O zi obişnuită

Andrada RĂDULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 285 din 29 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

M-am trezit din nou tîrziu. Nu reuşesc să ating performanţa de a deschide ochii la 6,30. 7,00 e limita mea psihologică şi pur şi simplu mai devreme de atît nu pot să merg. Îmi amintesc cînd eram copil şi mă trezea maică-mea cu forţa, mă ducea în braţe semi-adormită pînă la bucătăria încălzită la flacăra aragazului şi îmi trăgea hainele pe mine. Nu reuşeam să îmi dau seama pînă pe la ora 10 cu ce sînt îmbrăcată. Din cauză de somn, fireşte. Dan şi-a lăsat iar bulendrele înşirate prin toată casa. Îmi vine aşa, cîteodată să… îmi iau cîmpii, să divorţez. Ştiu că e o idee absurdă, dar îmi trece prin cap, nu pot să mă abţin. Îmi şi imaginez scandaluri, văitături, priviri pe stradă, înscenări de tribunal, maică-mea în comă " "Mamă, aşa ai văzut tu acasă?! Eşti femeie de stradă, să divorţezi??!!", maică-sa cu mîna la inimă pe muchia blocului " "Dane, mă arunc, Dane, mi-aţi nenorocit viaţa!"… Pentru o secundă, ar putea fi chiar amuzant. Ar bate clar fazele cu Mr. Bean, englezul ăla dubios, date duminica la televizor. Cînd eram mică, în loc de Mr. Bean erau Stan şi Bran. Cascadorii Rîsului, de fapt. M-am bucurat cînd i-au înlocuit, dar parcă acum îmi lipsesc. Mi-era mult mai uşor să rîd la glume din altă epocă decît să încerc să le înţeleg pe cele dintr-o lume contemporană complet străină. Dau peste cap o zeamă de ness unguresc primit cadou de la un elev şi ies pe uşă val-vîrtej. La 8 am prima lecţie. Copilul stă probabil deja aşezat cuminţel în faţa pianului, repetînd mîna dreaptă din Fuga de Bach obligatorie pe anul ăsta. Cînd am dat la Liceul de Arte din Piteşti, proaspăt reînfiinţat în 2006, am avut impresia că fac cine ştie ce manevră, că scap de şantier. Cîn’colo " tot un fel de şantier. Suport toanele tuturor copiilor de securişti cu pretenţii. Foşti securişti, mă rog, cică acum le zice altfel. Tot un drac. Sper că nu gîndesc cu voce tare; cucoana care stă lîngă mine în autobuz mă urmăreşte cu o privire suspectă şi nu pot să nu mă întreb de ce. Ziua trece fără evenimente majore. Pic doar în puţină nostalgie pe la prînz, cînd îmi amintesc că am fost o studentă de Conservator talentată, dar cu un dosar mai puţin… estetic. Deh, e mai uşor să dăm vina pe alţii pentru propriile eşecuri. Şi dacă aş fi ajuns mare pianistă, ce? M-aş fi plimbat prin alte ţări, probabil. Asta mă duce cu gîndul la filmul pe care l-am văzut aseară pe dvd. Da, nu v-am spus? Am un aparat dvd primit de la vărul lui Dan, din Germania, şi o sursă inepuizabilă de filme în vecina de la 2. Nu ştiu exact de unde le face rost, dar mi-e un pic aşa... nu ştiu cum… să pun întrebări. Mi-e clar totuşi că dacă şi ea le vede, nu e nimic suspect la mijloc. Aşa. Povesteam de film. Ei bine, un film din care nu am înţeles absolut nimic. Pe disc era scris cu pixul cu pastă verde "dragoste, dramă, comedie", dar eu cred că au încurcat borcanele. Era un film SF (te puteai prinde uşor şi din titlu). Ceva de genul Seninătatea eternă a… minţii. Nu ştiu, era ceva lung în orice caz. Măi nene, îşi spălau ăia creierele acolo, se alergau unul pe altul, n-am reuşit să înţeleg absolut nimic pînă în final. Şi de căsătorit nu s-au căsătorit. Sau parcă s-au căsătorit… Naiba ştie. Mi-a plăcut muzica, totuşi. Păcat că nu înţeleg versurile. Pe la 5 sună telefonul din secretariat şi tanti Flori mă cheamă din sala 7, unde mă scoate din pepeni o fetiţă smiorcăită şi complet netalentată. Dar cu un tată foarte… talentat, astfel încît trebuie s-o promovăm an de an. Gîndul că e posibil să ajungă pianistă pe undeva pe la Operă îmi creează o grimasă în stomac. Nu ştiu dacă stomacul are expresii faciale, dar mie asta îmi inspiră senzaţia pe care o am cînd o privesc pe copila asta cu degetele ca nişte cîrnăciori olteneşti (de care sînt convinsă că are parte din plin la cină). La telefon e maică-mea. Ies cu telefonul din secretariat, într-o încercare stîngace de intimitate. De un an, de cînd cineva de sus s-a îndurat de noi şi ne-a instalat telefonul ăsta cu antenă, bîrfele s-au înjumătăţit subit. Aud doar ăia care oricum aud totul. Şi, din fericire, nu sînt rude cu Mimi, Tănţica sau Dorina. Mda. Ce să vrea şi ea, mama. Vrea să afle dacă am rămas "în sfîrşit" gravidă, cine a mai auzit "să nu faci copii pînă la 28 de ani?!". Nici nu ştiu ce să aleg între conversaţia telefonică absolut stupidă sau copila abominabilă de la etajul 1. Seara, îmi place să merg pe jos acasă. Îmi adun gîndurile. Cîteodată, strîng tare la piept cîte o carte împrumutată "pe sub mînă" de la vreun părinte binevoitor. Ăştia au acces la atît de multe chestii… Păcat că nu fac nimic cu ele. Am auzit că unii dintre ei au acasă şi… Internet. Habar n-am ce e Internetul ăsta, am prins din zbor că este ceva foarte complicat şi periculos. Mie mi-ar fi frică să am Internet. Cine ştie în ce belele te poate băga. Probabil are legătură cu Interpolul ăla din filme. Nu că despre ăla aş şti mare lucru. Acasă, Dan a terminat toată ciorba de perişoare. De parcă pot să fac încă una aşa, cît ai bate din palme din… hîrtie igienică! Nu-mi rămîne decît să ronţăi la o Eugenie uitată printr-o geantă de acum cîteva zile. Bărbatul meu doarme cu burta rotundă ca un pepene în sus şi sforăie. Eu fac noaptea albă, ca de obicei, numărînd găurile din dantela perdelei din dormitor. Am senzaţia că mîine o să întîrzii din nou la şcoală…

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.