Patru scenarii pentru Europa - şi unul pentru Marea Britanie

Profesorul universitar Vasile Puşcaş, fost negociator-şef al României la aderarea la Uniunea Europeană, invitat al dezbaterii „Marea Britanie şi România: parteneri strategici în UE şi în lume“, a pus ambiţiile şi frustrările ce vin dinspre Regatul Unit în contextul dezbaterilor-cheie, fără precedent, legate de nevoia de schimbare, de reinventare a Uniunii Europene – puternic zdruncinată de criza din zona euro –, oferind patru scenarii posibile ale unei noi configuraţii. Profesorul Puşcaş a explicat şi motivele pentru care ideile eurosceptice ale ieşirii Marii Britanii din UE nu au argumente solide din punct de vedere economic, ba, mai mult, ar putea să-i lase pe englezi într-o lume închisă pe o insulă, în loc să le elibereze economia, aşa cum propovăduiesc antieuropenii.

„Viziunea Europei asupra viitorului pune accent pe diversitatea culturală şi a calităţii vieţii. Europa preţuieşte drepturile omului şi multilateralismul, construieşte alianţe interdependente, subliniază interesul comunităţii şi al relaţiilor. UE urmăreşte cu fermitate viziunea integrării complete într-o mare reţea transeuropeană. Liderii «Visului european», împreună cu sutele de eurocraţi de la Bruxelles, promovează un nou sistem politic, care favorizează negocierea în faţa ultimatumurilor şi cooperarea asupra concurenţei. Puterea UE nu creşte prin extinderea suveranităţii, ci prin extinderea cooperării.

Filozoful André Glucksmann prezintă o viziune întunecată a viitorului Europei şi găseşte situaţia actuală a Europei ca una «extrem de tulburătoare». Într-un interviu pentru Der Spiegel, el a vorbit despre eşecul intelectualilor europeni, despre disensiunile care ar putea duce la o diviziune a Uniunii sau chiar la ostilităţi, şi a explicat de ce Statele Unite ale Europei înseamnă un «obiectiv greşit».

În opinia mea, nu trebuie să vorbim despre lumină sau întuneric cînd ne referim la viitorul Europei. Mă voi concentra asupra necesităţii de reinventare a Europei şi a necesităţii de a avea o Europă mai bună, în loc de a avea «mai multă Europă».

Liderii europeni simt nevoia de «mai multă Europă» pentru a face faţă crizei monedei euro, dar nu ştiu cum să-i convingă pe cetăţenii lor, pieţele, parlamentul sau instanţele judecătoreşti să-l accepte. Aceasta este rădăcina actualei crize politice a Europei: necesitatea şi dificultatea integrării. Integrarea europeană este definită de două forţe contradictorii, dar care se consolidează reciproc şi care operează atît la nivel european, cît şi la nivel naţional: tehnocraţie şi populism. Dar cu cît UE a devenit mai tehnocrată, cu atît reacţia populistă a devenit mai puternică. Liderii europeni nu pot rezolva criza monedei euro, deoarece pot forţa numai soluţii inadecvate, prin lacunele Tratatului de la Lisabona.“ (Leonard, 2013)

Leonard (2013) a identificat patru rute/scenarii în vederea soluţionării crizei instituţionale din Europa: integrare asimetrică în jurul tratatelor existente; o zonă euro mai mică şi mai bine integrată în baza tratatelor existente; o uniune politică, printr-o schimbare de tratat; un acord în jurul unei noi avangarde printr-un tratat de tip Schengen. (...)

Un scenariu pentru Marea Britanie: ieşirea din UE nu-i va aduce o economie liberă

Aderarea la UE, aşa cum euroscepticii britanici sînt mîndri să afirme, a devenit principalul obstacol în calea prosperităţii ţării.

Philip Whyte (2013) consideră că, în opoziţie cu percepţiile populare, UE nu este o cuşcă de fier care impune uniformitate rigidă în rîndul membrilor săi. Cele mai multe dintre deficienţele ofertei Marii Britanii îşi au originea acasă şi nu provin de la Bruxelles. Dacă aderarea la UE presupune tot ceea ce euroscepticilor le place să sugereze, ar fi de aşteptat două lucruri:

1. Armonizare la nivelul UE – pieţele pentru servicii, produse şi forţă de muncă arată cam la fel în Italia şi Grecia, aşa cum se întîmplă şi în Irlanda, şi în Marea Britanie. Ceea ce UE face este să seteze standardele comune minime, necesare pentru recunoaşterea reciprocă – principiul de funcţionare al pieţei unice.

2. Cineva s-ar aştepta ca Marea Britanie să arate mai puţin „anglo-saxon“ decît, să spunem, Canada sau SUA. Conform indicilor de reglementare, pieţele de produse din Marea Britanie sînt cel mai puţin reglementate din lumea dezvoltată şi pieţele sale de muncă sînt doar marginal mai reglementate decît cele din SUA sau Canada.

Mai multe studii serioase ale deficienţelor ofertei economiei britanice identifica o combinaţie de factori: infrastructura slabă, lipsa de calificare, legi rigide de planificare, care distorsionează utilizarea terenurilor, şi un sistem complex, costisitor şi inechitabil de impozitare. Toate aceste deficienţe s-au dezvoltat acasă şi nu au venit de la Bruxelles. Observaţi asimetria: este îndoielnic faptul că ieşirea din UE ar face Marea Britanie mai atractivă pentru investitorii străini.

Ar fi Marea Britanie mai liberă şi mai deschisă în afara UE? Puţin probabil. Cererea des repetată că Marea Britanie ar putea, cum este cazul Norvegiei, să se elibereze de normele UE, dar încă să participe la piaţa unică este o interpretare eronată. Ea trădează ignoranţa în legătură cu diferenţele dintre piaţa unică şi o zonă de comerţ liberă. Şi aceasta deoarece Norvegia aplică regulile UE pentru participarea la piaţa unică. Diferenţa dintre Marea Britanie şi Norvegia este că una influenţează proiectarea normelor (Marea Britanie), în timp ce cealaltă nu.

Pe scurt, încercările euroscepticilor de a prezenta Marea Britanie ca pe o ţară ale cărei ambiţii de globalizare sînt oprite de instinctele birocratice şi protecţioniste ale Europei continentale sînt profund înşelătoare. Părăsirea Uniunii Europene nu ar fi o eliberare economică, dar ar putea lăsa Regatul Unit mai închis lumii din afară, şi nu invers (Whyte, 2013).

(extrase din discursul prof. univ. dr. Vasile Puşcaş)