Oftica şi alte ofuri

Publicat în Dilema Veche nr. 772 din 6-12 decembrie 2018
Oftica şi alte ofuri jpeg

Nu vreau cîtuși de puțin să dau apă la moară celor care își închipuie că tot ce-i rău în România vine de la fanarioți, dar „oftica“ şi „pizma“ vin, cum-necum, din greacă. „Pizmă“ vine din peísma (ciudă), iar grecescul óchtikas are acelaşi semantism cu românescul „oftică“: înseamnă „tuberculoză“ dar şi „pizmă“, „invidie“. Expresiile „respiratorii“ ale nemulţumirii – oftatul, oftul, ahtul – par şi ele înrudite cu oftica; tustrele provin din grecescul áchti, care înseamnă „jind“, „rîvnă“, „dorinţă“ (vezi „ahtiere“), dar şi suferinţa, invidia aferentă. Din aceeaşi familie par să fie şi áchos („suferinţă“, „tristeţe“), áchtos („povară“, „greutate“) şi ochtéo („prost dispus“, „morocănos“). Ceea ce ilustrează felul în care o boală de plămîni a ajuns să acopere o gamă întreagă de stări şi afecte „pectorale“. Fizio-filologic vorbind, oftatul e expresia prin excelenţă a ofticii.

Invidia e la fel de veche ca lumea, iar oftica nu a fost (nici ea!) inventată de români. Și totuși, avatarurile lor din „sud-estul“ obidit, rural, arhaic – fie că e vorba de bazinul mediteranean, de Balcani sau de America de Sud – au un ce aparte, sînt mai cu moţ. Poate din cauza unei neîncrederi fundamentale, specifice locului, în celălalt şi în autorități – de la guvern şi alte instituții de stat la facultăți, spitale, jurii şi instanţe de tot felul.

Sinonime, în fond, invidia şi oftica se deosebesc prin cîteva particularități stilistice. Invidia e centrifugă, îl vizează pe invidiat, tinde către el (vreau şi eu ce are celălalt), oftica e centripetă, e orientată către sinele ofticos (eu nu am oricum, să nu aibă nici celălalt). Dacă oftica e resemnată, defetistă, staţionară, invidia predispune la acțiune, e voluntară şi dinamică. Invidia e pragmatică, oftica e nestrămutată, „principială“. Invidia e cerebrală, vizuală (din latinescul in-video – a privi cu ochi rău, a deochea), oftica e viscerală, pneumatică, ţine, ar spune Noica, de „suflețel“. Invidia e latină, oftica e greacă. Exagerînd niţel, invidia e catolică, oftica e ortodoxă (nu că vreuna dintre ele ar fi creştinească).

Remarcăm în treacăt bogăția morfologică a „pizmei“ și a „ofticii“, în limba română. Avem substantivele pizmă, pizmăluire, pizmășie, pizmuire, verbele a pizmălui, pizmi, pizmui, pizmuluí şi, mai ales, adjectivele pizmaș, pizmăreț, pizmășesc, pizmătar/pizmătărea, pizmătareț, pizmătăreț, pizmătarnic, pizmătăresc, pizmător, pizmitor, pizmos, pizmuitor. Şi ofticare, oftică, oftigă, ohtică, osfică; a se oftica, oftici, oftigi, osfica; ofticigit, ofticos, oftigos, osfigos.

Ingenioasă şi imprevizibilă, limba română oferă şi un antidot pentru oftică. Exorcizată prin diminutivare şi convertită coregrafic, „oftica“ devine „ofticuţă“, un dans popular muntenesc, un fel de horă care se joacă încet. 

Ilustrație de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Karina, fiica lui Jorge și a Alinei Laufer
Jorge, copleșit de emoție! Fiica sa și a Alinei Laufer a împlinit 18 ani. Mesajul care i-a impresionat pe fani
Karina, fiica lui Jorge și a Alinei Laufer, a împlinit recent frumoasa vârstă de 18 ani, iar momentul special a fost marcat de artist pe rețelele de socializare printr-un mesaj emoționant. Vizibil copleșit de amintiri, Jorge a rememorat clipa în care și-a ținut pentru prima dată fiica în brațe și a
Pepe
Ce profesie ar fi avut Pepe dacă nu devenea celebru. Pasiunea artistului despre care puțini știu
Pe numele său real Ionuț Nicolae Pascu, Pepe traversează o etapă excelentă atât în muzică, cât și în televiziune, după ce a semnat în acest an cu postul Kanal D, unde prezintă emisiunea „Hai că poți”, difuzată în fiecare duminică de la ora 21:00.
theo rose anghel damian colaj instagram jpg
Ce l-a emoționat pe Anghel Damian la spectacolul soției sale, Theo Rose: „Am descoperit încă o parte din sufletul femeii pe care o iubesc”
Anghel Damian i-a transmis un mesaj plin de iubire și admirație soției sale, Theo Rose, după ce a avut ocazia să o descopere într-o nouă ipostază artistică. Actorul și regizorul a mărturisit că spectacolul „Acorduri ample” i-a dezvăluit o altă latură a femeii alături de care își împarte viața.
program banci sarbatori jpg
Tezaur sau depozite bancare? Unde obțin românii câștiguri mai mari pentru economiile lor
Titlurile de stat TEZAUR oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an, în timp ce băncile propun randamente diferite pentru depozitele în lei. Diferențele se văd în câștigul rămas după impozitare, dar și în condițiile de retragere a banilor.
Radiografie -doctor - spital - cancer FOTO Shutterstock
Adio dosare medicale plimbate între spitale? Ministerul Sănătății pregătește o nouă strategie bazată pe digitalizare
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat vineri lansarea în transparență decizională a Strategiei Naționale de Digitalizare în Sănătate 2027-2031, document care stabilește direcțiile de modernizare a sistemului sanitar în următorii cinci ani.
physalis peruviana golden berry jpg
Fructul bogat în vitamina C pe care nu trebuie să-l ratezi. Se găsește în supermarket, dar poate că nu i-ai acordat niciodată prea multă atenție
Îl găsești în supermarket, dar poate că nu i-ai acordat niciodată prea multă atenție. Este mic, portocaliu și ascuns într-un înveliș subțire, însă are un conținut important de vitamina C.
Roman Gofman noul sef mossad jpg
Netanyahu ar face presiuni asupra lui Trump pentru noi atacuri în Iran. Șeful Mossad a ajuns în SUA
Directorul serviciului israelian de informații Mossad, Roman Gofman, se află vineri la Washington, unde urmează să discute cu oficiali de rang înalt din administrația președintelui american Donald Trump despre războiul din Iran, relatează Axios.
Delegația AUR - George Simion, Adrian Axinia, Petrișor Peiu, Gianina Șerban și Gheorghe Piperea
Sistemele Oerlikon nu au trecut testele. AUR cere Ministerului Apărării să explice ce nu a funcționat
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Apărării Naționale să clarifice motivele întârzierilor în programul de modernizare a sistemelor antiaeriene Oerlikon GDF 103 și să prezinte un calendar actualizat pentru livrarea echipamentelor contractate de Armata Română.
Consultări cu AUR la Cotroceni - George Simion
Instanța dă dreptate Primăriei Capitalei în disputa privind protestul AUR de sâmbătă
Tribunalul București a respins vineri, 13 noiembrie, cererea depusă de trei persoane pentru anularea deciziei Primăriei Capitalei de a nu aviza protestul programat sâmbătă, 14 noiembrie, în Parcul Izvor, în sprijinul lui Călin Georgescu. Hotărârea nu este definitivă.