Părinţi şi copii

21 ianuarie 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu-mi amintesc locuri mai frumoase de joacă din copilărie decît maidanele! Dacă se întîmpla să locuieşti în vecinătatea vreunui maidan sau, şi mai spectaculos, a unui şantier, a unui bloc în construcţie, distracţia era asigurată. Jocul preferat era un fel de concurs: cine găseşte cele mai interesante obiecte printre maldărele de moloz. Făceam echipe de cîte doi-trei copii, stabileam ora la care toată lumea pornea "în expediţie" şi ora la care ne întorceam la locul de plecare şi dădeam startul. Făcusem chiar o expoziţie cu obiecte găsite: monede vechi, casete audio, doze de bere, piuliţe, gloanţe (printre cele mai "tari" descoperiri!) şi tot soiul de vechituri care nouă ni se păreau adevărate valori. Cel mai iscusit cercetaş era un băiat de prin blocurile vecine, Florian, care, nu ştiu cum se întîmpla, avea cel mai mare succes - a găsit odată o brăţară de aur pe care, după ce toţi am întors-o pe toate părţile şi am născocit cîte o poveste fantastică legată de provenienţa şi de proprietarul ei, am ascuns-o de teamă să nu ne "spună" cineva părinţilor şi să fim pedepsiţi pentru că am furat-o de undeva. Mult timp toţi l-am bănuit pe Florian cum că se ducea cu o seară înaintea expediţiilor şi "planta" obiectele în locuri strategice, pentru ca a doua zi să iasă, iar şi iar, cîştigător. Am complotat chiar împotriva lui şi, cîteva seri la rînd, i-am urmărit fiecare pas, dar nu am reuşit să-l prindem. Dacă nu aveai un maidan pe care să-l "baţi" cît era ziua de lungă, la fel de bună de joc era şi strada din faţa blocului. Seara, după şcoală, la sfîrşit de săptămînă sau în vacanţe, străzile erau pline de copii care jucau orice. Pînă nu ne lovea cumplita foame sau pînă nu începeau desenele animate "pe bulgari", nimic nu ne putea ţine departe de jocurile noastre. Nopţi pierdute cu HC... Acum, maidanele au mai dispărut. Străzile sînt pline de maşini, iar cînd mai vezi cîte un puşti rătăcit prin faţa blocului, parcă nu-ţi vine să crezi că mai sînt şi copii. Iar dacă aceştia există, parcă nu mai ştiu să se joace. E drept, şi vremurile s-au schimbat. De ce-ar mai bate cineva mingea pe stradă, cînd o poate face pe calculator - este mai comod, mai sigur, atît pentru copil, cît şi pentru părinte, nu trebuie "să intri în casă" cînd se lasă întunericul, nu trebuie să mai strigi la balcon după mama lui X să-l lase afară să se joace cu tine, pentru că X este la un buzz distanţă etc. Să ai un computer personal la începutul anilor ’90 era la fel de utopic ca a avea o maşină de lux decapotabilă. Calculatoarele HC, produse pe platforma Pipera, costau în jur de 9000 de lei, dar pentru achiziţionarea lor aveai nevoie de oarece relaţii şi mai trebuia, în plus, să aştepţi nu cinci ani ca pentru o Dacie, dar cîteva luni cu siguranţă. La aceste computere, bazate pe o tehnologie de la începutul anilor ’80, informaţia se stoca pe casete audio. Asta numai dacă se întîmpla să ai un casetofon cu înregistrare. Jocurile veneau tot pe casete - de cele mai multe ori prost înregistrate şi dificil de instalat - şi nu erau mai mult decît o imagine simplistă, care se mişca pe televizor pe post de minge, navă spaţială, maşină, răţuşcă şi cam atît. Nostalgicii îşi amintesc fără îndoială de nopţile pierdute cu asemenea distracţii. Astăzi, industria jocurilor pe calculator a depăşit orice ne puteam imagina cu vreo 10-12 ani în urmă. Scurte istorii de familie Eram într-o zi la o masă, într-un grup de cunoştinţe, la care s-au aşezat şi o doamnă cu un băiat de vreo nouă ani. Fără să ridice ochii din pămînt, puştiul s-a trîntit pe un scaun, şi-a scos din rucsac un device nu mai mare decît un telefon mobil obişuit şi a început să butoneze de zor. Din cînd în cînd, mama lui încerca să-i mai distragă atenţia, explicîndu-i că nu este tocmai "elegant" să nu bage pe nimeni în seamă. "Uite - îi spunea -, mai sînt şi alţi copii, aţi putea sta de vorbă, aţi putea să vă jucaţi împreună!" Băiatul nu părea însă să o audă. "Este un iPod?" - îl întreb într-o doară. "Ipod?! Uită-te şi tu mai bine! Este un palm!" - îmi răspunde vizibil deranjat de întrebarea mea "prostească". "Şi ce face palm-ul tău atît de special?" - insist. "Se joacă! Lasă-mă-n pace, nu vreau să greşesc ceva!" "Scuzaţi-l - îmi spune mama sa -, nu este foarte comunicativ. Stă mult timp singur şi aşa s-a obişnuit." Ascultînd poveştile femeii, pesemne mult mai dornică de vorbă decît odrasla cu palm, am aflat o scurtă istorie de familie care nu m-a mirat defel, dată fiind actualitatea ei. Doi părinţi mai mult absenţi din viaţa copilului prin natura meseriilor, doi bunici care au crescut băiatul pînă la doi ani şi mai multe rînduri de bone care, cîte zece ore pe zi, au avut grijă de el "cum au ştiu mai bine". În cazul serviciilor specializate de baby-sitting, poţi avea o minimă siguranţă că, pe lîngă masă şi somn, copilul poate avea şi o altă activitate în plus, deşi "patalamaua" nu este mereu o garanţie. Dacă luăm însă în calcul "remuneraţia" nu tocmai mică şi numărul familiilor care îşi permit acest tip de servicii specializate, este foarte clar că mulţi părinţi preferă să plătească o bonă "ca să fie cineva cu copilul" şi atît. Dacă bona oboseşte şi nu mai are chef şi nervi de energia şi mofturile copilului, îl instalează frumuşel în faţa televizorului, dă pe Cartoon Network şi, pînă la sfîrşitul programului, are linişte şi pace. Variantele pentru a compensa lipsa părinţilor din viaţa copilului sînt nenumărate - unora li se dă tot ce-şi doresc, fie că au sau nu nevoie de lucrurile pe care le primesc în dar. Alţii călătoresc prin ţări străine cel puţin de două ori pe an, deşi, dacă îi iei la întrebări, constaţi că nu ştiu diferenţa de amplasament dintre - să zicem - Castelul Bran şi Castelul Peleş. Tatăl unui copil se lăuda că a reuşit să-l înscrie într-o excursie la schi în Austria. Puştiul avea şapte ani şi era la cea de-a patra experienţă de acest gen. "Nu ştiu sigur dacă am să-l las - mi-a spus -, dar i-am rezervat locul ca să nu-l pierdem. M-am gîndit că, dacă pînă la urmă nu pleacă, am ratat şi şansa altui copil de a merge în această excursie, dar e mai bine aşa. Decît să stea singur acasă, mai bine în Austria." "Nu ar fi fost mai simplu aici, la Predeal, de exemplu, dacă tot nu este ceva sigur?" - întreb. "I-am propus, dar mi-a zis că nu ştie ce-i aia şi că, oricum, monitorii de schi sînt slabi în România!" Socializare fără comunicare? O prietenă mi-a ţinut într-o zi un întreg discurs despre "petrecerile de copii din ziua de azi", evenimente grandioase, pregătite minuţios, mai ceva ca o nuntă. În primul rînd se începe cu invitaţiile - se concepe un text din care nu lipsesc informaţiile de bază (ziua, locul şi ora petrecerii), se alege un model de invitaţie cît mai "trăsnit" şi, după ce totul este pus la punct, se trece la meniu şi la variantele de entertainment ale invitaţilor. Nu lipsesc clovnii, baloanele care iau diverse forme de animale sau alte obiecte, artiştii care pictează feţele copiilor, creioanele şi cărţile de colorat etc. "În ziua cu pricina se întîlnesc doar copiii. Evident, mergem şi noi, părinţii, dar strict ca să-i supraveghem. De petrecut, petrecem a doua zi, fără copii. Ei - cu treaba lor, noi - cu a noastră. Cam aşa stau lucrurile! Punem foarte mare accent pe partea asta de socializare. De exemplu, am făcut o regulă ca noi, mamele elevilor dintr-o clasă, să ne întîlnim măcar o dată pe lună fie la o cafea, fie la un restaurant, ca să ne cunoaştem mai bine. La unele întîlniri, o invităm şi pe diriginta copiilor, pentru că este foarte important să-ţi stabileşti relaţii... Petrecerile, întîlnirile de acest gen sînt extrem de importante." "Fiţe - încerc eu să-i mai tai amicei mele din elan -, cînd eram noi copii..." "Oho, alte vremuri - exclamă ea ca şi cînd asta se întîmpla cu cel puţin 50 de ani în urmă -, nu-s fiţe! Aici vorbim de un sistem din care este vital să faci parte. Dacă nu faci parte din el, nu exişti - lumea trebuie să te cunoască, trebuie să te faci văzut, să ţii pasul cu vremurile, cu restul lumii!" Am întrebat-o dacă invitaţii, copiii care va să zică, participă în vreun fel la această organizare majestuoasă, dacă cineva ţine cont de aspectele... din "alte vremuri", care înseamnă spiritul de echipă, dezvoltarea abilităţilor practice, capacitatea de implicare, pînă la urmă. "Nu, dragă, păi noi dăm bani ca să muncească ei? Cînd ajungem, totul este pregătit şi arată atît de spectaculos! Tu nu înţelegi, dar este un sistem!" O fi, dar de ce în el, în plus faţă de relaţiile de socializare - pe care, de!, moda le impune - nu este loc şi de comunicare? Lipsa relaţiilor directe între părinţi şi copii, nepotrivirea şi neînţelegerile dintre aceştia nu sînt un mit, o sintgamă care "dă bine" în anchetele şi în studiile sociale. Am întrebat mai mulţi elevi dintr-un liceu din Bucureşti, din clase şi de vîrste diferite, care cred că ar fi problemele cu care se confruntă în familiile lor. Fie că au fost sincere şi elaborate, fie că au fost scurte, dar la obiect, sau copiate, unele, de la colegii mai "inspiraţi", răspunsurile, în marea majoritate, au arătat că tinerii suferă din cauza timpului mult prea scurt pe care îl petrec cu părinţii, a lipsei comunicării cu aceştia sau din cauza inexistenţei unor relaţii de prietenie cu adulţii. Copiii de azi nu mai seamănă cu cei de acum 20 de ani şi acelaşi lucru se poate spune despre părinţi. Şi este firesc să fie aşa - fiecare generaţie trăieşte în "alte vremuri", într-un alt context în funcţie de care se stabilesc şi relaţiile de familie cu tot ce presupun acestea. Deloc de neglijat în creionarea legăturilor dintre părinţi şi copii sînt o serie de factori care ţin de vîrstă, de educaţie, de starea materială, de personalitatea fiecăruia, de experienţa de viaţă. Un scenariu perfect nu este posibil decît în filme, în cărţi sau în mintea fiecăruia dintre noi. Viaţa însă este în altă parte, în lumea reală în care, nu-i aşa, visurile se împlinesc destul de rar: de cele mai multe ori trec pe lîngă noi; sau noi pe lîngă ele, nu e foarte clar... (Ruxandra Tudor)

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.