Oricine poate să aibă umor

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
image

Cînd abordăm în psihologie un construct de un anumit tip, totdeauna începem cu o definiţie de lucru. Nu o fi o definiţie perfectă, dar este o definiţie de lucru pe care o ajustăm după aceea, pe măsură ce avem tot mai multe informaţii despre conceptul respectiv. Aşadar, într-o definiţie de lucru, umorul este un termen care descrie anumite modificări la nivel subiectiv (adică ce simţim), la nivel cognitiv (adică modul în care procesăm informaţia), la nivel comportamental (adică ceea ce facem) şi la nivel biologic. La nivel subiectiv, evident că vorbim despre o stare emoţională pozitivă.

Deci vorbim în cazul umorului despre o stare emoţională pozitivă declanșată de faptul recunoașterii unei discrepanţe, a unei incongruenţe între ce ne-am aşteptat să se întîmple şi ceea ce s-a întîmplat. Această discrepanţă este o componentă fundamentală a umorului. Este esențial ca această incongruenţă să fie surprinzătoare, pentru că este foarte posibil să ne apară incongruenţe care nu sînt surprinzătoare. De pildă, mă aştept să iau nota 7, dar sper că poate iau 9. Dacă iau 9 este o incongruenţă faţă de aşteptarea mea, dar nu este una surprinzătoare. Pentru ca să apară rîsul sau măcar zîmbetul la nivel comportamental este nevoie ca incongruența să fie surprinzătoare. Această surpriză generează modificări biologice, cum ar fi  modificări în respiraţie, în ritmul cardiac sau în conductanţa electrică a pielii, precum și modificări la nivel celular,  în privința stimulării imunitare.

Mergînd mai departe, cercetările de laborator au arătat că, practic, avem patru mari categorii de umor, cu precizarea că în viaţa de zi cu zi apar combinaţii între ele.

Prima categorie se poate numi „umor de afiliere”. Altfel spus, un umor care ne ajută să ne relaţionăm între noi și care întăreşte relaţiile sociale. Ca, de pildă, gluma aceea în care un profesor de  psihiatrie prezintă rezidenţilor cîteva cazuri într-un spital de specialitate: „Aici avem un pacient care este internat în urma unei căderi psihice, fiindcă l-a lăsat viitoarea soţie chiar în fața altarului. Şi avem un caz mai interesant acolo, este cel cu care femeia s-a căsătorit”. Acest gen de glume ne fac pe toți să rîdem, reprezentînd un umor de afiliere.

Avem o a doua categorie care se numește, în literatura de specialitate de limbă engleză, „umorul self-enhancing” și nu e ușor de tradus în românește pentru că, din păcate, la noi nu s-a studiat mult psihologia umorului și nu există un termen românesc echivalent adoptat de specialiștii români. L-aș traduce ca „umor de autodezvoltare”. Ideea acestui tip de umor este că atunci cînd ne confruntăm cu situaţii de viaţă complicate, negative, pe care nu le putem controla, încercăm să le punem într-o ecuaţie comică pentru a putea să le facem faţă. Multe exemple ale aceastei categorii vin din perioada comunistă, cînd acest tip de umor a înflorit. Atunci trebuia să demonstrăm altora, ba americanilor, ba ruşilor, că şi românii sînt în stare de ceva, în ciuda vieții grele. Un exemplu: un american vine la Bucureşti, îl ia taximetristul şi-l duce spre centrul oraşului. Pe drum, trec pe lîngă clădirea Guvernului şi americanul îl întreabă pe taximetrist: „În cît timp s-a construit acest palat?”. Taximetristul îi spune: „Cred că în 8-10 ani“. Americanul replică: „Noi l-am fi făcut în doi ani!”. Merg mai departe, ajung în fața Primăriei și americanul întreabă: „Clădirea asta în cît timp crezi că s-a făcut?”. Ca să lase o impresie bună, spune taximetristul: „În doi ani”. „Ei, noi am fi făcut-o în trei-patru luni”, răspunde americanul. Merg mai departe şi ajung în faţa Casei Poporului. Americanul: „Dar clădirea asta în cît timp s-a făcut?”. „Nu știu, că aseară nu era aici”, îi spune taximetristul. Acesta este un exemplu de umor ca să faci faţă unei situaţii de dezavantaj pe care nu-l poți surmonta cu mijloacele pe care le ai la îndemînă. Un alt banc, din aceeași categorie. Un bulgar își petrece concediul în România și la întoarcere le spune prietenilor că a avut un concediu de groază. „Cum așa, i se răspunde, am auzit că România e o țară frumoasă.” Zice bulgarul: „N-am ieșit deloc din hotel”. „De ce?” „Umblau românii prin oraş cu niște țevi în mîini şi se întrebau unii pe alţii: aţi prins bulgarii?”

A treia categorie este „umorul de self-defeating”, ceea ce aş traduce ca „umorul autoironic”.  În acest caz, gluma se focalizează pe propria persoană. De pildă, cineva spune: „Șeful meu este un tip imposibil: dacă vin prea repede îmi spune că sînt anxios, dacă vin prea tîrziu îmi spune că sînt ostil, dacă vin la timp îmi spune că sînt obsesiv-compulsiv. Acum urmează să mă facă cleptoman. Dar ştiu că pot să tratez asta dacă iau ceva…”.

Şi a patra categorie este umorul agresiv, existînd, firește, diferite grade de agresivitate. Este un umor care cultivă ironia, ca acela de mai sus, doar că aceasta se focalizează nu pe propria persoană, ci pe ceilalţi. De pildă, cunoscutele bancuri cu blonde, al căror umor vine din ironizarea unor stereotipuri.

După ce am încercat o definiție de lucru a umorului (reacție emoțională pozitivă la o incongruență neașteptată) și am trecut rapid în revistă cele patru categorii de umor, este momentul să ne întrebăm la ce folosește umorul. Studiile de specialitate arată că umorul ne ajută enorm nu doar în planul sănătății psihice, ci și în planul sănătății fizice. E indiscutabil că umorul contribuie la rezilienţa noastră psihologică şi se știe că este folosit în tratamentul tulburărilor psihice. De asemenea, studiile arată că oamenii care cultivă umorul au o sănătate fizică mai bună, inclusiv o activitate mai puternică a sistemului imunitar. Umorul are şi o componentă terapeutică, dincolo de plăcerea pe care o simțim cînd ne aflăm într-un context umoristic.

Dar cum apare umorul? Cei care nu practică abordarea ştiinţific-experimentală vorbesc despre un inefabil uman, care face din umor ceva imposibil de cunoscut, cam așa cum spun că este și inefabilul legat de fericire. Doar că știința psihologiei are deja teorii și cam știm cum putem influența fericirea. La fel, știm și ce e umorul şi mai ştim și mecanismele lui, astfel că îl putem antrena în oameni.

Primul element-cheie care generează umorul este, cum am spus, de natură cognitivă. Trebuie să existe o discrepanţă surprinzătoare între aşteptări și ceea ce se întîmplă. Mintea noastră este mereu cu un pas înaintea actualității. În momentul în care am intrat în această sală de conferințe, de pildă, mintea mea a generat imediat o serie de scenarii posibile: ce putem face aici? Să discutăm, să punem întrebări, să ascultăm, să avem dezbateri, să fie lume îmbrăcată frumos, să stăm pe scaun, să fim politicoşi – sînt nişte scenarii pe care mintea mea le-a generat. Atunci cînd apare incongruenţa urmează un moment-cheie. Dacă această incongruență este interpretată ca o pierdere a ceva, ea va duce la stări de tristeţe și, în faze complicate, la depresie. Dacă o interpretezi ca pe un pericol va duce la îngrijorare și, în forme complicate, la anxietate sau panică. Dacă o interpretezi ca pe o nedreptate va duce la nemulţumire, la furie, la agresivitate, în forme complicate. Dacă o interpretezi ca pe o violare etică va duce la vinovăţie. Dar incongruenţa poate fi interpretată benign și astfel se deschide calea umorului. Ce înseamnă interpretarea benignă a incongruenței? Din ce ştim pînă acum, pentru că nu e o teorie închisă și cercetările în materie încă se derulează, mi se pare că cea mai solidă teorie este a unui psiholog american de la Universitatea Colorado, Peter McGraw. El spune că benign înseamnă că violarea regulilor şi aşteptărilor prin evoluția surprinzătoare nu este foarte periculoasă. În toate exemplele pe care vi le-am dat exista această violare a unor aşteptări, a unor reguli care, însă, nu sînt foarte puternice – violarea lor nu produce nici furie, nici revoltă. Dacă, totuși, violăm reguli puternice trebuie să avem grijă să introducem imediat o distanţare. De aceea, în cele mai multe cazuri de umor, vorbim despre trecut, despre viitor, despre alţii și nu despre cei apropiaţi. Atunci cînd ai violat scenariul pe care mintea l-a generat, se naşte din glumă un scenariu alternativ neanticipat de cei care te ascultă. Asta este reţeta de bază a umorului. Cei care sînt foarte buni la a spune glume controlează aceste mecanisme și le manipulează.

Vă propun acum să trecem de la studiile psihologice de laborator în zona psihologiei interculturale. Cum se manifestă umorul în diverse culturi şi cum se manifestă la români? În primul rînd, există mai multe componente psiho-culturale pe baza cărora putem evalua orice cultură a acestei lumi. Acum voi insista pe două dintre ele, fiindcă au relevanţă pentru umor.

Prima se referă la axa colectivism-individualism. O societate dominant colectivistă este cea în care grupurile sociale se formează mai degrabă în logica unei familii extinse; constituim grupurile sociale după prietenii și cunoştinţe. Într-un astfel de grup, cam toţi sîntem la fel și nimeni nu intră în grup fără voia grupului. Într-un astfel de grup, de obicei, nevoile individului, fără să fie anulate, sînt subordonate intereselor şi nevoilor grupului. Alternativa este o organizare în forma unor grupuri de tip comunitate. Oameni care nu se cunosc neapărat între ei, dar descoperă că au valori comune, le pun împreună şi constituie grupuri care sînt nu doar un sprijin pentru membrii lor, ci sînt grupuri deschise spre cei din afară, astfel că oricine împărtășește valorile grupului este binevenit în grup. Într-un grup colectivist, membrii se susţin unii pe alţii, dar există o grijă şi o suspiciune faţă de cei din afară, că „nu sînt de-ai noştri”. Într-un grup de tip comunitate, nevoile grupului contează, dar ele nu copleșesc nevoile şi opţiunile individului. În acest caz vorbim despre „opţiunea individului autonom”, iar grupul ajută la dezvoltarea şi emanciparea individului.

A doua componentă se referă la modul în care este distribuită puterea. Nu mă refer la puterea politică, ci la puterea socială. În unele societăţi, puterea este concentrată în mîna cîtorva care-i conduc pe cei mulţi, iar cei mulţi acceptă, așteptînd să li se spună ce au de făcut, cînd și cum să facă diverse lucruri. Cei care sînt în poziţie de putere se văd, de obicei, ca şefi. În alte grupuri, în alte societăţi, puterea este mai distribuită. Puterea socială nu este concentrată, iar cei din zona de putere se văd mai degrabă ca reprezentanţi ai celorlalţi, nu ca şefi ai lor, iar cei mulți, fiindcă distanţa faţă de putere este mai mică, au mai multă iniţiativă.

Pe aceste coordonate, putem spune că, în acele societăţi în care colectivismul este puternic, dar puterea nu este foarte concentrată, domină umorul de tip afiliere. În acele societăţi în care colectivismul este puternic şi concentrarea puterii este mare, domină un umor mai degrabă de tip autoironie. În societăţile mai individualiste, dar cu o concentrare accentuată a puterii, umorul care domină este umorul de tip ironie. În fine, în societățile individualiste cu o concentrare mai scăzută a puterii domină umorul self-enhancing. Dar trebuie să precizez că umorul de tip afiliere se regăsește, ca regulă generală, în toate societăţile.

Modul în care este apreciat umorul este, la rîndul său, foarte diferit. Spre exemplu, dacă în societăţile vestice umorul este apreciat şi este folosit ca mecanism de coping, inclusiv în raportarea la situaţii problematice precum războiul sau pandemia, în alte ţări/culturi, mai ales estice (de pildă, China a fost studiată mult, dar şi India), umorul nu este foarte apreciat sau este apreciat exclusiv în zona de expertiză, în zona celor care se ocupă profesionist de umor, fără să fie văzut ca un atribut general, pe care poate să-l aibă orice om.

În ceea ce ne privește, noi, românii, sîntem o societate de tip colectivist, cu o concentrare mare a puterii. Pentru că n-am găsit studii care să măsoare umorul la români, dar generalizînd de la celelalte studii cu profil similar nouă, pot spune că în ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie. Sîntem buni la autoironie. În acelaşi timp, ce e foarte interesant este că perioada comunismului ne-a antrenat umorul de self-enhancing, de autoajutorare, de autodezvoltare. 

În concluzie, umorul poate părea inefabil, dar, aşa cum în jurul răsăritului şi apusului soarelui avem nişte legi fizice clare, avem și în cazul umorului principii și mecanisme psihologice clare. Aşa că umorul poate să fie antrenat şi, în final, oricine poate să aibă umor.

Daniel David este profesor de psihologie și rector al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Foto: Ciprian Hord

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj sau Bucureşti. „Mă costă 10 euro pe noapte”
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social, după cum spune chiar el. Patrik a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali comparativ cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile au fost surprinzătoare
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
EXCLUSIV Millie Bobby Brown, actriţa din „Stranger Things“: „M-am îndrăgostit de Unsprezece şi am simţit că vreau să fiu ca ea“
Actriţa Millie Bobby Brown spune că o catalogare a serialului drept doar un thriller SF ar fi superficială, căci „Stranger Things“ tratează probleme reale – spre exemplu, personajul pe care îl interpretează, Unsprezece, se confruntă cu „stresul posttraumatic şi traumele din copilărie“.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.