Opera Pandemica

Robert BĂLAN
Publicat în Dilema Veche nr. 863 din 22 - 28 octombrie 2020
Opera Pandemica jpeg

Nu știu cum să zic, dar mie mi-a prins bine perioada aia cînd reapăruseră delfinii în Veneția. De ce îmi pare rău e că în jur mi se pare că nu a învățat nimeni nimic din perioada aia. Da, știu, cu delfinii a fost „fake news” (eu am mușcat momeala), dar faptul că Bucureștiul chiar devenise un oraș în care se putea trăi, fără aglomerația zilnică și zgomotul continuu, nu e. Din seara în care președintele a anunțat că măsurile se vor relaxa, zgomotul dintre blocuri a revenit. De pandemie eu nu prea am de ce să mă plîng. În timp ce alții spuneau că intră în depresie sau că au atacuri de panică, mie perioada lockdown-ului mi-a fost foarte utilă ca să ies din depresie. (Apropo, am vorbit cu „colegii mei” depresivii și ziceau același lucru.) A fost o perioadă bună pentru reevaluat priorități. Evident, la fiecare răceală (și eu răcesc cam des), n-am scăpat de atacurile de panică provocate de faptul că „de data asta e chiar COVID”, atacuri de panică însoțite de fiecare dată de trecerea în revistă a „tuturor persoanelor cu care am intrat în contact în ultimele 14 zile”. Dar să ridice mîna sus cine n-a trecut printr-un episod asemănător din martie pînă acum!

Și nici profesional nu am de ce să mă plîng. Am cîștigat aproape aceiași bani pe care i-aș fi cîștigat oricum. Am pierdut niște festivaluri. Dar, avînd în vedere că nu depind direct de banii încasați pe bilete, totul a fost OK. Aveam un proiect cîștigat, banii în cont, finanțatorul, adică AFCN, a fost de acord cu soluții alternative.

De mulți ani bocesc pe unde apuc că, la fel ca trei sferturi din cei care activează în zona independentă, n-am unde „să joc” spectacolele pe care le fac, după ce se termină finanțarea unui proiect. Ei bine, acu’ toată lumea era în aceeași situație. A rămas să ne batem toți (instituții de stat și mici ONG-uri) pe limitata atenție în mediul online a virtualilor spectatori. Bine, la instituțiile finanțate de stat sau municipalități, angajații își luau măcar salariul. Ceilalți, adică cei care primesc bani doar pe colaborări sau pe diverse finanțări, dacă nu prestează, nu cîștigă. Nici nu vreau să mă gîndesc ce nasol a fost pentru oamenii care s-au trezit dintr-odată că toate spectacolele și repetițiile li s-au anulat. Mai plătește-ți chiria, dacă ai cu ce! Da, foarte utilă ideea guvernului de a da stimulente financiare celor care brusc s-au pomenit pe drumuri. Dar, în practică, sînt zeci de chichițe pentru care unii, deși ar fi intrat teoretic în grupul-țintă, n-au putut beneficia de ajutor. Și culmea, nici acum nu pare să fie interesat nimeni să stabilească un statut al artistului liber-profesionist: cum ar putea beneficia de asigurare la sănătate sau ajutor pentru lunile în care nu are nici un contract? (Pe mine, vreo cinci ani de zile mă întrebau doctorii dacă am vreo boală rară sau de ce sînt pensionat pe caz de boală. Pentru că pe biletul de trimitere eram trecut la „Alte categorii 2”. Prima categorie era rezervată veteranilor de război. Deși aveam contracte de drepturi de autor pentru care mi se plătea și impozitul, și asigurarea de sănătate, și, culmea, șomajul: la „salariat” nu mă încadram, la „liber-profesionist” nu corespundeam cu regulile de atunci. Și într-o zi, doctorița de familie a sunat la CNAS. După vreo jumătate de oră de conversație la telefon, au reușit să găsească acest răspuns, de care nu erau totuși prea siguri: „Alte categorii 2”.) Acum, mai rezolvă cîteva chestiuni Declarația Unică, dar nici asta nu e cheia tuturor misterelor liber-profesionismului artistic. Bine măcar că nu mai plătim șomaj în condițiile în care nu avem cum să beneficiem de „ajutor”, în caz de nevoie. Dar să revenim la pandemie...

Martie m-a prins lucrînd la un spectacol despre crize. Na, că a venit Marea Criză. Așa că am scos pîn’ la urmă un ceva (nu pot să zic „spectacol”) live pe Zoom: Nici nu cred că existați cu/de Alexandra Mihaela Dancs, Jean-Lorin Sterian, Carmen Florescu, Cinty Ionescu și subsemnatul. Cred că am fost primii care am scos o chestie concepută direct pentru online. Și cel mai tare compliment pe care l-am primit pentru asta a fost: „Dar de ce e așa scurt?”. Intervenția noastră dura 50 de minute. După care urma o parte lejer interactivă, care a variat între zece minute și trei ore. Sincer, mie 50 de minute de captat atenția spectatorului în mediul online mi se pare mult. Și, după vreo lună și jumătate în care „ne-am văzut” în fiecare zi pe Zoom și zece reprezentații, seară de seară, acum mi se face rău doar dacă văd screenshot-uri de pe Zoom.

Mai aveam de făcut un spectacol despre depresie. A ajuns un podcast. Ceva la limita între documentar și ficțiune. Și, pînă acum, Insomnia a ajuns la vreo 1.200 de ascultători. De patru ori mai mult decît numărul de spectatori pe care îl aveam trecut în proiect ca public potențial pentru cinci reprezentații. Și e disponibil în continuare pe Acast, Spotify, iTunes și alte platforme de podcasting.

Acum mă pregătesc să fac un spectacol, pardon, un ceva... pe WhatsApp. Și nu e că țin eu să fiu neapărat original sau să mă „reinventez” (că tot e la modă). Pur și simplu, am fost în situația de a avea niște proiecte care trebuiau făcute. Și am căutat soluția cea mai bună ținînd cont de situația exterioară și de tema abordată. Dar asta am făcut întotdeauna, m-am adaptat la spațiul dat. Nu prea pot să gîndesc în abstract și apoi să fac spectacolul așa cum l-am gîndit eu pe foaie, indiferent de loc și de publicul potențial. (Bine, de mult voiam să mă joc cu „audio” și să fac un podcast. S-a ivit ocazia.)

Deci, cum ziceam, din punct de vedere profesional, n-am de ce să mă plîng. Ba am mai scos și o carte la FrACTalia, urmează să apară o a doua la Trei (pe asta doar o coordonez). Ce mă sperie este nivelul de dependență de device-uri pe care l-au dezvoltat copiii mei în timpul acestei perioade. Și mă sperie și cum se schimbă modul de interacțiune între oameni. Mie, personal, pandemia nu mi-a schimbat fundamental viața. Încă mă distrează o memă descoperită prin aprilie pe Facebook: „Cu ocazia asta am aflat și eu că stilul meu normal de viață se chemă Carantină”. E drept, munceam mai puțin din fața computerului (mai existau măcar repetiții face to face). Dar nu-mi lipsesc deloc agitația, dorința de fi la curent cu totul, de a vedea totul. Vorbesc cu la fel de puțini oameni ca și înainte. Dar întotdeauna am avut încredere în oameni. Mă sperie chestia asta care s-a instalat așa, ușor-ușor: fiecare persoană e un potențial pericol pentru celălalt. În rest, putem să ne bem berea/cafeaua și acasă.

Robert Bălan este regizor de teatru.

Foto: wikimedia commons

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Iphone-ul care l-a băgat la închisoare pe Cherecheș. „Ți-ai vândut sufletul diavolului... Eu sunt ăla”
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
image
Dezvăluiri tulburătoare în cazul doctoriței de 31 de ani ucise în Franța. Cine este principalul suspect și ce spune logodnicul ei
Apar noi detalii în cazul Doinei Jurcă, tânăra doctoriță de 31 de ani din Galați, care a fost găsită înjunghiată într-un apartament din Franța. Logodnicul Doinei spune că principalul suspect este un francez, care ar fi fost reținut
image
Scenă de coșmar la Suceava. Un om de afaceri și-a ucis mama și apoi a început să strige cu o cruce în mână
O femeie în vârstă de 78 de ani, din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, a fost găsită moartă, cu numeroase urme de agresiune pe corp, în locuința fiului ei. Anchetatorii au descoperit o scenă de groază la fața locului

HIstoria.ro

image
Cine este și de unde vine Moş Nicolae?
În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.