Părintele de la mănăstirile Sîmbăta de Sus şi Prislop
Născut la 29 septembrie 1910 în satul Vaţa de Sus din „Ţara Zarandului“, Zian Boca a făcut şcoala primară în oraşul Brad, apoi tot acolo a urmat cursurile Liceului confesional ortodox „Avram Iancu“, între anii 1922-1929. Dînd urmare chemării sale lăuntrice, între anii 1929-1933 a urmat cursurile Academiei Teologice „Andreiene“ din Sibiu, unde a avut profesori bine pregătiţi, din „şcoala“ mitropolitului de atunci, Nicolae Bălan.
Apreciat şi de mitropolitul Nicolae Bălan, tînărul Zian Boca a fost trimis cu o bursă din partea Arhiepiscopiei Sibiului, ca să urmeze cursurile „Academiei de Arte Frumoase“ din Bucureşti, între anii 1933-1938. După cum va mărturisi el însuşi mai tîrziu, în faţa unor organe de anchetă, asista şi la prelegerile de Mistică ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie şi la diverse conferinţe care aveau loc în Sala Dalles. După terminarea studiilor de pictură, a făcut un an de practică, lucrînd la pictura bisericii din Bixad, județul Covasna. La 11 septembrie 1935, mitropolitul Nicolae Bălan l-a hirotonit diacon necăsătorit. Acelaşi mitropolit l-a trimis apoi într-o călătorie de studii la Muntele Athos pentru a cunoaşte viaţa monahală de acolo, precum şi pictura bisericească bizantină. S-a reîntors în ţară în iunie 1938, după care a plecat la Chişinău, unde a învăţat poleirea cu aur „cicanca“ şi alte lucruri pe care trebuia să le cunoască un pictor bisericesc de la cîţiva meşteri angajaţi de mitropolia de acolo.
Reîntors de la Chişinău, la Paştile anului 1939, s-a închinoviat la mănăstirea Sîmbăta de Sus, ctitoria domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, readusă la viaţă cu cîţiva ani în urmă de către mitropolitul Nicolae Bălan. Acesta l-a călugărit la 9 mai 1940, sub numele de Arsenie, sub care va fi cunoscut de acum înainte. La 10 februarie 1942 a fost hirotonit preot (ieromonah). În scurt timp, Părintele Arsenie s-a remarcat atît ca liturghisitor, dar mai ales ca predicator şi duhovnic, încît ctitoria brâncovenească a devenit un important centru de spiritualitate ortodoxă. În urma predicilor şi a îndemnurilor sale, cîţiva tineri şi-au îndreptat paşii spre Facultatea din Bucureşti sau spre Academia Teologică din Sibiu. Multe tinere din satele făgărăşene sau din sate mai îndepărtate au intrat în viaţa monahală, mai ales la mănăstirile Bistriţa şi Hurezi, din judeţul Vîlcea, unele dintre ele au urmat studii teologice superioare, altele au urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Hurezi. În acelaşi timp, prin predicile sale înflăcărate, a reuşit să întoarcă pe mulţi spre o adevărată viaţă creştinească.
Era cunoscut ca un bun, dar aspru duhovnic. În vara anului 1947 a venit la Mănăstirea Sîmbăta principesa Ileana a României (mai tîrziu „de Habsburg“), fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, care a dorit să-i asculte predicile. Iar părintele Arsenie a fost invitat la Castelul de la Bran, pentru a rosti predicile şi acolo.
Îndată după instalarea unui guvern zis „democratic“, la cererea fostului ministru al Cultelor, preotul Constantin Burducea, Părintele Arsenie a fost arestat în Rîmnicu Vîlcea la 17 iulie 1945 şi anchetat la Bucureşti timp de două săptămîni, dar, dovedindu-i-se nevinovăţia, a fost eliberat. A mai fost arestat timp de o lună şi jumătate în vara anului 1948.
În toamna anului 1948 a început o nouă etapă în viaţa Părintelui Arsenie, după ce mitropolitul Nicolae Bălan l-a numit stareţ al Mănăstirii Prislop, din judeţul Hunedoara, străveche ctitorie a ucenicilor Sfîntului Nicodim de la Tismana. În 1949, judeţul Hunedoara, deci şi mănăstirea, a intrat sub jurisdicţia Episcopiei Aradului, iar Prislopul a devenit o mănăstire de maici, Părintele Arsenie fiind numit duhovnic.
Părintele nu s-a descurajat în faţa stării de decădere în care a găsit mănăstirea, ci a purces la restaurarea bisericii, ctitorie a domniţei Zamfira, fiica lui Moise Vodă Basarab al Ţării Româneşti. Numărul maicilor a sporit mereu, cu toate că la Prislop nu s-a înregistrat aceeaşi intensă viaţă duhovnicească, iar Părintele era foarte reţinut în predică şi în discuţiile cu credincioşii, căci organele de represiune îşi făceau din plin „datoria“.
În mănăstire veneau mereu inspectori din Ministerul Cultelor, dar mai ales ofiţeri de Securitate, iar „informatorii“ lor, recrutaţi din rîndul unor pelerini, le ofereau mereu „note informative“ în legătură cu cele ce se petreceau în mănăstire. Aşa se face că, în dimineaţa zilei de 16 ianuarie 1951, Părintele Arsenie a fost arestat, închis la Aiud, Baia Sprie şi Ocnele Mari, după care a fost trimis într-o colonie de muncă de la Canalul Dunăre Marea Neagră, unde a lucrat, în condiţiile de exterminare fizică şi morală cunoscute, pînă la 17 martie 1952, cînd a fost eliberat şi s-a reîntors la Prislop. Dar la 20 septembrie 1955 a fost arestat din nou şi închis la Timişoara, Jilava şi Oradea. A fost mereu anchetat şi obligat să dea declaraţii cu privire la legăturile sale cu Nichifor Crainic, cu principesa Ileana, cu teologii Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit), Nicolae Bordaşiu şi alţii. Nu s-au găsit nici acum dovezi cu privire la vreo activitate a sa în cadrul mişcării legionare, aşa că a fost eliberat, la 7 aprilie 1956. S-a reîntors la Prislop, unde şi-a continuat ostenelile duhovniceşti şi gospodăreşti, dar urmărit mereu de organele de Securitate.
Toate acestea s-au încheiat în mod nefericit la 14 mai 1959, deci înainte de publicarea cunoscutului Decret 410, cu dispoziţii atît de drastice cu privire la viaţa monahală din România. A părăsit Prislopul şi s-a îndreptat spre Bucureşti. Pentru început s-a angajat ca pictor pe lîngă Vasile Rudeanu, care picta atunci monumentala Biserică „Sfîntul Elefterie“. Din 1961 pînă în 1967 a fost angajat la Atelierul de pictură şi email al Patriarhiei de la Schitul Maicilor.
În toată perioada activităţii sale la Bucureşti, dar şi după aceea, pînă la moarte, deci timp de trei decenii, a fost urmărit în permanenţă de Securitate, prin diverşi „informatori“ („agenţi“). În ultimii ani au apărut trei volume de documente ale Securităţii despre Părintele Arsenie, din care aflăm că era cunoscut sub denumirea „obiectivul Bratu“.
După pensionare, în 1967, s-a angajat la pictarea bisericii din parohia Drăgănescu, lîngă Bucureşti, unde a lucrat mai mulţi ani. Pictura sa, în tempera, impresionează prin nota ei de originalitate, prin frumuseţea chipurilor şi a scenelor biblice pe care le reprezenta; impresionează în mod deosebit Schimbarea la Faţă, precum şi Judecata de Apoi.
Prin 1982, Părintele Arsenie s-a retras la Sinaia, unde, cu sprijin financiar din partea unor credincioşi făgărăşeni, a cumpărat o clădire impunătoare, în care a reuşit să strîngă pe cîteva dintre fostele maici şi surori de la Prislop. Deşi era bătrîn şi bolnav, Securitatea îl urmărea şi acum. Acolo şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii, pînă la 29 noiembrie 1989, cînd s a mutat la cele veşnice. Maicile din jurul lui au reuşit să obţină acordul autorităţilor pentru transportul trupului său neînsufleţit la Mănăstirea Prislop (redeschisă prin 1973), unde a dorit să fie înmormîntat.
De atunci, mormîntul său a devenit loc de pelerinaj pentru zecile de mii de credincioşi din toată ţara care vin zilnic aici să se reculeagă şi să se roage pentru odihna sufletului Părintelui Arsenie.
În privința canonizării sale, pentru moment, putem spune că s-a instituit o comisie, în frunte cu mitropolitul Ardealului, alături de doi episcopi, trei profesori de teologie şi un cercetător de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care cercetează viaţa şi ostenelile duhovniceşti ale Părintelui Arsenie. Pînă acum, comisia respectivă s-a întrunit de două ori, la Deva şi la Mănăstirea Prislop, şi a selectat lucrările cele mai bune şi vrednice de crezare despre Părinte. Urmează să se întrunească din nou fie la Sibiu, fie la Mănăstirea Sîmbăta de Sus. Este însă destul de greu să faci lumină în viaţa sa şi să înlături toate elementele „legendare“ care s-au strecurat în prea numeroasele lucrări consacrate vieţii şi lucrării duhovniceşti a Părintelui. Va fi nevoie de o lucrare corespunzătoare şi autentică, în care să fie prezentate viaţa şi învăţăturile duhovniceşti ale Cuviosului Părinte Arsenie. Numai atunci se vor putea întocmi o slujbă pentru cinstirea lui şi un acatist, după care acestea vor fi cercetate de comisia „pentru canonizări“ a Sfîntului Sinod şi se va hotărî canonizarea lui, urmînd apoi proclamarea solemnă a canonizării fie la Prislop, fie la Sîmbăta de Sus. Abia atunci vom putea vorbi de „Sfîntul Cuvios Părinte Arsenie“!
Mircea Păcurariu este preot, istoric și profesor universitar de teologie, membru al Academiei Române.
