Obiceiuri la naşterea unui copil

Nicolae CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 699 din 13-19 iulie 2017
Obiceiuri la naşterea unui copil jpeg

„Da’ ce, dragă, coreencele nasc altfel?“ 

Cititorii mai „vechi“, care „au apucat“ şi ultimele decenii ale dictaturii comuniste din România, îşi amintesc, poate, o iniţiativă din Programul PCR pentru formarea omului nou, „constructor conştient al societăţii socialiste multilateral dezvoltate“, elaborat sub îndrumarea „genialului conducător“, ca urmare a unor vizite „istorice“ în China lui Mao şi, mai ales, în RPD Coreeană, în care trona încă umbra vie a marelui Kim Ir Sen.

Era în 1976, cînd, rememorează cu exactitate etnologul şi scriitorul Constantin Eretescu, „Secţia de propagandă a CC al PCR a înaintat Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice (fostul Institut de Folclor, ulterior Institutul de Etnografie şi Folclor, trecut de sub egida Academiei Române sub patronajul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, împreună cu Centrul de Fonetică şi Dialectologie al Academiei şi cu Centrul Creaţiei Populare – n.n., N.C.) un material intitulat „Recomandări privind îmbogăţirea caracterului ceremonial al unor manifestări din activitatea şi viaţa oamenilor din societatea noastră“.

Într-o perfectă limbă de lemn, erau formulate astfel de „recomandări“, al căror efect urma să fie „părăsirea treptată şi definitivă (sublinierea mea) a învelişului mistic, religios al unor momente ale obiceiurilor, acolo unde acestea mai există“. Se urmărea, ne traduce C. Eretescu în studiul „Obiceiuri noi pentru omul nou“ apărut în Analele Sighet 10. Anii 1973-1989. Cronica unui sfîrşit de sistem, Fundaţia Academia Civică, 2003, republicat, cu adăugiri, în volumul Ştima Apei. Studii de mitologie şi folclor, Editura Etnologică, 2007, „modificarea aspectelor ceremoniale ale unor obiceiuri bine îndătinate, ca (a)cele(a) din ciclul vieţii“. „Recomandările“ cu privire la obiceiurile de la naştere erau, „prin natura lucrurilor“, zice etnologul, „limitate. Naşterea are loc într-un spital sau acasă, în prezenţa unui singur martor“. Ceea ce este numai parţial adevărat.

Sigur, mama e unică, cum suna finalul unui banc cu Bulă („mama – e una!“), dar întreaga familie şi chiar întreaga comunitate erau interesate ca actul fizic al aducerii pe lume a unei noi fiinţe umane să se desfăşoare normal, iar evenimentul să fie făcut public, printr-un gest ceremonial, cît mai curînd posibil. Dacă femeia întîmpina dificultăţi mai mari la „facere“, moaşa, cea mai bătrînă femeie din neam, din partea soţului, a tatălui nou-născutului, făcea apel la congenere ale sale care organizau o „rugă a babelor“ sau chiar la bărbaţi care trăgeau, într-un anumit fel, clopotele de la biserică, pentru a uşura naşterea, ori se apela la resorturi ale magiei prin similitudine, punîndu-se în odaia femeii aflate în chinurile facerii o furcă de tors şi un topor şi rostindu-se invocaţia: „Dacă e fată să iasă la fuior, dacă e băiat să iasă la topor“.

Să ne amintim, pe de altă parte, că în 1976 trecuse un timp de la intrarea în vigoare a celebrului Decret privind măsurile pronataliste, încît viitorul cetăţean al României Socialiste era luat în evidenţă înainte chiar de a se fi născut, înregistrat, „protejat“ prin toate mijloacele, nu numai de către medici și asistente medicale, dar şi de miliţieni, securişti, procurori şi alte „organe“, încît, departe de a mai fi un act strict personal, familial, naşterea, aducerea pe lume a unui prunc devenise, în anii aceia, o „afacere de stat“, o chestiune publică.

De fapt, imediat după naştere, „aparţinătorii“ – tatăl, de obicei – legalizau venirea pe lume a pruncului, declarîndu l la Oficiul Stării Civile, atribuindu-i un nume, dîndu-i o identitate.

Odată cu transferarea naşterii din spaţiul familial în spaţiul public (casa de naşteri, maternitatea), chiar şi cele mai intime acte (tăiatul buricului, recuperarea placentei, „căsuţa“, prima scaldă) deveneau acte pur medicale, degajate de orice conotaţie magică, rituală. Aşa încît un proverb precum „copilul cu mai multe moaşe rămîne cu buricul netăiat“ şi-a pierdut aproape total sensul originar şi ar fi chiar instructiv să-l testăm într-un grup de români de 40-50 de ani, de la oraşe şi sate, acum. Încă mai absconsă ar fi semnificaţia altei ziceri paremiologice, conform căreia, „moaşa ştie, moaşa să vie!“, întrucît „contextul său genetic“, cum ne place unora dintre noi să zicem, sursa lui primară, originară, este greu de reconstituit sau de amintit în zilele noastre, măcar că ansamblul credinţelor despre „ursită“, „soartă“, „ursitoare“ este încă plin de vitalitate în mentalul colectiv.

Oricine ştie, fără a fi neapărat convins de adevărul acestei ziceri, că „ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus“, că „aşa i-a fost scris“, „aşa i-a fost datul“, „Aşa e datul sorţii / Să n-am eu pe băiatul meu, / la cap, în ceasul morţii“, zice „Mama“ lui Coşbuc, indicînd inexorabilitatea destinului, o dominantă a filozofiei populare româneşti, dar puţini mai ştiu astăzi că deţinătoarea acestui secret existenţial era moaşa, „sage femme“, din tradiţia populară românească, singura „calificată“ să stea trează în cele trei nopţi cînd sînt aşteptate ursitoarele, să audă şi să reţină ce sorocesc ele nou-născutului, în zorii vieţii lui. De aceea, în situaţii de cumpănă, ea este chemată să vie, pentru că ea „ştie“. Şi ce ar fi putut să ştie: dacă pruncul s-a născut cu căiţă, semn al potenţialităţii de a deveni, după moarte sau chiar în timpul vieţii, strigoi, sau cu ochii roşii, sau cu anumite malformaţii, semne pe corp etc.

Toate aceste practici privind aducerea pe lume, primirea, despărţirea de lumea „increatului“, purificarea, introducerea şi integrarea în lumea „albă“, ţin de spaţiul casnic, familial, şi de aceea imixtiunea factorilor sociali, administrativi, din lumea politicului era aproape imposibilă, încît Constantin Eretescu avea dreptate cînd aprecia, în 1976, că „intervenţia oficială în cuprinsul manifestărilor legate de naştere era, prin natura lucrurilor, limitată“.

După cele patruzeci de zile, şase săptămîni de purificare, protecţie, (re)integrare a mamei şi a copilului în „lume“, perioadă în care „lumea“ din afară, rude, vecine, cunoştinţe vin în vizită la lăuză cu daruri („rodina“), cu urări şi sfaturi, aceasta era „scoasă la biserică“, i se făcea un maslu (rugăciune) şi era redată grupului familial restrîns sau mai larg, aptă de muncă, de treburi gospodăreşti etc. Tot atunci, de obicei, se săvîrşea şi „taina botezului“, încreştinarea noului născut, de către preot, în prezenţa naşilor de botez, părinţii spirituali ai micului lor fin, devenit membru cu drepturi depline al comunităţii căreia îi aparţine. Lepădarea naşei de Satana şi primirea rituală a micului creştin încheiau un ciclu al integrării lui în lumea noastră.

Instituţia năşiei este o invenţie a Bisericii creştine, dar rituri de acordare a numelui, de integrare în comunitate, de atribuire a unei identităţi personale au şi alte religii, inclusiv cele primitive, cum demonstrează Claude Lévi-Strauss în Gîndirea sălbatică, capitolul „Individul ca specie“, în care face referire la modul de numire la penani, o populaţie care duce o viaţă nomadă în interiorul insulei Borneo. După vîrstă şi situaţia familială, un penan poate fi denumit prin trei feluri de nume – „un nume personal“, „un teknonim“ („tatăl lui cutare“, „mama lui cutare“) sau „un necronim, exprimînd legătura familială a unei rude decedate, „tată mort“, „nepoată moartă“.

Dar de aici pînă la numele „de botez“ atribuite unor copii în ziua de azi (Portocala, Mannix, Salam etc.) e o cale atît de lungă, mărturisind nu atît o inventivitate debordantă, cît o lipsă de cultură fără margini. Pentru că, oricît de eminamente naturală şi de universală ar fi naşterea (replica de sub titlu aparţine unui profesor universitar, academician după 1990, om de spirit, care a comentat astfel, cu umor, în şedinţa Consiliului Facultăţii de Litere, tema unei teze de doctorat despre „Naşterea la români şi la coreeni“), ea nu este mai puţin un act de cultură.

Pentru că, zice un antropolog, toate fiinţele se nasc şi mor, dar nu a văzut nimeni, încă, un animal să sufle în lumînările de pe tortul de la ziua lui de naştere. 

Nicolae Constantinescu este profesor univ. la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. De formaţie filolog, specializat în folclor, etnologie, antropologie culturală. Cea mai recentă carte: Cultura antropologică, Editura Etnologică, Bucureşti, 2016.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.
image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.