Pe drum

V. LEAC
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Pe drum jpeg

Mă gîndesc de multe ori la luna februarie 2016 ca la un oracol. O întîlnisem pe Cristina, care – acum pot spune – mi-a schimbat total viața. Felul ei ușuratic și sigur mă face să cred că totul este posibil, cu condiția să vrei și să nu te gîndești prea mult la asta. „Nu există nici un destin, de tine depinde ce se întîmplă și ce nu se întîmplă. Și nu mai fi așa disperat că nimeni n-o să regrete dacă rămîi sau nu în orașul ăsta“ – cuvintele Cristinei mă făceau să zîmbesc într-un mod cît se poate de fals. Îmi depusesem CV-ul pentru un job la București, unde am fost acceptat, urma deci să mă mut pentru o perioadă în capitală. La 43 de ani intervin comoditatea și rutina, și e greu s-o iei de la capăt, de prea multe ori o luasem de la capăt. Încă mai simt și acum panica din ziua de 25 februarie. Îmi făceam bagajul și în timpul ăsta lucrurile și camera îmi păreau cumva îndepărtate și în același timp mai prezente ca niciodată. Se petrecea ceva bizar între mine și cameră: un sentiment reciproc de regret, nostalgie și reverie. Urma, deci, să părăsesc pentru totdeauna acest spațiu unde am trăit cîțiva ani. Rupe definitiv cu trecutul. Complicat, foarte complicat.

Stăteam în ușă cu privirea pierdută prin cameră, „deci așa a fost tot? Da, aici se termină relația noastră“. Era trecut de ora 20,00. Mașina mă aștepta afară. Trebuie să vă spun că singura mea proprietate e o mașină veche de douăzeci de ani, la care țin ca la un prieten. Îmi place mult să conduc, mai ales noaptea. E o senzație specială care te lucrează într-un mod psihologic, ai impresia că poți scăpa de individul ăla scîrbos care-ți reproșează non-stop cu vocea lui din off. De obicei, în astfel de situații devii patetic și sentimental, dar cui îi pasă? Ești doar tu și în față drumul fără sfîrșit. Pornesc radioul, respir adînc, apăs pedala de accelerație și totul se schimbă. E ca-ntr-un film de animație. Cartierul a rămas în spate, cu aleile și străzile pe care le știu atît de bine și pe care n-o să le mai văd în curînd, sau niciodată; barul Orhideea și băieții de la blocurile din zonă, Cucu, Raul, Șarpele, Soso, Artur, Bengu, băieți cu care trebuia să fac o expoziție de artă și pe care n-am mai făcu­t o. Rămîne în urmă centrul orașului, Teatrul de Stat Arad, unde am locuit cîndva doi ani, barul KF unde stăteam pe terasă cu artiștii din Biserika & Kinema Ikon. Rămîn în urmă BCU și Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol“ Arad, unde am lucrat în ultimul timp. Rămîne pierdut în partea de vest a orașului cartierul Aurel Vlaicu, cartier de blocuri, unde am locuit în anii ’90. Dau turul orașului ca un soldat care a fost declarat dispărut. Aici, în orașul acesta, îmi rămîn amintirile îngropate lîngă cadavrele celor doi cîini, Jacky și Bucur, pe care i-am avut și de care uneori mi-e atît de dor. În urmă totul rămîne neschimbat. Sînt la marginea orașului. Fac plinul de benzină, o privire scurtă și portiera se închide.

E 25 februarie. Noaptea abia a început, îmi aprind o țigară și încerc să nu mă gîndesc la nimic. Drumul abia a început și simt deja oboseala și stresul cum mă cuprind, mîinile îmi tremură ușor și nici măcar nu am scăpat de Valea Mureșului, curbe strînse și localități pe o distanță mai mare de 120 km. Trag în prima parcare, îmi torn apă rece pe față și pe gît, fac cîteva flotări care ajută întotdeauna în astfel de situații. O sun pe Cristina, nu răspunde. În patruzeci de minute ajung la Deva, în sfîrșit pe autostradă. Plictiseală și relaxare combinate cu o senzație confuză de libertate, cam asta oferă autostrada. Îmi este greu acum să rememorez tot drumul, noaptea nu este atît de spectaculos, e mai degrabă pe interioritate și senzații, fluxul continuu al conștiinței. Dacă prinzi cer senin cu lună plină, e destul de mișto și Valea Oltului. Am mai oprit de cîteva ori pentru scurte băi reci și cafea. Cea mai grea porțiune de drum, aproape insuportabilă, a fost autostrada Pitești – București. E ca într-un joc video, trebuie să rămîi pe pistă. Eram atît de rupt că nici nu mi am dat seama cum am ajuns. Era deja 5 dimineața. Noaptea se terminase pentru mine. Urma s-o iau din nou de la capăt.

V. Leac este poet.

Foto: adevarul.ro

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.