„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”

Publicat în Dilema Veche nr. 1000 din 8 iunie – 14 iunie 2023
image

E sfîrșit de primăvară. Gladiolele apar la fiecare colț de stradă și par că merg singure prin orașul de provincie. Uniformele s-au scurtat, ne pregătim de banchetul de clasa a VIII-a. O să port costumul de dantelă albă al mamei și niște pantofi fancy, aduși din Germania. Dar pînă atunci, stau în banca a doua de pe rîndul din mijloc și completez fișa de înscriere la liceu. Diriginta noastră, cu alura ei impecabilă, ne încurajează din priviri. Ne așteaptă un examen, dar și o despărțire. Viața noastră, așa cum o știam, urmează să se termine. Scriu fără să stau pe gînduri: Liceul „Tudor Vladimirescu”, clasa de matematică-fizică. Cel mai bun din oraș, concurența cea mai mare. Nu-mi place nici matematica, nici fizica, deși sînt printre premianții clasei. O spaimă difuză, un fel de „îmi dă cu anxietate”, cum ar zice în jargon un adolescent de azi, începe să mă sîcîie în zilele următoare. Mă gîndesc că sînt emoții, că e normal. Ai mei intră în cameră la mine doar să-mi aducă de mîncare sau să-mi ia farfuriile goale și comunicăm minimal. Fac exerciții la matematică și la gramatică. Citesc pînă tîrziu. E singurul lucru pe care îl fac cu plăcere. Refuz să învăț comentarii pe de rost. Băiatul de care îmi place va merge și el tot la „Tudor”. Am putea fi colegi. La fostul liceu pedagogic predă un profesor de română pe care l-am cunoscut. Cum ar fi să…? Nu, n-am cum să mă înscriu la un liceu industrial, la o clasă de filologie. Zilele trec, mai e puțin și toate gîndurile astea o să se potolească. Deciziile de acum nu pot fi atît de importante, mai e timp. Am întrebat așa, într-o doară, care e ultima zi în care ne putem răzgîndi. Mama își face griji, o simt că e agitată. În viața mea școlară totul a fost previzibil pînă acum. Sînt un copil care n-a creat probleme, mi-am văzut de treabă. Cel mai teamă mi-e să nu-i dezamăgesc pe ai mei. De asta am completat conștiincioasă formularul. Dar o voce din cap îmi spune în fiecare dimineață că ar trebui, totuși, să fac ce simt. Vorbesc cu maică-mea. Ea mă întreabă: „Ești sigură că vrei să schimbi?”. Nu știu ce simt, de ce s-au tulburat toate în capul meu, de ce mă atrage ca un magnet gîndul că aș putea să învăț într-un loc în care literatura e mai importantă decît alte materii. Examenul de admitere parcă și-a mai pierdut din putere, am alte lucruri importante pe care să le rezolv. Cu o zi înainte de terminarea înscrierilor, îmi iau inima în dinți, bat la ușă și intru la secretariatul școlii. Îmi cer dosarul. „Părinții tăi știu ce vrei să faci?”, mă întreabă doamna Vali, care e vecină de bloc cu bunică-mea și mă știe de cînd eram mică. Răspund cu o jumătate de gură. 

Mă duc la fostul liceu pedagogic. Trec prin parc, printre copacii lui în care se odihnesc generații de ciori, intru și las actele. Nu e în centru, e departe de casa mea, îmi va fi greu să parcurg zi de zi drumul ăsta. Iar îmi trece prin cap că fac o tîmpenie, dar nu dau înapoi. O să am un prof mișto de română, ăsta e singurul lucru pe care îl știu deocamdată și mă liniștește. Seara le dau vestea alor mei. Fapta mea de vitejie li se pare o prostie cu efecte pe termen lung. Taică-miu zice: „Dacă vrei să-ți ratezi viața, foarte bine!”. E supărat pe mine și o vreme nu-mi vorbește. Îmi zic că poate el are dreptate. Dar, și dacă am făcut-o de oaie, o să găsesc o modalitate să repar mai tîrziu situația. Aș putea să mă duc apoi la Drept. E o proiecție ca o cîrjă, nu pot decît să mă agăț de ea. Urmează patru ani în care citesc și merg la munte. Clasă de fete, fără nici un glam. Seriozitate maximă și multă literatură. Am prietenii mei cu care șeruiesc cărțile, excursiile cu rucsacul în spate, iernile la schi, la cabană. Cu cît trece timpul, cu atît îmi e mai clar că o să dau examen la Facultatea de Litere. Poate că tata a avut dreptate și cînd a zis ce a zis, cine știe? Supărarea lui de atunci mi-a rămas ca o umbră deasupra capului. E ca și cînd mi-ar fi strecurat în suflet spaima că, odată ce am luat-o pe drumul ăsta, n-are cum să îmi fie ușor. Culmea e că știam și eu, din ziua aceea de iunie, cînd am intrat într-un birou, cu un dosar cu șină în brațe. 

Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări. Sigur că m-am întrebat de multe ori cît de mult a contat alegerea mea revoltat-adolescentină în desenul ulterior, poate că, fără el, copilul acela ar fi fost mai atent la dorințele celorlalți decît la ce simțea cu adevărat. După aceea, m-am împrietenit cu Candide al lui Voltaire și parabola lui m-a făcut să zîmbesc de multe ori, mai ales în momentele în care mă îndoiam de tot și cuvintele lui taică-miu îmi reveneau în minte.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.