Ancheta de față a plecat de la întrebarea: care e cea mai importantă întîlnire din viața dumneavoastră? Numai că, așa cum se întîmplă mai întotdeauna, lucrurile simple se dovedesc, de fapt, ceva mai complicate. Ca să înțelegeți de ce, citiți răspunsurile invitaților mei. 

 Iulian TĂNASE, scriitor

Aș putea spune că cea mai importantă întîlnire din viața mea a fost fie cu Lygia și Gellu Naum, care m-au impre­sionat profund și și-au pus amprenta asupra mea, fie întîlnirea cu Dan Stanciu, cu care am scris și am și publicat niște cărți împreună, fie întîlnirea cu Ernest Wichner, căruia îi datorez atît de mult, fie în­tîl­ni­rea cu Oana M., care, cînd aveam douăzeci și cinci de ani, m-a schimbat din temelii, fie întîlnirea cu radioul, care mi-a oferit unele dintre cele mai intense experiențe, însă am să spun că cea mai importantă întîlnire din viața mea rămîne, totuși, întîlnirea cu propriii mei copii. Apariția pe lume a Adorei și a lui Sacha a produs în mine transformări profunde, pe plan emoțional, sentimental, mental. Nimic nu se compară, ca intensitate și adîncime, cu această experiență. Am multe de învățat de la copiii mei, și ce noroc pe capul meu că sînt un tată ascultător!

 Nicoleta LEFTER, actriță

Cea mai importantă întîlnire din viața mea este întîlnirea cu Alexandru Dabija. Un om și un regizor fascinant, de care este aproape imposibil să nu te îndrăgostești. Are toate datele unui om bun, sticluța aceea de esență a ceea ce înseamnă om bun. Un umor desăvîrșit la scenă, care te face să te prăbușești pe jos de rîs, și cu mari accente de cinism, exact așa cum e viața. Are capacitatea fantastică de a înțelege slăbiciunile oamenilor și de a îi face pe actori să adore să lucreze cu el.

Gianina CĂRBUNARIU, regizor

Teatrul Foarte Mic s-a închis de curînd pentru renovare, iar proiectele acestui spațiu sunt acum în aer. Acum zece ani, cînd am terminat școala, sala de la Foarte Mic nu oferea cele mai bune condiții tehnice din lume, însă s-au produs spectacole făcute de tineri creatori și s-a reușit fidelizarea unui public destul de numeros. Minunea a durat cinci ani, după care lucrurile s-au dus într-o altă direcție. De un an de zile, Foarte Micul a revenit la strategia de promovare a tinerilor creatori. Într-un sistem teatral în care nu există strategii culturale pe termen lung, anumiți oameni reușesc uneori să facă o diferență. Unul dintre acești oameni este Mihai Dinvale, pentru că a înțeles că a pune la dispoziție un spațiu care să funcționeze ca un laborator de creație este un gest normal al unei instituții de stat. Însă în lipsa unor politici culturale coerente, aceste „întîlniri“ riscă să rămînă doar niște excepții într-un climat cultural absolut descurajant.

 T. O. BOBE, scriitor

Nu-i deloc simplu să stabilești care dintre întîlnirile pe care ți le oferă viața e cea mai importantă, pentru că fiecare clipă e o alegere, o bifurcație, și fiecare întîlnire îți hotărăște într-un fel sau altul forma destinului. Cred, totuși, că pentru mine cea mai importantă a fost întîlnirea cu Eugen Lumezianu, care mi-a fost profesor în primii doi ani de liceu. Pentru că a fost primul scriitor pe care l-am cunoscut, pentru că datorită lui am învățat să citesc altfel și să citesc altfel de cărți, pentru că datorită lui m-am îndrăgostit de sala de lectură numărul 9 a bibliotecii județene din Constanța, pentru că datorită schimbării sugerate de el la un moment dat am ajuns să fac Literele, să-i întîlnesc pe Cristian Popescu, pe Mircea Cărtărescu, să-mi întîlnesc prietenii de la cenaclurile Central și Litere, pentru că astfel am ajuns să-mi cunosc iubitele de mai tîrziu, să am joburile mai tîrziu, bursele de mai tîrziu, să scriu cărțile pe care le-am scris și, poate în primul rînd, pentru că a avut încredere în mine chiar și atunci cînd eu nu mai aveam.

 Mircea STRUȚEANU, fotograf 

Cam pe la 14 ani am avut prima în­tîlnire cu stînca. Era o stîncă mare, albă și dreaptă, la munte, într-o zonă pe unde mă plimbasem de multe ori. N-am să uit niciodata golul pe care l-am simțit în stomac cînd am făcut rapel din vîrful ei. A fost ușor să o cobor, dar, ca să o urc, mi‑au mai trebuit alți 14 ani din viață. În tot timpul ăsta m-am antrenat să devin un adevărat cățărător. Nu cred că am să mă las niciodată.

 Sorin GHERGUȚ, scriitor

Literar-artistic, ca să spun așa, întîlnirile cele mai importante au fost, cred, cele de la Cenaclul Litere, pe Edgar Quinet, prin 1993-’95, cu Mircea Cărtărescu, T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu (pe care îl știam deja din liceu), Svetlana Cârstean, Simona Sora, Cezar Paul-Bădescu, Mihai Ignat, Mihai Grecea, Ioana Nicolaie, Mihai Pavelescu… De cîte ori enumăr nume așa, am senzația că omit cel puțin unul important. Dacă m-aș fi învrednicit să fac o carieră academică, aș fi povestit aici despre întîlnirile cu profesorii Emil Ionescu, Alexandra Cornilescu și Rodica Zafiu. Existențial, cea mai importantă întîlnire pentru mine a fost, probabil, cea dintre părinții mei. Pe plan, so to say, infraexistențial… știe ’mneai.

 Dia RADU, jurnalistă

Întîlnirile care au contat au fost cu oameni în care am presimțit căutări similare. Îmi plac căutătorii, pentru că și mie îmi place să caut. Îmi place să scormonesc oamenii. Îmi place să-i simt, să-i înțeleg, să găsesc fisura luminoasă prin care să mă strecor cu răbdare pînă la firea lor, cea adevărată. Îmi place să-i cunosc pe ceilalți, ca să cunosc lumea. 

Venite din senin, cînd mă așteptam mai puțin, întîlnirile acestea au adus cu ele răspunsuri și foarte multă lumină. De la o vreme însă, am început să le mai și provoc. Deghizată sub mantia de jurnalist, am intervievat oameni, le-am pus întrebări pe care altfel niciodată n-aș fi îndrăznit să le rostesc. 

Am intuit devreme că în spatele întrebărilor pe care le pui pentru o revistă se pot ascunde propriile tale întrebări. Dar nu despre întrebări e vorba într-o întîlnire, cum nu despre răspunsuri e vorba într-un interviu. O întîlnire fericită e acea întîlnire în care ceva nou și neasemuit se naște chiar atunci între două minți și două simțiri. Întîlnirile adevărate sînt creatoare, sînt dătătoare de energie, te fac să fii mai mult decât ești. Undeva, pe „fața cealaltă a lunii“, lasă o urmă pentru totdeauna. 

Întîlnindu-i pe ceilalți n-am făcut decît să mă încerc și să mă verific pe mine, să mă pun în fața oglinzii, cu toate obsesiile mele, să mă întorc mai bogată, mai sinceră, mai adevărată. Uneori, întrebăm despre ceilalți ca să aflăm despre noi. Mi-e greu să dau nume și pentru că adevărul e tocmai ăsta. Dintre toate întîlnirile care m-au făcut cine sînt, cea mai importantă întîlnire a fost întîlnirea cu mine.

anchetă realizată de Ana Maria SANDU