Patru probleme şi, deocamdată, nici o rezolvare

George ONOFREI
Publicat în Dilema Veche nr. 708 din 14-20 septembrie 2017
Patru probleme şi, deocamdată, nici o rezolvare jpeg

Cel mai răspîndit mit legat de finanţarea culturii în România spune că nu sînt bani. Ne uităm la cota din PIB alocată Ministerului Culturii. Oftăm. Dacă ar fi însă să adunăm toate finanţările oferite de sectorul public local şi central în numele culturii, sub diverse forme de prezentare şi în funcţie de multiplele interpretări care pot fi găsite în mod birocratic actului cultural, ne-am cam cruci. Sînt cheltuiţi aceşti bani cu eficienţă? Măsoară cineva rezultatele tuturor serbărilor cîmpeneşti camuflate în liniile bugetare ale capitolului cultură?

1. Cine organizează?

Administraţiile locale (primării, consilii judeţene) au, în majoritatea lor, o structură care se ocupă în mod expres de organizarea de evenimente. O echipă mai mult sau mai puţin competentă (de obicei mai puţin) de birocraţi este chemată să facă, aşadar, management de eveniment. În cele mai răspîndite cazuri, este vorba despre Sărbătoarea Oraşului, petrecerea de Reve-lion în aer liber, dar există administraţii care şi-au asumat chiar şi organizarea de festivaluri culturale de amploare. Este, de altfel, cea mai mare sursă de frustrare în rîndul firmelor care se ocupă cu organizarea de evenimente – se văd concurate neloial de stat într-o piaţă în care cu foarte mare greutate reuşesc să supravieţuiască. Multe dintre acestea şi-ar asuma cu mare drag (au mai şi făcut-o, uneori, doar pentru a se convinge că e o idee foarte proastă din punct de vedere economic) să pună pe picioare evenimente culturale de amploare care să le asigure nu doar cash flow-ul, dar mai ales blazonul de care este nevoie în orice busi-ness. Numai că resursele financiare sînt în cu totul altă parte. Mai precis, la administraţie, nu la investitorii privaţi.

În lipsa unui eveniment astral excepţional, de tipul unei eclipse totale, Soarele şi Luna nu se prea întîlnesc pe cer, la fel cum nici banii din cultură şi managerii culturali profesionişti nu prea au ocazia să îşi dea mîna spre satisfacţia publicului. Altfel spus, cei care au bani nu au habar, cei care au habar nu au acces decît foarte rar la finanţările publice.

2. De ce nu-şi fac privaţii festivalurile lor?

Banii privaţi vor merge întotdeauna acolo unde se va putea scoate profit, fie el direct din încasări şi alte activităţi comerciale conexe specifice unui festival, de exemplu, fie de imagine, atunci cînd un mare brand vrea să se asocieze cu un eveniment de prestigiu. Dacă mediul antreprenorial ar fi sesizat în România existenţa unei oportunităţi reale de a-şi recupera în cîţiva ani investiţia, iar apoi ar genera profit de pe urma unei întîmplări culturale, atunci lucrurile s-ar fi întîmplat aşa pînă acum. Provocarea uriaşă a unui festival pe o nişă culturală ţine de faptul că, pe lîngă organizare, managementul acestuia trebuie să şi creeze piaţă, să producă bani dintr-o nevoie pe care publicul nu a identificat-o înainte. Mă feresc să spun că trebuie să educe, deşi, pînă la urmă, cam despre asta e vorba. Prin urmare, doar nevoia unui stat de a-şi educa cetăţenii poate să dicteze investiţii în nişa culturală.

3. Legislaţia

Destui operatori economici din zona de evenimente, comunicare ş.a.m.d. vă vor spune că, deşi au găsit uneori deschidere totală pe la cîte o administraţie sau chiar administraţia a apelat la serviciile acestora, s-au lecuit pe viaţă să mai aibă de-a face cu finanţarea unui eveniment din bani publici. Legile care guvernează felul în care pot fi cheltuiţi bani publici în evenimente culturale de amploare sînt aceleaşi care guvernează orice sindrofie comunală. Nu sînt adaptate unor nevoi reale, nu se pot angaja cheltuieli de pe un exerciţiu financiar pe altul, finanţatorul public nu poate desemna direct o echipă de implementare (decît în situaţia puţin probabilă în care o seamă de profesionişti cu venituri importante din piaţa liberă s-ar angaja la vreo primărie sau consiliu judeţean, fapt greu de imaginat). Pentru a nu intra prea mult în detalii plictisitoare, vă îndrept direct spre concluzia mea: nici c-o armată de jurişti şi economişti de top n‑ai reuşi să implementezi un proiect cultural de mare anvergură şi care să presupună o alocare bugetară, să spunem, de un milion de euro sau peste. Pînă cînd cadrul legal nu va fi adaptat nevoilor sectorului cultural şi pînă cînd nu va exista o piaţă reală care să determine apariţia unor festivaluri culturale care să se susţină exclusiv din sponsorizări şi bilet, ne vom învîrti şi cu discuţia, şi cu organizarea propriu-zisă în acelaşi cerc. Urmăresc asiduu agenda legislativă şi nu cred că greşesc prea tare dacă spun că, cel mai probabil, nici în următorul cincinal nu vom avea legi noi, moderne care să guverneze cîmpul cultural şi, cu precădere, al organizării de evenimente cu bugete mari din surse publice.

4. Haterii

Veţi spune că introducem teme copilăreşti într-o revistă serioasă care şi-a propus o temă şi mai serioasă. Foarte mulţi organizatori de evenimente au ajuns să fugă de finanţarea publică nu doar din pricina legislaţiei inadecvate, dar şi din cauza prejudiciilor de imagine pe care ţi le poate aduce asocierea cu o administraţie. Dincolo de liderii politici locali contestaţi sau controversaţi cu care trebuie să colaborezi şi să te asociezi, a avea „pe mînă“ bani publici te pune în situaţia ca întreaga opinie publică să îşi dea cu părerea: de la felul în care îţi evaluezi tu valoarea propriei munci, la cheltuielile cu bunuri şi servicii. Devii o ţintă nu doar tu, dar îţi atragi în horă şi furnizorii de care ai nevoie ca de aer în business-ul curent. Pentru nişte oameni care au lucrat şi vor mai lucra toată viaţa la stat, mofturile de tipul „îmi stric imaginea“ sînt irelevante; în schimb, pentru o echipă care întîi şi-a construit reputaţia în piaţa de evenimente, de multe ori, prestigiul profesional este bunul cel mai de preţ pe care şi-l poate vedea distrus în doar cîteva zile.

Nu am o concluzie şi nici vreo mare speranţă pentru următorii ani.

George Onofrei este jurnalist și editor. Este redactor-șef la Suplimentul de cultură și realizator de emisiuni la Radio Hit, Iași.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi