Orizonturi ale comunităţilor rurale

Vasile ŞOFLĂU
Publicat în Dilema Veche nr. 179 din 12 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Descriam, într-o carte apărută recent la Editura Polirom (Practica dezvoltării comunitare, coordonată de Dumitru Sandu), refuzul unor membri ai unei comunităţi rurale de a recunoaşte, la sfîrşitul anilor ’90, faptul că deţin un aparat TV în propria gospodărie, de teamă să nu le fie confiscat sau să li se pună "anumite biruri". Un facilitator comunitar a lucrat un timp îndelungat în comunitatea respectivă pentru a-i lămuri că există o grilă de sărăcie cu care lucrează o anumită organizaţie numită Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), grilă care conţine, printre altele, un criteriu referitor la "numărul de aparate TV din comunitate" şi, dacă îndeplinesc numărul minim de criterii, devin eligibili şi ar putea obţine finanţare pentru un proiect comunitar pe care şi-l doresc - şi pe care îl pot alege dintr-un meniu deschis care cuprinde proiecte de mică infrastructură, activităţi generatoare de venit şi servicii sociale. Cîteva luni au fost apoi necesare pentru a convinge comunitatea că, pentru drumul sătesc pe care vor să-l pietruiască, li se va oferi un credit nerambursabil şi nu vor ajunge în situaţia "să le fie luate vitele din ogradă pentru că nu vor avea bani să returneze creditul". Şi mai mult de doi ani, pînă cînd a fost terminat proiectul, pentru a înceta să mai gîndească că "dacă trăia Ceauşescu, drumul ăsta se făcea, dar aşa, drumul ăsta n-o să se facă niciodată". O frică similară - de a pierde, într-un fel sau altul, ceea ce au - s-a înregistrat în multe comunităţi rurale sărace care au evitat, de pildă, să se angajeze prin cererea de finanţare că vor contribui cu altceva decît prin muncă fizică la realizarea contribuţiei locale minime de 10% - deşi, după aprobarea proiectelor, au asigurat co-finanţarea locală şi prin alte mijloace (căruţe, cai, unelte, utilaje sau chiar bani). Situaţiile menţionate anterior nu sînt decît o ilustrare a faptului că perioada comunistă şi-a pus amprenta asupra proiectelor de dezvoltare locală iniţiate în anii, chiar şi recenţi, ai post-socialismului. A marcat modul de a gîndi despre bani, afaceri sau profit, despre strategiile de dezvoltare locală, finanţatori sau co-finanţare; şi implicit, a produs anumite tipuri de acţiuni, dar şi distorsiuni în sfera practicilor de dezvoltare comunitară. Trecerea de la economia secundară din timpul socialismului - caracterizată adesea de o ascundere a consumului, dar şi de o evitare a productivităţii (pentru a nu fi silit să oferi mai mult statului) - la economia de piaţă şi "lumea proiectelor de dezvoltare", în care poţi obţine bani şi altfel decît prin munca pămîntului, nu a fost abruptă. Din păcate, au existat prea puţine eforturi de a înţelege aceste practici şi deformările de care au fost însoţite. După cum scria D. Sandu, mulţi dintre cei care investesc în zonele rurale şi-au construit (şi îşi construiesc), de obicei, băncile de date pe proiecte de succes, de parcă individul poate progresa mai mult (sau doar) prin imitaţie, decît prin gîndire critică. Datele negative, proiectele eşuate nu circulă, sau, dacă circulă, sînt interpretate printr-o aruncare comodă a vinei în spatele comunismului. Structurile argumentative sînt simple, de tipul: "nu pot reuşi decît comunităţile în care există relaţii sociale puternice şi de cooperare"; de la reţele slabe şi imaginea unor comunităţi fracturate la erodarea acestora de către trecutul socialist nu este decît un pas. Sau, într-un registru relativ similar: "este firesc ca o afacere comunitară să eşueze, gîndirea socialist-paternalistă nu poate fi înlăturată decît dacă nu li se mai oferă comunităţilor credite nerambursabile". Ori de tipul: "s-au săturat de planuri de pe vremea comunistă, cînd totul era pe hîrtie şi nu se făcea nimic, de aceea participarea comunităţii la elaborarea unei strategii de dezvoltare locală pe termen mediu şi lung a fost un eşec". Cred, precum D. Sandu, că se poate elabora un volum de antropologie a prejudecăţilor despre relaţia dintre dorinţele comunităţilor, dezvoltarea comunitară şi perioada (post)comunistă... Totuşi, comunităţile rurale nu mai dau vina pe comunism pentru propriul eşec sau pentru eşecurile altora. Sau, mai bine zis, nu în aceeaşi măsură. Mai mult, autorităţile locale nu mai deţin monopolul proiectelor de dezvoltare, alţi lideri comunitari se implică din ce în ce mai mult. Nu lucrează doar cu "poveşti de succes", construind atît pe propria experienţă negativă, cît şi pe experienţa negativă a altor comunităţi. Altfel spus, nu încearcă doar să imite un proiect finanţat în altă parte şi nu-şi imaginează că doar proiectele care au primit anterior finanţare au şanse de a fi aprobate, iar o idee nouă ar fi perdantă. Asta nu înseamnă că nu există şi comunităţi care reproduc la xerox un alt proiect, în întregime sau parţial. Este dincolo de intenţia acestor rînduri de a ne referi la astfel de diferenţe. Şi asta se întîmplă şi în comunităţile foarte sărace, care sînt de regulă izolate, ignorate de autorităţile locale şi orientate spre o subzistenţă care pare că le "închide în prezent". Aşa cum în anii trecuţi au apărut lideri care au iniţiat proiecte de dezvoltare locală - de multe ori în conflict cu alţi actori locali, poate mai tîrziu decît în alte comunităţi şi uneori ajutaţi de anumiţi agenţi de dezvoltare locală - probabil că şi în următorii ani vor proceda la fel, chiar dacă nu ştiu încă ce ar putea face cu "fondurile structurale". Îmi imaginez că însuşi "comunismul" s-a săturat să fie, de prea multe ori, ţapul ispăşitor pentru eşecurile finanţatorilor sau organizaţiilor ori pentru "refuzul" sau "ritmul mai lent" al unor comunităţi de a se înscrie pe o traiectorie de dezvoltare. De a produce idei de proiecte, de a scrie cereri de finanţare, de atrage resurse în comunitate...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnalul de alarmă tras de un economist de top: mai puțini bani europeni, mai mulți pensionari. Ce soluții propune României
Economistul Radu Crăciun avertizează asupra turbulențelor economice care ne așteaptă în următorii ani. El susține că România va traversa inevitabil o perioadă mai delicată, din 2027, când începe un prim val de pensionare a „decrețeilor”, cu urmări asupra pieței muncii, iar PNRR va lua sfârșit
image
Sclavia, din nou la modă în România. „Este atât de sumbru și de macabru modul în care se întâmplă lucrurile”
Avem cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte state membre. Iar pentru asta este vina statului, atrag atenția experții, care spun că tinerii români cresc pentru a deveni victime.
image
Capcana din pachetele de țigări. De ce ajung unii să fumeze 20 de țigări pe zi
Fumatul a devenit un viciu tot mai răspândit, care debutează la vârste din ce în ce mai fragede, susțin specialiștii. Astfel, foarte multe persoane ajung să fumeze chiar și 20 de țigări pe zi.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.