Oase ușoare ca ale păsărilor

Publicat în Dilema Veche nr. 973 din 1 decembrie – 7 decembrie 2022
image

Mă reîntîlnesc cu un amic și ne dăm seama că ne cunoaștem de aproape treizeci de ani. El își amintește despre o seară de pe vremea cînd eram studenți și ne adunaserăm într-o cameră din căminul-hotel, Universal. Revăd scena, reconstitui în minte întîi personajele. Eram cinci, stăteam așezați pe un pat și pe masă era o sticlă de vin ieftin, dulceag, și-l beam din căni de ceai ciobite și fără toarte. Unele fețe sînt mai blurate, altele mai pregnante. Sigur era iarnă. Eram îmbrăcați gros, încălțați cu bocanci și vorbeam despre literatură, n-am nici o îndoială. Era cam singurul lucru care ne interesa cu adevărat. Poate veniserăm de la Cenaclul Litere, poate pregăteam un număr de revistă studențească, cine mai știe. Eram spre sfîrșitul facultății, habar n-aveam ce ne aștepta după, sau cum aveau să arate viețile noastre de adulți. Citeam mult, bulimic, și simțeam nevoia să discutăm. Vorbeam aceeași limbă comună a autorilor pe care îi descopeream și ne plăceau. Trăiam într-o bulă și ne simțeam în siguranță. Scriam în cap texte geniale. Le vorbeam celorlalți despre cărțile care ne entuziasmau. Ne contraziceam, ieșeau scîntei și nopțile treceau întotdeauna prea repede. 

Din cînd în cînd, începusem să am un fel de neliniște legată de maturitate, de partea ei concretă. De faptul că n-o să reușesc să-mi găsesc un job, să rămîn în București după facultate, să-mi plătesc singură chiria etc. Undeva, în ureche, auzeam deja vocea lui taică-miu: „Ți-am zis să faci ceva practic, să fi dat la Drept, nu la Litere”. Era ca o muscă sîcîitoare, dar nu voiam s-o las să-mi strice cheful și să-mi invadeze spațiul. Dar știam că e acolo și că poate să fie extrem de îngrijorătoare.

E toamnă, e ceva de sfîrșit de sezon în aer, iar bărbatul din fața mea îmi spune că nu știe cine era atunci, în seara aceea îndepărtată de noiembrie. Nu-și mai amintește ce-și dorea, ce simțea. Pur și simplu nu-l mai recunoaște pe tînărul acela, au rupt orice legătură. Eu îi spun că am senzația că nu m-am schimbat prea mult. Nu simt o prăpastie între fata de atunci și femeia de-acum. Am păstrat-o, poate, aproape, pentru că am scris despre ea. Am încercat s-o înțeleg și s-o iau cu mine mai departe prin lume. Am vrut să-i mai îmblînzesc spaimele, dar ele apar la fiecare vîrstă altfel. 

Vorbim mai departe. Dacă ai trece pe aleea parcului și ne-ai vedea din întîmplare, ai zice că sîntem doi oameni maturi, care și-au găsit drumul. Eram timizi în facultate și așa am rămas și acum, dar dacă tinerețea e necruțătoare în privința asta, acum avem plase de siguranță, istorii de viață pe care le putem povesti și totul devine mai fluid și mai ușor, în ultimă instanță. 

Poate că fiecare dintre noi se uită atent la celălalt în încercarea de a-l ghici pe tînărul care a fost. Am devenit într-o zi însorită arheologii unor schelete cu oase ușoare ca ale păsărilor. 

Aveam toate posibilitățile din lume. Dintre toate senzațiile acelei vîrste asta mi-e cea mai dragă și s-a păstrat cel mai bine. S-ar putea ca în jumătatea de viață care urmează să nu mai fie atît de palpitant. Ritmul să devină mai previzibil. 

Cînd trec pe Calea Victoriei, caut instinctiv oglinzile de la Casa de modă Venus. În ele mă priveam în fiecare dimineață și îmi spuneam că am o mie de chipuri și o infinitate de poteci bifurcate în față. Fiecare zi era o lume. Nu știam ce vreau, acum pot să spun ce nu e pentru mine. 

Altcineva m-a întrebat de curînd dacă m-aș întoarce acolo, la prima tinerețe. Dacă aș putea s-o iau de la capăt, ce aș alege să fac. Un scenariu suprarealist, în fond. Cu toate astea, am răspuns fără să stau pe gînduri: prima tinerețe n-aș mai experimenta-o pe propria-mi piele încă o dată. Îi cunosc și copleșitoarea frumusețe, și insuportabila cruzime. E un fel de OZN cu care m-am întîlnit o dată și mi-a fost de ajuns. Mă pot reîntoarce acolo doar cu puterea minții, altfel mi s-ar părea prea dureros. 

Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri. Am lucrat cu mulți în ultimii ani și a fost de fiecare dată o mare bucurie și o mare responsabilitate tocmai pentru că știu cîtă fragilitate ascund vîrstele mici. Cît de importante sînt în destinele noastre întîlnirile care se întîmplă atunci. Cum ne raportăm la ele, cum ne formează și ne influențează. Ce norocoși ne simțim mai tîrziu că am avut parte de ele. Și cum ni le amintim peste timp, cu senzația că ce-am trăit nu poate fi repetat în nici un scenariu alternativ. 

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.