Părul de pe picioare și dilemele – spre și dinspre feminismul de tranziție

Roxana MARINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 779 din 24-30 ianuarie 2019
Părul de pe picioare și dilemele – spre și dinspre feminismul de tranziție jpeg

Januhairy se cheamă campania: să-ți lași părul de pe corp să crească. Femeile. Că cică bărbații nu au această presiune culturală. Și așa a început discuția online în bula mea: că da, că ba, că e inestetic (ba nu, e subiectiv), că e (sau nu) igienic (dar de ce doar pentru femei?), că ce știți voi ce e ăla feminism, ba știm, ba nu, că n-aveți studii de gen. Și eu, ca orice feministă declarată, am simțit că e de datoria mea să intervin. Să iau o poziție. Doar că n-am știut ce să spun. Iată că n-am poziție la chestiunea respectivă. Nu e prima oară: unde-o fi poziția mea feministă cînd o caut?!

Asta m-a făcut să reflectez. Ca (mai) toți colegii și colegele de generație, decrețeii, nu știu totul despre tot, am nelămuriri, am îndoieli, întorc chestiunea pe toate părțile, nu mă pot hotărî. Pe scurt, sînt dilematică. Poate ni se trage de la trăitul duplicitar în comunism, combinat cu anii ’90, cînd credeam că lumea e a noastră, că schimbarea de regim e ireversibilă, iar pentru noi erau așa de multe opțiuni după ce nu fusese nici una, încît ne-am blocat, ne-am tot gîndit, am ales, am stat, am plecat, am reales, ne-am răzgîndit…

Dar un lucru am făcut (cam) toți cunoscuții mei de-o generație: ne-am implicat civic. La un moment dat. Cumva. Undeva. Dintr-un sentiment de datorie față de cei care au murit la revoluție, față de colegii bătuți la mineriade, față de părinții noștri pe care i-am acuzat că au tăcut, față de – vorbe mari, iată! – țară. Și o tot facem de atunci încoace, în doze diferite, cam toți anonim. Noi, cei care avem acum în jur de 50 de ani, ne tragem sufletul, ne punem o șosetă în plus (ne-am obișnuit din copilărie, nu ne ziceau nouă Ceaușescu și Partidul să mai punem o haină în plus?!) și ieșim la următorul miting.

Eu activez civic (și) în AnA, Societatea de analize feministe. Poate sună un pic pompos acum, dar în anii ’90, cînd am devenit eu membră, feminism era un cuvînt tabu. Politicienele începeau discursurile cu „Nu sînt feministă, dar…“ De fapt, nimeni nu prea știa ce e ăla feminism. Sau gender. Erau 4% femei în Parlament, iar dorința cea mai fierbinte a mamelor noastre era să iasă odată la pensie. Cînd ziceai că ești feminist/ă erai luat/ă în balon, apoi iar erai luat/ă în balon și, poate, la a treia încercare, aveai un dram de noroc și te ascultau puțin, cît să bagi aia cu Rebecca West, care mie îmi place în mod deosebit. În română sună cam așa: „Eu însămi nu am descoperit cu exactitate ce e feminismul; ce știu, însă, e că mi se spune că sînt feministă cînd exprim sentimente care mă diferențiază de preșul de șters pe picioare.“

Sigur, nu erau toate feministele în AnA, erau și alte organizații, dar, una peste alta, sîntem în aceeași găleată istorică. Pentru că feministele și feminiștii de acum cred că am făcut multe greșeli: că am ales un feminism (neo)liberal, că am preluat unele (multe) discursuri vestice, ale femeilor albe și de clasă mijlocie și că nu ne-am interesat de soarta celorlalte femei. Că ne-am văzut de ale noastre și nu am „adresat“ (ce mă înfior la cuvîntul ăsta, ah) situația într un mod intersecțional și incluziv. Că am fost elitiste și am permis rămînerea României în patriarhat. Că n-am făcut ce trebuia. Că n-am făcut destul.

Dar eu zic că am făcut ce-am știut și cît am putut. Întrebîndu-ne la fiecare pas dacă facem ce trebuie, dacă o fi bine, dacă n-o fi mai bine altceva, altcumva: cursuri, formări, cărți, articole, manuale, programe de liceu, universitare, instituții, prima revistă feministă, AnaLize (anul trecut s-au împlinit 20 de ani de la primul număr). Sigur, nu doar generația noastră, dar și noi. Împreună. Și, între timp, ne-am văzut de mitinguri, de proteste, de explicat, de susținut, de combătut. De așezat terenul pentru feminiștii și feministele de azi, ca să ne conteste prietenește (sau mai neprietenește, că așa e mereu, reinventăm roata).

Acum trei ani s-au împlinit 50 de ani de la decret. Și ne-am gîndit să marcăm cumva evenimentul. N-a funcționat, memoria recentă se vrea ștearsă. Totuși, noi, decrețeii, afectați pe viață de lipsuri, de umilințe, de min­ciuni, de competiție la școală, de calificarea la locul de muncă, mergem mai departe cu datoria noastră civică.

Cît despre Januhairy, tot fără poziție am rămas. Nu e lupta mea feministă, poate e a altei generații… 

Roxana Marinescu predă la Academia de Stu­dii Economice din București și activează în Societatea de Analize Feministe AnA din 1995.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.