Oglinda magică

Andrei FÂNTÂNĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Oglinda magică jpeg

Întrebarea e mereu aceeaşi: cît magic sau fantastic e în viaţa ta? Eu am crescut ca Heidi, pe un munte, ceea ce pare suficient de fantastic privit acum, din Bucureşti, dar atunci, dincolo de Moş Crăciun, 23 August, cînd se umplea locul de turişti şi de Campionatul mondial de fotbal transmis de bulgari, eu nu prea aveam ce alege la capitolul magie. Degeaba ştiam fiecare balegă de pe un munte, degeaba ştiam să arunc cu barda, să te duc în locuri în care puteai să coseşti flori de colţ, nimic nu se compară cu pilotarea unui Harrier (Harrier Attack) sau cu o clonă de Space Invaders pe un C64. Degeaba săream ca un ţap din creangă în creangă - Jumping Jack era mult mai palpitant.

Jocurile sînt o doză controlată (mai bine sau mai rău) de provocare învelită într-un staniol fantastic. Tehnologia are ceva magic oricum. Îmi aduc aminte cînd am văzut, în trusa de scule a unei delegaţii de cercetători japonezi, o lanternă de pus pe cap: era să leşin de uimire. Cînd tata a făcut rost de un aparat video, un geamantan de casete şi un televizor color, am fost năuc săptămîni. Primul calculator (amic) nu putea salva nimic, nici pe casetă, şi trebuia să scriu în fiecare zi (copiat dintr-o carte) un program în Basic ca să-mi apară ceva pe ecran - un soi de joc ce dura aproape două secunde. O oră de scris - două secunde - gameplay. Apoi, ajuns prin `85-`86 în Bucureşti, ca răsplată pentru meditaţiile de limbă română, doamna Dorcioman m-a lăsat să mă joc la un HC.

Fac parte din generaţia celor care au prins primelor PC-uri. Avea un coleg un X86 cu monitor portocaliu-negru. Din alea verde-negru văzusem destule - era un PDP la Institutul de fizică din Măgurele unde puteam să mă furişez. Aşa am trecut de la ceva  karate de HC la F19 pe X86 şi toată seria aia de jocuri - Space Quest etc. Pînă să am eu PC-ul meu, am mai stat într-o supă de visare şi dorinţă, chinuit de realitatea unui TSR80 şi un Amstrad CPC. Parte din formulă magică e să n-ai ce vrei şi să tot fabulezi. Cînd dai de un joc sau de orice descoperire similară şi nu ştii nimic, nici de unde se porneşte, nici ce trebuie să faci, nici dacă e un blockbuster cu un afiş interesant sau e bazat pe vreo franciză, vreun IP celebru! Să dechizi totul ca o carte ce urmează să se scrie sub ochii tăi, iar limbajul să-l inventaţi împreună, tu şi cartea! Cînd iei toate tastele la rînd să vezi dacă se întîmplă ceva e ca şi cum încerci tot ce ştii, îţi pui toată priceprea şi experienţa pe masă, te rogi să iasă ceva viu din grămada de noroi şi, culmea, ceva se mişcă! Am avut multe discuţii, ani mai tîrziu, cînd mămici îmi reproşau că le stric odraslele cu jocurile pe care le fac. Nu că ar fi ştiut ce anume fac eu. Cum spuneam, e vorba de aceeaşi întrebare cu magia. Sînt convins că se poate găsi multă magie acum în a-ţi uda bocancii într-un rîu şi a încerca să prinzi un păstrăv cu mînă, nici nu se compară cu pilotarea unui Harrier, ce să mai vorbim de ameţirea unui stol de Angry Birds pe coliba unor porci care nu muşcă. Vrei să arunci ceva? Hai să înveţi să arunci cu barda! Fantezie garantată.

Revenind, l-am păcălit pe tata, care nu mă lăsa să mă joc la calculator după ce dăduse o avere pe el (probabil cît să-ţi iei o maşină azi), l-am păcălit arătîndu-i Dune. Tata absolvise facultatea de matematică, după ce-l dăduseră afară din cea de fizică pe motive politice (făcuse şase ani la Jilava şi Piteşti). A terminat la secţia maşini de calcul. Studiase, Algol, Cobol şi alte limbaje moarte, iar la vremea cînd îl păcăleam eu era uluit de PC. Din facultate nu atinsese un calculator şi intra încet, încet în zona asta, ca un bătrînel ce se hotărăşte să vadă care-i treabă cu dub-step-ul. Mai tîrziu urma să spună: "Domnule, tehnologia asta te umileşte". Am profitat, aşadar, de noua mea sculă de umilit familia şi am făcut toate tumbele posibile să par vexat. Abia aştept cînd voi avea copii să fiu pus în aceeaşi situaţie. Atunci aveam toate jocurile - mă duceam din Măgurele pînă în Pipera la fabrica Electronică unde era un domn, Tutuianu, care făcea rost de jocuri şi mi le dădea. Eram un puşti simpatic care venea cu un sac de dischete (mari şi mici ) şi şi le copia singur. Nu mai scriam o oră pentru două secunde de joc, acum mergeam vreo două ore cu RATB-ul, dar aveam de jucat pentru toată săptămîna.

Într-o zi, cînd cred că eram deja în ultimul an de liceu, trecînd pe la magazinul Muzica să caut un joystick, am văzut pe un ecran un joc pe care nu-l ştiam. Dintr-una într-alta am ajuns să scot teancul meu de discuri cu ultimile noutăţi şi să încep cu cei doi băieţi care se nimeriseră pe acolo să ne măsurăm forţele. Locul în care ne aflam era un soi de borcan de sticlă din cadrul Magazinului Muzica - dacă vînduse un mouse în şase luni. Aşa i-am cunocut pe cei ce urmau să-mi devină prietenii mei de suflet şi colaboratorii revistei Game Over. Borcanul cu pricina a devenit repede un loc de pelerinaj pentru toţi cei care încet, încet descopereau jocurile cu magia sau stîngăcia cu care te împovărează orice lucru nou. Cînd te urci prima oară în avion, deşi nu faci nimic greşit, eşti stîngaci. La apariţia trenului şi a automobilului, la primul telefon mobil, la primul smartphone, lumea se molipseşte cu o nouă stîngăcie. Aşa invadau încet, încet PC-urile noua lume a capitalismului cu dinţi de lapte. Îţi instalai CIEL-ul pentru contabilitate şi, de fapt, te jucai. Din copiat discuri cu jocuri făceam pe atunci mai mulţi bani decît toată familia mea. Şi toate discuţiile gen "Măi băiete, pune mîna să înveţi că ai bac şi facultate şi n-o să se aleagă nimic de tine dacă nu îţi vezi de treabă!" se terminau cu îngîmfarea mea cu care întrebam "Pentru ce?"

N-a trecut mult pînă să ne trecă prin minte să ne facem revista noastră şi, odată începută aventura asta, am descoperit altă magie - munca. După ce stai prea mult în virtual, vrei să iasă ceva din mîna ta. Şi nimic nu părea mai minunat decît evanghelizarea pasiunii noastre: să jucam tot, tot, tot şi să fim plătiţi să dăm note. Ce-i drept, ca orice magie, are nişte costuri, aşa că, pentru a mă duce la muncă, am început să cer bani de acasă, din salariile de bugetari ştiinţifici ale alor mei. Revista a fost un strigăt pe care mulţi aşteptau să-l audă. Handicapul nu mai trebuia ascuns. We were geeks şi faptul că nu exista pe atunci un nume pentru asta, făcea ca secta să fie o minune. Probabil aşa a fost şi cu hippioţii, cu skin heads, rednecks, hipsterii etc. "Oaia neagră a presi româneşti" era cea mai scumpă revistă românească şi se dădea pe sub mînă, se fura din tipografie şi avea Fan Club. Ca auto-generat editorialist, am cunoscut tot soiul de oameni cărora le plăcea să se joace şi care voiau să facă parte din flagel. Era o vreme în care, căutînd publicitate pentru revistă, ajungeai la o firmă de calculatoare şi ţi se spunea: "Jocuri? Păi astea sînt pentru copii. Încercaţi la un magazin de jucării." La magazinul de jucării îţi ziceau: "PC-uri? Păi astea sînt chestii serioase. Încercaţi la IT". Nimeni nu zicea IT pe atunci, dar asta era ideea. Aşa am ajuns la o colaborare cu Nemira, editură care publica şi vorbea cu un alt sector de magie. Am încercat să facem două jocuri şi am avut primul (cred că şi singurul) stand romînesc la E3 (Electronic Entertainment Expo), un soi de bal al tuturor jocurilor. Nu mai spun cum, pe vremea revistei, la primul contact cu un astfel de bal era să leşin. Era ca o lanternă japoneză de pus pe cap, doar că avea nişte hectare în diametru şi în lumina ei dansau toate personajele jocurilor în care EU am fost protagonist! EU! Eu, cînd eram Duke Nukem sau cînd eram Lara Croft şi aşa mai departe.

Odată ce te laşi de critică şi încerci să pui mîna să faci ceva, ca în orice magie, cu cît îţi bagi mîinile pînă la cot şi începi să re-distilezi praful de coadă de dragon, descoperi toate firele şi maţele şi oglinzile din spate. Nu ajungi să crezi iar decît atunci cînd din mîinile tale iese magie, iar pentru asta e nevoie de multă muncă. Am apucat să trec prin multe jocuri pe tot soiul de platforme. Gameboy (GBA), Game Cube, PS2, Xbox, PS3, X360, Wii, pe mobile de la brew, la Windows mobile, IPAQ (vai, ce cărămidă scumpă!), de la Chessmaster la Assasin`s Creed şi apoi la God Of War şi altele. Am cunoscut oameni minunaţi, mi-am întîlnit idolii şi am băut cu ei. "Indiferent cît este de sătul împăratul, ştiu că i se va face foame iar". Oamenii se vor plictisi mereu, indiferent ce arunci în oglinda magică.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ana de Armas foto profimedia 0712797429 jpg
Filmul „Blonda“, despre Marilyn Monroe, desființat de critici și de fani. Scena de sex oral cu JFK e „înfiorătoare și nebunească“ FOTO
Ținând cont de ororile îndurate în 36 de ani de viață, e o ușurare că Marilyn nu a trebuit să sufere și din cauza filmului „Blonde“, cel mai recent exemplu de divertisment necrofil, scrie New York Times.
Gazprom FOTO Shutterstock
Spionaj la Gazprom România. DIICOT: Patru angajați ar fi transmis secrete despre rezervele minerale din România
DIICOT vine cu precizări privind perchezițiile făcute la mai multe birouri Gazprom România sub suspiciunea infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice.
20 jpg
De la eșecurile lui Putin, la iluziile lui Zelenski
O privire comparativă a evoluțiilor recente diferite, ale fostelor republici sovietice socialiste, cu capitalele la Moscova și Kiev, poate limpezi ceea ce pare a fi acum o ceață densă pe teritoriul Federației Ruse și un soare incert, pe cerul nu tocmai senin al Ucrainei.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia