Opulenţă şi mizerie: bară la bară

Publicat în Dilema Veche nr. 226 din 14 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Îl iei pe 41 pînă la capăt. De acolo, o maşină pînă la aeroportul Otopeni unde aştepţi autobuzul 301. Şi mergi, din nou, tot pînă la capăt. Pînă la Băneasa S.A. Treci de Grădina Zoologică, de Restaurant Băneasa (din care a rămas doar o plăcuţă ruginită cu numele staţiei), treci de staţia "Facultativa". Băneasa S.A. Cobori. Singura "rată" spre zona rezidenţială: 167, mijlocul de transport al celor care muncesc în vilele de lux. Majoritatea sînt femei. Schimbă impresii despre patroni, îşi povestesc una alteia ce şi-a mai luat şeful sau şefa, unde au mai mers, ce au mai făcut, lăudîndu-se astfel prin angajatorii lor. Cu cît şefii le sînt mai prosperi, mai "şmecheri", cu atît urcă şi ele pe scara ierarhică. Băneasa era mai demult punctul de socializare al bucureştenilor la final de săptămînă, porţia de aer curat şi iarbă verde şi impresia de excursie la pădure. Însemna Grădina Zoologică, mirosul de animale, mirosul de pămînt, grătarele, mititeii pe cartoane mustind de ulei prăjit şi muştar lichid. Acum mergi cu 167 pe un drum veşnic în şantier. Este cald şi praf şi o mizerie delimitată de o parte şi de alta de gardurile înalte şi semitransparente ale unui paradis imobiliar. Dincolo de colbul drumului se înalţă cartierele rezidenţiale, vile somptuoase, microclimatul oamenilor cu bani. Pentru că, azi, "stau în Băneasa" este o declaraţie de avere. Investiţiile au dezvoltat cartierele rezidenţiale într-un peisaj contrastant, luxul fiind aici vecin, gard în gard, cu mizeria. Pentru a-şi scoate cît mai rapid banii, cartierele au fost date în folosinţă într-un ritm accelerat, care nu a permis dezvoltarea zonei în totalitate, cartierele luxoase fiind izolate de exterior: tot ce nu intră sub parametrul "orăşelelor" e lăsat în paragină, ochii rezidenţilor fiind oblojiţi de ce se întîmplă în afară prin paravane opace. Alpha Ville Rogi şoferul ratei să oprească la Alpha Ville. Unul dintre cartierele de lux din Băneasa. La intrare trebuie să te legitimezi. Vorbeşti cu portarul, îi spui cine eşti, la cine mergi (ai invitaţie?) şi în ce scop faci vizita. Te simţi ca la graniţa cu străinătatea în aşteptarea vizei. De vreme ce eşti acceptat şi treci de gardul de fier, îţi dai seama că locul e un fel de străinătate, tot ce există dincolo de realitatea prăfuită şi mizeră din care vii e străin de România. Nu recunoşti nici liniştea, nici curăţenia, nici adierea de civilizaţie. Un singur însemn, un steag mare şi patriotic care flutură pe ghereta paznicului, menţine identitatea. În rest... Vile cochete, pavaj discret din cărămidă rozalie, fin tăiată şi perfect îmbinată, gărduleţe minione, de lemn, lăcuite, peste care se revarsă valuri de verdeaţă şi flori. Grădinile sînt însă mici (pămîntul fiind foarte scump) şi îndesate, concepute mai ales de grădinari specializaţi. "Nu vrem să dăm greş, chiar dacă de multe ori şi nouă ne place să lucrăm în grădină. E prea mică totuşi ca să ne permitem luxul de a greşi..." De altfel, şi casele stau cam "bot în bot", din unele poţi chiar vedea ce se întîmplă în casa vecinului. "Intimitatea e şi ea o problemă" - îmi spune un rezident - "dar să ai casa ta e infinit mai bine decît să stai, chiar şi într-un apartament de lux, la bloc." Intimitate nu există nici la bloc, iar aici, de bine de rău, îţi permiţi să ai un petic de grădină, dacă nu mai mult. "Am vrut să ne facem piscină" - mi se plînge altcineva, "dar ne-am dat seama că ar ocupa toată curtea". Soluţia? O piscină gonflabilă (de vreo mie de euro), dar una de "fiţe", cu jacuzzi, încălzire etc... Practică, pînă la urmă, o soluţie la problema spaţiului. Şi, fără nici o ironie - chiar dacă ar suna aşa minţilor tentate să gîndească: ce bine ar fi să am şi eu necazurile lor -, aflu că pînă şi locuitorii paradisului chiar au probleme "locative". Penele de curent. Multe şi dese. "De cînd ne-am mutat, adică de vreo doi ani, nu există zi să nu pice curentul sau să nu fluctueze, ceea ce ne strică aparatura electrică." Iar aici electricitatea e sfîntă. Apa, căldura, totul funcţionează pe bază de centrală electrică. Cînd pică aşadar curentul, se opresc apa, căldura şi "aragazul", mulţi folosind cuptoare electrice. Canalizarea nu e nici ea punctul forte al paradisului imperfect. La fiecare ploaie mai serioasă, subsolurile clădirilor se inundă, grădinile se transformă în adevărate mlaştini şi totul se termină cu o depresie în masă. Vorbind de depresii, ultima la modă este poluarea fonică. Pentru că, de cînd cu redeschiderea aeroportului Băneasa, din jumătate în jumătate de oră, un mini cutremur pune stăpînire pe viluţele de lux. Începe cu un huruit care se accelerează, cuprinde pereţii, zguduie podelele, avioanele trecînd atît de aproape de case încît, după cum se amuză cineva, poţi să-ţi faci bezele cu pasagerii. Turnul de fildeş? În rest, totul e bine. Dacă se opreşte curentul, rezidenţii trăiesc ca în "epoca de piatră". Dacă plouă, se transformă în refugiaţi. Dacă stau prost cu nervii, o iau razna din cauza zgomotului avioanelor. Sînt izolaţi, singura modalitate de a intra în contact cu civilizaţia fiind maşina personală. De care nimeni nu duce lipsă, însă... "traficul e infernal". Se circulă bară la bară, uneori aştepţi şi jumătate de oră doar ca să traversezi strada (fiind în construcţie, nu există trotuare, semafoare sau treceri de pietoni). Din cauza traficului, mulţi rezidenţi din Băneasa preferă să meargă cu maşina doar pînă la Pipera, unde o parchează, continuîndu-şi drumul cu metroul. În rest, totul e bine. Deşi nici aer prea curat nu pot spune că respiră. "Sîntem oarecum izolaţi de praful de afară, dar nu într-atît încît să poţi ieşi în zori să tragi oxigen în piept. Mai sînt şi avioanele... care numai ecologice nu pot fi..." Un turn de fildeş, unde te simţi bine cît timp nu eşti obligat să iei contact cu exteriorul. Dacă îl părăseşti, reintri în normalitatea ţării tale, dacă n-ai maşină, n-ai ce căuta aici. N-ai face decît s-o iei la picior prin praf, sperînd să treacă vreo rată să te scoată măcar la 301. Dacă speranţa e deşartă, faci drumul pînă în staţia autobuzului într-o oră de mers pe un drum desfundat, strecurîndu-te pe lîngă gardurile elegante, printre maşinile scumpe şi haitele de cîini. Un drum în care simţi din plin contrastul. Opulenţă şi mizerie. Bară la bară.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.