Paradisul nesustenabil

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
Paradisul nesustenabil jpeg

În timpul pandemiei mi-a devenit clar o dată în plus că perioadele de criză, de tensiune, situațiile cu miză ridicată sînt pentru diavol prilejul favorit de a-și vîrî coada. Diavolul e prostia – spunea Al. Paleologu. Și ce altceva e proliferarea conspiraționismelor, dictatura părerilor arbitrare, invazia falselor competențe – receptate cu sete de către un public deconcertat, speriat, neîncrezător în establishment, dar credul în fața oricărui șarlatan – dacă nu o enormă manifestare de prostie planetară? Prostie a cărei tribună și infrastructură vitală o constituie, în marea lor parte, mass-media și rețelele de socializare. Libertatea de exprimare, comunicarea neîngrădită, esența „binelui” democratic, au devenit instrumentul prin excelență al Răului.

Cred că amploarea traumei produse de izolarea din timpul stării de urgență a fost direct proporțională cu schimbarea pe care aceasta a adus-o în cotidianitatea vieților noastre. Pentru mine, „acasă” e de mai multă vreme centrul bucuriilor, plăcerilor și al preocupărilor – în mai mare măsură decît pulsul orașului sau viața cetății. Statul acasă, întrerupt, de altfel, de scurte evadări zilnice, timpul petrecut în „paradisul cazanier” al unei case întortocheate, aglomerate, vii și populate nu a ajuns la cote asfixiante.

Lăsînd la o parte angoasele firești din vremea pandemiei – teama pentru părinții vulnerabili în fața bolii și spectrul unei crize economice acutizate pînă la anarhie –, izolarea mi s-a părut o perioadă de grație: am evitat, ca și înainte, toxina insidioasă a televiziunii; mi-am făcut iluzia că boala nu îi afectează pe copiii mici și că noi, părinții, relativ tineri și în putere, am face față fără complicații unei eventuale îmbolnăviri; și am fost în permanență recunoscător întîmplării care face să fiu sănătos, să stau într-o casă cu curte și să nu am de plătit chirii, credite presante sau rate la bancă.

Am trăit, de asemenea, un straniu sentiment de anestezie, comparabil cu ceea ce am simțit în decembrie 1989. Știam că se trage și că mor oameni, nu știam încă dacă lucrurile vor evolua spre bine, dar eram, cu toate acestea, de un calm îngrijorător. Eram curios să aflu deznodămîntul evenimentelor, dar nu reușeam să vibrez sau să mă inflamez. Mă simțeam doar un spectator – atent, dar distant – al evenimentelor din jur. Poate că e vorba de un mecanism lăuntric de protecție, de o rezistență interioară, de un atenuator care se interpune între mine și realitate. Sau e doar o mai veche aversiune față de „patetizări”, pe care îmi amintesc că o aveam încă din fragedă copilărie.

Izolarea mi s-a părut o situație-limită; dar nu în sensul clasic, al situației în care ești nevoit să iei decizii capitale, de viață și de moarte, ci într-un sens simplu, de bază: a te afla suspendat pe limita dintre lucruri și situații, pe granița dintre trecut și prezent. Nu eram perfect liber, dar nici încarcerat cu adevărat, nu munceam, dar nici nu stăteam degeaba, eram îngrijorat, dar și vesel, nu mai aveam parte de trecutul cu care eram obișnuit, dar viitorul întîrzia să se contureze. Linia imaginară, insesizabilă a momentului prezent devenise un buștean în toată regula, pe care puteai zăbovi. Izolarea a creat iluzia unei vieți cvasi-paradiziace, în afara timpului, și a făcut posibilă experiența suprareală a unui prezent continuu. E vorba, desigur, de o experiență artificială, simulată, „furată”. O astfel de lume, un asemenea „paradis” nu e durabil („sustenabil”, în romgleză) – mai ales în condițiile în care vrei să trăiești așa cum ai fost obișnuit să o faci: în siguranță, confort, consum.

O să mă urmărească multă vreme imaginea oximoronică a „metropolei patriarhale”: mari orașe fără aglomerație, fără mașini, fără hărmălaie.

Nu în ultimul rînd, am avut parte de „colegi de celulă” minunați, de prezența copiilor și de buna iradiere și sonoritate a bucuriilor lor amorale, nereflectate, depline: bucuria de a chiuli, de a te prosti, de a-ți face de cap, de a teroriza și de a încînta cu egală grație. Și m-am bucurat în fiecare zi de șansa noastră de a sta mai mult împreună, fără „filtrul” programelor fixe, al bonelor, grădinițelor și al altor beneficii-artificii ale fragilei noastre civilizații.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.