Orfanii Europei

Sioma are 27 de ani, este paznic într-un club de noapte şi este simpatizant al Partidului Liberal din Moldova, dar nu a votat în 5 aprilie pentru că nu are viza de reşedinţă în Chişinău, iar deplasarea pînă în satul de baştină i s-a părut prea anevoioasă. În 7 aprilie, Sioma era plecat din Chişinău să transporte cu maşina sa două mătuşi ce mergeau în vizită la o a treia. Seara s-a întors în capitală şi a văzut clădirea Parlamentului în flăcări, s-a plimbat un pic, i-a înjurat pe nesimţiţii care, după ce au incendiat clădirea prezidenţială, au deturnat cîteva microbuze şi au spart cîteva magazine. Şi-ar dori să cadă comuniştii, dar nu e de acord cu violenţa de care s-a făcut uz: speră că într-o bună zi aceştia vor dispărea pe cale naturală. Ghenadie locuieşte într-un sat din nordul Moldovei, a fost multă vreme susţinător şi activist PPCD (Iurie Roşca) şi a candidat la alegerile locale de acum doi ani din partea acestei formaţiuni. În 5 aprilie a votat cu comuniştii, pentru că PPCD era de mult un aliat al acestora. Deşi crede ferm că o apropiere de România ar fi benefică ţării, este împotriva protestelor de la Chişinău " în comunicatul oficial al PPCD se spunea clar ca tulburările din capitală sînt puse la cale de serviciile secrete ruseşti şi au menirea să arunce ţara în braţele vecinului de la est. Gheorghe este pensionar şi a votat de două ori la rînd cu comuniştii, în 2001 şi 2005. Este convins că pe vremea lui Stalin era mult mai bine, pentru că toată lumea era ţinută sub papuc şi era ordine, nu ca acum. A votat însă cu PDLM. A refuzat să voteze cu comuniştii pentru că au ajuns la urechea lui vorbe despre averea lui Oleg Voronin şi s-a supărat " fiul lui era cel mai tare la învăţătură, a intrat la facultate fără examene şi azi nu are nici măcar un apartament, darămite averea pe care o are Oleg. "Ce, e mai deştept ăla decît fiu-meu?" " se revoltă Gheorghe. Nu îi susţine însă pe protestatari " îi este frică de răsturnări de situaţie, de tulburări şi de haos. Veronica este profesoară. A votat cu "moşneguţul ei", cum îi place să îi spună lui Voronin, pentru că le-a dat salariul la vreme. I-ar lua la bătaie pe toţi răzgîiaţii aceia ameţiţi din piaţă, care nu au apucat vremurile cînd salariul se dădea în kilograme de unt sau biscuiţi, nu în bani, şi venea cu întîrzieri de cîteva luni. Spre deosebire de ea, colega sa, Maria (59 de ani) consideră că banii le-au fost daţi pentru că au muncit pentru ei şi nu are de ce să-i fie recunoscătoare lui Voronin " "ar fi cea mai mare bucurie din ultima vreme că ar cădea comuniştii". Cu toate acestea, nu îşi sfătuieşte fiul de 26 de ani să iasă în stradă, îi este frică pentru el. Vitalie, Iuri şi Ana au în jur de 30 de ani, lucrează în presă sau în sectorul non-guvernamental. Au fost cu toţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, sperînd că revoluţia e posibilă. Dar cei ca ei sînt o minoritate. Desigur, există mulţi alţii, precum Maria sau Sioma, care nu li s-au alăturat şi care sînt solidari cu ei, dar curajul lor este un fenomen nou. Majoritatea locuitorilor Moldovei au învăţat, zeci de ani, lecţia umilinţei " supuşenia şi dezbinarea sînt principalele defecte autopercepute chiar de ei înşişi (Etno-Barometru 2005, Institutul de Politici Publice). Aceeaşi sursă ne indică faptul că 80% din cei de etnie moldovenească/română consideră că oamenii ar trebui să-şi sprijine ţara, chiar dacă lucrurile nu merg bine. Majoritatea celor care au ieşit în stradă sînt în general tineri născuţi cu puţin timp înainte de prăbuşirea URSS " putem constata asta aruncînd o privire pe lista cu numele celor arestaţi în urma revoltei din 7 aprilie, dată publicităţii de MAI moldovean. Instinctul autoritarist nu a apucat să dea în pîrg la umbra unor regimuri totalitare. Dar ei sînt puţini. Şi mai ales singuri " chiar dacă poartă pe umerii lor povara tuturor speranţelor celorlalţi. Mamele lor îi cheamă acasă şi îi imploră cu lacrimi în voce să nu iasă în piaţă. Libertatea este un ideal prea sofisticat şi moldovenii sînt semnificativ mai puţin preocupaţi de încălcarea drepturilor omului (24%) decît de salariile mici (54%). Nu au susţinerea nici a celor de acasă, nici a celor de afară " UE s-a mulţumit cu o atitudine de o neutralitate paralizantă, chiar dacă la Chişinău ameninţarea unui regim dictatorial devine tot mai reală (For heaven’s sake, not another orange revolution! " aşa îmi descrie un amic german reacţia tacită a Occidentului). România s-a abţinut de la orice altă poziţie oficială tranşantă în afara celei prin care se disculpă în faţa acuzaţiilor aduse de un guvern moldovenesc paranoic (spre deosebire de instituţiile publice române, mass-media şi societatea civilă au avut o reacţie admirabilă!). "Dacă nu reuşim nici acum, atunci nu mai îmi rămîne altceva de făcut decît să plec" " îmi mărturiseşte cu tristeţe Iuri. În aceste zile, sentimentul cel mai pregnant la Chişinău, în afară de speranţa timidă, este singurătatea şi abandonul. Singurătate care dă apă la moară Guvernului comunist, ce mulţumeşte solemn UE şi SUA pentru (non?) reacţia lor echilibrată. Dacă lucrurile nu se schimbă, dacă Europa persistă în atitudinea ei de "splendidă izolare", s-ar putea ca în aceste zile să nu fi asistat la o revoluţie a florilor, aşa cum şi-au dorit-o cei care azi sînt persecutaţi, ci doar la o revoltă a orfanilor Europei. Victoria Stoiciu este coordonatoare de programe la Friedrich Ebert Stiftung şi e originară din Republica Moldova.