Pe Mitică l-a ucis miticismul

Publicat în Dilema Veche nr. 287 din 13 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Inutil a mai glosa paseist pe marginea domniei urîtului, a dizarmoniei, decerebrării, decreştinării şi antivalorii ca normă, a cruzimii groteşti, a cinismului mercantil, a consumismului nesăţios şi alienant care ne înconjoară şi ne spulberă. Cretinizare deliberată dinspre mediul politic şi mass-media, un sistem "educativ" care parcă face totul împotriva ideii de educaţie, mîrlănie copleşitoare, ură generală, agresivitate, îndrăcire şi îndobitocire oriunde te uiţi. Ştiu că nu distinşilor cititori "caragialoeminescieni" (Radu Cosaşu dixit) ai Dilemei vechi avem a le spune atari banalităţi încercănate. Însă " dacă ne întrebăm de soarta caragialianului Mitică, "simpaticul parizian al Orientului", "spiritualul copil al Capitalei, care inspiră atîta admiraţie şi invidie provincialilor", calamburgiul, omul poantelor şi farselor ghiduş picante, cel "foarte căutat şi plăcut în societate" ş.a.m.d. " apoi trebuie să cădem de acord că el tot moare din 1900 încoace, bolnav de noi înşine. În epoca "bunului simţ ca paradox", pînă şi ironia nevinovată, spiritul mocqueur, instinctul ludic se deformează, se usucă şi cad. Cad fatal şi hidos în caricatură grobiană, mitocănie otrăvitoare, damf de tractir, mahalagism sufletesc. Vechiul nostru haz de necaz, versatilismul inocent, hedonismul mucalit, tranzacţional, acomodant şi fals resemnat (din raţiuni tactico-diplomatice), chiar şi mult incriminata băşcălie, arma noastră cu două tăişuri, luatul în răspăr a tot ce există prea apăsat " toate aceste condimente cînd plăcut picante, cînd sufocante au coborît în pivniţă, involuînd fetid către mirosul saprofit şi mocirla sulfuroasă. Ubi sunt ghiduşia parşivă, pehlivănia levantină, duhul suprarealist al lui Păcală, temeiurile etice ale snoavei, acea rînduială străveche ce ştia să conserve ierarhia şi nuanţele, separînd zîmbetul de hohot, surîsul şugubăţ de şarja acidă, rictusul amar aluziv de tachinarea îngăduitoare, adică însăşi tradiţia caragialianului Mitică? Toate s-au tocit, au ruginit, s-au spulberat în ţiganizarea generală. Aşa stînd lucrurile, cum să nu faci o reverenţă în faţa duhului cu care Nicolae Steinhardt, părintele de la Rohia, a citit lumea Scrisorii pierdute? Cum să nu-l (re)citeşti pe Mitică prin acest sublim-utopic filtru cu ochiuri de Pateric şi cernere de Filocalie? N-o fi el adevărat, dar e recomandabil. Terapeutic. Caragialianul Mitică a murit demult, aşa cum eminescianul Hyperion a fost sufocat de eminescianism. Pe unul l-au ucis mitocănia, prostia carnivoră şi moartea vechii mahalale, cea înlocuită fie de şatra pustiitoare, fie de blocurile dezumanizante ale comunismului. Pe celălalt (pentru care Caragiale făcea figură de "arhicanalie") l-au alterat o dată non-aşteptările societăţii româneşti din vremea lui, dar a fost ireversibil strivit de soclul uriaş al statuii sub care l-a împins fanatismul posterităţii. Între bucolism şi cruzime O privire iute îndărăt, înspre receptarea critică a operei caragialiene ne dezvăluie o tensiune permanentă între perspectiva crudă şi cea bucolică. Între impulsul coleric, agresivitatea, violenţa mai mult sau mai puţin reţinută (mascată), de tip naturalist, de o parte, iar de cealaltă: seninătatea clasică, bonomia rîsului sănătos pentru care plăcerea nu corodează, nu dizolvă, ci ocroteşte îngăduitor, întăreşte edificiul moral (ridendo castigat mores: nu aşa am învăţat la şcoală?). Unii au exaltat ironia casantă, rînjetul caustic, nesaţiul punitiv şi răzbunător, sarcasmul crîncen şi atavica pornire distructivă a celui "fără nici un dumnezeu". Alţii, dimpotrivă, au etalat umorul hîtru, persiflarea comprehensivă, epicureismul coagulant tocmai prin dizolvarea contrariilor şi detensionarea polarităţilor. De bună seamă că ambele demersuri îşi află în egală măsură exemplificări în operă, ca şi justificări în psihologia şi biografia scriitorului. Cu timpul, viziunea crudă a cîştigat. Hidoşenia alienantă a prezentului a funcţionat letal pentru Mitică, suavul farseur a cărui supremă vulgaritate se rezuma în hazos codificatul "Cade o doamnă. S-a rupt gazometrul"! (Încercaţi să vă imaginaţi echivalenţele de azi ale expresiei cu pricina...). E de ajuns că revedem viziunea de bolgie dantescă şi ospiciu asasin din filmul lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică? pentru a o contrapune viziunii serafice a lui Nicu Steinhardt. Ar fi o frumoasă provocare editorială o antologie care să adune componentele figurii lui Mitică de-a lungul principalelor perioade de receptare critică, de la Maiorescu-Gherea-Ibrăileanu pînă la Liviu Papadima-Ioana Pârvulescu-Gelu Negrea, trecînd prin Iorga-Lovinescu-Zarifopol-Cioculescu, apoi Iosifescu-Elvin-Mîndra-Cazimir-Tomuş-Valentin Silvestru, venind către Ion Constantinescu, Valeriu Cristea, Al. Călinescu, Florin Manolescu, Ion Vartic, Mircea Iorgulescu, Alexandru George, Marin Bucur. Aşa cum există un Eminescu "al" conservatorilor şi socialiştilor, al legionarilor şi liberalilor, al dejiştilor şi ceauşiştilor, există un Caragiale aplaudat de junimişti şi radicalii lui Panu, refuzat de liberalul Mitiţă Sturdza, prizat preponderent prin Năpasta în Ardeal, Basarabia şi Bucovina, veştejit de dreapta interbelică din raţiuni de antifanariotism tradus ca antiromânism, un Caragiale filtrat apoi prin Vitner şi Moraru ca "biciuitor al racilelor burghezo-moşierimii", pentru a campa după aceea din naturalism în vecinătatea teatrului ionesciano-beckettian ş.a.m.d. În funcţie de subtextul moral-politic al analizei estetice, stilistica lui Mitică oscilează între gluma nevinovată, şarja flegmatică, poanta spumoasă ori aluzia uşor sadică " şi caricatura fiinţei naţionale (nu glumesc, dar n-am loc de exemple!). Treptat, bietul personaj cu farmec bulevardier, de fante plezirist, stîlp al cafenelei bucureştene, al jemanfişismului şi risipitorismului sudist a devenit emblema "netrebniciei româneşti" şi a "neantului valah". Deopotrivă Noica şi Cioran " constructivul şi distructivul prin excelenţă! " circulau prin şleauri năiste şi blamau miticismul, lăutărismul, inconştienţa prin care băşcălia, datul cu sîk din Isarlîk sau, cum am zice astăzi, miştoul, ajung, din armă de apărare, un drog ucigător. El postulează supremaţia relativismului, a improvizaţiei, amatorismului, netemeiniciei, flecărelii cancaniere, în defavoarea ethosului absolut, a seriozităţii arhitecturante ş.a.m.d. Încet, dar sigur, odată deveniţi categorii etnopsihologice, Caragiale şi Eminescu " mai precis: caragialismul şi eminescianismul (Mitică şi Hyperion în polaritatea etalată de Laurenţiu Ulici) " au încetat să-şi mai aparţină ca fiinţe (şi personaje) cu biografie aparte şi au devenit feţele emblemei naţionale. Care-i capul şi care-i pajura? " din această dilemă nu putem ieşi. "Lasă-i să moară proşti..." Cert e faptul că Mitică a murit. ("Auzi putere la Poltronu! De frică...!") Cît de străin sună caracterizarea de la 1902! "Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sînt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian." În amestecul indo-libanezo-etiopian al Bucureştilor de azi, un oraş ca un hoit putrezind la soare cu maţele-n afară, numai de acel savoir vivre tipic epocii lui Mitică n-ai cum să mai dai. Sigur acuma că, dacă e să facem inventarul ororilor postmoderne din Parisul descris prin însumare de statistici apocaliptice de Jean Sévillia în deprimanta lui carte din 2007, Corectitudinea morală. Căutăm cu disperare valori, tradusă recent la Humanitas, ne dăm seama că sîntem perfect sincroni în mizeria morală cu împrejurimile Barb

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.