Pe aripile gîștelor sălbatice

Corina CIOCÂRLIE
Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

E mai ușor de zis unde aș prefera să nu, ca Bartleby, dar ăsta chiar nu poate fi un subiect de abordat în public, exact cînd începe vacanța mare.

În viaţa de toate zilele, e limpede că nu prea ştiu ce vreau, de vreme ce mă tot codesc – să mai rămîn în Luxemburg, unde m-am întors după ce nu mi-a mai plăcut Lyon-ul unde aterizasem cu mare avînt cu doar cîţiva ani în urmă? Să vînd apartamentul din Bucureşti – de pe strada Maria Rosetti, colţ cu Toamnei – pe care l-am cumpărat nu demult, plină de entuziasm și intenții lăudabile? Să mă instalez, măcar provizoriu, la Roma, unde tocmai am închiriat o garsonieră fără să ştiu prea bine de ce, doar pentru că simţeam că a venit iar vremea să schimb aerul? Asta e, sînt pe lume și dileme mai apăsătoare, deși nici veșnicul dor de ducă nu-i chiar ușor de gestionat. Nu-i simplu, și nici lucrativ, să brodezi la nesfîrșit pe tema „De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi rămas?”, ori de cîte ori îți faci iar bagajele, care te așteaptă oricum în holul de la intrare încă de la precedenta mutare.

Sigur, totul s-ar rezolva de la sine dacă vreun peştişor de aur s-ar gîndi să-mi dăruiască o zi, una plină ochi, în care să-mi pot petrece cîte o oră în douăzeci şi patru de locuri de vis. Înainte de toate, aș „locui” o oră la Ferrara, pe corso Ercole I d’Este, între Palazzo dei Diamanti și zidul de cărămidă care face înconjurul orașului (cel mai frumos din lume!). Apoi, în ordinea tragerii la sorți, aș petrece patru ore la Roma – cîte una pe Via Margutta, în Piazza di Sant’Ignazio, pe terasa cu vedere spre Colosseum din La Grande Bellezza și în cartierul Garbatella, unde aș aștepta să apară, la un colț de stradă, Nanni Moretti călare pe Vespa; o oră pe una din insulele eoliene, de preferință Alicudi sau Filicudi, una la Istanbul pe malul Bosforului, cu urechea ciulită la muezin, și una la Veneţia, într-o piață cu puț din spatele bisericii San Stae; patru ore pe insulele grecești din Marea Egee – una la Ermoupolis în Syros, una în Alonissos, una în Andros și una în Kalymnos; o oră la Paris pe Rue Mallet-Stevens sau în Square du Docteur Blanche, și una la Londra, în Marylebone, prin preajma librăriei Daunt Books. În fine, pour la bonne bouche, o oră pe acoperișul-terasă al casei lui Curzio Malaparte de pe insula Capri.

Orele de noapte, propice fantasmagoriilor, le-aș rezerva unei hoinăreli pur romanești. Pe prima mi-aș petrece-o în apartamentul londonez al Clarissei Dalloway, unde totul e dictat de ritmul implacabil al bătăilor Big Ben-ului, iar celelalte s-ar lega cam așa: o oră ar trece foarte repede în compania Otiliei, în casa de pe strada Antim a lui Costache Giurgiuveanu, unde „nu locuieşte nimeni”; ar urma un popas în poiana lui Iocan, unde l-aș vedea pe Moromete mîndrindu-se că a fost mereu un om independent, după care m-aș așeza pe o bancă în grădina publică din Trieste unde se agită conștiința lui Zeno, pe cale să judece drept și să calce strîmb. O oră – delicioasă – ar fi dedicată inspectării atente a apartamentului lui Fred Vasilescu mobilat după gustul doamnei T. și o alta unei partide de tenis în compania lui Micol Finzi-Contini, într-o grădină ascunsă din Ferrara (știu, am mai fost pe acolo și în timpul zilei, dar ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place, darmite unui peștișor bine intenționat). Spre dimineață aș ajunge – cu sau fără Ulise – pe insula lui Calipso, aș petrece o oră în reședința de vară din Donnafugata a principelui Fabrizio Salina, ca să aflu adevărul din gura năbădăiosului Tancredi Falconeri – „Dacă vrem ca totul să rămînă la fel, trebuie să schimbăm totul” –, și încă una în salonul parizian al doamnei Verdurin, doar ca să-l aud apoi pe Swann minunîndu-se că a putut să-și rateze viața pentru o femeie care nu era genul lui.

Ultima oră – a douăzeci şi cincea? – ar fi şi cea mai frumoasă: m-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.

Post scriptum. În aşteptarea peştişorului de aur, am scris anul trecut o carte în franceză, Europe zigzag, care chiar asta propune: o plimbare de voie prin Europa literaturii, pe aripile vîntului sau ale gîştelor lui Nils Holgersson. Două-trei pagini la Milano în compania Logodnicilor lui Manzoni, alte două-trei la Londra pe urmele doamnei Dalloway, cam tot atîtea prin Parisul lui Bel-Ami, prin Berlinul lui Franz Biberkopf ș.a.m.d. Mereu altundeva, mereu altcîndva, într-o poveste nesfîrșită în care orologiile din Westminster și cele din Cartierul Latin, clopotnițele bisericilor din Transilvania și minaretele din Dobrogea ajung să indice aceeași oră, același moment fermecat cînd o lume dispare, dar iluzia persistă și așteptarea se prelungește, în paginile narațiunii și dincolo de ea.

Corina Ciocârlie este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată în română este București, kilometrul zero, Editura Tracus Arte, 2021, iar în limba franceză: Mots de passe. Traversées et clichés en tout genre, Éditions Convivium, 2022.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.