici, era provincia. Orice doreai să cumperi trebuia să mergi de vale şi, dacă era închis, să aştepţi pînă vine vînzătorul de la treburi sau să mergi să îl cauţi acasă. Pe vremea aceea, pîine nu era la sate. O aduceam de la Bucureşti sau de prin alte oraşe unde se dădea fără cartelă (deşi ne certa vînzătoarea că stăm de mai multe ori la coadă, că am mai luat. Bunicul mă mai trimitea o dată pe mine. "La copii le dă de mai multe ori" - zicea. După ce vînzătoarea număra banii, sărea din spatele meu şi înşfăca cele două franzele să le rostuiască atent, în sac). La ţară se făcea însă grîul şi am început să întreb, naiv, de ce, dacă grîul se face aici, oamenii nu îl pot măcina ca să facă pîine. Să nu mai care de la oraş. Astfel am aflat că nu este grîul lor şi am tras concluzia că era mai bine la oraş. Aici, pesemne, grîul era al oamenilor, pentru că se făcea pîine, iar la Bucureşti, pe undeva, trebuie să fi fost culturi mari, din moment ce pîinea era la liber. Oraşul adolescentului miop Anii de dinaintea liceului au reprezentat momentul în care, pentru prima dată, m-am îndoit de oraş. Tîrgoviştea era mai mare, la Bucureşti îţi trebuia o zi doar ca să mergi prin cîteva magazine şi la o cofetărie. Prin clasa a X-a, după ce cam dădusem iama în toate cărţile bibliotecii, inclusiv în fondul secret (cămăruţa din spate), am simţit că oraşul are limite. Că e posibil să caut mult şi bine fără să pot găsi aici. Orice. Bibliotecara mai tînără (cea în vîrstă era mai rea) se obişnuise cu mine. Punea cărţile noi în rafturi abia după ce treceam prin ele. Dar şi acest favor devenea inutil. 1000 de metri pînă la liceu, 300 pînă la bibliotecă, 1000 pînă la sala de handbal, sîmbăta etapă în campionatul de juniori, aproape zilnic cefalee. Mai erau şi grămezile de oameni care forţau geamurile la cinematograful din oraş cînd veneau filme precum Lanţul amintirilor, O floare şi doi grădinari sau Superman şi Războiul stelelor. La 10-12 ani, aceste filme par compatibile, făcute din acelaşi aluat, chiar dacă noi rîdeam cînd sala hohotea în lacrimi. Şi ele au părut, o vreme, centrul lumii. Apoi am auzit de video, de filme pe casetă, cozile s-au mutat acasă la şoferii de tir, transformaţi, brusc, în cinefili. Costa 5 lei să vezi un film, dar te puteai piti pe sub un colţ de masă sau mileu mai mare, să vezi mai multe, pînă adormeai. Oraşul meu, oraş al nimănui Din ziua în care am plecat la facultate, oraşul mi-a devenit străin. L-am conştientizat provincial. Ascuns printre dealuri, aproape capăt de şosea, nu are nici o şansă. Ca peste tot în ţară, bărbaţii pleacă în străinătate, la un ban mai bun, pe care să-l trimită acasă, la copii. Văzut rece, obiectiv, este un loc pe care nu-l regreţi pentru că nu-l reţii. Nimic din forma şi aspectului lui nu te încîntă, nu îţi place, nu te incită la visare sau proiecte. În singura intersecţie de străzi, maşinile aşteaptă, se invită, îşi fac semne de generozitate sau îşi oferă zîmbete liniştitoare. Şi asta dincolo de semnele de circulaţie, prea ferme pentru un asemenea context. Drum cu prioritate şi cedează trecerea nu pot avea întîietate asupra relaţiilor umane: "Vă rog, domn’ profesor, treceţi dvs.!"; "Dle inginer, vă rog, poate vă grăbiţi!"; "Dna dirigintă, ce frumos aţi renovat poşta, mergeţi, mergeţi, eu mă duc la piaţă!". Oraşul nu-mi mai aparţine. S-a schimbat şi el, m-am schimbat şi eu. Văd grădiniţa în curtea căreia mîncam flori de trifoi, şcoala generală la care am continuat să merg chiar şi după ce mă mutasem, la casă, departe de ea. Trec pe lîngă liceul învelit acum în termopane de oglindă, prin care nu mai poţi vedea sau intui forfota profesorilor, în drum spre cancelarie, sau elevul de serviciu, alergînd să cumpere vreun ziar sau cornuri pentru profesoare. Aşa cum e, neatractiv, provincial, fără trecut şi fără viitor, e totuşi viu. Plin de copii care vor vrea, şi ei, să-l părăsească. S-a construit, recent, o nouă grădiniţă pentru ei. Din cînd în cînd, prea plin de-atîta capitale, simt că-mi lipseşte tocmai simplitatea lui. 1000 de metri pînă la liceu, 300 pînă la bibliotecă - acum un bar cochet, mereu fără clienţi -, 1000 pînă la sala de handbal, fără etapă în campionatul de juniori, aproape zilnic cefalee - din acelea cu care te obişnuieşti şi le simţi abia cînd nu există. Da, e provincie. Da, este un capăt de lume în mijlocul ţării. Dar raportat la ce?

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Ivana Knoll FOTO Instagram png
Moment hilar în Qatar, cu doi bărbați care scot rapid telefoanele pentru a o poza pe Miss Croația | FOTO VIDEO
Una dintre cele mai provocatoare fane de la Mondialul din Qatar a fost Ivana Knoll, fotomodelul care a fost Miss Croația reușind să întoarcă privirile a mii de suporteri.
femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.