"Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!"

Călin GOINA
Publicat în Dilema Veche nr. 334 din 8-14 iulie 2010
"Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!" jpeg

Mi s-a cerut un articol despre „explozia mămăligii la români“ sau despre lipsa acesteia (a exploziei, nu – încă – a mămăligii), probabil în contextul în care măsurile de austeritate din ce în ce mai „curajoase“ fac ca respectivul fenomen să fie temut, aşteptat sau sperat. Mie expresia „explozia mămăligii“ îmi evocă interogaţiile anilor ’80, de obicei venind din afara ţării şi pe care, naţionalist probabil, le asociam cu o intolerabilă notă de superioritate ironică. Dacă aş fi avut vreodată îndoieli despre capacitatea de revoltă a românilor, acestea n-au supravieţuit anului 1989, după cum nu i-au supravieţuit nici Nicolae şi Elena Ceauşescu, spre deosebire de Honecker, Jivkov sau Gorbaciov. Deşi Ion Iliescu şi grupul restrîns care-l înconjura sînt responsabili pentru moartea celor doi, eu, militar în decembrie ’89, nu pot să uit cu cîtă sete am fi tras în ei, atunci. Nu, n-am părut a fi un popor vegetal.

Nu cred însă că există popoare de-un fel şi popoare de altul. Nu cred nici măcar în „români“ ca un atribut general care ne uneşte pe toţi. Eram în Timişoara în 1989, locuiesc în Cluj astăzi şi, probabil din pricina unui etnocentrism vestic, nu văd cum ethosul reformat, aşezat şi conservator al Clujului ar fi putut da naştere revoltei în masă pe care mai catolicul, întreprinzătorul şi liberalul spirit al Timişoarei a îngăduit-o. (Nu vreau să citească cineva în această opinie o impietate la adresa martirilor Clujului. Dimpotrivă, în raport cu timişorenii au fost mult mai puţini, mai puţin înţeleşi, şi totuşi au îndrăznit.) În decembrie s-a răspuns crizei în varii moduri, iar revolta populară din decembrie „a fost sau n-a fost“, depinzînd de variaţiile regionale.

Studiul mişcărilor de masă nu se poate opri doar la motivaţiile (sau nemulţumirea) oamenilor, pentru că se întîmplă să treacă ani, uneori decenii peste oameni foarte nemulţumiţi, fără ca ei să „iasă în stradă“. Între altele, teoriile mişcărilor sociale susţin că o mişcare de protest poate lua naştere doar dacă cei nemulţumiţi au acces la un minimum de resurse, fie ele financiare sau organizaţionale. Din acest punct de vedere, în istoria recentă a României mişcările sociale şi de protest au fost făcute posibile de resurse şi structuri organizatorice deja existente: cele ale secţiilor marilor fabrici şi uzine. După minerii din Valea Jiului în 1977, mişcarea de protest de la Braşov din 1987 a fost structurată în jurul unui nucleu dat de muncitorii de la „Steagul Roşu“.

La Timişoara, în 1989 au ieşit, pe rînd, şi au luat în stăpînire centrul oraşului: coloana de la UMT, coloana de la Solventul, coloana de la Teba. Literalmente, din punctul de vedere al reţelelor de mobilizare a resurselor, muncitorii au fost cei care au pus capăt regimului „muncitoresc“ din România.

Dezindustrializarea României din anii ’90, dispariţia marilor fabrici au adus cu sine o mutaţie majoră: pe de o parte, avem mai puţini muncitori, pe de alta, aceştia sînt mult mai puţin organizaţi. Democraţia e cea care ar trebui, acum, să canalizeze nemulţumirile, însă toate marile partide s-au compromis „mărind punctul de pensie“ sau aruncînd cu „tichete de vacanţă“ tocmai cînd, în jurul nostru, marile economii occidentale se prăbuşeau. Din păcate, votul uninominal a gîtuit şansele, şi aşa mici, de reformă a clasei politice: reprezentanţii oricărui partid nou, tînăr, sînt condamnaţi să-şi înceapă viaţa politică printr-o luptă în care trebuie să cîştige din start un minim de 51% din voturi, în faţa „baronului“ local, pentru a ieşi din anonimat.

Rămîne lupta sindicală, însă marile structuri sindicale ale muncitorilor din Vestul Europei sau Statele Unite ne lipsesc. Recenta înfrîngere a sindicatelor din învăţămîntul românesc pare să arate cît de limitată este capacitatea de mobilizare şi acţiune a acestor structuri şi cît de goale sînt ele pe dinlăuntru. Greva ratată din iunie îmi aduce aminte de interacţiunea mea cu „doamna Tarcea“, învăţătoarea băieţelului meu: dimineaţa, pînă la sosirea învăţătoarei, copiii nu au voie să se mişte din bancă (nici măcar pentru a se duce la toaletă). La fel, în pauza mare, nici un copil nu are voie să se mişte sau măcar să se ridice din bancă. Şi toate acestea, fireşte, „pentru binele copiilor“. Deşi critica acestor metode de educaţie este tema favorită a majorităţii părinţilor, cînd se întîlnesc în afara şcolii, fiecare a preferat să găsească o cale individuală de „acomodare“, în locul acţiunii colective.

Schimbînd registrul, vom continua să „ne descurcăm“, fiecare cum putem, în următoarea perioadă (ştiind, fireşte, că de cîte ori te descurci tu, îl încurci pe altul)? Sau, unii dintre noi, ne vom organiza, făcînd apel, uneori, la protestul colectiv? Şansele unor mişcări sociale semnificative în România sînt foarte mici: structurile de organizare, precum şi capacitatea de mobilizare a resurselor, disponibilă majorităţii românilor, sînt încă foarte puţin dezvoltate. Ceea ce nu poate da naştere decît la inacţiune sau la izbucniri violente, emoţionale, ne-moderate de organizare şi structură.

Ceea ce pare să se schimbe însă (graţie felului în care clasa politică girează criza economică) e modul în care oamenii citesc realitatea. Diferenţa dintre Braşov 1987 şi Timişoara 1989 a fost făcută de apariţia unei noi grile de lectură: spre deosebire de braşoveni, timişorenii văzuseră ce s-a întîmplat în Polonia sau Ungaria şi ştiau că se poate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.