Omul de afaceri român

între hazardul moral şi construirea reputaţiei Spectacolul mediatic al ultimei perioade induce neîncredere şi suspiciune cu privire la moralitatea mediului de afaceri, la legitimitatea acumulării unor averi, cu trimitere imediată la onorabilitatea calităţii de om de afaceri. Conştiinţa colectivă, impregnată de aproape cinci decenii de egalitarism, a internalizat sintagma "sărac şi cinstit" sub forma consecinţei perverse că oricine e bogat trebuie suspectat de necinste, fără să existe sentimentul contribuţiei pe care mediul de afaceri îl are la asigurarea bunăstării generale. Există, fără discuţie, îmbogăţiţi ai tranziţiei care nu au nimic în comun cu spiritul de afaceri al economiei de piaţă şi cu valorile capitalismului, dar s-a dezvoltat, în acelaşi timp, o clasă a oamenilor de afaceri prin a căror activitate se asigură optimizarea alocării şi utilizării resurselor în diverse sectoare ale economiei. În ciuda acestui lucru, există în continuare credinţa că Statul poate gîndi şi asigura binele general, că "mîna invizibilă" a economiei de piaţă nu poate optimiza alocarea resurselor la nivel de societate. Sîntem încă departe de înţelegerea faptului că morala reprezintă modul în care oamenii şi-ar dori să funcţioneze lumea, în timp ce economia reprezintă modul în care funcţionează de fapt. Amînarea continuă a reformelor în economie, lipsa de transparenţă, de predictibilitate şi absenţa concurenţei libere au fost bazate tocmai pe acest tip de idealism păgubos, care a încurajat adesea risipa şi deturnarea resurselor şi, în final, crearea îmbogăţiţilor tranziţiei. În acelaşi timp, în perioada de tranziţie, domnia hazardului moral la scara întregii societăţi a avut efecte devastatoare asupra mentalităţilor de afaceri. Credinţa că succesul în afaceri este direct proporţional cuapropierea de putere sau că "nu are rost să te grăbeşti să-ţi plăteşti impozitele, pentru că va veni o lege care îi iartă pe cei cu restanţe şi îi pune la nivel de egalitate cu bunii platnici" sînt exemple de astfel de mentalităţi. Slăbiciunea instituţiilor statului şi lipsa culturii necesare elaborării reglementărilor specifice economiei de piaţă au dat posibilitatea existenţei unor pete albe în legislaţie şi a unui spaţiu de joc pe care s-au pus bazele viitoarelor averi mari şi foarte mari. Fazele iniţiale ale economiei de piaţă s-au bazat, la noi, pe antreprenori de tipul one man show priceput la toate. Revoluţia în mentalităţile mediului de afaceri şi curăţirea de "păcatele fazei iniţiale" au avut loc în momentul în care antreprenorii de succes au început să angajeze manageri profesionişti. Este şi semnalul că afacerile încep să fie gîndite în termeni de centre de profit şi tehnici de marketing - pentru care e nevoie de specialişti - şi nu, în primul rînd, în termeni de "tras sforile" pentru a amîna plata taxelor la stat sau a creditelor la bănci (lucruri de care nu se putea ocupa decît proprietarul afacerii). Faza următoare a evoluţiei o reprezintă înţelegerea faptului că succesul în afaceri va fi dat de construcţia reputaţiei şi de responsabilizarea socială a firmei. Desigur că există tot felul de oameni de afaceri şi că nu mulţi au atins acest stadiu de evoluţie. Era şi greu, atîta timp cît structurile instituţionale, care trebuia să funcţioneze ca suport pentru mediul de afaceri, au rămas în urma evoluţiei mentalităţilor şi sofisticării la care au ajuns afacerile semnificative. Explicaţia este dată în primul rînd de gradul diferit de motivare existent în mediul de afaceri faţă de cel al angajaţilor publici. Nu este însă acceptabil să se încerce acoperirea acestui decalaj - şi însuşi actul de justiţie - prin spectacolul mediatic de înfierare a celor care au făcut avere. Actul real de justiţie pare a fi amînat: se estimează că nu va avea suficient rating.