Pe măsură ce creşti, devii mai trist

Publicat în Dilema Veche nr. 641 din 2-8 iunie 2016
Fotbalist, avocat, gunoier, arhitect de jucării jpeg

Întrebarea a fost: „Ce vei fi peste cîțiva ani?“ Au răspuns șapte elevi ai Școlii Germane „Hermann Oberth“ din Voluntari.

● Cristian MITREA, clasa a VIII-a

Îmi doresc să ajung designer de jocuri video. Cred că asta am vrut de cînd am primit cea dintîi consolă a mea: un Xbox 360 nou-nouț. M-am bucurat foarte mult și am devenit repede pasionat și interesat de jocuri. Îmi doream nu doar să mă joc, ci și să ghicesc felul în care fuseseră realizate. În clasa a VI-a am început să programez, la ora de informatică, jocuri flash cu ajutorul unui program. Pur și simplu m-a fascinat. Dacă voi avea noroc, voi imagina protagoniști ai unor serii foarte populare.

● Elisa MERCA, clasa a VII-a

Vreau să mă fac mecanic. Știu la ce vă gîndiți, mecanic auto, dar nu despre asta e vorba. Îmi doresc să găsesc sufletele care au probleme, să le interoghez și apoi să le tratez. Dar totuși, cum așa ceva nu există și nu prea cred că va exista în viitorul apropiat, am să mă fac neurochirurg. Asta înseamnă că le voi schimba gîndirea oamenilor?! Probabil că nu... uf, mai am atîtea de învățat. Pînă atunci însă am să mă prefac că sînt un bun mecanic de suflete.

● David STAVILA, clasa a VIII-a

Mă gîndesc la o firmă care să-i ajute pe adolescenți să scape de telefoane. Probabil vă întrebați de ce ar vrea cineva una ca asta. Păi, stați să vă explic. Adolescenții primesc telefoane cu performanță medie, iar părinții decid că acelea le vor aparține un timp mai lung. Așa că ei, nemulțumiți, pot apela la firma mea. Voi găsi, bineînțeles, cele mai bune metode care să le distrugă aparatele. Va depinde apoi doar de ei dacă vor reuși să i convingă pe părinți că mai merită alte telefoane.

● Nicole QADRI, clasa a VIII-a

Cînd voi crește, mă voi face medic. De ce? Doar pentru că asta-i meseria mamei mele? Nu, nu, nu! Vreau să devin medic pentru că îmi doresc un zîmbet uriaș pe față după fiecare intervenție reușită. Mi s-a întîmplat, mergînd spre casă, să văd oameni cărora li se face rău și eu să nu i pot ajuta. Cum n-am mai vrut să se
în­tîmple asta, am participat la niște
cursuri de prim-ajutor. Acesta e doar începutul, dar poate că e unul bun.

● Filip POPESCU, clasa a VIII-a

Îmi doresc să ajung chirurg de cai. Firma mea se va numi Frizian, iar logo-ul ei va fi un armăsar negru. Biroul meu va avea forma unei proteine și va fi acoperit de postere cu herghelii. Dacă voi avea un hobby, acesta va fi colecționarea raselor rare de cai. Pe site-ul Cavalcada.ro voi fi cel mai renumit chirurg de cai. Toți deținătorii de cai vor veni să le însănătoșesc exemplarele bolnave, voi ajunge renumit.

● Gabriel CĂRTĂRESCU, clasa a VII-a

Niciodată nu am știut care va fi meseria mea, fiindcă nu mi-a plăcut ideea de meserie, adică de ceva care îți înghite timpul în schimbul banilor. Încă de la grădiniță am observat cît de mult lucrează părinții mei și mi-am mai dat seama că pe măsură ce crești, devii mai trist. Așa că, la doar cîțiva ani, am decis să rămîn toată viața copil. Numai că m-am pomenit crescînd, intrînd într-un corp tot mai mare. Pînă la 11 ani, a fost bine, dar apoi m-am uitat în jur și mi-am văzut colegii zîmbind tot mai puțin. Doar eu mai rîdeam din orice, ca un copil mic, și vedeam în continuare lucrurile ca un copil mic. Chiar rămăsesem cu niște ani în urmă, deși devenisem cel mai înalt din clasă. Acum, la peste 13 ani, deși continui să mă joc cu copiii mai mici din cartier, mi-e teamă să nu ajung și eu, cu timpul, mult prea trist.

● Sara ZAPODEANU, clasa a VIII-a

La 3 ani, mi-am dorit din adîncul inimii să fiu un urs panda… da, exact, ursul dolofan, cu blană albă și neagră, care mănîncă bambus. Asta voiam să fiu. Apoi m am gîndit să devin sirenă sau vreun erou, de genul celor de la Marvel. Cînd a venit vorba de meserii reale, am spus: actriță de renume la Hollywood. Toți au zîmbit. Am ales, prin urmare, să devin psiholog. Dar cine știe ce va fi mai departe, sincer urăsc să planific lucrurile astea. Sigur e doar că mi-aș dori să nu mi pierd spontaneitatea și să-mi păstrez imaginația. În rest, sînt alcătuită din a­tî­tea posibilități, încît nu-mi dau seama care anume se va preciza. Răscrucea va veni deodată, nu mă îndoiesc de asta.

pagină realizată de Ioana NICOLAIE

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Uniunea Europeana bancnote bani euro FOTO Shutterstock jpg
Bruxelles, lobby-ul și folosirea convenabilă a banilor altora
Permiteți-mi să vă propun un model de afaceri: dumneavoastră îmi dați niște bani, eu îi dau unei organizații care militează pentru o anumită politică publică, iar apoi organizația respectivă vine la mine și îmi explică de ce ar trebui să adopt exact acel tip de politică. Și toți cei implicați numes
banner catalin botezatu jpg
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Cătălin Botezatu are 59 de ani și, în pragul unei noi etape din viața sa, vorbește deschis despre iubire, singurătate și credință.
SEP CCR ILUSTRATIE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
CCR, așteptată să se pronunțe asupra sesizării lui Bolojan privind disputa cu ÎCCJ în cazul plății restanțelor salariale ale magistraților
CCR este așteptată să se pronunțe miercuri, 30 septembrie, asupra sesizării depuse pe 2 iulie de premierul interimar Ilie Bolojan privind soluționarea conflictului juridic dintre Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), referitor la plata restanțelor salariale ale magistraților.
inteligenta artificiala AI jpg
Un model AI dezvoltat de o companie chineză a oferit cercetătorilor informații despre arme biologice și asasinate
Compania chineză de inteligență artificială Moonshot a demarat o investigație internă după ce cercetătorii au reușit să convingă două dintre modelele sale Kimi, populare în rândul utilizatorilor, să le ofere informații despre fabricarea armelor biologice și desfășurarea unor asasinate.
Cercetari medicale  Sursa Magnific com jpg
Studiu: Unul din opt cazuri de cancer este legat de infecții. Cum pot fi prevenite multe dintre ele
Un studiu publicat în The Lancet Oncology estimează că infecțiile au cauzat unul din opt cazuri noi de cancer la nivel mondial în 2024. Cercetătorii arată că multe dintre aceste îmbolnăviri ar putea fi prevenite.
captură Youtube   CernoSol png
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Nu puține locuri din România par desprinse din alte țări cu peisaje care îți taie răsuflarea. Așa că un vlogger român a făcut un top al celor mai frumoase 7 sate românești, care seamănă cu Elveția. Mai mult, acesta a explicat și ce face special fiecare sat în parte.
Captură de ecran 2026 09 29 232611 png
Motivul pentru care doi vloggeri români părăsesc din nou România. Ce spun despre decizia de a călători prin lume
Andreia și Ionuț Chiperi, cunoscuți în mediul online drept „HaiHui în doi”, urmează să plece din nou într-o călătorie mult așteptată, însă nu au părăsit țara fără să facă mai multe vizite la rude.
Rețetă pâine   foto captură Youtube png
Pâinea cu usturoi la air fryer care a devenit virală. Rețeta simplă, fără frământare, pentru care ai nevoie de doar câteva ingrediente
O rețetă simplă de pâine, fără frământare, a devenit virală pe internet. Videoclipul a strâns peste 2 milioane de vizualizări, iar cei care au încercat rețeta spun că pâinea ce le-a ieșit este și foarte gustoasă.
Vaccin bebeluș FOTO Shutterstock
Când e bine să faci vaccinul antigripal și cine îl primește gratuit. Noutățile sezonului 2026-2027
Sezonul rece se apropie, iar pacienții care au înțeles că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de protecție împotriva dezvoltării unei forme grave de gripă pot cere medicului să le prescrie vaccinul. Medicul Gindrovel Dumitra a precizat care sunt noutățile.