Pandemie cu final ca-n filme

Nicolae REDNIC
Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
Tarkovski, Nostalgia
Tarkovski, Nostalgia

Pandemia de coronavirus n-a avut un final de film rusesc, cu toate că războiul pornit de Rusia atît de aproape de noi i-a grăbit sfîrșitul. Nu s-a încheiat cu o scenă finală tragică, definitorie pentru cinematografia rusă la începuturile ei, nu ne-am pierdut, în cele din urmă, și casa, și prietenii, și sufletul, și mințile din cauza acestui virus. Dimpotrivă, pentru cei mai mulți dintre noi teama de boală a scăzut și a dispărut în primăvara-vara anului trecut și totul s-a terminat cu bine. 

Sfîrșitul e întotdeauna o problemă de definiție. Deznodămîntul social al virusului SARS-CoV-2, neglijarea lui după ce am ostenit să trăim panicați mai bine de doi ani, a avut loc în 2022, chiar dacă sfîrșitul lui epidemiologic este încă neclar și depărtat. Privind în urmă, însă, precaritatea termenilor definiției acestui final iese la iveală. Pentru cine, cum și cu ce urmări s-a sfîrșit în vara trecută pandemia de coronavirus?   

Prietenul meu din liceu, un sportiv cu suflet indisciplinat, dar cu o vitalitate cu impact mereu constructiv asupra celor din jur, a fixat finalul pandemiei cu o exclamație: „Mi-a ajuns! De mîine îmi reiau viața normală!”. Colega mea, doctoriță, și-a pierdut mama în primul val al epidemiei de COVID, în aprilie 2020; acum, la începutul toamnei anului 2022, îmi mărturisește: „În vacanța asta de vară am uitat complet de pandemie. Nu-mi vine să cred că s-a sfîrșit!”. A uitat de coronavirus, a scăpat de pandemie, dar nu s-a vindecat de ea. Pentru fratele meu, care i-a îngrijit zi de zi pe părinții noștri nonagenari, ultima zi a epidemiei a fost cea a ceremoniei de botez a strănepoatei lor, prima dată cînd au reintrat în ritmul natural al legăturilor dintre oameni, după doi ani de recluziune în propria lor casă. În filmul Nostalgia al lui Andrei Tarkovski, un personaj își închide în casă familia timp de șapte ani, pentru a o feri de sfîrșitul lumii, de tot răul de afară. Întîmplarea se petrece într-o stațiune toscană, mitul locului pretinzînd că vindecarea nu poate veni decît pentru acela care poate traversa vechiul bazin balnear, acum gol, cu izvoarele secate, stagnant, cu pavimentul plin de mîl, de crăpături cu emanații de sulf și bioxid de carbon, cu o lumînare aprinsă în mînă, fără să se stingă. Într-o cunoscută scenă finală, personajul principal reușește să ocrotească mica flacără a lumînării cu pieptul, cu haina, cu palmele și să o treacă prin bazinul întunecat, umed și toxic, așezînd-o, pîlpîind, pe cealaltă margine. „Cu părinții, parcă eu le eram tată, le aduceam mîncare, îi scoteam la plimbare, cînd eram de față deveneau mai încrezători.” Pentru fratele meu și pentru mulți alții, epidemia s-a sfîrșit ca și acest film, cînd flacăra lumînării a ieșit nestinsă pe cealaltă margine. În ultimii doi ani, mulți dintre noi au adîncit lecțiile îmbătrînirii, au reparat legături familiale rupte, au regăsit apropieri pierdute și au încapsulat în cîteva gesturi simple toate strădaniile pe care viața ni le cere în zilele grele.

În ciuda neclarităților definiției finalului pandemiei și a tonurilor ei diferite, cu siguranță sfîrșitul anului 2022 a găsit societatea noastră desprinsă de necazurile ei. Și această bornă de trecere ne oferă îndrăzneala să privim pentru prima dată detașați filmul de groază pe care l-am trăit și să accentuăm cîteva dintre calitățile pe care personajele principale, societatea românească și sistemul ei sanitar, le-au arătat de-a lungul lui.

Viața socială în pandemie, atît de ciudată în desfășurarea ei în perioadele de izolare și restricții, cu toate învrăjbirile aduse de coronavirus, nu a cunoscut violențe à la Tarantino. Compasiunea publică nu a obosit înainte de vreme, emoțiile contradictorii ale românilor au găsit un echilibru și am reușit să ieșim din pandemie cu un apetit sănătos pentru viitor. 

Pentru doctori, pentru personalul medical, pentru cei care s-au întîlnit cel mai mult cu acest virus și au îngrijit bolnavii cu COVID, finalul pandemiei nu a fost, din fericire, cel din pelicula lui Akira Kurosawa Cei șapte samurai. Locuitorii disperați ai unui sat îi angajează pe samurai să-i apere de niște bandiți înfricoșători. La sfîrșitul luptei, cînd praful bătăliei se ridică, răul este înfrînt, însă doar trei samurai mai sînt în viață; aceștia părăsesc așezarea în indiferența localnicilor, care își reiau liniștiți muncile zilnice. Din spitalul în care lucrez a murit de COVID un singur medic, radiolog. Iar societatea românească, departe de a fi indiferentă, a dat personalului medical mai multe lecții, pe care cei mai mulți dintre noi le-am învățat. Am înțeles că oamenii pot fi covîrșiți de enigmele bolilor, de neadevăruri, de propagandă, de încăpățînări la care nu renunță nici pe marginea prăpastiei, dar am înțeles și că această societate românească poate fi robustă și să răspundă eficient pericolului bolilor. Bucuria liniștită a românilor care se reîntorc, după pandemie, la viața normală are mici accente triumfale cuvenite. Ultima replică din pelicula japoneză pomenită, rostită de un luptător, ar putea, totuși, încheia și filmul medical al acestei epidemii: „Victoria le aparține oamenilor. Nu nouă”.

Pandemiile au, în cele din urmă, efectul unor insurecții optimiste asupra vieții medicale. Optimismul vine acum de la generațiile noi de medici, care s-au remarcat în acești ultimi doi ani, de la pragmatismul de care s-a dat dovadă, îngrijirile bolnavilor s-au schimbat într-unul dintre cele mai grele moduri, din mers, de la capacitatea de a acționa împreună, în mari echipe de lucrători în domeniul sănătății, de oameni care au trecut dincolo de intim, încercînd să îndeplinească un scop colectiv. Și chiar dacă știința medicală a avut cîteva răsuciri de montagne-russe în primele săptămîni ale pandemiei, practica medicală, profesiunea de medic și-au păstrat verticalitatea în toată această perioadă. Numărul celor din personalul sanitar care au fost lași sau au diseminat neadevăruri flagrant dăunătoare despre boală sau despre vaccinuri a fost mic. (Tocmai de aceea, numele lor ar putea fi listate, ca într-un generic, de către Colegiul Medicilor din România!)

Finalul filmului pandemiei nu este unul în întregime fericit, nu este un happy-end. Eroul nu rezolvă toate problemele și rămîne în final și înconjurat de toți cei dragi, de iubită, de părinți, de prieteni și sunat la telefon de președinte. Dar nu este nici unul trist, nu am pierdut totul. Finalul potrivit pandemiei de COVID este unul de tip dulce-amar fericit, în care băiatul bun salvează lumea, dar unele dintre nevoile adînci ale sufletului său, iubirea eroinei sau recunoașterea tatălui, uitarea unei vinovății sau alungarea pentru totdeauna a unei temeri, rămîn neîmplinite. 

Vă amintiți La vita è bella, capodopera tragicomică a lui Roberto Benigni? Un tată, Guido, plătind cu viața, salvează inocența fiului său, Giosuè, de ororile lagărului de concentrare nazist, inventînd un joc hazliu: primești puncte pentru toate grozăviile pe care le înduri, iar primul care ajunge la o mie de puncte cîștigă premiul cel mare, premiul-dorință, un tanc american eliberator. În scena finală, micului Giosuè, ridicat de soldați americani pe turela unei mașini blindate, nu-i vine să creadă că jocul e adevărat. Mai bine de doi ani am adunat cu toții puncte, clanța ușii spălată cu clor, cinci, mască la ieșirea din casă, zece, nu te întîlnești cu un prieten, douăzeci, nu-ți vizitezi părinții, cincizeci. Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut. 

Sau e unul rusesc? To be continued.

Nicolae Rednic este medic.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.