„Oamenii nu donează Bisericii în sine“ - interviu cu Mirel BĂNICĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 566 din 18-23 decembrie 2014
„Oamenii nu donează Bisericii în sine“   interviu cu Mirel BĂNICĂ jpeg

Este cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor. Cea mai recentă carte a sa se numeşte Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană.

L-am întrebat pe Mirel Bănică care e raportul dintre credinţă şi filantropie, de ce crede că oamenii donează mai uşor în conturile bisericii decît pentru alte cauze.

Am dat peste această ştire din 2010: „Aproape o treime dintre românii care au decis să direcţioneze, în 2009, 2% din impozitul pe profit au făcut-o către conturile bancare ale bisericilor şi fundaţiilor bisericeşti, arată rezultatele unui studiu realizat de GfK. Astfel, românii au donat circa 34 de milioane de lei din impozitul pe venit către instituţiile bisericeşti.“ De ce credeţi că donează românii la biserică, şi nu pentru alte cauze?

Să nu exagerăm. Am senzaţia că acum se donează (mai exact, redirecţionare 2% venit) mai ales pentru alte cauze decît pentru Biserică. Sau mai bine spus „Biserici“ – veţi fi uimiţi cum se prezintă situaţia în cazul altor culte religioase reprezentate în România. În cadrul acestora, rata de donaţie, procentual vorbind, este mult mai mare decît în cazul celor care aparţin BOR-ului. Donează pentru că aşa le spune conştiinţa să o facă. Problema în cazul BOR-ului nu este primirea acestor diverse donaţii, ci modul netransparent în care ele sînt gestionate. O „transparenţă“ greu de realizat, la urma urmei. Plus imensul deficit de imagine pe care îl are acum în spaţiul public: este concepută ca o instituţie bogată (eterna poveste!), ceea ce nu este cazul, adesea, cînd arunci o privire atentă în interiorul acesteia.

Care e raportul între credinţă şi filantropie? Cel care dă bani se simte mai aproape de Dumnezeu? Ce se poate „ierta“ plătind nişte sume de bani?

Problema banilor oferiţi bisericii (şi nu doar a banilor, ci şi a multor altor bunuri) este mult mai complicată decît pare la prima vedere.

În plus, cred că noi suferim şi de un mod simplist de a vedea lucrurile, consecinţă a mai multor decenii de „materialism-dialectic“. Nu mai este vorba de 2% din impozit, bănuţul ideal al văduvei sau moneda de 50 de bani strînsă în batista bătrînilor de la ţară. Max Weber, părintele fondator al sociologiei religiilor, a acordat un loc central, în scrierile sale, raportului dintre „bunurile de salvare“ (Heilsgut-ul german sau biens de salut franţuzesc), pe care credincioşii le oferă bisericilor de care aparţin şi, atenţie, consecinţelor sociale ale acestui act. Există un „comerţ simbolic“ între lumea de aici şi cea de dincolo, ne spune Weber, donaţiile în bani sau alte bunuri simbolice (alimente, tămîie şi aromate, lumînări) făcînd parte din acesta, pe lîngă rugăciuni sau alte forme de devoţiune spirituală. Oamenii nu donează Bisericii în sine, ci Absolutului pe care îl reprezintă aici, în lumea noastră. Promisiunea că prin slujitorii săi (pe care Weber îi califică drept „virtuozi ai sacrului“) ea poate administra (atenţie, nu „garanta“) mai eficient mîntuirea. Ceea ce-l preocupă, însă, pe marele sociolog german sînt structurile sociale de care sînt legate aceste bunuri, evoluţia lor. Faptul că acum redirecţionăm 2% din impozitul pe venit (uneori virtual, pe Internet) către biserici arată tocmai acea evoluţie de care vorbea Weber.

Eu o percep mai degrabă ca pe una secularizantă, o raţionalizare a gestului. Mass-media nu vrea (sau nu poate) accepta astfel de explicaţii raţionale, iar Biserica interpretează totul în cheie teologică – o teologie a darului, care nu prea mai prinde la omul modern.

Care e circuitul banilor în biserică? Enoriaşul, oricît ar fi de amărît, pînă la urmă îi dă.

Grea întrebare, nu pot să răspund decît fragmentar. Astfel, mulţi dintre noi avem în faţa ochilor butoiaşul metalic închis cu lacăt în care se află reţeta financiară a pelerinajelor de la Iaşi, Bucureşti etc.

Obiectul este păzit straşnic de un preot sau călugăr şi vînat la fel de ochiul camerelor de filmat al televiziunilor dornice de emoţie şi senzaţional. Dar cine poate şti, în afara autorităţilor religioase locale, cîţi bani sînt acolo? Oficial, ni se spune că vor avea ca destinaţie opera filantropică, construcţia, dotarea a noi locaşuri de cult etc. Dar noi nu dispunem de o monografie (cercetare de teren) amănunţită a unei parohii ortodoxe, pentru a putea surprinde cu acurateţe adevăratul său mecanism de funcţionare, inclusiv circuitul banilor, şi nu doar cel din celebra „cutie a milei“. Dar care preot ar accepta oare un asemenea studiu şi s-ar lăsa studiat?

În sfîrşit, să nu uităm că Bisericile (ortodoxă, catolică, protestantă) sînt de fapt nişte megaorganizaţii, înalt ierarhizate, cu reguli stricte de funcţionare. Logica secretului, inclusiv cel financiar, le asigură coeziunea şi buna derulare a operaţiunilor. Exagerez voit, lansînd o întrebare deschisă: într-o mare companie multinaţională de telefonie mobilă, putem afla din exterior care este, cu adevărat, „circuitul banilor“?

Se tot vorbeşte de faptul că nu se impozitează nici un fel de contribuţie a credincioşilor. Sînt banii bisericeşti altfel?

Nu sînt în măsură să răspund la această întrebare. Un finanţist, cu date şi studii de caz concrete, ar putea furniza un răspuns, dacă nu complet, cel puţin folositor. Nu, banii în sine nu sînt altfel. Altfel este natura relaţiilor dintre Biserică şi Stat în lumea ortodoxă, unde încă funcţionează o „simfonie“ (ce-i drept, imperfectă) a relaţiilor dintre cele două entităţi. Alegerile recent încheiate au fost o probă în acest sens, de „simfonie“ în sensul serviciilor reciproc avantajoase, destinate supravieţurii pe termen lung.

O altă discuţie, cu care am intrat deja pe tărîmul delicat al teologiei politice şi sociale.  

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Dan Stanciu

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic