Patriotismul ca problemă

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 239 din 11 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am văzut recent un film al unui student român despre Grabova, un sat din munţii Albaniei de Sud. Ionuţ, student la antropologie, făcuse filmul, între altele, şi ca să ajute la strîns bani pentru fîntîni - cele vechi se înfundaseră, ca şi sistemul de canalizare de pe vremea cînd Grabova avea 40.000 de locuitori (azi nu mai are nici 400) - şi ca să strîngă bani să repare vechea biserică. Ciobanul aromân (Sandu), întrebat de România, dădea din umeri. Abandonaţi. Asta nu e patrie pentru noi, spunea, cu lacrimi în ochi. Prin ce? După cum vorbea de Grabova, nu încăpea nici o îndoială. Patria lui era asta, cele cinci vechi oraşe din munţi locuite de muntenii aromâni, reduse la cîteva sute de familii, dar cu trecutul şi miturile lor - corsari bizantini, războinici creştini, cu cîntecele şi limba lor şi cu dorinţa de a le păstra. Cu efortul de a preveni ca plecările repetate să desăvîrşească ce nu făcuseră turcii şi Enver Hodja, aneantizarea Grabovei. O patrie nu e nevoie să fie mai mare ca Grabova. Ea e un proiect colectiv de devenire, dar unul ancorat în sine, nu în comparaţie socială, ca naţionalismul. Să fii patriot înseamnă, cum am văzut cu Sandu, să contribui la un asemenea proiect. Să fii naţionalist înseamnă să găteşti mai bine ca ungurii, să cîştigi mai mult ca bulgarii, să fii mai democrat ca ruşii şi mai credincios ca occidentalii, să faci tu în capul altora ca să nu facă ei în al tău. Am văzut recent o caricatură a naţionalismului românesc în Maramureşul istoric, azi în Ucraina. A fost un fel de tur ghidat prin inferioritatea altor popoare faţă de noi. Probabil că viaţa de minoritar în altă ţară e o încercare aşa de grea pentru stima de sine a unui bărbat încît se dezvoltă nevoia de a o compensa printr-o comparare socială inevitabil părtinitoare. Patriotul îşi îngraşă capra lui: naţionalistul vrea să o crape pe a vecinului. Distincţia pe care o fac eu aici lipseşte din mare parte a literaturii academice. Ca atare, patriotismul e condamnat la pachet cu naţionalismul, deşi nu ar merita. Indicatori de patriotism (dacă eşti dispus sau nu să mori pentru ţara ta într-un război) sînt puşi la un loc cu cei de naţionalism (dacă toţi cei care vorbesc aceeaşi limbă ar trebui să trăiască într-un singur stat, dacă rezidenţii care nu vorbesc limba naţională ar trebui să aibă drepturi egale etc). Urmarea e o literatură academică foarte confuză, gen Matei Dogan, şi o întreagă generaţie de oameni spălaţi pe creier care se ridică în conferinţe şi spun că identitatea e inventată, o creaţie integral construită de intelectuali. Probabil că Tito sau Delors nu au fost intelectuali, de asta nu au reuşit să construiască identitatea iugoslavă sau pe cea europeană, deşi au muncit la ea din greu. Constructiviştii nu reuşesc să ne explice de ce doar unora le iese construcţia identitară şi altora nu. Grabova nu e, evident, inventată. E construită de Ionuţ, desigur, dintr-un sat de munte într-un vis nostalgic despre o comunitate dinainte de statele naţiune rămasă captivă în spaţiu şi timp. Grabova fără Ionuţ şi vărul lui care construieşte fîntîni e doar un grup de case în ruină, ar putea fi nimic în doar cîţiva ani din cauza migraţiei după oportunităţi. Proiectele patriotice există doar atîta vreme cît îi inspiră pe antreprenori. Asta are în comun patriotismul cu naţionalismul: nu se poate dispensa de activişti. Dar se poate dispensa de multe alte lucruri fără de care naţionalismul nu poate trăi: de stat, de exemplu. Mai toţi prietenii mei balcanici sînt patrioţi iugoslavi (se declară cu această naţionalitate la recensămînt), deşi statul căruia îi sînt ei loiali şi care le alimentează visele a dispărut de mult. Simt că mai avem asigurate generaţii de problemă, deci generaţii de nevoie de patriotism. Mărturisesc că naţionalismul mă plictiseşte din ce în ce mai tare. Trebuie să fii foarte neumblat sau necitit ca să vezi distinctivitate într-o tendinţă care aduce împreună într-un fel profund monoton pe călugărul sîrb cu intelectualul prea creştin român, pe studentul islamist turc cu regizorul rus care folosesc aproape acelaşi vocabular ca să îţi explice cine sînt ei prin raportul lor cu Occidentul (nu sînt preţuiţi cum ar merita). Nu am decît simpatie, în schimb, pentru patriotismul grabovean. Şi pentru cel românesc, dacă e vorba de proiectul de a completa civilizarea şi europenizarea României, aşa cum l-au visat intelectuali ca Spiru Haret sau Dimitrie Gusti. Şi pentru oricare proiect care vrea să valorizeze un demers colectiv, nu să maximizeze evaluarea unui grup prin comparaţie cu altul. Patriotul îşi îngraşă capra lui: naţionalistul vrea să o crape pe a vecinului. Bineînţeles că problema s-a mai pus la noi. De către naţionalişti ca Nae Ionescu, care au rezolvat-o simplu, excluzîndu-i pe patrioţi. Cu multă prevedere, Nae i-a condamnat anticipat pe toţi cei care, ca Maior, ar pune umărul la vreun proiect românesc. Pentru el, ideea de proiect era suspect de occidentală în sine, deşi a susţinut el însuşi proiecte politice cum nu se poate mai programatice. A fi român, deci naţional, însemna a fi ortodox şi nimic mai mult, a fi totul. A fi bun român (sau patriot - echivalarea mea) însemna a fi mai mult decît atît, deci altceva, deci mai puţin, deci nimic. Nu aş da din umeri la sofismele lui Nae. Sîntem o cultură de vîrstă medie, dar cu performanţă culturală puţină, ceea ce macină stima de sine a naţionaliştilor în mod continuu. Ca atare, activitatea lor devine din ce în ce mai obositoare şi mai costisitoare în acelaşi timp. Bugetul nostru de promovare culturală în străinătate creşte de la an la an. Numărul celor care reacţionează normal, deci fără să se identifice ei cu situaţia, în situaţii precum cele din Kosovo sau Georgia, e suspect de mic. Devine un gest patriotic să le tragi românilor cîte un şut în stima lor colectivă, mai ales că, atunci cînd e vorba să facă ceva concret, se dovedesc periodic a fi nu un mare popor, ci o mînă de oameni. Dar ca să închei cum am început, patria mea nu e doar România, deşi este şi asta, intens, avînd atîtea de terminat la ea, în primul rînd statul de drept, prag fundamental niciodată trecut de-a binelea. Patria mea e tot postcomunismul, din Caucaz la Tirana, în care regăsesc acelaşi proiect care are încă nevoie de noi şi, inevitabil, toţi studenţii est-europeni, că sînt maghiari, uzbeci sau kosovari, sînt studenţii mei, printr-o înţelegere implicită care se instalează între noi din prima zi. Am studenţi thailandezi, şi latino-americani, şi africani, cu care lucrez foarte bine, dar cu ai mei am în comun ceva mai mult, lucrul din care emană adevărata esenţă a patriotismului, o problemă comună. Cînd asta nu mai este, patriotismul se stinge, cum vezi în unele ţări occidentale. Din fericire, simt că mai avem asigurate generaţii de problemă, deci generaţii de nevoie de patriotism.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.