Obezul care dă vina pe medic

analist economic 1) Susţin aceste politici, dar nu susţin acordul cu FMI. Pentru că banii din acest acord sînt pentru firmele străine din România, nu pentru statul român şi nu pentru capitalul românesc. 2) Asta trebuia făcut oricum. Dar nu trebuia să avem acordul cu FMI pentru că banii îi luăm pentru firmele străine, dar de plătit îi plătim noi. 3) Întrebaţi-i pe politicieni. În 2008, venea criza şi ei ziceau că nici nu va fi criză. Şi în al doilea rînd, jumătate din problemele pe care le are în momentul de faţă România au fost create în 2008, în preajma crizei. O aiureală absolut perfectă. De exemplu, legea pensiilor adoptată de toată clasa politică cu două mîini, cu toate că se ştie că aceasta nu e finanţabilă. Adică ce cere în momentul de faţă FMI nici nu trebuia să existe. Există o lege a pensiilor din 2001 care a fost dată de politicieni şi alienată de politicieni în decurs de şapte ani, cu vîrful în 2008, cînd au legat punctul de pensie de salariul mediu şi l-au fixat la 45%. Aşa ceva nu e posibil de finanţat cînd tu iei dintr-un salariu pentru pensie doar 29%. Dar să îl întrebăm pe dl Vosganian, care era ministru de Finanţe, pe dl Geoană, pe dl Videanu, ca să nu facem discriminări. Toţi ăştia au ridicat două mîini, dacă aveau patru, ridicau patru mîini pentru că erau în campanie electorală. Şi au fost atît de proşti, ca să mă exprim aşa, ăştia care sînt acum, care fac minunăţii, încît nu l-au lăsat pe dl Boc, l-au dat jos înainte ca el să apuce să revoce toată chestia asta adoptînd prin răspundere guvernamentală noua lege a pensiilor. Au luat cartoful fierbinte, în loc să îl lase lui Boc. Eu sînt de acord cu ce pretinde FMI. În 1998, în plină criză, s-a adoptat o lege a salarizării unice, care era normală şi care a fost schimbată, timp de zece ani, de legi speciale, că ajunsesem la 39 de legi care să reglementeze nişte salarii. Ăştia care sînt acum împotriva legii unice a pensiilor şi legii unice a salarizării sînt nişte farsori, mari farsori. De aceea e minunat FMI, dar acordul cu FMI este ceva grotesc, ceva jenant, ceva penibil, ceva jegos. Să pui o ţară care este la ananghie, doar prin faptul că o conduc nişte tîmpiţi, să împrumute 20 de miliarde de euro ca să salvezi firmele străine rămase fără finanţare în condiţiile crizei de la propriile lor mame şi asta să plătească poporul român şi contribuabilul român! Asta e ceva jegos. De aia sînt împotriva acordului cu FMI, dar FMI-ul cere multe lucruri normale pe care trebuia să le facă conducătorii români şi, dacă le făceau la timp, cînd trebuia, atunci nu mai aveau de ce să se împrumute la FMI. Pentru că nu le-au făcut la timp, de aia a trebuit să ia acest împrumut, dar acesta este un juvăţ pus de gîtul poporului român şi al urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor noştri. Eugen NICOLĂESCU fost ministru (PNL) 1) Nu sînt un adept al acordului cu FMI. Cred că a fost una dintre erorile politicii guvernului care astăzi este demis. Sigur că, în situaţia în care există un asemenea acord, atunci orice guvernare ar fi trebuit să ţină cont că este un angajament extern al României şi trebuie să ia în seamă acest angajament. Eu cred în acest moment că în situaţia în care PNL-ul va ajunge la guvernare va trebui să facă două lucruri. Primul: să încerce să renegocieze acordul cu FMI ca fiind un acord care afectează grav " aş spune eu " interesele României, în sensul că accentuează criza economică şi nicidecum nu o stopează. Eu cred că sînt suficient de multe argumente, suficient de multe experienţe, suficient de multe teorii economice care să susţină un asemenea punct de vedere. Dacă vom ajunge la o asemenea înţelegere din partea FMI, atunci sigur că o parte din legislaţia care a fost adoptată de fostul guvern, sub o formă sau alta, ar trebui revizuită. Toată lumea, bănuiesc, inclusiv eu, este de acord că trebuie să existe prudenţă în utilizarea fondurilor publice. Toată lumea trebuie să fie de acord că legea salarizării unice este importantă, necesară, dar trebuie mult revizuită faţă de forma pe care a scos-o guvernul demis. Toată lumea, bănuiesc, inclusiv eu, este de acord cu o nouă lege a pensiilor, dar nu în forma pe care dorea să o realizeze vechiul guvern demis. În consecinţă încerc să vă spun că, din punctul meu de vedere şi al unei viziuni liberale, ar trebui ca toate legislaţiile, inclusiv cea care ar trebui să fie adoptată pe linia responsabilităţii fiscale, trebuie totuşi să ţină cont de realităţile româneşti, pe de-o parte, iar pe de altă parte, să reuşească, cînd va fi adoptată corect, să îndrepte lucrurile din viaţa socio-economică din România. Adunate la un loc, toate aceste idei pe care vi le-am spus s-ar traduce simplu într-o concluzie: renegocierea acordului cu FMI şi o legislaţie mult mai înţeleaptă, mult mai responsabilă şi mult mai aproape de realităţile României. 2) O parte dintre ele da, dar nu sub forma aceasta. Sub forma în care ele au fost adoptate, sub modelul în care s-au introdus impozite şi taxe aberante, cum este aşa-zisul impozit forfetar, cum nu s-a încurajat nimic din ceea ce înseamnă dezvoltare economică, din punctul meu de vedere este contra interesului economiei româneşti, nicidecum pentru altceva. Dar eu cred că asta este o politică veche, ştiută, a FMI, că este o politică strict contabilă, strict aritmetică şi care nu are nici o legătură cu psihologia unui investitor, cu atitudinea unui om de afaceri care acţionează într-un fel sau altul în funcţie de cum guvernarea îi dă o lege favorabilă sau nefavorabilă. 3) Pentru creşterea economică, asemenea măsuri nu sînt cu totul necesare. Pentru creşterea economică, din punctul meu de vedere, chiar trebuie să utilizezi resurse publice, pe care altfel nu le-ai avea. Pe diverse sectoare, mai ales pe investiţii şi mai ales în zona cea mai dramatică din România, mă refer aici la autorităţile publice locale. Vreau să vă spun că s-au făcut zeci de mii de kilometri de drumuri judeţene, comunale, s-au reparat mii de şcoli în România, iar dacă nu se făceau atunci, astăzi vă daţi seama că nu se mai puteau face. Eu cred că la vremea respectivă fondurile au fost trimise acolo unde trebuia. Sigur, fiecare pe ce poziţie se situează poate să aibă o altă opinie. Din punctul meu de vedere, investiţia surplusului economic a fost bine gîndită şi bine redirecţionată; poate nu bine urmărită de la cap la coadă, şi sînt de acord cu dvs: că poate cu mai multă chibzuială multe dintre investiţii ar fi putut să coste mai ieftin şi să fie dirijate dintr-un loc în altul mai uşor. Dar pînă la urmă, nu asta este problema pe fond: au fost bani care s-au dus către autorităţile locale, acolo unde astăzi nu putem să dăm nimic. Pe fondul creşterii economice încerci să măreşti şi salariile, veniturile oamenilor. Cînd spun venituri, înţelegem salarii şi pensii. Pentru că în felul acesta reuşeşti, pe de-o parte, să creşti puterea de cumpărare, să creşti consumul, dar în acelaşi timp se generează alte impozite şi taxe în economie. TVA, de exemplu, care înseamnă un motor al dezvoltării economice, prin resursele strînse la buget şi realocate după aceea. Şi nu mai vorbesc de faptul că impozitele indirecte sînt măsuri antiinflaţioniste, neinflaţioniste, mai bine zis. Sînt categorii sociale importante în România, mă refer la profesori şi medici, care au beneficiat de dublarea veniturilor în guvernul trecut, iar astăzi au veniturile diminuate, şi aş întreba pe oricine: cînd se diminuează veniturile medicilor şi ale asistenţilor şi pleacă şi mai mulţi în străinătate, ce se întîmplă cu România? Poate că ar trebui să discute Guvernul cu FMI. Eu cred că este o eroare imensă din punctul de vedere social şi economic să umbli la salariile medicilor şi ale asistenţilor. Ionuţ POPESCU analist economic, fost ministru (PD-L) 1) În totalitate. Tot ce s-a convenit cu FMI-ul eu personal sprijin 200%. Sînt lucruri de care are nevoie România; şi dacă avem acord cu FMI, şi dacă nu avem, tot trebuie făcute. 2) Indiferent de acord. Acestea sînt măsuri de care România are neapărată nevoie. Şi dacă nu am fi avut acordul cu FMI, Guvernul Boc tot ar fi trebuit să adopte aceste măsuri. 3) Înainte de acest an nu a fost Guvernul Boc, iar în 2006, ca să arătăm că ne-am făcut băieţi mari, am rupt înţelegerea cu FMI şi am spus că noi nu mai avem nevoie. Mi se pare că era pe vremea lui Sebastian Vlădescu. Noi nu mai avem nevoie de acordul cu FMI, ştim noi ce să facem şi s-a văzut ce derapaje am avut. Pentru că acum, la noi, criza e mai adîncă comparativ cu alte ţări, din cauza a ceea ce s-a întîmplat în 2007 şi 2008. Cînd am renunţat la monitorizarea din partea FMI-ului, imediat ne-a alunecat piciorul pe gheaţă şi am ajuns la nişte deficite enorme. Constantin NIŢĂ fost ministru (PSD) 1) Sigur că, indiferent dacă vreau eu sau nu vreau, este un acord semnat de Guvernul României şi, indiferent ce guvern vine după 6 decembrie, are obligaţia să respecte ceea ce s-a semnat. Mai mult decît atît, este nevoie ca acel guvern să ţină cont de toate condiţionalităţile care au fost stabilite de către Fond în acest acord. Prin urmare, legea salarizării unice, legea pensiilor, legea responsabilităţii fiscale, acestea sînt legi la care Guvernul român s-a angajat şi noi nu putem să facem abstracţie de ele şi să spunem că nu am ştiut sau nu dorim să le aplicăm. De aceea cred că aceste legi trebuie aplicate şi reformulate, probabil, în funcţie de programul de guvernare şi de programul partidelor care vor alcătui viitoare coaliţii. 2) Categoric da. Sînt necesare pentru că trebuie o transparenţă în cheltuiala publică, este un dezmăţ pe banii publici. După părerea mea, trebuie pusă ordine în ceea ce priveşte cheltuirea banului public, indiferent de ce guvern vine după 6 decembrie la conducerea ţării. 3) S-au spus aceste lucruri atunci. Şi noi am avut diverse intervenţii. Faptul că PSD a fost de acord cu aceste legi înseamnă că a fost de acord şi cu ceea ce s-a întîmplat, în sensul că este nevoie de a reforma cheltuirea banului public şi de a găsi soluţii pentru o transparenţă totală în cheltuirea acestor bani publici. Niciodată noi nu ne-am opus... să nu uitaţi că la sfîrşitul anului 2004, noi am lăsat cheltuiala salarială în PIB undeva la 5,2-5,4% şi acum este 9% (este vorba despre ponderea salariilor cu personalul bugetar " n.r.). Cumva trebuie să găsim nişte soluţii, dar nu soluţii imediate, ci trebuie făcut un program pe maximum doi ani, care să reglementeze situaţia acestor salarii şi acestor pensii. Andrei POSTELNICU analist economic, consilier al lui Mircea Geoană 1) Sînt primul om care şi-ar dori ca România să adopte din proprie iniţiativă, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, un plan agresiv de reforme structurale profunde. Un astfel de plan nu ar fi complet fără toate componentele menţionate de dvs. În actuala lor formă, nici unul dintre aceste componente nu are logica şi claritatea de care are nevoie. Avem un sistem de salarizare inutil de complex şi bizantin, un sistem de pensii nesustenabil, exerciţiul bugetar este o glumă proastă şi o metodă eficace de subminare a interesului naţional deoarece nu îi permite României să adopte un plan coerent de dezvoltare pe termen lung. 2) Da. Cred ar fi foarte necesar să scăpăm de năravul de a da vina pe FMI că ne bagă pe gît măsuri incomode, subtextul acestei retorici fiind că poate aceste politici economice ar fi opţionale. Este ca şi cum un pacient obez ar da vina pe doctor că-l pune la regim, sugerînd că de fapt acel regim nici nu e necesar. E absurd! Faptul că FMI a comis nişte erori grave în Asia de Sud-Est acum mai bine de zece ani ştirbeşte oarecum credibilitatea unora dintre demersurile lor. Asta nu înseamnă că România îşi permite trufia prostească de a spune că tot ce vine din partea FMI miroase urît. 3) Din păcate, în ultimii douăzeci de ani, România a demonstrat o impotenţă catatonică şi o lipsă de viziune cutremurătoare, şi nu a adoptat aproape nici o agendă de reformă în lipsa unei metaforice ţevi de revolver apăsate pe tîmpla ţării. Aceasta a luat fie forma FMI, a UE sau a NATO. Un lucru este însă cert, în fiecare caz era vorba de lucruri necesare, de măsuri de care aveam nevoie, dar pe care nu ne îndeletniceam să le punem în aplicare fără ameninţarea că am putea fi arătaţi cu degetul, că am pierde ceva nefăcînd acele lucruri. Dintr-o anumită privinţă însă, comportamentul este normal. Ţările şi guvernele lor sînt făcute din oameni, iar omul este o creatură care nu îşi modifică un tip de comportament în absenţa stimulilor. Mîncăul va continua să se îmbuibe ignorînd sfatul doctorului. Prea des, are nevoie de un infarct sau de un accident cerebral, sau să-i spună nevasta sau iubita că e gras, ca să îşi dea seama că nu se poate îndopa la nesfîrşit. Bineînţeles, comportamentul descris nu este unul raţional, dar perioadele prelungite de creştere economică, precum cea de care a avut parte România pînă acum un an, tind să creeze un context propice iraţionalului. Cu cît mai mult continuă astfel de perioade, cu atît mai iraţional devine comportamentul. Ţările şi economiile lor nu fac excepţie de la acest fenomen. a consemnat Andreea GHINEA