Patologie magică și ritualitate iatrică în complexul Gurbanului rudăresc

Bogdan NEAGOTA
Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Patologie magică și ritualitate iatrică în complexul Gurbanului rudăresc jpeg

Prolog. Rudarii şi obsesia etnologică a originilor

Rudarii sînt o populaţie românofonă panbalcanică, constituită în comunităţi preponderent rurale, dispersate pe un teritoriu vast: România meridională (Muntenia şi Oltenia), Bulgaria, Grecia septentrională, Serbia (la sud de Dunăre), Albania. Băieşii/băiaşii (< baie, mină), izomorfi din punct de vedere etnic, sînt răspîndiţi îndeosebi în fostele provincii ale Imperiului Habsburgic: Transilvania meridională, Ungaria orientală, Croaţia septentrională şi de est, Bosnia, Serbia (Vojvodina), Slovacia (est şi sud), Ucraina (Transcarpatia). În Moldova, rudarii apar cu numele de albieri.

O mare parte a cercetărilor etno-antropologice româneşti asupra rudarilor a fost blocată, vreme de decenii, în chestionarea istoricistă a etnogenezei acestei populaţii. Intenţionalitatea ideologică a cercetării era evidentă, atunci, ca şi acum. În epoca socialistă, nu se scria despre rudari, aşa cum nu se scria despre ţigani, în contextul naţional-comunismului din deceniile şapte-opt. Ulterior, în perioada postsocialistă, cercetările asupra rudarilor au fost absorbite, din raţiuni politice şi financiare, de romani studies, care devin hegemonice în contextul dezvoltării unilaterale, cu intenţionalităţi ideologice, a antropologiei etnicităţii din Europa Centrală şi de Est.

Întrebările predominante ale cercetătorilor, mai vechi sau mai noi, sînt: de unde provin rudarii, care este provenienţa lor etnică, care au fost posibilele rute de migraţie a comunităţilor de rudari/băieşi etc. Pe fondul penuriei documentelor istorice, recursul la documentele orale şi utilizarea unei metode regresive devin condiţii sine qua non în cercetare, în sensul construirii unei metodologii funcţionale, deopotrivă istorică şi antropologică, cu ingrediente teoretico-literare (problematica ficţionalizării/mitificării) şi psihologice (problematica memoriei). Astfel, este posibilă o reconstituire a istoriei recente a comunităţilor de rudari, prin scanarea memoriei de lungă durată a vîrstnicilor (interviurile de tip povestea vieţii) şi sondarea istoriei medii prin lectura adecvată a tradiţiilor narative orale. […] Legendele etiologice joacă un rol fundamental în (re)generarea periodică a identităţii comunitare, prin învestirea memoriei mitice ca memorie istorică: în legendele rudăreşti din Vîlcea, o serie de aspecte socio-profesionale (meseria de lemnar), de viaţă cotidiană (locuirea în bordeie, retrase înspre păduri şi în lunci) şi ceremonială (Gurbanul) sînt convertite în etiologii mitice cu valoare identitară: originea dacică a rudarilor (marginalizarea dacilor după cucerirea romană şi retragerea lor în păduri, unde au supravieţuit ca lucrători în lemn şi păstori) şi rădăcinile biblice ale acestora (strămoşul rudarilor este Avraam, al cărui sacrificiu fondator e perpetuat în Gurban/Noe, ai cărui descendenţi s-au retras în păduri/Sfîntul Iosif, tatăl adoptiv al lui Iisus, tîmplar de meserie). […]

Gurbanul ritual. O descriere morfologică

Gurbanul e un complex ceremonial magico-religios, difuz în comunităţile rudăreşti sud-carpatice (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Gorj, Vîlcea şi Argeş) şi sud-dunărene (Timocul bulgăresc şi sîrbesc şi Valea Moravei), la care meseria tradiţională consta în prelucrarea lemnului (albieri, rotari şi, uneori, corfari). […]

Ceremonialul este activ în două versiuni, izomorfe ca structură, dar profund diferite ca funcţionalitate, deşi pot fi celebrate la aceeaşi dată calendaristică (Sfîntu Gheorghe Nou/Vechi şi Înălţarea) şi, uneori, în acelaşi perimetru: varianta rituală (Gurbanul de vindecare/sănătate) şi varianta deritualizată (Gurbanul de drag). Mobilul acestui ritual sacrificial iatric îl constituie vindecarea celor loviţi de Gurban/pociţi de Sfinte. Gurbanul se constituie ca un complex ritual-narativ de o cazuistică bine elaborată, redusă, în fond, la masa sacrificială (cu miei sau cu peşti) oferită Sfintelor (nivel ritual) de către cei care le-au deranjat, într-un fel sau altul, călcînd din nebăgare de seamă în masa Sfintelor (nivel narativ) sau comiţînd alte erori involuntare (participarea la Gurban fără păstrarea curăţeniei preliminare, călcarea în vechile vetre de Gurban ş.a.).

Gurbanul este un ritual în care sînt cel puţin două straturi culturale: „experienţele extatice“ care circumscriu un „complex daimonic folcloric“ (Sfintele, Şoimanele, Ielele), atestate în lumea rurală românească pînă recent şi ritualul Kurbanului din aria culturală islamică turcofonă (Kurban Bayram), „care şi-a schimbat însă destinatarul divin, de la Allah la Sfinte (daimoni patogeni şi iatrici, în acelaşi timp)“. În lectură istorică, Gurbanul este dovada concretă a migraţiei sud-dunărene a rudarilor românofoni şi a convieţuirii acestora cu musulmanii balcanici. […]

Gurbanul constituie un sistem magico-religios subîntins de cîteva seturi de reguli, care asigură funcţionarea „dramaturgiei“ rituale şi distribuie rolurile fiecărui actant, pacient sau martor. Bolnavii din Gurban constituie nodurile acestei reţele ceremoniale, cei care trebuie să îndeplinească cu scrupulozitate riturile şi să respecte regulile preliminare: curăţenie generală în casă şi curte; curăţenie corporală şi abstinenţă sexuală timp de şase săptămîni, înaintea sărbătorii şi o săptămînă după; curăţenie morală – interdicţia de a înjura şi comite fapte reprobabile; abstinenţă şi asceză; curăţenie corporală şi vestimentară. Un statut aparte îl are personalul ceremonial, care îndepineşte o funcţionalitate precisă în sintaxa Gurbanului: popii (cei care urează mielul), preotesele (cele care urează mescioarele cu peşti şi pîinici), diecii (care dau răspunsurile la urare/rugăciune) şi, desigur, tehnicienii sacrificiali (sacrificatorii, care taie mieii şi îi prelucrează). În sfîrşit, participanţii la Gurban, fără a fi actanţi principali, sînt parte integrantă a unei distribuţii ceremoniale sine qua non. Şi ei trebuie să respecte regulile adjuvante, constitutive pentru sistemul terapeutic gurbanic: curăţenia corporală şi abstinenţa sexuală, între trei săptămîni şi o săptămînă; oricare comesean trebuie să participe la trei mese de Gurban, în aceeaşi zi de sărbătoare; hainele cu care a fost la Gurban trebuie schimbate după întoarcerea acasă şi spălate.

De asemenea, există o distribuţie strictă a rolurilor rituale, după gen, transgresabilă doar în cazul în care lipseşte paredrul masculin. Bărbaţii taie lemnele pentru foc, fac groapa Gurbanului, pregătesc ţeapa şi crăcanele, sacrifică mielul şi îl eviscerează, îl cos (în cazul mielului fript) / îl tranşează cu cuţitul (în cazul mielului fiert), fac focul, urează mielul, sparg ţeasta acestuia şi îi dau bolnavei/bolnavului să guste din limba şi din creierul acestuia, rup mielul în bucăţi şi îl împart comesenilor la ospăţul sacrificial, astupă cu pămînt groapa de Gurban, înfig ţeapa şi crăcanele în groapă / le aruncă pe apă. Femeile se roagă la pom (păr/măr pădureţ) sau la salcie, urează la mescioare, fac focul, fac pîinicile, spală maţele mielului la rîu (acolo unde acestea sînt fierte împreună cu bureţii), fierb viscerele mielului (bureţii), pregătesc peştii pentru mescioare / pentru Gurban, fac mămăliga, pregătesc masa de Gurban, ornînd-o cu crengi de fag, spală vasele de lut şi mesele la groapă.

Majoritatea detaliilor acestei cazuistici rituale atît de minuţioase sînt decelabile doar prin coprezenţa cercetătorului ca martor la Gurbane (aşa-numita „observaţie participativă“), de-a lungul a minimum doi-trei ani. Este imposibilă radiografierea personalizată a tuturor Gurbanelor dintr-o comunitate, în aceeaşi zi festivă, mai ales atunci cînd numărul acestora este ridicat (10-15 vetre) şi cînd apar pacienţi noi în fiecare an. Interviurile, esenţiale pentru accesarea structurilor cognitive de profunzime, circumscriu mai mult poveştile Gurbanului (nivelul narativ, cel al povestirilor de boală şi vindecare) şi furnizează doar descrieri generice ale sintaxei ceremoniale, mai mult sau mai puţin schematice. […]

Epilog

Gurbanul reifică, în planul sintaxei ceremoniale, structurile cotidianului, o serie de aspecte ale vieţii tradiţionale rudăreşti, consumate în pădure şi în lunci, pe care le activează în contextul dialecticii sacrului şi a profanului, transmutîndu-le condiţia epistemică şi convertindu-le în obiecte sacre. Obiecte şi gesturi profane, rupte de contextul pragmatic inţial şi reasamblate într-un context ritual, se resemantizează şi devin hierofanii şi rituri cu semnificaţie magică şi religioasă.

Pe de altă parte, sistemul cultural al Gurbanului se poziţionează la intersecţia dintre religiozitatea populară, cea locală şi cea familială. Contextul social e ipostaziat într-o sumedenie de microcontexte familiale, exprimate la nivel narativ, în povestirile de boală şi de vindecare, care constituie cimentul coagulant al construcţiei rituale gurbanice şi, totodată, izvorul motivaţional de adîncime. Ele unifică, precum o pînză freatică, întreaga comunitate locală şi generează, prin circumscrierea narativă a ritualităţii sacrificiale, o identitate culturală de tip tradiţional, în care relaţia (personalizată) cu sacrul este condiţia sine qua non a existenţei corpului comunitar şi a etnicităţii. În ultimă instanţă, ritualul Gurbanului serveşte ca liant între comunitatea locală religioasă şi cea socială, înscriind religia populară în religiozitatea familială şi în experienţa personală. Acest fapt îi conferă vitalitate şi îi asigură viitorul, chiar în condiţiile secularizării mentalităţii colective rudăreşti. 

(Fragment din articolul „Patologie magică şi ritualitate iatrică în complexul Gurbanului rudăresc. Morfologie şi istorie“, publicat în volumul Cultura populară la români. Context istoric şi specific cultural (Editura Universitaria, Craiova & Editura Presa Universitară Clujeană, 2014) 

Bogdan Neagota, doctor în filozofia culturii și în istoria religiilor, este directorul Departamentului de Limbi și Literaturi Clasice al Facultății de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj.

Foto: Alessandro Galantucci, flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.